Istoria urbanistica si arhitectonica

 Editura Simetria  a devenit de mai bine de un deceniu in peisajul cultural romanesc o fericita certitudine. Aparuta la initiativa Uniunii Arhitectilor, ea a acoperit cu profesionalism si atractivitate mai multe domenii de interes: istoria arhitecturii si urbanismului, dar si istoria artelor vizuale, publicand carti destinate atat specialistilor, cat si amatorilor.

 De la cataloagele marilor expozitii organizate de aceeasi  Uniune a Arhitectilor in anii ‘90 pana la traduceri din texte fundamentale (Alegoria patrimoniului de Françoise Choay) sau contributii actuale ale istoriografiei noastre artistice (Sculptura franceza in Romania de Ioana Beldiman), "productiile" editurii s-au remarcat intotdeauna printr-o tinuta stiintifica si grafica de exceptie.

 Ultimul volum recent aparut restituie un capitol al istoriei urbanistice si arhitectonice a Bucurestiului modern si isi are originea intr-un interesant experiment didactic. Arhitectul Alexandru Beldiman, profesor asociat la  Universitatea Nationala de Arte, a optat ca exercitiu de seminar la cursul sau de istoria arhitecturii romanesti moderne pentru documentarea unor imobile si cartiere bucurestene. Studentii sai de la Facultatea de Istoria si Teoria Artei au avut astfel prilejul de a cauta si cerceta documente de arhiva, de a studia si fisa case si monumente din Capitala, dar si de a face "istorie orala", adunand diverse marturii de la oamenii care au locuit sau locuiesc inca imobilele respective. A rezultat astfel un foarte interesant model de cercetare, in care diversele istorii se impletesc intr-o remarcabila "urzeala" interdisciplinara: istoria arhitecturii si a urbanismului, istoria politica si sociala, istoria mentalitatilor, nu in ultimul rand, istoria artelor. Meritul de a coordona toate aceste cercetari si de a structura stiintific volumul dedicat cartierului Ioanid ii revine arhitectei Cristina Woinaroski, care a reusit sa se impuna astfel ca un autor de referinta in istoriografia recenta. Performanta sa este dubla si incepe cu indrumarea lucrarilor de seminar ale studentilor astfel incat sa devina publicabile (numele sunt mentionate in calitate de coautori chiar pe coperta volumului); apoi, prin impunerea unui model de cercetare, in care atentia, acribia si exigenta se indreapta deopotriva asupra documentului si monumentului.

 Rezultatul este un volum cu texte insotite de un solid aparat critic si documentar (incluzand fise ale arhitectilor zonei Ioanid si un foarte util glosar de termeni), ilustrat abundent cu imagini (de case, de planuri de arhiva, de fotografii de epoca etc.). Adresabilitatea lui este multipla si a fost asumata constient de autori: nu doar specialistii diverselor domenii mai sus mentionate sau iubitorii Bucurestiului, ci si (mai ales) edilii actuali ai Capitalei. Asa cum sublinia Cristina Woinaroski in preambul ( Cartierul de vile si Parcul Ioanid), "studiul se adreseaza... mai ales edililor actuali ai Capitalei, deoarece lotizarea Ioanid constituie inca un model urban viabil si modern, care poate fi preluat cu succes in ceea ce se intreprinde in prezent la nivel urban in oras". Remarcand, la randul sau, admirabila calitate arhitectonica a vilelor din cartierul Ioanid, Alexandru Beldiman aminteste in postfata ca "in zilelele noastre, cand specula imobiliara genereaza proiecte submediocre care invadeaza orasele Romaniei si Bucurestiul mai ales, aceasta realizare de la inceputul secolului XX poate constitui un model de urmat".

Privita din aceasta perspectiva, cartea de fata poate fi privita si ca un "ghid" de a ne cunoaste mai bine orasul, prin intermediul unui moment semnificativ din istoria modernizarii sale, restituit in secventele sale emblematice: momentul cumpararii terenului (1909) de catre Primaria Capitalei (in timpul primarului Vintila Bratianu) de la mostenitorii librarului George Ioanid; adoptarea unui model urban occidental, constituit de vile luxoase construite in jurul unui parc public, inspirat de mari exemple europene, dintre care cel mai celebru era Parcul Monceau din Paris; interventiile urbanistice de anvergura, prin deschiderea strazii Dumbrava Rosie, largirea strazii Polona si, desigur, deschiderea Bulevardului Dacia; construirea celor 24 de vile ce au reprezentat proiectul parcelarii. Toate aceste aspecte sunt atent documentate si fac obiectul studiilor continute in volum. Vilele beneficiaza de un tratament "monografic", ce restituie si fragmente din istoria familiei primilor proprietari, ale caror nume s-au uitat, adesea, in cursul secolului trecut.

 Dintr-o perspectiva mai larga, volumul s-ar putea incadra intr-o istorie a cartierelor de vile ce au aparut in mari orase europene ca urmare a unei politici urbanistice vadind o clara optiune de modernizare. Un exemplu ar fi legendarul cartier Grünewald din Berlin, cu care modelul autohton nu impartaseste decat vocatia de a putea deveni, la randul sau, o legenda. Argumente in acest sens ar fi putea fi Parcul Ioanid insusi (devenit si motiv literar in  Marele singuratic al lui Marin Preda) sau Casa Voicu, reperul cel mai cunoscut bucurestenilor.

 In cele din urma, ultima aparitie a  Editurii Simetria ne indeamna sa ne pretuim si sa ne respectam orasul, iar istoria acestuia, refacuta exemplar intr-un moment fericit al existentei sale, poate constitui un argument apologetic. Caci, asa cum marturisea Mircea Eliade prin vocea unui personaj din romanul sau Cartea nuntii, sunt unul dintre putinii bucuresteni care se incapataneaza sa-si iubeasca orasul...