Pe aceeași temă
Suprimarea individului
In 1942, cativa ani asadar inainte de sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si de satelizarea sovietica a statelor din Estul Europei, Giovanni Papini, mizand pe instrumentele fictiunii, spunea pe nume celui mai crunt dintre adevarurile pe care, pana la sfarsitul secolului XX, istoria avea sa le confirme: natura fundamental criminala a comunismului. "Oamenii sunt niste salbateci fricosi, care trebuie stapaniti de un salbatec fara scrupule, asa cum sunt eu", ii zice Lenin lui Gog (cap. O vizita lui Lenin). Si continua: "Baga-ti in cap ca bolsevismul reprezinta un razboi triplu: al barbarilor stiintifici impotriva intelectualilor corupti, al Orientului impotriva Occidentului si al orasului impotriva satului. Si in acest razboi nu ne vom uita la alegerea armelor. Individul e ceva care trebuie suprimat. E o inventie a acelor pierde-vara de greci si a inchipuitilor de germani. Cine rezista va fi taiat ca o tumoare vatamatoare. Sangele este cel mai bun ingrasamant oferit de natura".
Monstruozitatea replicii pe care Papini o atribuie lui Lenin-personaj de roman nu mai poate fi citita ca exagerare stilistica impusa de regula jocului romanesc. Milioanele de morti, zecile de milioane de vieti fie curmate brutal, fie smulse din fagasul lor firesc verifica in real imperativul imaginat - "Individul e ceva care trebuie suprimat". Pentru ca, dincolo de exterminarile programatic indreptate impotriva unor clase si categorii sociale, tot acest numar imens de morti este o suma tragica de morti individuale si niciodata contabilizarea lor, oricat de exacta si de nuantata, nu va acoperi pana la capat, fara rest, toata grozavia pe care o presupune uciderea unui om, luat in sine, cu destinul si capitalul sau de viata proprie. Chiar daca lupta - si ura - de clasa au avut tinte comune, punerea lor in act a insemnat cautarea diabolica a particularului, distrugerea individualului. Statutul de victima e doar numitorul comun in matematica regimului, altfel, intregul e foarte departe de a fi numai suma partilor. Evident, ar fi imposibil sa gandim, simultan, dar distinct unul de celalalt, destinul fiecarei victime in parte; mintea omeneasca are nevoie de generalizari, stiintele - intre ele istoria - cu atat mai mult. Insa ceea ce tine de o buna, salutara, functionare a gandirii si memoriei noastre este pasul facut inspre general din perimetrul cat mai bine cunoscut, pana la detaliu daca se poate, al cazului particular. Pe o scara Richter a crimei si urii, e greu sa spui ce te cutremura mai tare: exterminarea evreului pentru ca e evreu, a polonezului ori culacului pentru ca e polonez ori culac? A omului pentru ca e om, pentru ca alege sa fie liber ca individ?
Cazul Nicolae Margineanu
Cum arata in mod obisnuit, ca traseu standard cel putin in secolul XX, viata unui om? Asezata in etape biografice consecutive pe segmentul de dreapta dintre anul nasterii si cel al mortii, ea urmeaza de cele mai multe ori schema clasica a unui curriculum vitae: date personale, scoala, profesie - schema desigur mai complexa in cazul unui intelectual (studii superioare, eventual doctorale si post-univesitare, diplome, lucrari, cariera, functii, afilieri profesionale, domenii de interes). Firesc ar fi fost ca aceasta schema sa ramana cea normala, oricum una dintre cele posibile pentru cat mai multi. Or, spre mijlocul secolului, odata cu instaurarea regimului comunist, toate dimensiunile normalului au fost aruncate in aer.
Fisa biografica a lui Nicolae Margineanu e una intre miile de astfel de fise, care dau masura dezastrului: vieti si destine individuale facute tandari, vieti si destine colective amputate, ciuntite. S-a nascut in 1905, intr-un sat din Ardeal; fiu de tarani; scoala primara in comuna natala, Obreja, liceul la Blaj si Orastie, bacalaureatul trecut cu media 9,75; student la Filosofie, in Cluj, din 1924; preparator la Institutul de Psihologie inca din anul II; obtine licenta dupa numai trei ani de studii, se inscrie la doctorat, urmeaza un stagiu de pregatire la Viena, apoi in Germania (Berlin, Hamburg, Leipzig), sustine doctoratul (magna cum laudae), candideaza la o bursa Rockefeller si o primeste in 1931; in 1932, este Research Fellow la Universitatea Harvard, apoi la Yale, Chicago, Columbia; revine in Europa - Universitatea din Londra si Paris, Sorbona, College de France. Din 1937, intors in tara, este conferentiar la Cluj, infiinteaza Institutul Psihotehnic si Oficiile de Orientare Profesionala, este numit director al Institutului de Psihologie; douasprezece volume de autor, zeci de studii in revistele de specialitate din tara si din strainatate, comunicari stiintifice, colaborari internationale. Un traseu profesional impecabil si firesc (pentru ca posibil), a carui cronologie se rupe brusc, absurd, mai intai episodic - este suspendat de la catedra in timpul dictaturii legionare, "pentru combatarea rasismului la curs si in scris" - apoi definitiv, la 14 aprilie 1948, cand este arestat si, dupa sapte luni de arest, anchete, batai, umilinte ultime, la capatul unui proces butaforie, este condamnat la 25 de ani de inchisoare. Pentru "crima de inalta tradare prin necredinta, crima de organizare si participare la organizatiuni de tip fascist politice si paramilitare, crima de razvratire si crima de complot in scop de tradare, de surparea ordinii constitutionale si de razvratire". Ce vina reala sta insa in spatele acestor acuzatii decupate din retorica standard a proceselor si sentintelor ce caracterizeaza primul val de instaurare a terorii comuniste in Romania? Inca din 1945, Directia Politiei de Siguranta solicita Politiei din Cluj "relatiuni asupra antecedentelor si activitatii politice actuale a profesorului Margineanu Nicolae"; in februarie 1946, avem un "Raport privitor la insinuarile si actiunile de subminare ale organizatiei comuniste universitare, puse la cale de Nicolae Margineanu, conferentiar la universitate si om de incredere al grupului PNT manist" - intre semnaturile "colegilor" universitari, descifrabile sunt ale lui Constantin Daicoviciu si Alexandru Rosca; si, tot in februarie 1946, la doua zile dupa Raportul inaintat de Biroul Celulei Universitare, regionala Cluj a PCR cere vehement si aproape analfabet, animalic, ajutor de la Centru: "Tovarasi! Va rugam sa dati ajutor tovarasului profesor decan Daicoviciu Constantin, membru al comitetului regional si un activist foarte bun. La fel, tov. Rector Petrovici este un bun activist, tov. prof. Rosca este responsabil la ARLUS si face o munca importanta. Tovarasii de la universitate ne dau un mare ajutor in munca nostra printre romani si la universitate. Reactiunea cauta sa-i compromita. (...) Campania este condusa de Margineanu, care este secretarul general al Asociatiei Romano-Americane, un activist de baza al lui Maniu si acestia au reusit sa castige prietenia baiatului d-lui Groza. (...) Va rugam sa le dati tot ajutorul, ca sa poata inlatura elementele reactionare, ca aceste elemente sa nu gaseasca usile deschise peste tot". Pentru comunistii abia intrati in painea puterii, intr-o tara care crede inca in "vin americanii" si aflata in pragul alegerilor, America si Maniu sunt dusmanul absolut, dar si cuvintele-cheie, parola care sa puna in miscare aparatul de represiune, Securitatea.
Franta in doua, la 42 de ani, biografia lui Nicolae Margineanu schimba spatiul universitar cu cel concentrationar. Dupa Viena, Chicago, Harvard, Yale, Sorbona - Malmaison, Pitesti, Aiud, Jilava, Gherla, Dej. Iar in locul studiilor si articolelor stiintifice - zeci de anchete si declaratii, prima pe 16 aprilie 1948, ultima pe 26 iunie 1964, cand este pus in libertate si, din nou, sub urmarire (actiunea "Robert").
Cele cateva sute de pagini ale dosarului Margineanu, in editia ingrijita de Cristina Anisescu, sunt un model perfect al arsenalului de tehnici de instrumentare a terorii si functioneaza, astazi, ca o banda-martor in procesul comunismului. Totodata, cele 168 de documente, note informative, declaratii, procese de perchezitie, dispozitii, sentinte, foi de transfer, decizii, rapoarte etc. restituie, fie si numai in fragmente, anii de inchisoare si tragedia unui personaj emblematic.
Sunt saisprezece ani smulsi aberant dintr-o viata de om. Sa-i inmultim cu cate alte astfel de vieti ciuntite de un regim criminal? Sa adunam cate alte vieti curmate de-a dreptul? Din pacate, simpla matematica nu poate reface intreg adevarul istoriei. Chiar daca exacte, cifrele exprima prea putin din dimensiunea reala a dezastrului; ele trebuie cumva asezate intr-o re-povestire a istoriei, asa cum a fost. Nu doar in memorarea mecanica a cifrelor consta exercitiul nostru obligatoriu de memorie, acela care sa ne salveze de la amnezia de care se temea, vorbind despre poporul ei, Nadejda Mandelstam. "Individul e ceva care trebuie suprimat" este o fraza mai usor de suportat cand stii numai numarul destinelor rupte, dar ea devine pe deplin cruda, zguduitoare, dupa ce stii macar si numai povestea unui singur astfel de destin individual.
Nicolae Margineanu. Un psiholog in temnitele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAS, editie ingrijita de Cristina Anisescu, prefata de Adrian Neculau, editura Polirom, Colectia Document, Iasi, 2006
