King George of Liberia (despre relatiile de rudenie globale)

Deasupra, razboi civil. Dedesubt, diamante. La mijloc, Liberia si un Porsche Boxter. La volan, George Weah, omul care vrea sa conduca si restul. Lucru mare, alegerile din Liberia! De asemenea, naiv, pitoresc, feroce si primar. Trei milioane de oameni au scapat, mai mult sau mai putin întregi, dintr-un macel de 14 ani. Nimeni n-ar trebui sa conteze pe sase milioane de maini si picioare, la trei milioane de oameni. Amputarile s-au tinut lant. Masacre vesele si cu spor, ca de la var tribal la var tribal. Un picior mai putin, o mana dusa acasa, trofeu - sa nu fie cu suparare si cu prea multe analize umanitare, dar asta e obiceiul prin partea locului. Vitrine în sufragerii nu prea sunt si nici case nu prea sunt. De aici, dezamagirea colectionarilor de trofee. Mainile si picioarele taiate sfarsesc pe margini de drum.

President Weah?

Altfel, lumea liberiana e neasteptat de vioaie si anglofona. In 1847, teritoriul s-a umplut ochi de sclavi americani eliberati si repatriati. Statul sau ceva similar s-a declarat suveran si independent. Lucrurile au mers de minune, mai ales din 1936, cand sclavia a fost abolita din nou. De data asta, sclavia practicata, acasa, de sclavii eliberati în America. Apoi a venit razboiul si japonezii au ocupat plantatiile indochineze de cauciuc. Anglo-americanii au mutat productia în Liberia. Odata cu cauciucul, au început sa curga si banii. Prin anii ’70, Liberia era raiul pe pamant african. Industrie, comert, bani cam cat trebuie sa importi frigidere si scutere, drumuri noi, telefoane, spitale, un cazinou, ba nu! tot mai multe cazinouri, buna pace si întelegere. Apoi, de prin 1980 pana în 2003, cu ceva pauze de furt guvernamental: razboi civil. Praful, pulberea si membrele în sant. De ce si-o fi dorind George Weah sa devina presedinte?

Mamifer Oppong

In 1995, Weah a fost declarat cel mai bun fotbalist al lumii. Nu pentru ca era african, ci pentru ca era cel mai bun fotbalist al lumii. Weah juca, pe atunci, la Milan si nu mai avea nimic de învatat. Varf independent de sprijinul mijlocasilor, Weah a fost o forta statuara si unica. Un soi de mamifer perfect dotat pentru a cuceri, sfarama si încanta. Problema îndiguirii acestui flux atletic de mare viteza nu s-a pus niciodata, în mod serios. Weah putea fi marcat, dar nu anihilat. In ciuda scolii îndelungate la Paris St. Germain si Monaco (sub bagheta marelui Wenger), jocul lui George Weah a pastrat, mereu, o stralucire hipopotamica, de organism supradimensionat, si o forta de înaintare complet inexplicabila în regnul civilizat al fotbalului european. Amandoua veneau din anii începuturilor, jucati prin prafurile rosii ale terenurilor batatorite de Clartown Monrovia, prima echipa a lui Weah. Dupa Milan si titlul de prim jucator al lumii, au venit bogatia, apoi respectul si un final de cariera putin amanat, la Chelsea si, în cele din urma, la Manchester City. Apoi, Weah a privit în jur la contul din banca, la proprietatile din America, a stat un timp la televizor, unde a vazut jurnalele pline de razboiul civil liberian si a decis sa candideze. Duminica trecuta, o suta de mii de oameni au defilat în delir prin Monrovia, strigand “King for President!”. Cea mai antinomica lozinca electorala vreodata imaginata poate fi înteleasa mai usor, odata ce aflam ca Weah e cunoscut , în Liberia, sub tot felul de nume. Numele de alint: Oppong. Numele din acte: George Manneh Weah. Si numele de cult, porecla adorativa pe care o foloseste o tara înnebunita de gloria si hipnotizata de bogatia lui Weah: King.

Ce nu conteaza

Voturile se numara începand de astazi. Liberia viseaza, numarand, cu ochii deschisi: daca Weah a fost “cel mai bun din lume”, va fi si “cel mai bun pentru noi”. Pe ce baza? Intrebarea e complet nepotrivita. Ea nu are nici o cadere acolo unde se amesteca disperarea de grup si succesul oniric. Liberienii au o nevoie fara sfarsit de orice, iar Weah e cel ce a reusit tot, fara sa-si fi facut vreun plan. Prin muschi si lovitura în minge, fara scoala (în afara unei diplome ridicole în “studii sportive”, obtinuta pe Internet). Weah a aparut într-un Porsche Boxter, dar liberienii l-au vazut, ca posedatii secolului XX totalitar european, intrand în cetatea lor ciumata, calare pe un cal alb si asternand aur si poame în cale-i. Weah nu stie nimic. Nu conteaza. Chiar nu conteaza. Adversarul sau principal la prezidentiale e Ellen Johnson-Sirleaf, o economista a Bancii Mondiale, o Stolojan de abanos, cu viteza dubla de vorbire la mitinguri. Iar nu conteaza. Acum cativa ani, Weah a luat nationala Liberiei si a aratat ce poate. Echipa a pierdut calificarea la Mondiale. Singura noutate a fost contractul de dotare a lotului national, acordat în exclusivitate firmei de echipament Weah Co, o companie ilustra de care nu s-a mai auzit neam. Iar nu conteaza.

Verii

Weah e iubit biologic si naprasnic, dincolo de rational, politic si economic. Asa e si asa vor ramane lucrurile în Liberia, pentru ca rationalul, politicul si economicul nu au, înca, loc, în Liberia. Vremea lor va veni, odata cu o noua calitate a timpului, în care oamenii, astazi inflamabili si naivi, copilarosi si crunti, vor aduna o crusta prudenta de calcule si interese. Nu acum. Doar un efort supraomenesc si supranumeric al populatiei de peste 18 ani va putea îngradi cultul lui Weah, împiedicandu-l sa se transforme în victorie politica. Va fi greu. 40% din populatie are mai putin de 15 ani, iar copiii liberieni stiu sa poarte, de mici, automatul pe umar si sa îsi impuna idolii. Raman batranii, în majoritate oamenii de 30 si ceva de ani (speranta de viata a liberienilor e de exact 47 de ani). Majoritatea l-au vazut jucand pe Weah, daca nu acum 10 ani, în clipa apoteozei, atunci de cateva luni încoace, în meciurile reluate, la nesfarsit, de King FM (post de radio cu numele titularului) si Clara TV (post de televiziune cu numele sotiei titularului). George Weah va fi sau nu va fi ales presedinte. Odata cu alegerile din Liberia, fotbalul, descarnat de gratuitatea jocului si împanat de explozibil mental greu, a ajuns acolo unde s-au aflat, rand pe rand, religia si ideea seculara europene: la comanda. Liberia traieste un vis arhaic, dar l-a asezat calare pe un proiectil nou-nout. Aici, suntem veri tribali buni. Noi, europenii culturii media sport pop, si ei, liberienii fotbalului magico-electoral. Ne-am globalizat. La cel mai mic numitor.