Pe aceeași temă
Muzeul Național de Artă din Timișoara a devenit, după expozițiile Brâncuși și Bauner din anul Capitalei Culturale a Europei, un loc cu întâmplări plastice din cele mai diverse: în vreme ce mari bannere anunță pe fațadă că încă se poate vedea până la finele lui februarie expoziția „Luminile lui Caravaggio”, câteva săli de la primul etaj reconstituie o secvență din istoria artei contemporane, care a marcat definitiv mersul artelor plastice în România. Grupurile 111 și Sigma reprezintă două mișcări artistice timișorene din anii 1965-1981 care, prin experimente plastice unice, avangardiste, vor dizolva tematica stătută a realismului socialist din epoca propagandei comuniste.
Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma”, curatoriată de Ileana Pintilie și Andreea Palade Flondor cu ocazia împlinirii a 55 de ani de la fondarea grupului Sigma, scoate în evidență un patrimoniu prețios al muzeului, prea puțin valorificat în ultimii zeci de ani. O abundență de desene, experimente plastice, lucrări, sculpturi, caiete, mape cu schițe, obiecte, fotografii, filme reflectă o perioadă de creație febrilă a unor tineri artiști, majoritatea pe atunci profesori la Liceul de Arte Plastice din Timișoara: Constantin Flondor, Ștefan Bertalan, (cărora li se alătură Roman Cotoșman în fondarea Grupului 111), Doru Tulcan, Ioan Gaita, Elisei Rusu. Îndrăgostiți de matematica modernă a lui Papy și interesați de fizică, artiștii bizari ai celor două grupări și l-au asociat pe matematicianul Lucian Codreanu.
Spargerea semnului plastic
Am parcurs expoziția în condiții privilegiate. Ileana Pintilie, reputat istoric al artei, s-a oferit să mă însoțească pe itinerarul utopiilor pragmatice imaginate de artiști. De la primul pas, o lucrare fascinantă expusă pe fundal negru te face să stai: „Miraj ondulatoriu”, lucrare semnată în 1968 de Constantin Flondor, este un panou de sticlă canelată de aproape 2x2 metri cu intervenții de tuș negru, care pare să transmită un semnal secret.
Lucrarea a fost expusă în 1969 la Bienala de la Nürnberg, împreună cu alte două lucrări, „Pionii regelui de sticlă”, „Pulsator”, și alături de „Comportamentul negrului”, Indentitate plastică I și II ale lui Ștefan Bertalan, precum și de lucrarea „Quaternar” a lui Roman Cotoșman.
A fost un moment de recunoaștere important din istoria Grupului 111, când revista Die Zeit consemna, sub semnătura lui Gottfried Sello, că „pentru prima dată într-o expoziţie internaţională sunt reprezentaţi la fel de puternic artişti din Est şi din Vest. În sfârşit, artiştii statelor blocului de Est nu sunt priviţi precum rudele sărace”. Succesul de la Nürnberg îi duce pe membrii grupului mai departe, la Expoziția Internațională de Artă Constructivă de la Oslo.
Ileana Pintilie explică: „Sala Cabinet găzduiește lucrările Grupului 111, fondat în 1965. Flondor, Bertalan și Cotoșman participaseră la o expoziție interregională în 1966, avându-l în juriu pe Ion Frunzetti, singurul curator român al Bienalei de la Veneția, apoi la expoziția colectivă de artă abstractă de la Sala Kalinderu în 1968, la București, sub genericul «Cinci artiști din Timișoara», fiindcă erau prezenți acolo și Diet Sayler, și Zoltan Molnar din afara grupului 111. De ce 111? Fiindcă cei trei artiști lucrau și semnau individual, dar aveau strategia de a expune împreună, ca grup”.
Aflăm că fiecare artist al grupului își exersa curiozitatea experimentând cu materiale și concepte diferite. Flondor experimenta percepția în artă, probleme de ritm ca nou limbaj plastic, lucrând cu sticlă striată, oglinzi, plexiglass etc. Bertalan lucra cu fire și obiecte tridimensionale. Cotoșman încerca modele cu un pieptăn, preferând hârtia și colajul. Toți însă navigau în apele fascinante ale artei abstracte, ale artei cinetice, erau pasionați de științe, jucându-se cu toată seriozitatea de-a arta viitorului.
Titlurile lucrărilor erau compuse în răspărul artei oficiale. O lucrare a lui Bertalan se numește „Cântul strunelor ascunse”, Flondor își numește o lucrare „Pionii regelui de sticlă”. „Operele lor nu puteau fi intitulate în niciun caz «Grup de muncitori la uzină», fiindcă erau complet în afara artei oficiale”, punctează Ileana Pintilie.
Tradiționaliștii se uitau oblic la experimente, însuși maestrul Iuliu Podlipnyi, mentorul lui Roman Cotoșman și al altor artiști timișoreni, ridica o sprânceană la întrebarea dacă asta e artă, după ce discipolul său se distanțase de arta figurativă.
Geometrie, pedagogie și natură
Din 1969, după expoziția de la Nürnberg, când Cotoșman rămâne în Germania, Grupul 111 se destramă pentru a face loc unui grup mai amplu, intitulat Sigma. Se alătură lui Flondor și lui Bertalan Doru Tulcan, Ioan Gaita, Elisei Rusu, și ei profesori la Liceul de Arte. Strategia se schimbă: artiștii decid să lucreze împreună, nu individual. Așa încep experimentele de anvergură, implicând cunoștințe tehnice, abilități inginerești și imaginație artistică, liberă de constrângeri ideologice.
„O trăsătură definitorie a acestui nou grup a fost programul declarat de lucru, bazat pe principiul muncii în echipă şi pe interdisciplinaritate (matematică, psihologia formei, cibernetică, bionică, structuralism), corelarea dintre artă și știință fiind principalul obiectiv urmărit în acea etapă”, se arată în textul explicativ. Dar și „o școală a solidarității”, cum avea să o numească după jumătate de secol Constantin Flondor.
Sala Sigma adună proiecte de fântâni, machete, fotografii, sculptură, ansambluri cinetice. Grupul Sigma lucrează la un mare proiect comun, care ar fi trebuit să ocupe centrul orașului: Turnul Informațional.
„Macheta masivă lucrată la Uzinele Mecanice din Timișoara s-a distrus, a rămas doar baza piramidală imaginată de Sigma”, indică istoricul de artă. Turnul Informațional, o utopie a acelor vremuri, este o predicție implicită a epocii de acum.
Înaintăm spre sălile tematice: geometria și obsesia avangardistă a rețelelor domină exponatele, de la caietele cu schițe și desene la lucrări abstracte de o stranie frumusețe.
Sala pedagogică cumulează zeci de caiete, cărțile, schițele pe care artiștii-profesori le generau pentru elevii lor. „A fost și șansă în anii întunecați ca arta inovativă și conceptele grupului Sigma să răzbească prin cenzura densă a epocii. Era ministru al Învățământului Mircea Malița, matematician, care a înțeles și a susținut arta experimentală. De altfel, Liceul de Artă din Timișoara a devenit liceu experimental sub semnătura sa”, subliniază Ileana Pintilie.
Senzație a făcut conopida lui Bertalan în seria Natura ca proces artistic: adusă fizic la expunere, conopida s-a dovedit a fi un studiu al șirului lui Fibonacci (în matematică, șirul Fibonacci este o succesiune în care fiecare element este suma celor două elemente care îl preced - n.a.) aplicat la natură. Prelungirea dintre natură și arte, elemente de Land Art, fotografia și filmul așa cum era atunci, pe 8 mm sau VHS, toate au putut fi integrate organic.
Ultima mare lucrare colectivă a grupului datează din 1974 când la Galeria Bastion din Timișoara s-a montat o instalație din ciclul Artă și Energie, cu îmbinări de tuburi, plase, structuri gonflabile, printre care îi vedem alergând pe copiii membrilor grupului filmați. Familiile sunt implicate și ele în acest vârtej artistic, pe care Ileana Pintilie în consideră primul happening din istoria artei contemporane.
În 1978 filmul „Multivision I și II” reprezintă un ultim experiment de anvergură al grupului. Proiectele fotografice și filmice, solarogramele, pozele realizate sub microscop, temele date elevilor și rezultatele acestora din practica în natură, toate se regăsesc în această expoziție specială, care depune mărturie pentru o perioadă fastă, unică, încheiată în 1981, prin emigrarea lui Bertalan.
Avertizare: citiți textele afișate!
Printre vizitatorii matinali ai expoziției o întâlnim pe Timea, oprită în fața filmelor experimentale ca frământatul pâinii sau jocul schimbărilor de perspectivă cu ajutorul unor camere de luat vederi pentru a conceptualiza percepția spațiului.
„Aici trebuie venit de mai multe ori să privești pe îndelete și să înțelegi”, își împărtășește Timea impresia de moment. Textele explicite și bine formulate însoțesc întreg itinerarul prin sălile care arată cum au promovat artiștii timișoreni arta abstractă în epoca figurativului obligatoriu. Ele reprezintă un ghidaj perfect al expoziției.
Am întrebat-o pe Ileana Pintilie dacă Liceul de Arte experimental și profesorii-artiști au generat discipoli pe măsură. „Printre artiști l-aș numi pe Laurențiu Ruță, dar în mod explicabil școala a dat mari arhitecți, mai ales după ce Ștefan Bertalan a trecut în 1971 la catedra de arhitectură a Politehnicii timișorene: Radu Mihăilescu, Vlad Gaivoronschi, Ioan Andreescu. De altfel, Mihăilescu este prezent în expoziție ca autor al scenografiei”, a precizat Ileana Pintilie.
Educația plastică, aceea care poate desluși frumusețea unor desene similare cu însemnările astronauților, a unor îmbinări sofisticate de fire sau a unor combinații neașteptate de sticlă striată, este absentă în școala românească de azi. Tinerii din Timișoara ar trebui să fie instruiți pentru propria mândrie că orașul lor este nu doar locul de unde a pornit Revoluția din 1989, ci și un loc al altei revoluții petrecute cu trei decenii înainte, cu semnificații similare, fiindcă 111 și Sigma au fost mișcări de protest față de arta impusă de regimul comunist.
Consacrați azi, prezenți în mari muzee din Europa și în colecții private din lume, Flondor, Bertalan, Cotoșman, Tulcan și ceilalți și-au croit fiecare destinul artistic individual, distanțându-se „întru fraternitate”, cum mărturisea Constantin Flondor într-un interviu. Dar împreună au făcut istorie.
