Fotbalul romanesc la 1859

Din profil istoric, Steaua–Rapid, în sferturile Cupei UEFA, seamana cu Unirea Principatelor. Doua familii de cultura comuna trebuie sa caute iesirea. Atunci am fost parteneri (cu un flanc moldovenesc usor sceptic si frustrat), acum suntem adversari. In ambele cazuri, tema a fost mai importanta decat suma sau disensiunile participantilor. Iar tema a fost sinteza, saltul din celular în organic, accesul la forme de organizare rationala. Întrebarea pe care o avem în fata, dupa provocarea dictata de jocul niciodata negandit al sortilor, nu difera, în mod esential, de testul european de la 1859: sînt romanii apti de autoguvernare colectiva? De data asta, va raspunde fotbalul si aceasta aparenta degradare a metodei de testare ar trebuie sa ne spuna, mai degraba, ca plicul joaca un rol însemnat doar în corespondenta postala. In schimbul de mesaje din care se naste opinia asupra unei natii, testul poate veni de oriunde si oricum. Inclusiv si, de la o vreme, tot mai mult, prin fotbal. Steaua–Rapid e doar un meci, dar e un meci cat un Raport de tara.

Sortii au ales bine. Acolo unde unii au vazut nenoroc monumental sau complot întunecos, se afla, de fapt, o sansa masiva si dificila. Nu ne-am ales cu un ghinion, desi, practic, accesul la semifinale aduce cu el o sentinta: obligatia de a sacrifica o echipa. Vom plati scump, dar merita. Priviti mai departe. Adversarul sortit Stelei sau Rapidului, în semifinala, va fi Middlesborough sau Basel, adica fie o echipa de atleti ciomagari, fie o echipa de candidati la candidatura de forta notabila. Iar asta înseamna finala, locul în care, oricum, nu puteam ajunge decat cu o echipa. Diferenta e ca îi vom sti numele mai repede, imediat dupa dubla de la Bucuresti. Nici impresia de complot nu merita mai mult decat cele 90 de cuvinte în care tocmai am lamurit problema ghinionului. In fond, nu suntem primii. Manse europene italo-italiene sau anglo-engleze s-au vazut destule si nimeni nu s-a plans. Liverpool–Chelsea – va spune ceva? Cu toate astea, ghinionul si complotul au fost primele doua idei convocate la discutii si asta spune mult despre adevaratul nostru adversar: superstitia. Daca adaugam si ura, atunci suntem gata de meciul pe care ar fi mai bine sa nu îl jucam. Steaua si Rapid se urasc ramificat, cu o competenta fara egal. Iar asta nu tine de fotbal, ci de felul în care reusim sa facem din fotbal un circuit de mare viteza pentru adevaratul sport national: lipsa de stafeta. Despartirea crancena si voioasa. Mistoul care înfasoara manusa, gelozia si dispretul. Triburile stelist si rapidist sunt acea sociologie mica pe care mentalitatea nationala o face mare si o transforma în cultura publica. Tocmai din acest motiv, Steaua–Rapid e o sansa. In fata noastra a venit ocazia sa aratam ca putem sau ca nu putem sa depasim tribalismul color, pentru a îmbraca superbul gri al Administratiei Interne de tinuta europeana. Speranta ma face sa cred ca ministrul Vasile Blaga a pus mana pe telefon, computer si pix, imediat ce a aflat ca am fost blestemati de UEFA. Cu alte cuvinte, la Bucuresti se vor juca doua meciuri, din care trebuie sa iasa tefere si sanatoase, macar la osatura craniului, galeriile. Pe deasupra, are drept de supravietuire si ipoteza ca Administratia de Stat a Romaniei poate face fata elegant si eficient acestui soi reactiv de evenimente. Europa e cu ochii pe noi si nu se pricepe doar la fotbal. Un meci cu premize de razboi civil si final de spectacol olimpic va aduce o schimbare de perceptie, ca de la cort la casa bine întocmita. Rezultatul nu se va calcula în teren, ci mult în afara lui. Ce se va întampla în tribune si pe strazile Bucurestiului va fi crucial pentru reputatia noastra colectiva. S-ar zice ca – blasfemie! – Dinamo va avea rolul decisiv. Ministerul de Interne, sau cum s-o mai numi aceasta institutie pe care o confundam, si în bancuri si în viata, cu Militia, trebuie sa faca pasul spre functia pe care era datoare sa o înteleaga si exercite de mult. În genere, Steaua–Rapid va fi opera de administratie. Altfel, va fi o bataie reusita, în doua runde si o neputinta.

Trioul Steaua–Dinamo–Rapid (ajutat discret de provincia craioveana si timisoreana) a tinut destul, la vedere, norma huliganismului democratic. Acum stim, într-adevar, ca orice natarau poate organiza, pe Net, la peluza sau în cartier, o Republica Persoanla Complet Gagauza. A venit vremea sa aflam daca e vorba de autonomii de opereta sau de opera de stat. Restul se va rezolva, oricum, între Lucescu si Olaroiu, Radoi si Buga, Moldovan si Nicolita.

Vom stabili daca suntem apti de adevarata finala, daca putem sau nu sa atingem nivelul de performanta din 1859. Ce se poate face pentru administrarea inteligenta si ferma a acestui meci e de gasit în manualele scrise minutios în Marea Britanie, unde huligansimul a fost starpit, meci cu meci (si deversat spre acele tari europene, cu adevarat nenorocoase, care trebuie sa primeasca echipe de club engleze, plus onor fanii). Tipul uman al huliganului englez n-a putut fi modificat. Pentru asta era nevoie de un mare proiect de laminare genetica sau de o imaginatie politica pe care englezii nu o mai au. Insa boala a fost izolata dupa sistemul anti-aviar, printr-o carantina perfecta, în care exceleaza adminsitratia si politia. Cazul romanesc e, de fapt, mult mai lipsit de gravitate. Tipul uman al huliganului stelist-rapidist nu e, înca, expresia unui esec social rasunator. Deocamdata, se poate discuta cu acesti baieti pentru ca multi au retinut darul vorbirii folclorice si simtul balului, nu al spitalului. Dar relativa tinerete si uriasul verbalism al acestor galerii care s-au nascut ca benzi desenate si se vor bande armate nu va dura mult. Ura se va profesionaliza, izolarea ghetoului va fortifica greata si migrena. Aparatul de stat trebuie sa stie aceste lcururi. Era poeziei a trecut. Oamenii încep sa vina la meci ca sa moara mai cu sens decat acasa. Militia trebuie sa fie doctor în psihologia de masa, iar planificarea urbana si sistemele de monitorizare trebuie sa dea cusca folosita la fiecare meci european mare, de la Liverpool la Milano. Competenta administrativa romaneasca are exact 180 de minute pentru a justifica 15 ani de acumulare.