Pe aceeași temă
Ioan Holender, un timișorean împătimit, care a devenit celebru ca director timp de 19 ani la Opera din Viena, a fost prezent în zilele deschiderii programului „Timișoara – Capitală europeană a culturii”. Nu a fost o coincidență, ci un gest de onorare a fostului student de către Facultatea de Mecanică a Politehnicii timișorene, pe care nu a apucat să o termine, fiind alungat din țară de comuniști. Dar Ioan Holender poate fi văzut adesea în orașul pe care îl iubește, îl critică și îl venerează. Pe bicicletă, la cafeneaua Simphony de la Operă, cu prietenii vechi, câți au mai rămas.
Ne revedem din nou la Timișoara...
Eu am venit la Timișoara fiindcă tocmai în prima zi a deschiderii mi s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa la Politehnică, la Facultatea de Mecanică unde eu am fost student și am învățat. Îmi amintesc și azi de profesorii mei pe care i-am respectat, chiar dacă nu am devenit inginer, fiindcă așa au fost timpurile. A trebuit să plec din țară. Sunt foarte onorat și recunoscător Politehnicii timișorene că m-a readus acasă, la „Politehnica mea”.
Nu ați plecat imediat la Viena după ceremonie. De ce?
Am rămas fiindcă am fost curios ce se întâmplă în zilele deschiderii anului cultural la Timișoara, am fost la Gala de la Operă, și pe stradă, și la expoziții. La Gală cuvântările oficialilor au fost bune, primarul Fritz a vorbit foarte bine, primul moment muzical a fost acceptabil, dar al doilea, un pianist olandez, nu. Prea lung, monoton, nu mi-a plăcut. M-aș fi așteptat să fie un român la deschidere, avem destui artiști excepționali. Am văzut expoziția Brauner la Muzeul de Artă, foarte bună. Concertele din piață nu le comentez, prea mare gălăgie pentru urechile mele.
Văd că în disputa dacă trebuie mai mult program românesc sau mai mult program internațional sunteți de partea celor care vor „mai multă Timișoară”.
Este o deficiență generală că parcă nu ne mândrim destul cu ce avem aici, în Timișoara. Avem pictori importanți, avem literatură cu nume importante, îl avem pe Bartok, care trebuie readus în fața publicului. Nu îi promovăm destul pe ai noștri, deci mă aștept să avem în anul Capitalei europene a culturii expoziții ale timișorenilor, să aud pe scena Operei Castelul lui Barbă-Albastră, singura operă a lui Bartok. La ultimul festival de la Salzburg s-a cântat. Și atunci de ce ne mirăm că Herta Müller sau Stefan Hell, doi laureați ai Premiului Nobel, legați prin biografie de Timișoara, nu au un loc special în program?
Se vorbește mult despre multiculturalitatea orașului. O simțiți când veniți de la Viena?
Avem trei teatre împreună, Teatrul Național, Teatrul Maghiar și Teatrul German, ceea ce e special. Ce orașe din Europa au trei teatre în trei limbi, susținute de stat, adică de cetățenii care plătesc taxele? Apoi, orice timișorean, mai ales generațiile mai vechi, rupe cel puțin trei limbi: puțin ungurește, puțin nemțește, puțin sârbește. Acuma tinerii știu engleza, dar mie îmi pare rău, fiindcă engleza e o limbă săracă. Avem la Timișoara școală în germană, maghiară, sârbă, chiar universitățile au inclus facultăți în alte limbi. Și este o atmosferă ca toată lumea să se simtă bine în limba ei.
Ce credeți că va rămâne după anul Capitalei europene a culturii?
Mă aștept să văd palatele din centru refăcute, așa cum deja s-a început. E un patrimoniu care trebuie salvat, chiar dacă proprietarii opun o anumită rezistență. Primăria trebuie să insiste. Poate sunt lucruri pe care eu nu le mai înțeleg, tineretul vrea altceva, ceva nou, așa cum e schela din centru, care mie nu-mi place. Dar cred că nu vrem să pierdem trecutul. Mai e ceva: Timișoara nu are un bazin de înot modern. Și nu înțeleg cum e lăsat cinematograful de vară de la Capitol, un loc central, în paragină. Dar cel mai important este că un program ca acesta aduce oamenii spre cultură, nu doar să alerge după bani. Și mai atenuează frica oamenilor de război, de prețuri, de viitor. Iar asta e important.
Interviu realizat de BRÎNDUȘA ARMANCA
