Pe aceeași temă
Din ce în ce mai exclusivistă, Gala tânărului actor, botezată HOP de nașul ei postdecembrist Cornel Todea, e în al treilea an sub comanda profesorului Miklós Bács de la Cluj, cu faima lui probată de atâtea generații de absolvenți tot unul și unul. Ar fi ultimul an al directoratului său, dacă acest proiect de prestigiu al UNITER păstrează statutul actual, potrivit căruia fiecare ales are la dispoziție trei ani pentru a se exersa în această funcție. La capătul acestui parcurs, Ion Caramitru, președintele Uniunii și al Galei, nu contenește să-i laude meritele de dascăl, adresându-i direct cuvântul său public: „Salutul meu pentru HOP-ul de anul acesta merge, exclusiv, către Miklós Bács. Știu din proprie experiență ce sacrificiu de sine presupune așa-zisa «muncă la catedră» a profesorului de actorie. Fac abstracție intenționat de calitatea artistică proprie a dascălului. De notorietatea lui publică în serviciul scenei. Ar trebui să fie obligatorie, așa ca la Miki Bács. Cei care învață jocul de la meșter («maestru» dacă vreți) sunt emuli, ucenici, cu un oarecare talent care trebuie șlefuit și urmărit îndeaproape. Meșterului îi trebuie timp, cultură, dragoste de aproapele lui cel tânăr, dedicație, maturitate. Și pretenții! Mari, justificate de provocarea plină de riscuri a acestei meserii atât de volatile. Și, peste toate, răbdare, «răbdare de înger», cum se spune, în așteptarea momentului când aripile celui care învață zborul să aibă destulă anvergură de a o lua singur din loc. Din acest moment, doar privirile și auzul mai pot urmări ce se întâmplă cu ucenicul vrăjitor eliberat de constrângerile școlii pe care a absolvit-o și de care trebuie să uite pentru a se descoperi pe sine. Așa îl văd la lucru pe Miky Bács. Așa îi apreciez studenții. Așa îl admir“.
Acest laudatio tranșează, într-un fel, disputa, mai vizibilă, mai nu, cu privire la principiile care l-au guvernat pe d-l Bács în alcătuirea programului galelor ce i-au fost încredințate.
Mai întâi cultura. Fiind el însuși o personalitate cu anvergură culturală, profesorul clujean cu o practică scenică remarcabilă la Teatrul Maghiar din Cluj și-a gândit mandatul în limitele sau nelimitele acestui deziderat pe care, mai ales în vremurile noastre pragmatice, e bine să-l revitalizăm.
Venea la conducerea Galei după Radu Afrim care, exaltând libertatea de creație, jocul imaginativ și tupeul artistic, îi îndemna pe tinerii actori la îndrăzneală, pentru a se manifesta ca interpreți creatori și încrezători în vocația lor, dând sens mesajului și talentului propriu. A avut mare succes cu această propunere în fața unei generații care în general fuge de reguli, de dogmă, privind în acest sens uneori și cultura ca o dogmă. Așa încât apariția domnului Miklós Bács, cu programul său care în primul an a lansat și un termen ce a făcut carieră - étude -, a fost de-a dreptul șocantă.
Miklós Bács (foto: Jamilla Azazi)
Odată cu debutul mandatului său în 2016 s-a inaugurat și scena/sala, amenajată anume la cererea domniei sale, așa încât spectacolele și-au dobândit ambientul necesar pe care, ce-i drept, spațiul pus la dispoziție de resortul d-lui Nicușor Năstase nu-l putea asigura. Și pentru că era Anul Shakespeare, profesorul le-a aruncat concurenților mânușa, punându-i în fața celui mai greu examen de actorie. S-a văzut asta cu concluzii pentru programa actuală înghesuită în trei ani de studiu a școlilor de teatru, unde nu prea mai e timp de studiu, mai ales când e vorba de un continent precum cel al dramaturgiei marelui renascentist. Participanții s-au luptat din greu cu monologuri și personaje shakespeareane aproape imposibil de cuprins și redat în cele câteva minute care le-au stat la dispoziție. Profesorul i-a asigurat însă că William Shakespeare, „colegul nostru..., este singura șansă de împărtășanie colectivă, de afirmare a crezului vostru artistic și stilistic, singura șansă de a reaminti Cetății că sunteți aici, că sunteți puternici și importanți“. Unii dintre ei au plecat cred, sper, de la Costinești cu convingerea că întoarcerea la Shakespeare e necesară oricărei epoci, oricărei generații care respectă în teatru principiile umaniste și-i respectă pe leaderii de opinie, între care se numără, de pe vremea grecilor, și actorii.
Un an mai târziu, directorul Bács și-a îndreptat privirile spre Cehov, chemat să susțină tema singurătății. „Și de la cine am putea învăța cea mai umană lecție despre singurătate, zicea profesorul anunțând programul Galei, dacă nu de la domnul doctor A.P. Cehov. O lecție plină de umor, inteligență, căldură umană, dragoste și înțelegere pentru semeni...“
Fiind nu doar contemporanul nostru, precum Shakespeare, ci și semenul nostru, Cehov, mai familiar studenților și mai atașant, s-a dovedit și mai folositor ca exercițiu de atelier în vederea unor roluri care stau la orizont.
Soarta laureaților la Gală e în ultima vreme mult mai bună decât odinioară, și cei de pe vremea lui Afrim, și premiații din ultimii doi ani de Gală sunt astăzi angajați în teatrele de repertoriu, unii dintre ei cu trofee la cele mai importante competiții. E un bun câștigat. În prestigiu, în pregătire, deoarece, cu siguranță, cele câteva zile intense petrecute sub îndrumarea unor profesioniști renumiți, în atelierele de la Costinești, se regăsesc cu plus în munca ulterioară la scenă a tinerilor începători.
Tot despre plusuri se cuvine să vorbim și în privința capacității de a se mobiliza pe loc a participanților la realizarea unor spectacole la fața locului mustind de imaginație și bucurie a jocului, spectacole cu care Galele încep și se sfârșesc spre bucuria celor aflați acolo. Cum cei prezenți în coconul de la Costinești sunt îndeobște oameni de meserie, actori, regizori, critici, manageri ai teatrelor, bucuria e împărtășită în spiritul aceleiași comunități de idei și preocupări. Nu avem așadar de ce regreta că lipsește la Gale publicul pe care la Mangalia îl găseam în așteptarea evenimentului (mangaloizii, cum îi numea Todea), pentru că, așa cum s-a conturat, profilul actual al Galei tânărului actor pledează pentru necesitatea acestui stagiu de pregătire post-studii de care absolvenții pot beneficia aici. În plus, competiția în sine, de la selecție și până la premiere, are ștaiful unui alt examen, produs, de data asta, la un nivel superior. Chiar dacă în ultimii ani s-a remarcat, datorită unei selecții viguroase, un recul al școlilor particulare, rarefiate ele însele, se poate spune că devenind reper experiența Galelor induce învățământului artistic exigențe superioare.
În acest an directoratul lui Miklós Bács s-a oprit tematic la teatrul lui Pirandello. Structura ludică. Eu și personajul. Cu următorul argument: „Odată cu disoluţia personajului dramatic şi cu noile tendinţe din arta literaturii dramatice, arta actorului a fost pusă în faţa unor noi şi mari probleme de creaţie. Cum să creezi acţiune din eşafodajul conceptual al noilor dramaturgi? Cum să redai conflictul ludic dizolvând paradoxul dintre Viaţă şi Formă? Cum să operezi cu «măştile nude» pentru a te «construi»? Cum să fi concomitent «în» şi «în afara» situaţiei, mixând structura situaţională sau realismul psihologic cu structura ludică, conceptuală? Cum să te foloseşti de acţiunea verbală? Cum va arăta actorul perioadei post-dramatice? Azi este evident că, fără capacitatea actorului de a scoate din el situaţia, de a fi ambivalent în joc, de a crea conflictul ludic, de a avea capacitatea de a traduce cele mai abstracte concepte în imagini, de a fi în acelaşi timp personajul şi persoana, nu putem vorbi de un actor modern.“
Dacă ar mai avea timp la dispoziție și dincolo de cei trei ani ai mandatului său, cu siguranță profesorul Bács s-ar ocupa și de postmodern. Deoarece devine clar că proiectul său a fost din capul locului structurat academic, sprijinit fiind pe marii piloni ai teatrului universal care au marcat evoluția acestei arte. Chiar și așa, ciclul acesta ne apare ca împlinit, iar cei care l-au putut urmări în derulare la fața locului înțeleg și mai bine cât de important e studiul în arta actorului, ca și provocarea talentului spre manifestări de originalitate și exprimare personală.
Volubili, neliniștiți, talentați și năstrușnici, e bine că, la Costinești, cu ocazia Galelor, tinerii actori învață și lecția pregătirii continue pe care meseria lor o presupune pentru a fi practicată cu exigență înaltă. Proiectul UNITER își dovedește, în acest fel, cu atât mai mult utilitatea.
P.S. Programul Galei s-a îmbogățit și cu o probă de film – mici scene concepute și filmate de către participanți - care-i valorizează și din alt unghi pe concurenți. Legătura cu cinematografia ar fi bine să continue și dincolo de faptul că TIFF-ul își menține oferta privindu-i pe laureați.
