În căutarea Revoluţiei pierdute

Al doilea volum scos de Zoltán Rostás împreună cu doctoranda sa în sociologie Florentina Ţone în seria Tânăr student, caut revoluţionar (primul volum, de mai mici dimensiuni şi subintitulat „La început a fost frica“, a apărut anul trecut) completează o serie deja apreciabilă de istorii orale coordonate de cunoscutul sociolog şi monograf al şcolii interbelice

Gusti-Stahl. Proiectul în speţă a fost iniţiat, de fapt, acum aproape un deceniu, împreună cu regretatul prozator şi antropolog Sorin Stoica – dacă nu chiar cu contribuţia decisivă a celui din urmă – şi s-a dez­vol­tat în timp, ajungând să prindă în reţeaua sa de interviuri bio­gra­fice o întreagă istorie socială „la firul ierbii“, ce acoperă deopotrivă perioada co­mu­nis­mului târziu şi deceniile post­de­cem­briste. Împreună cu Sorin Stoica, Antonio Momoc, Theodora-Eli­za Văcărescu sau, mai nou, Florentina Ţone, coordonatori ai unor „echipe mobile“ de studenţi inter­vie­va­tori, profesorul Rostás a monografiat câteva dintre simp­tomele sensibile şi segmentele caracteristice societăţii româneşti din ultimele decenii: „căpşunarii“ şi munca în străi­nă­tate, influenţa televizorului asupra mentalului colectiv, pensionarii, dar şi viaţa în căminele studenţeşti, existenţa activiştilor comunişti mărunţi dinainte de 1990 şi cea a femeilor de toate condiţiile sub presiunea statului totalitar şi posttotalitar, în fine, experienţele, iluziile şi deziluziile revoluţionarilor anonimi din decembrie ‘89.

Unul dintre meritele importante ale cărţilor în cauză e acela că, spre deosebire de alte volume „ego-istorice“ (cum ar fi cele coordonate de Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici), cele alcă­tuite de profesorul Rostás & Co nu au în vedere figuri ale vieţii literare şi elitei umaniste de azi, ci oameni „obişnuiţi“ sau neaflaţi în prim-pla­nul vizibilităţii publice. Fără în­do­ială, un prozator de vocaţie precum Sorin Stoica, înzestrat cu un acut simţ al umanului şi socialului şlefuit la şcoala lui Nedelciu şi Marin Preda, a realizat că aceste felii de viaţă au şi o expresivitate literară remarcabilă (fie ea şi involuntară sau tocmai de aceea), iar protagoniştii devin „per­sonaje“. Totuşi, deşi aceste cărţi se citesc, cum se spune, „ca nişte romane palpitante“, dacă nu chiar cu şi mai mult interes, datorită „pactului autobiografic“ cu cititorul, n-ar trebui, cred, să cădem în capcana literaturocentrismului şi să estetizăm, iresponsabil, totul. Ele conţin, în fond, nişte eşantioane destul de reprezentative dintr-un mental colectiv adeseori bagatelizat, iar peste ani vor constitui, sunt convins, mărturii de istorie coti­di­ană indispensabile pentru cer­ce­tă­tori.

Cu cele peste 650 de pagini ale sale (dar care trebuie citite obligatoriu alături de cele ale primului tom), „Voiam alt­ceva, dar nu aveam în gând ceva anu­me“ este o lectură mai mult decât utilă pentru toţi cei interesaţi de un fenomen devenit, de mult, istorie, dar care suscită încă multe pasiuni politice şi dispute aprinse. S-au scris, despre Revoluţia din decem­brie 1989, destule cărţi de analiză (parte dintre ele prezentate într-un volum sintetic al Ruxandrei Cese­reanu – Deconstrucţia unei revo­luţii, 2004), s-au făcut zeci de filme, cercetări şi investigaţii judiciare etc. – şi nici beletristica n-a rămas cu totul străină de fenomen. Ceea ce aduce însă nou volumul de faţă, inclusiv faţă de, să zicem, culegeri de „istorii personale“ literaturizate precum Strada Revoluţiei ’89, nu e doar caracterul brut, „autentic“ al relatărilor transcrise de pe bandă, ci şi faptul că protagoniştii / inter­vievaţii sunt participanţi direcţi la Revoluţie, iar tinerii studenţi intervievatori sunt născuţi după 1989. În paranteză fie spus, întrebările lor excelează adeseori prin naivitate (eufemistic vor­bind...), dar tocmai asta face ca răspunsurile să fie mai dezinhibate, mai relaxate şi mai extinse, foştii revoluţionari simţindu-se încurajaţi să spună astfel tot ce au pe suflet în faţa unor juni care nu ştiu nimic despre ce a fost şi par a se afla în căutarea trecutului unor extra­tereştri. Lipseşte un cuvânt înainte în care să clarifice suplimentar modul în care s-a alcătuit acest volum, culisele lui, deşi în „fişa biografică“ a interlocutorilor de dinaintea fiecărei convorbiri în parte sunt consemnate data şi locul intervievării, precum şi „mo­da­litatea de contactare“ (cu amănunte nu o dată pitoreşti). Ca şi în cazul celui apărut acum un an, capitolele sunt segmentate pe categorii tipo­logice, sociale şi psihologice, prin titluri expresive şi cu nerv ludic (Popa Şapcă şi Jilava, Revolu­ţio­na­rii în acţiune, Daţi-vă dracu`, Alte revoluţii, Militarii, Ele, Re­vo­luţio­narii cu vechime, Revo­lu­ţio­narii cu regrete, Nostalgicul, Re­vo­luţio­na­rii-instituţie). În final - pro­babil pen­tru „necunoscători“... - e in­clu­să o Cronologie a Revoluţiei din 1989 preluată de pe wikisource – en­ci­clopediaromaniei.ro... Putea lipsi.

Dincolo de redundanţele inevitabile (experienţele standard ale unei epoci uniformizante revin în cam toate relatările, indiferent de marea diversitate profesională a intervievaţilor), zecile de istorii orale cuprinse în Tânăr student, caut revoluţionar II şi transcrise fidel de pe bandă cuceresc, spontan, prin bogăţia policromă a detaliilor anecdotico-biografice, absolut savuroase, care învie, cu naturaleţe (chiar dacă multe evenimente relatate sunt groteşti sau atroce) cotidianul ceauşismului crepuscular şi zilele „din preajma Revoluţiei“, trec prin tulburările de stradă ale începutului anilor ’90, prin deruta mizerabilistă a tranziţiei şi ajung, aproape de fiecare dată, „la zi“, cu insight-uri savuroase despre opţiunile lor politice actuale, foarte diferite şi afirmate de regulă fără înconjur, cu o anumită vehemenţă exasperată. Nota Bene, interviurile au fost făcute cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale din 2009. Unii dintre foştii revoluţionari au rămas, cum se spune, încă în tranşee, alţii au depus armele ori au rămas vigilenţi; ceea ce e comun aproape tuturora e un anume spirit combativ, iar ceea ce surprinde (plăcut!) e faptul că nu reduc, asemenea atâtor istorici şi analişti, realitatea trăită a epocii la clişee comode şi abstracte, deşi au o anumită voluptate de a poza ei înşişi în analişti ai evenimentelor, dedesubturilor şi implicaţiilor acestora. Nostalgia eroică a momentului de glorie decembrist persistă, oricum, ca şi senzaţia de rană prost cicatrizată.

Fiecare interviu conţine o „poveste a vieţii“ (de la naştere până în prezent), în care „filmul“ revoluţiei se integrează firesc, dar nu exclusiv. Remarcabil – la mulţi dintre repondenţi - este spiritul de observaţie a detaliilor existenţiale şi talentul de povestitori, ce i-ar face invidioşi inclusiv pe unii scriitori profesionişti. Dar, mai ales, bunul simţ al istoriei. Iată-l pe „naivul“ învăţător pensionar Gelu Nicolae Igreţ din Hunedoara, transcris de Ana-Maria Constantinescu: „Cred că Revoluţia asta trebuia să schimbe, nu ştiu cum... O schimbat, o venit schimbare, bun, poţi să circuli, poţi să vorbeşti ce vrei, dar o mai schimbat un lucru, şi acesta e lucru rău că l-o schimbat. Ne-o schimbat, aşa, ceva la suflet, am devenit mai răi, mai... N-am înţeles de ce acum, când fiecare poate să facă ce vrea, poate să meargă unde vrea, nu te mai opreşte nime, nu ştiu... Poate asta aşteptam de la Revoluţie, să mai ţină bunul simţ, nu atât bunul simţ, dar buna înţelegere între oameni. Parcă pe vremea aia ne uneau lipsurile, nu ştiu cum să zic. Faptul acela, «n-am şi nu-i», că aşa era atunci. Nu prea erau, greu să găsea ce să găsea, de la alimente la cărţi. Chiar şi pentru cărţi era o durere să faci rost de o carte bună sau io ştiu numai cât am putut umbla după Cel mai iubit dintre pământeni (râde), ce sacrificii am făcut s-o obţin. Da`cred că o să-ncepem să ne schimbăm un pic, nu ştiu, or trecut totuşi douăzăci de ani de la Revoluţie azi-mâine şi nu ştiu ce-o să fie dacă tot aşa cu răutăţi şi cu...“.

O carte vie şi pasionantă, echi­va­len­tă cu o scufundare în apele tulburi ale istoriei noastre recente şi în traumele ei de care încă nu ne-am vindecat. //

// ZOLTÁN ROSTÁS,                    FLORENTINA ŢONE

// Tânăr student, caut              revoluţionar,

    volumul al II-lea,                   „Voiam altceva,

    dar nu aveam în                    gând ceva anume“

// Editura Curtea Veche

// Bucureşti, 2012, 656 p.