FRICA. Trump la Casa Albă

Ioana Moldovan | 03.09.2019

În noua viziune politică, totul este simplificat la un profan cât costă, pentru că orice are un preț. Asta-i realitatea unui om de afaceri, nu?

Pe aceeași temă

În urmă cu exact un an, pe 11 septembrie 2018, apariția unei cărți făcea marile titluri ale zilei. Fear: Trump in the White House (Frică – Trump la Casa Albă) a reușit să vândă aproximativ 1,1 milioane de exemplare în prima sa săptămână în librării și online, cel mai bun prim contact cu publicul din istoria aproape centenară a editurii (Simon & Schuster, înființată la New York în 1924). Recordul e elocvent mai ales dacă ținem cont de faptul că editura publică în medie 2.000 de titluri pe an, iar dintre autorii casei fac parte nume foarte cunoscute: F. Scott Fitzgerald, Doris Lessing, Ernest Hemingway sau contemporanii: Dan Brown, Stephen King, Andrew Solomon.

Autorul, Bob Woodward (n. 1943), este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de investigație din presa americană. Orice curs de jurnalism american începe cu articolele scrise de el și colegul său, Carl Bernstein, la cotidianul The Washington Post, care au demascat un președinte (Nixon) gata de orice pentru a păstra puterea, inclusiv încălcarea sau îngrădirea unor drepturi. Cu republicanul Nixon, democrația americană s-a apropiat periculos de mult de dictatură. Munca jurnalistică a celor doi, susținuți de întreaga presă serioasă care a angajat resurse considerabile pentru a verifica fiecare ramificație a scandalului Watergate, a dus la demisia președintelui american, singurul asemenea caz din întreaga istorie a Casei Albe.

A fi jurnalist în America este o mare responsabilitate, adânc înrădăcinată în istoria națiunii. Presa a devenit o adevărată forță politică odată cu lupta pentru independență a coloniilor britanice. De aceea primul amendament al Constituției americane se referă la libertatea de exprimare și libertatea presei, care nu pot fi îngrădite de nici o lege.

Bob Woodward a scris 19 cărți despre politica și politicienii americani. A scris despre Nixon, Obama, George W. Bush, iar 13 dintre cărțile sale au devenit best-sellers. Are la activ două premii Pulitzer și este cel mai cunoscut și respectat jurnalist american al momentului. Este unul dintre editorii asociați ai cotidianului The Washington Post, iar legenda sa va continua să impună respect și admirație și pentru că fiica sa, Tali Woodward, este directorul programului de Master al Școlii de Jurnalism a Universității Columbia (una dintre cele opt cele mai prestigioase universități private americane, reunite sub numele de Ivy League).

Încă de la începuturile mandatului prezidențial Trump, Woodward și editorul să, Alice Mayhew, au discutat despre importanța unei cărți care să urmărească cât mai aproape cu putință această nouă eră politică, încărcată de controverse interne și externe.

Prologul și cele 42 de capitole care compun cartea sunt prezentate cu o notă de subsol identică, dar foarte importantă pentru credibilitatea informațiilor expuse: „Informațiile conținute în acest capitol se bazează în special pe o serie de interviuri aprofundate, realizate cu surse primare“.

Talentul lui Woodward nu constă doar în capacitatea de a găsi sau a se lăsa găsit de aceste surse primare, de a fi putut reuni o serie de informații clasificate sau secrete și de a le prezenta în așa fel încât să nu intre sub incidența niciunei legi de securitate națională. Talentul său constă în a povesti Casa Albă ca și cum ar fi scenaristul unei noi serii din House of Cards, celebrul serial TV produs de Netflix începând cu 2013.

Prologul prezintă o stare de fapte alarmantă. Gary Cohn, 57 de ani în septembrie 2017 - data primului moment ales de autor pentru a plonja în măruntaiele Casei Albe Trump -, are 27 de ani de carieră la banca Goldman Sachs. Se apropie de biroul prezidențial - biroul se numește Resolute Desk (un fel de loc unde se rezolvă orice situație). Peste tot mape cu hârtii, dar ochii îi cad pe o mapă care conține următoarele inițiale: KORUS. Este numele tratatului dintre SUA și Coreea de Sud. Mapa conține o ciornă - o scrisoare pe care Trump o adresa președintelui sud-coreean prin care partea americană își prezenta intenția unilaterală de a pune punct acestei colaborări începute în anii ‘50. În baza acordului KORUS, SUA menține și plătește pentru prezența unei forțe militare de 28.500 militari, plus acces la un program ultrasecret și ultrasensibil care permite supravegherea instalațiilor militare nord-coreene. SAP poate detecta de pe teritoriul sud-coreean, în doar 7 secunde, orice rachetă ICBM (rachetă balistică întercontinentală) lansată din nord. Un ICBM poate atinge Los Angeles în doar 38 de minute, iar detectarea în doar 7 secunde a unei asemenea rachete este vitală pentru securitatea națională americană. Fără o prezență în Coreea de Sud, un ICBM poate fi detectat de radarele stategice din Alaska la 15 secunde de la lansare. Diferența de 8 secunde cântărește greu în strategia de contraatac americană și diminuează șansele unui răspuns eficace. Trump însă este nemulțumit de deficitul comercial între cele două țări, 18 miliarde de dolari anual în defavoarea SUA; plus suma plus 3,5 miliarde pe an, cât costă prezența americană pe teritoriul sud-coreean. Deci SUA se vede obligată să piardă anual aproximativ 21,5 miliarde dolari pentru a afla cu 8 secunde mai repede dacă Coreea de Nord a lansat sau nu o rachetă balistică intercontinentală spre teritoriul american. O factură excesiv de scumpă pentru un om care știe valoarea banilor. Time is money – spune o nu prea veche maximă capitalistă americană. Dar o secundă care să coste 2,68 miliarde e... o exagerare.

Trump este prezentat ca un individ limitat în inteligență pentru că singurul fel în care înțelege politica externă sau internă ține de posibilitatea traducerii unei situații într-un echivalent financiar – un fel de cât costă, în dolari, această relație diplomatică sau parteneriat strategic. Într-o lume în care istoria a creat anumite afinități între națiuni sau anumite parteneriate de bună colaborare, noul locatar de la Casa Albă schimbă regulile jocului, încercând să stabilească un preț „corect“ pentru situații care până acum erau calculate în funcție de „monede“ mai filosofice, de genul: tradiție, istorie, sprijin pentru democrație, sprijin pentru securitate, umanitate, pace, securitate. În noua viziune politică, totul este simplificat la un profan cât costă, pentru că orice are un preț. Asta-i realitatea unui om de afaceri, nu?

Trump este prezentat ca un tip coleric, instabil, care își schimbă opiniile de la o zi la alta, de la o oră la alta. Dă ordine care trebuie duse la îndeplinire în timpi care n-au legătură cu mersul lumii. „Oprim asta imediat“, spune de cele mai multe ori, chiar dacă i se explică faptul că orice tratat are clauze legate de timpi preciși (ce țin de un număr suficient de mare de zile) pentru denunțare unilaterală sau altă rupere de tratat. Mobilizează o întreagă administrație pentru o chestiune exactă, iar apoi, după ce toată lumea a încercat să traducă în realitate ordinul, Trump se dezinteresează de situație. După câteva săptămâni sau luni, revine la obsesia inițială și se aruncă cu o violență fără margini în urgența de a pune iar punct.

Gary Cohn ar fi actualizat celebra frază a lui J.F. Kennedy („Nu întreba America ce poate face pentru tine, ci întreabă-te ce poți tu face pentru America“). Sub Administrația Trump devine: „nu ce putem face pentru America, ci ce am reușit să-l împiedicăm să facă“. O întreagă administrație lucrează pentru a contra ideile eronate ale președintelui, a-i argumenta și a-l descuraja în a gândi de un fel sau altul.

Acțiunea primului capitol se situează undeva în luna august a anului 2010, moment în care David Bossie, militant conservator, îl contactează telefonic pe Steve Bannon, un producător de filme documentare, și el cu opinii conservatoare. Discuția telefonică curge cu replici delicioase, ironice, care ar fi putut foarte bine constitui un foarte promițător început de teatru contemporan.

David: Poți să mă însoțești la NewYork?

Steve: Ce să facem acolo?

David: Să ne vedem cu Donald Trump.

Steve: Despre ce să vorbim cu el?

David: Are de gând să se prezinte la alegerile prezidențiale.

Steve: În ce țară?

Pas cu pas, capitolele prezintă încredibilele sforării și momente-cheie ale devenirii lui Trump. Woodward reușește să povestească detaliile acestei ascensiuni cu umor și uimire, cu surpriză și suspans, ca și cum Trump ar fi un personaj de ficțiune, inventat pentru coperțile cărții. Trump amintește puțin de Lopahin, argatul devenit stăpân în Livada de vișini a lui Cehov. Aceeași determinare, aceeași încrâncenare de a scruta viitorul și de a-l programa.

Woodward lasă un document incredibil pentru posteritate, dar și un manual detaliat despre bucătăria internă a administrației americane. De ce Frica pentru titlu? Pentru că Trump declara în 31 martie 2016, la Trump International Hotel (în Washington), într-un interviu acordat autorului, că: „Adevărata putere este – nu știu dacă am curajul să pronunț cuvântul – este frica“. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22