Henri Stahl pe frontul României Mari

Codrut Constantinescu | 08.01.2019

Pentru curajul dovedit în lupta de la Porumbacu (1916), Henri Stahl a fost distins cu Ordinul Coroana României.

Pe aceeași temă

Deosebit de complexă a fost personalitatea lui Henri Stahl, aşa cum apare în studiul biografic întocmit de Irina Stahl în introducerea inspiratului volum Porumbacu (Editura Vremea, 2018), în care sunt adunate schiţele lui scrise atât în timpul experienţei sale în Primul Război Mondial, cât şi înaintea acestuia, căci, fiind locotenent în rezervă, a luat parte la mai multe „concentrări“ (sensul militar al termenului a dispărut complet din uzul nostru zilnic, având în vedere că nu mai este de actualitate, de când Armata Română a apelat la profesionişti-contractuali, însă, în cele două războaie mondiale, Armata Regală Română s-a bazat foarte mult pe contingentele de rezervişti) în care armata încerca să menţină spiritul combativ şi rutina militară a unor civili.

Henri Stahl s-a născut în aprilie 1877, tatăl său fiind un german rătăcitor, iar mama, o franţuzoaică din Normandia. Tatăl său a fost traducător în Bucureşti, cunoscând şase-şapte limbi. Stahl a urmat atât Facultatea de Litere, cât şi pe cea de Drept (unde îl va cunoaşte pe Nicolae Iorga, cu care va rămâne prieten timp de 25 de ani), manifestând aptitudini în multe direcţii. Din căsătoria sa cu franţuzoaica Blanche (în acele vremuri, italienii, francezii şi germanii din clasele inferioare îşi căutau norocul şi îşi câștigau o existenţă onorabilă în Vechiul Regat, muncind pentru familiile înstărite) va avea trei copii (Gaston, Henriette, viitoarea scriitoare, şi Henri, viitorul colaborator al lui Dimitrie Gusti). Henri Stahl a fost pasionat de stenografie, devenind stenograf revizor la Camera Deputaţilor (pe atunci nu exista tehnică de înregistrare a discursurilor, ele trebuind fi notate în timp real). În ajunul implicării României în Marele Război, Stahl, care avea o familie destul de numeroasă, lucra între ora 1 noaptea şi 6 dimineaţa la Agenţia Telegrafică Română (ştia nu mai puţin de şase limbi). Mai era profesor la Şcoala Superioară de Război, Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie şi Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină. În 1916, la vârsta de 42 de ani, lăsând acasă trei copii, a fost mobilizat şi repartizat la Regimentul 6 Mihai Viteazul. În noaptea de 17 septembrie 1916 a luat parte la lupta de la Porumbacu, capturând patru tunuri inamice. A fost însă rănit grav la picior, fiind evacuat iniţial într-un spital din Bucureşti, iar apoi la Ploieşti. În faţa înaintării germane, frontul cedând succesiv, a fost şi el evacuat în Moldova.

Rândurile scrise de Stahl atestă entuziasmul de început al trupelor române, care aveau iluzia că vor repeta şi în 1916 campania balcanică din 1913 şi că, aşa cum ajunseseră netulburate în apropierea Sofiei, o vor face şi acum, până spre Budapesta. Dar ulciorul nu a mers de două ori la apă, chiar dacă, peste trei ani, rămăşiţele aceloraşi trupe aveau, într-adevăr, să cucerească, în cu totul alt context geopolitic, capitala maghiară. Cea mai grea încercare a regimentului său din primele zile ale Războiului Mondial se va fi dovedit a fi marşul de 40 de kilometri dinspre Predeal spre Braşov. Trupele au fost transportate pe calea ferată doar până la Azuga. Intrând în oraşul Făgăraş, „un grup de români, în redingotă, ne aştepta cu urări, salutând trupele române. Dar parcă nu aveau încă deplină încredere în izbânda noastră finală“. Regimentul său a forţat noaptea şi a traversat Oltul fără a suferi pierderi, forţele austro-ungare, prevăzătoare, retrăgându-se, aşteptându-i pe nemţi. În primele zile ale ofensivei româneşti (destul de timidă, de altfel, nu a fost cucerit nici măcar Sibiul care se afla la doi paşi de graniţă), cele mai grele încercări la care au fost supuşi militarii regimentului din care făcea parte şi Stahl au fost mai degrabă marşurile istovitoare decât luptele cu un inamic care se retrăgea şi doar trăgea de timp. Abia atunci când Regimentul 6 Mihai Viteazul a fost direcţionat spre Sibiu, dinspre Făgăraş, autorul a cunoscut cu adevărat rigorile atroce ale războiului.

În timpul luptei de la Porumbacu din 17 septembrie 1916 Stahl a fost rănit grav la picior, după ce a condus atacul companiei sale împotriva poziţiilor deţinute de artileriştii germani, surprinşi, care au fost puşi pe fugă, însă contraatacul profesionist al infanteriştilor germani a domolit avântul românilor. Transportat cu greu în spatele poziţiilor într-un furgon hipotractat, claie peste grămadă cu alţi răniţi, a fost internat provizoriu într-un spital improvizat într-o casă ţărănească. De altfel, în memoriil sale, Constantin Argetoianu atestă gradul de nepregătire al Armatei Române şi, în această privinţă, esenţială a fost acordarea primelor îngrijiri şi transportul rapid al răniţilor în spatele frontului. Argetoianu chiar a întreprins o misiune în zona frontului de lângă Sibiu1. „În noaptea aceea, sub lumina galbenă a unei lămpi de petrol, ce proiecta în siluete uriaşe, negre, jucătoare pe peretele alb, umbra celor palizi ca moartea, în odaia aceasta de spital concentrând toată oroarea măcelului comandat, vuind de vaietele înăbuşite ale celor care, clănţănind din dinţi, încercau să oprească sângele, picurând din cârpe cleioase ale celor care, delirând, gesticulau urlând, ori într-o imobilitate cadaverică erau şi mai îngrozitori, am priceput toată grozăvia războiului“, avea să scrie Henri Stahl, rânduri care aduc destul demult cu cele ale lui Remarque.

Evacuat la Bucureşti şi apoi a Ploieşti, Henri Stahl a asistat la distrugerea industriei petrolifere. „Se dăduse foc miilor de sonde - ţinta cea mare de pradă a duşmanului - şi ghiceai oribilele scene de iad privind cu inima strânsă imensul nor sinistru de funingine groasă întinzându-se tot mai departe valul de doliu peste ruinele bogăţiilor din vesela vale a Prahovei. A urmat apoi evacuarea Ploieştilor, a răniţilor Centrului de Instrucţie, în clipa când distileriile de petrol şi imensele cisterne de benzină din marginea oraşului erau date pradă flăcărilor, când exploziile cutremurau pământul şi scuturau vagoanele cu răniţi, când flăcările păreau a strânge şi cuprinde tot oraşul, când, ca nişte mingi enorme, pachete compacte de gaze şi fum rostogolit, proiectate la sute de metri deasupra uzinelor în flăcări, se spărgeau detunând groaznic în negre rotocoale uriaşe care se amestecau apoi alene în larga năvală de fum gros cernit, ţâşnind cu grabă jos, din limbile gigantice de flăcări roşii, chinuite.“ În faţa ofensivei germane, a fost evacuat într-o garnitură de tren rudimentară, căreia i-au trebuit zece zile să facă drumul de la Ploieşti la Tecuci, odiseea fiind un adevărat calvar „cu nesfârşitele blocări prin staţii, cu întunericul de cavou al vagonului de marfă, închis de teama ploii şi a viscolului, cu frigul ce pătrundea adânc în oasele răniţilor anemiaţi“.

Trimis la Bacău, la Centrul de Instrucţie al Armatei a II-a (cea care supravieţuise în condiţii relativ bune dezastrului din toamna lui 1916, fiind condusă de generalul Averescu), şi-a adus contribuţia la refacerea armatei. „Prin faţa lui se scurgeau toate rămăşiţele de regimente venite în refacere, toţi cei rătăciţi de unitatea lor, toţi pribegii supuși legilor militare, toţi fugarii, dezertorii, oploşiţii prin sate şi sosiţi la Centru mânaţi de foame sau de jandarmi, toţi cei ieşiţi din spitale, lazarete se adunau cu sutele, cu miile, afluind continuu, de pe toate drumurile, zi şi noapte, rebegiţi de frig şi foame, din toate armele, din toate regimentele, să afle de urma lor, de soarta lor de acum înainte.“ Ultima imagine din volum, zguduitor înfăţişată, este cea a unui preot din zona Bacăului care „înainta repede, cu barba în vânt, cu potcapul plecat sub viscol; sania oprită lângă un şant era încărcată cu coşciuge: opt puse jos, lipite unul de altul, peste ele, de-a curmezişul, altele şi pe deasupra un al treilea rând de racle“. Unul dintre coşciuge s-a prăbuşit pe pământul îngheţat, lăsând privirii autorului două spectre, doi soldaţi morţi de tifos exantematic.

Pentru curajul dovedit în lupta de la Porumbacu a fost distins cu Ordinul Coroana României. Refuzând să comande un pluton de execuţie care trebuia să împuşte un ofiţer român acuzat de trădare, a fost mutat disciplinar la un centru de îngrijire a bolnavilor de tifos exantematic de lângă Bacău, unde a contractat teribila boală care a făcut ravagii în Moldova. Totuși, a scăpat cu viaţă, luând drumul Rusiei, alături de alţi funcţionari şi parlamentari români, în Moldova revenind abia la începutul lui martie 1918.

Supravieţuind războiului, Stahl şi-a continuat activitatea pe mai multe planuri în perioada interbelică. A continuat să predea la şcolile militare, s-a specializat în expertiză grafică şi depistarea de falsuri, a publicat un manual de paleografie slavă, a fost pasionat de fotografie, strângând o colecţie impresionantă de cadre cu Bucureştiul vechi, care a dispărut după ce casa familiei Stahl, paradoxal, având în vedere originile ei, a fost distrusă de o bombă germană la 24 august 1944. El nu a mai apucat această tragedie, murind în urma unui atac de cord în 1942. Chiar dacă bucăţile lui memoralistice nu au o amploare deosebită, ele dezvăluie din plin puterea de sacrificiu de care a dat dovadă un cetăţean român de dată recentă (Stahl a fost împâmântenit - i s-a acordat cetăţenia la începutul secolului al XIX-lea) care a luptat şi sângerat mai mult pentru România Mare decât mulţi români de viţă veche. //

nota

1. A se vedea Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, de Constantin Argetoianu, vol. 2, Editura Albatros, București, 1993.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22