Pe aceeași temă
La sfarsitul lunii mai a avut loc la Ierusalim un simpozion dedicat memoriei lui Ioan Petru Culianu Religion of Magic and the Magic of Religion, organizat de Universitatea Ebraica, Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din Romania si Institutul Cultural Roman din Tel Aviv. Au prezentat comunicari despre opera si personalitatea savantului roman: Madeea Axinciuc (director ICR Tel Aviv), Sorin Antohi (Universitatea din Leipzig), Itamar Gruenwald (Universitatea Tel Aviv), Moshe Idel (Universitatea Ebraica), Yuri Stoianov (Kenyon Institute, Ierusalim) si Leon Volovici (Universitatea Ebraica). Publicam mai jos expunerea lui Leon Volovici. O prima versiune a textului a aparut în revista israeliana Minimum la 1 iulie 2007. (Andrei Oisteanu)
Nu ma ocup de istoria religiilor si nu sunt competent sa discut valoarea si semnificatia operei lui I.P. Culianu. Ceea ce m-a atras si fascinat in personalitatea lui a fost modelul de intelectual roman pe care el l-a reprezentat. Traiectoria lui, la care vreau sa ma refer, m-a atras pentru ca dezvaluia - in anii "national-comunismului" lui Ceausescu - un tip de intelectual roman iesit din comun, atat prin calitatile lui exceptionale, cat si, mai ales, prin optiunile sale si modul de a se defini in cadrul culturii romane si al exilului intelectual romanesc.
Culianu s-a nascut si a crescut in Iasi. Ne-am intersectat o singura data, n-as putea spune ca ne-am cunoscut. L-am vazut prima data cand era elev de liceu. A venit la un cenaclu literar si a citit cateva schite. Erau un fel de portrete satirice - un fel de caractere - avand ca prototip, cu siguranta, profesorii lui de liceu, transformati de sarcasmul iconoclast al elevului in portrete grotesti. Cel care conducea cenaclul l-a certat pedagogic pentru lipsa totala de respect fata de profesorii lui. Talentul si originalitatea lui Culianu mi se pareau evidente si ma temeam ca mustrarea de care a avut parte sa nu-l descurajeze sau intimideze. I-am luat apararea, spunand ca un cenaclu literar nu e un loc pentru moralizari pedagogice, ci pentru discutarea unor productii literare. Culianu s-a intors spre mine, statea in primul rand, mi-a zambit usor ironic si a facut un gest care voia sa insemne: "Nici o grija, nu ma sperie el pe mine".
Dupa un timp am aflat ca e student la Bucuresti, la italiana. Stiam de la sora lui, Tereza Culianu, care mi-a devenit colega, ca a facut o pasiune pentru Mircea Eliade si ca doreste sa urmeze pe acelasi drum al studiului religiilor.
Ce a urmat se stie: a terminat studiile de romanistica si studii clasice la Bucuresti, a fost un student stralucit si a obtinut in 1972 o bursa a Ministerului de Externe Italian la Universitatea din Perugia, unde, dupa un an, a cerut azil politic. Situatia politica din Romania il "predestina" unei astfel de decizii. Stigmatizat pentru a fi descendentul unei vechi familii de intelectuali celebri si refuzand, la Bucuresti, sa colaboreze cu Securitatea, a devenit repede un ostracizat, suspect si din cauza preocuparilor lui intelectuale "ezoterice".
A suportat greu exilul in primii ani, dar, în spiritul lui Eliade, a descoperit valorile exilului ca experienta existentiala. Iata ce scria la trei ani dupa parasirea Romaniei, unde fusese condamnat la 6 ani inchisoare, in absentia:
"Exilatul este cel care indrazneste sa rupa legaturile cu matricea, se «smulge din mal», evadeaza «intr-un alt taram» ale carui reguli nu le cunoaste si va trebui sa le invete si sa le accepte prin suferinta. El este un erou de basme, acel orfan care se revela fragil, dar in acelasi timp infinit de puternic. Este - indiferent de varsta fizica - adolescentul care se supune unei initieri virile" (Limite, 19, 1975, p. 13).
Dr. Madeea Axinciuc a marcat principalele etape ale impresionantei lui cariere stiintifice, de la Milano la Groningen, pana la catedra de profesor la Divinity School din Chicago, in preajma si sub aripa idolului lui din adolescenta, Mircea Eliade.
Sa revin la amintirile mele. In 1984 am emigrat in Israel. Inainte de plecare, Tereza, sora lui Culianu, casatorita cu Dan Petrescu, un cunoscut intelectual disident, strict supravegheat de Securitate, m-a rugat sa-i transmit un mesaj fratelui ei. I-am scris, mi-a raspuns imediat si am continuat sa corespondam o vreme. Obisnuit de acum cu suspiciunile si reticentele intelectualilor romani din exil, obsedati de gandul ca fiecare necunoscut care li se adreseaza e un agent al Securitatii, am fost uimit si încantat de spiritul deschis, colegial si cordial cu care imi scria, fara, de fapt, sa ma cunoasca. Mi-a trimis cateva din publicatiile lui. Imi facea impresia, si cred ca nu m-am inselat, ca a ales, poate instinctiv, tocmai strategia care sfida Securitatea - sa nu faci din suspiciune codul relatiilor cu oamenii. Dimpotriva, pana la proba contrarie, sa ai deplina incredere in buna-credinta si onestitatea celuilalt, chiar cu riscul de a te insela.
Prin 1987, am inceput sa ma documentez pentru o lucrare despre antisemitismul intelectual din Romania anilor ‘30 si am descoperit treptat implicarea lui Eliade in extrema dreapta romaneasca, inclusiv textele sale cu conotatii antisemite. Tot atunci am dat si peste un studiu al lui Culianu, aparut la inceputul anilor ‘80, care tinea sa demonstreze ca Eliade a fost si a ramas un intelectual democrat, luptator impotriva rasismului. Ambele calitati apareau chiar în titlul eseului. Am inteles ca modul nostru de a percepe evolutia ideilor politice ale lui Eliade este radical diferit si ca, mai devreme sau mai tarziu, contactul meu intelectual cu I.P. Culianu va intra in impas. Mi-am dat seama dupa cativa ani ca am gresit. Presupuneam, convins de onestitatea lui funciara, ca, de fapt, nu stie mai nimic despre angajamentele de tinerete ale lui Eliade si ca, datorita atasamentului lui extraordinar fata de maestrul sau, nici nu dorea sa stie - ceea ce, iarasi, a fost o presupunere gresita si nedreapta. Culianu era indreptatit sa scrie: "In Romania n-am aflat nimic despre Romania".
Raporturile dintre el si Eliade nu s-au racit pe masura ce afla adevarul, cum se intampla de regula cand discipolul descopera, la un moment dat, o latura mai intunecata, ascunsa, a maestrului, care contrazice imaginea initiala, mai bine zis, aureola initiala. O anumita reticenta, o anumita, foarte discreta, rezerva a aparut totusi de ambele parti, observata de prieteni apropiati. Culianu a inceput sa aiba indoieli asupra veridicitatii explicatiilor laconice, ambigue ale lui Eliade, cand capitolul tineretii legionare nu putea fi evitat. Mai mult din taceri semnificative si mici gesturi, a simtit ca Eliade e dezamagit ca privirea discipolului a devenit mai critica. Fidelitatea nedezmintita nu l-a impiedicat sa observe, la putin timp dupa moartea Profesorului: "... va trebui sa demonstrez ca tot ce am scris despre Eliade a fost dictat de regula fundamentala a istoricului, care este aceea de a urmari adevarul in orice imprejurari; si ca din aceasta pricina a avut el insusi impresia ca-l criticam"1.
S-a petrecut insa, in comportamentul lui Culianu, o alta schimbare, mai semnificativa: Culianu a dezvoltat o teribila alergie si repulsie la toate formele de nationalism si de gandire totalitara. Nici un intelectual roman din exil nu a scris pagini mai violente impotriva Garzii de Fier si a ideologiei fasciste pe care a reprezentat-o, referindu-se direct la sechelele Garzii, inca active si revigorate de colaborarea cu Securitatea. In exilul romanesc, Culianu a fost, cu siguranta, o pasare ciudata si foarte incomoda. El insa era consecvent siesi si convingerilor sale. Ca si adolescentul pe care l-am vazut la Iasi, el mergea contra curentului, contra conformismului din Romania comunista din care a fugit si pe care o detesta, dar si impotriva conformismului nationalist foarte raspandit in exilul romanesc. De altfel, el a intuit, inaintea multora, identitatea ideologica, de mentalitate si de mijloace de actiune dintre fascismul romanesc si regimul comunist reprezentat de nomenclatura si de Securitate.
Opera lui prodigioasa cuprinde si numeroase pagini literare, cu deosebire parabole fantastice, care atingeau si reflectau nu o data speculatiile sale despre lupta pentru putere si dominare sau imaginau Romania - "Jormania", cum o numeste el -, chiar si dupa caderea lui Ceausescu, ca pe un teritoriu misterios si absurd cazut prada unor forte malefice, care au organizat - credea el - o pseudo-revolutie, pentru a putea continua dominatia Securitatii si controlul ascuns al KGB-ului. In ciuda viziunilor lui sumbre, a inceput sa alcatuiasca un program concret de constructie - de jos - a unei Romanii normale si democratice. "Normalitate" si "democratie" sunt cuvintele-cheie ale articolelor sale, care pledau pentru reformarea institutiilor - inclusiv a institutiei Bisericii Ortodoxe -, subliniind nevoia unei schimbari de mentalitate si in privinta statutului femeii si a statutului minoritatilor etnice in Romania2.
Ultimele lui articole aparute in presa romaneasca de exil sunt de o virulenta neobisnuita impotriva monstruoasei coalitii dintre Securitatea ceausista si urmasii Garzii de Fier. Nu stiu daca aceasta virulenta i-a adus moartea - a primit, se stie, din aceasta directie, multe amenintari scrise si telefonice -, dar nu e acum locul sa speculam pe marginea motivelor care au condus mana ucigasa si cui ii apartine ea. Atat fascismul romanesc, cat si comunismul in varianta lui stalinista sau ceausista reprezentau pentru el raul absolut aflat la radacina tuturor nenorocirilor abatute asupra Romaniei in secolul XX si care a fracturat sau distrus atatea destine de intelectuali. Din aceasta perspectiva poate ca vedea si in Eliade o victima a "terorii istoriei", cum credea si Eliade însusi.
Aceeasi tema revine chiar si in elogiul extraordinar pe care l-a adus lui Moshe Idel: de ce a fost nevoie - se intreaba Culianu cu exasperare - ca oameni ca Moshe Idel sa se poata realiza pe deplin in planul creatiei intelectuale numai cu conditia parasirii Romaniei? Aceeasi intrebare fara raspuns si-o punea cu siguranta si cu privire la exilul lui si al multor altor intelectuali romani de valoare. In aceasta privinta, e interesant ca nu facea nici o distinctie intre conditia de intelectual etnic roman si intelectual evreu, chiar daca acesta din urma avea alternativa unei alte, noi patrii.
Se va vorbi la aceasta conferinta despre interesul lui pentru iudaism - o atractie, din nou, "netipica" in mediile exilului romanesc, ca si empatia lui pentru victimele Holocaustului - simbolizat, in mintea lui, de Elie Wiesel, un alt intelectual devenit, din punctul de vedere al lui Culianu, simbol al exilului si al rezistentei.
Culianu este foarte iubit si pretuit in mediile tinerilor intelectuali din Romania, mergand pana la forme de cult. Vreau sa cred ca si tipul de intelectual pe care el l-a reprezentat cu stralucire devine sau va deveni un model de urmat.
1. Citat de Matei Calinescu in Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflectii (Polirom, 2001), p. 23. Matei Calinescu descrie aici cu multa finete aceasta faza a relatiilor dintre cei doi.
2. Articolele au fost adunate în volumul: Pacatul impotriva spiritului. Scrieri politice (Polirom, 2005).
