Laignel-Lavastine: metoda "franceza" (III)

Marta Petreu | 15.07.2002

Pe aceeași temă

Luati, serviti, acestea sunt cartile mele

Cand presa româna a anuntat aparitia volumului Alexandrei Laignel-Lavastine, Eliade, Cioran, Ionesco: L’oubli du fascisme, m-am întrebat, cu mare curiozitate, ce documente noi, necunoscute sau/si inaccesibile cercetatorilor români aduce acesta; daca cronologia, stabilita de mine, a implicarii lui Cioran în politic rezista la eventualele noi documente descoperite de cercetatoare, daca cronologia si ipotezele mele cu privire la Ionescu rezista la randul lor la posibilele noi documente descoperite de autoare etc. etc. Spre stupoarea mea, lectura volumului doamnei L.-L. ma obliga sa ma ocup nu de ce aduce ea nou (caci de adus, aduce cateva lucruri, mult mai putine decat se lauda), ci de lucrurile pe care le cunosc foarte bine: adica, lectura volumului doamnei L.-L. ma constrange, într-un mod jenant, sa ma ocup de ceea ce am publicat eu despre Cioran si Ionescu, în cartile mele si în reviste (în 22, în Adevarul literar si artistic, în Apostrof), si a trecut, fara ghilimele, fara note, fara semnalarea împrumutului, în cartea (bine documentata, nu-i asa) a Alexandrei Laignel-Lavastine. Mai simplu spus, sunt obligata sa ma ocup de felul cum Al. L.-L. a tratat textele mele ca pe un domeniu public.

Precizez de la bun început ca nu sunt singurul autor român pagubit. Si ca Al. L.-L. nu este la primul "împrumut" fraudulos - acesta s-a savarsit, cred, în volumul Filozofie si nationalism, Humanitas, 1998, în care capitolul "Afacerea Noica" în România e mai mult decît inspirat din volumul lui Adrian Marino, Politica si cultura, Ed. Polirom, 1996, si anume din capitolul Cazul Constantin Noica. In privinta acestui împrumut, autoarea îl citeaza de cateva ori pe Adrian Marino, dar nu de atatea ori de cate îl urmeaza, îi preia bibliografia, ideile, conexiunile. La volumul Eliade, Cioran, Ionesco..., am identificat înca patru exegeti români pagubiti; unul este Ornea; pe ceilalti, în viata fiind, îi las sa rupa singuri tacerea.

Pe mine, Al. L.-L. m-a furat în fel si chip: de la furtul înalt calificat, sofisticat, cu penseta, pana la furtul prin rezumare ori chiar prin traducerea libera a unor fragmente. Dupa ce am citit cartea d-nei L.-L., am ramas cu certitudinea ca a avut urmatoarea metoda de lucru: a fisat carti diverse si autori diversi, apoi a amestecat fisele, intercaland informatii neverificate si preluate din autori diferiti; si a fabricat, în felul acesta, capitol dupa capitol. Pentru un cititor francez sau pentru unul român care nu cunoaste bibliografia româneasca a acestei teme, impresia de eruditie si documentare trebuie sa fie extraordinara. Pentru un cititor familiarizat cu bibliografia româneasca si care are, deci, putinta de a-si aminti cat de cat sursele critice românesti, impresia e proasta.

Si acum, probele. Dau, pentru început, una foarte simpla. De plagiat rudimentar, scolaresc.
In mai 2001, am publicat în Apostrof (nr. 5, pp. 16-17) cateva documente (cinci), oferite de Vasile Igna din arhiva Ministerului de Externe, privitoare la episodul diplomatic din viata lui Cioran. Am prefatat aceste documente cu un mic text. Semnat Marta Petreu. Sa vedem ce s-a întamplat cu el: M.P. (în Apostrof, nr. 5, 2001, p. 16):
"Cioran a fost numit, prin decizia 432 P din 5 februarie 1941, consilier cultural, începand cu 1 februarie 1941".
L.-L.: "Cioran... va obtenir un poste de conseiller culturel..."; "2. Cioran a été nommé par la décision no 432 P du 5 février 1941 sarchives du MAE à Bucarestt" (p. 330).
Eu scriu:
M.P.: "Din documentele pe care le publicam, rezulta ca Cioran - spre deosebire de alti colegi de generatie (Eugen Ionescu, Bucur Tincu, Horia Stanca etc.) care au ocupat, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, functii similare în diverse legatii ale României - n-a rezistat în postul sau decat vreo doua luni si jumatate" (Apostrof, nr. 5, 2001, p. 16).
Ea traduce:
L.-L.: "Par comparaison avec d’autres de ses compagnons de génération ayant occupé des postes similaires dans différentes légations roumaines pendant la guerre, comme son ami d’enfance, le sympathique Bucur Tincu, ou Eugène Ionesco lui-même, la contre-performance diplomatique réalisée par Cioran bat tous les records: quatre mois! Pour être plus précis, Cioran, qui a pris son service de conseiller culturel le 1er mars 1941, n’a en fait résisté que deux mois et demi..." (p. 362).
Observati, va rog, ca, traducandu-ma liber, L.-L. adauga si o contributie documentara personala: "le sympathique" pentru Tincu.
Eu continuu:
M.P.: "La 2 mai 1941, seful sau, Dinu Hiott, trimis extraordinar si ministru plenipotentiar la Vichy, cere, prin raportul 1197/2 mai, destituirea si înlocuirea lui Cioran cu un anume Dragu" (Apostrof, nr. 5, 2001, p. 16).
Ea traduce:
L.-L.: "Le 2 mai 1941, en effet, dans son rapport no 1197, le ministre plénipotentiaire de Roumanie à Vichy, Dinu Hiott, le «type sinistre» dont parle Ionesco, réclame son renvoi à cor et à cri" (p. 362).
Eu scriu:
M.P.: "Din actele urmatoare rezulta ca destituirea lui Cioran a fost semnata de însusi generalul Antonescu. Lentoarea birocratiei românesti a facut însa ca Cioran sa reuseasca sa-si ia si «apuntamentele» (adica leafa) pe luna mai, desi ordinul lui Antonescu era sa-i fie retinute. Schimbul birocratic de adrese si telegrame se încheie cu o poanta involuntara: parazitul izbuteste, înca o luna, sa-si ridice «bursa» insolita" (Apostrof, nr. 5, 2001, p. 16).
L.-L.: "... sans doute exaspéré par les lenteurs de la bureaucratie roumaine, Dinu Hiott revient à la charge s...t. Ces documents nous apprennent donc que le général splus tard maréchalt Antonescu en personne a lui-même signé la révocation de Cioran. s...t En dépit des instructions très strictes données en sens contraire, celui qui s’est toujours qualifié lui-même de «parasite social» aura donc réussi à avoir le dernier mot, se débrouillant malgré tout pour toucher l’ultime versement de cette «bourse» insolite!" (pp. 363-364).
L.-L. este nu numai constiincioasa, preluandu-mi sistematizarea informatiilor ca o scolarita, ci, proband si instinct artistic, îmi preia expresiile "lentoarea birocratiei românesti" si "«bursa» insolita", care-i plac nespus, asa ca mi le popularizeaza - ce-i drept, sub numele ei! - în Franta.
Apoi eu explic:
M.P.: "Nu cunoastem deocamdata cauza destituirii lui Cioran. Speram ca raportul pe care i l-a facut Dinu Hiott sa apara si el la suprafata. Pana atunci, putem specula: e posibil ca Cioran, etern parazit, sa nu-si fi facut munca pentru care era platit (chiar filosoful va recunoaste, mai tarziu, ca, în cele doua luni si jumatate, n-a facut fata probei de slujbas); e posibil, certaret si nestapanit cum era, sa se fi certat cu seful sau; e de asemenea posibil ca destituirea sa fie o consecinta a legaturilor lui cu legionarii, pe care Antonescu, dupa rebeliune, i-a urmarit si i-a vanat sistematic (or, Cioran, reîntors în România, s-a facut foarte vizibil la sfarsitul anului 1940 prin conferinta si apoi articolul Profilul interior al Capitanului)" (Apostrof, nr. 5, 2001, p. 16).
Iar L.-L., stiutoare, explica, dilatandu-mi textul în mod necartezian:
"Les raisons ayant entraîné la mise à pied de Cioran - une procédure somme toute assez peu courante - demeurent à ce jour obscures, le texte du rapport du 2 mai signé par l’ambassadeur s’avérant introuvable aux archives du ministère roumain des Affaires étrangères. Deux hypothèses peuvent néanmoins être formulées. Elles ne sont pas forcément contradictoires. La première tient aux piètres qualités de diplomate que l’on peut assez vraisemblablement prêter à Cioran, qu’on imagine mal, de fait, en gratte-papier discipliné d’un service d’ambassade. En outre, son tempérament coléreux et ses sautes d’humeur n’étaient sans doute pas pour faciliter ses relations avec son superiéur, à en juger par l’acharnement et la hargne toute particulière avec lesquels le «sinistre» Hiott exige son renvoi. D’autant que Cioran s’était juré depuis 1937, après son expérience de professeur de philosophie à Brasov, de ne plus jamais travailler, «même pas cinq minutes»! Seconde hypothèse: Cioran aurait été destitué en raison de ses liens avec le Mouvement légionnaire, dont Antonescu venait, en janvier, de mater la rébellion. Or, le philosophe ne s’était pas peu fait remarquer à la fin 1940 par son hommage appuyé au «profil intérieur du Capitaine», de surcroît diffusé à la radio. Il n’est donc pas impossible qu’il ait fait l’objet d’une mesure d’épuration administrative. La vérité se situe probablement entre ces deux hypothèses. Il n’est pas absurde de supposer que les plaintes de l’ambassadeur relatives à son «inutilité» ou à son indiscipline aient justement rencontré le souci de remise en ordre manifesté par le Conducator au cours des semaines qui ont suivi le soulèvement de la Garde de fer" (p. 364).

Ca Al. L.-L. avea Apostroful cu pricina, e cert: mi l-a cerut într-o scrisoare, iar eu i l-am trimis, împreuna cu fotocopia originalelor publicate în Apostrof, precum si cu alte multe documente. (Astea erau, deci, Archivele de Externe pe care le-a cercetat. Plus cele din Manuscriptum, din numarul special cu scriitorii diplomati, pe care de asemenea i l-am trimis.) Ca m-a tradus liber, iarasi e cert. Ca i-au placut expresii din textul meu prefatator e fara îndoiala. (Si, în treacat, sa semnalez ca ezitarile doamnei L.-L. cu privire la durata "«bursei» insolite" în diplomatie a lui Cioran - la p. 330, vorbeste de 3 luni, la p. 362, de 4 luni, apoi de 2 luni si jumatate - se explica prin faptul ca textul meu din Apostrof, cu datarea precisa, i-o fi ajuns dupa ce îsi scrisese pagina 330, asa ca a uitat sa corecteze cele 3 luni, multumindu-se numai sa introduca în graba, preluand din textul meu, numarul numirii.) Vreo trimitere la sapoul meu, pe care L.-L. l-a folosit ca text de baza în care sa insereze documentele publicate tot de mine? As! Nimic. Vreo trimitere la Apostrof, macar? Nu, nimic.

Asa ca în fata acestei probe de o claritate indiscutabila, întreb: cum se numeste ceea ce face Al. L.-L.?
Doamna L.-L. nu s-a limitat sa preia - fara ghilimele, fara citare, fara nici un fel de semnalare ca "împrumuta" - un articol de-al meu din Apostrof. Avea la dispozitie o hrana mult mai consistenta: volumul meu Un trecut deocheat sau "Schimbarea la fata a României" (Ed. "Biblioteca Apostrof", 1999), din care s-a putut înfrupta pe alese si pe îndelete.
Eu scriu:
M.P.: "In anul 1936, Cioran publica cea de-a treia carte a sa, Schimbarea la fata a României. In ansamblul întregii opere cioraniene, Schimbarea la fata... ocupa un loc aparte. In primul rand, este singura opera sistematica a filosofului. In al doilea rand, Schimbarea la fata... are un caracter de unicat prin tema: ea este dedicata problemei - mult discutate în epoca - a românismului. Or, felul în care Cioran dezbate aceasta tema obsesiva a culturii noastre face ca Schimbarea la fata a României sa cuprinda conceptia despre cultura, istorie si politica a autorului. Cartea reprezinta deci filosofia istoriei, filosofia culturii si filosofia politica ale autorului, toate cristalizate în jurul unui dureros (pentru autor) studiu de caz: Romania" (pp. 5-6).

Notez ca mie Schimbarea la fata... mi s-a parut – si am si scris asta - o carte dezordonata, confuza, care s-a limpezit numai dupa ce i-am gasit codul si i-am facut o sistematizare ideatica. Natural ca d-nei L.-L. i se pare riguros construita si limpede, iar eu banuiesc de ce: a luat-o, gata descifrata si cu problemele mari bine puse în relief, de cartea mea.
Al. L.-L.: "... un livre, La Transfiguration de la Roumanie, publié en 1936, le seul texte systématique et très rigoureusement construit que le penseur ait jamais écrit. [...] Cioran, qui, à l’époque, ne jure que par la philosophie universitaire, procède, au fil de ces 230 pages soigneusement rédigées, à une étude de cas. Mais son propos va en même temps bien au-delà. Le livre est pour lui l’occasion d’exposer les grandes orientations de sa pensée politique, de développer une rationalisation très pousée de l’antisémitisme et de présenter une synthèse de sa réflexion en matière de philosophie de la culture et de l’histoire..." (pp. 121-122).

(Sa mai notez, în treacat, ca Cioran n-a "jurat" niciodata pe filosofia universitara, asa ca doamna L.-L. contribuie la acest pasaj numai cu o eroare. In epoca Schimbarii la fata... era deja autorul unui volum fragmentar, Pe culmile disperarii, si lucra, în paralel cu Schimbarea..., la Cartea amagirilor, tot de fragmente filosofice lirice.) Eu continuu:
M.P.: "Cioran, urmand directia generala a generatiei sale, respinge si el «aceasta imensa porcarie» care este politica si se declara «un om atat de orgolios si cu simtul eternitatii atat de dezvoltat, încat mi-ar fi imposibil sa fac politica»" (Cioran, a 12-a scrisoare catre Bucur Tincu, 2 iulie 1933, în 12 scrisori de pe culmile disperarii, Dosar Apostrof, editie de Ion Vartic, Cluj, Ed. "Biblioteca Apostrof", 1995, p. 62) (p. 8); "Dar, peste numai cateva luni de la aceasta scrisoare, si anume în noiembrie 1933, acest dispret raspicat se converteste într-un entuziasm la fel de raspicat pentru ordinea politica hitlerista" (p. 14).
Sa notez ca data scrisorii catre Tincu, gresita în volumul Cioran, 12 scrisori..., a fost corectata de mine tacit. Al. L.-L. o va prelua, corectata, din volumul meu; ceea ce e foarte bine; atata doar ca a preluat - tacit - si comentariile pe care eu le fac:
Al. L.-L.: "Cioran, pour autant, résiste encore à cette «immense saloperie» que demeure à ses yeux la politique, comme il le répète encore à Bucur Tincu le 2 juillet 1933. Cinq mois plus tard - car Cioran sera le premier à opérer sa conversion à l’extrême droite –, son pessimisme culturel aura raison de ses ultimes réticences" (p. 79).
Inca nu e concludent. Sa continuu: eu scriu, pe larg, despre interesul lui Cioran pentru filosofia istoriei si a culturii:
M.P.: "Initial, el este atras numai de filosofia istoriei si a culturii" (p. 8); "Aceasta preferinta, combinata cu aceea pentru metafizica, îsi pastreaza exclusivismul pana în toamna anului 1933. Astfel, în scrisorile catre Bucur Tincu, Cioran, preocupat de criza culturii moderne declara, înca o data, ca: «Problemele de filosofia culturii, a istoriei, ale caracterologiei si ale antropologiei filosofice ma entuziasmeaza atat de mult, încat nu pot concepe ca le-asi parasi vreodata» (Cioran, a 10-a scrisoare catre Bucur Tincu, 23 sept. 1932, în 12 scrisori (p. 58). Lecturile lui din aceasta perioada - Max Stirner (Der Einzige und sein Eigentum), Spengler (Der Untergang des Abendlandes), Hegel (Despre istorie), Ernst Troeltsch (Der Historismus und seine Probleme) etc. - confirma aceste preferinte. Multe din articolele pe care le publica din 1931 pana în octombrie 1933 sînt impregnate, în magma lor violenta, de termeni si idei de provenienta spengleriana; preluand tipologia lui Oswald Spengler, Cioran vorbeste despre culturi mari, originale, si culturi mici care le imita pe primele, despre «fondul productiv» al culturilor, despre «destinul» lor, despre stilul culturii, despre criza si eclectismul culturii moderne, si, deci, despre «sfarsitul culturii», care face ca toti creatorii sa fie, în mod fatal, «oameni ai unei culturi care apune»" (pp. 9-10).
Iar Al. L.-L. comenteaza:
Al. L.-L.: "Au cours de ces années, le jeune penseur, toujours passionné par la métaphysique, manifeste en effet un intérêt croissant pour la philosophie de l’histoire, une discipline où il dit se reconnaître complètement. Il s’en ouvre en ces termes, le 23 septembre 1932, à son ami d’enfance Bucur Tincu: «Les problèmes de philosophie de la culture, de l’histoire, de la caractérologie et de l’anthropologie m’enthousiasment tellement que je ne peux imaginer les abandonner un jour». Il dévore Ernst Troeltsch et Max Stirner, et c’est peu dire que sa vision est alors imprégnée de spenglérisme, que ce soit à travers la distinction entre grandes et petites cultures, l’interrogation sur leur fonds productif, leur style et leur destin, ou encore sur le «déclin de l’Occident»" (pp. 77-78); "Ces préoccupations conservent de fait leur monopole jusqu’à la fin 1933..." (p. 78).

Cu ocazia acestor consideratii, Al. L.-L. face, totusi, si o nota la volumul meu, dupa care recunoaste ca citeaza scrisorile lui Cioran catre Tincu:
Al. L.-L.: "2. Lettre à B. Tincu du 23 septembre 1932, dans Douze lettres sur les cimes du désespoir, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1995 (éd. établie par I. Vartic), p. 58; citée par M. Petreu dans Un passé chargé ou la transfiguration de la Roumanie, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1999, p. 9" (p. 77).
Atunci, daca îmi pomeneste numele, ce mai poftesc? Sa precizez: daca L.-L. ar fi preluat din cartea mea numai si numai citate din scrisorile lui Cioran catre Tincu (sau citate din alt autor), n-as pofti nimic, o asemenea nota de subsol ar fi suficienta. Dar ea a preluat mai mult decat citatele folosite de mine; a preluat ideile mele, conexiunile pe care eu le fac, comentariile pe care le fac, cronologia pentru anume epoci pe care eu am stabilit-o pentru prima oara. Etc. Se vede foarte clar, din paragrafele pe care le-am pus în paralel mai sus, ca ea a preluat din cartea mea nu numai fragmentul de scrisoare, ci tot "ambalajul" meu, tot comentariul. Deci pretind, ca orice autor normal, ca textele mele sa fie, juridic vorbind, respectate ca proprietatea mea intelectuala.
Proprietate pe care L.-L. o încalca în mod vinovat. Nota ei, strict la un text citat de mine, este o nota de acoperire, prin care da cititorului obisnuit senzatia ca este excelent documentata si prin care urmareste sa aiba si fata de mine o acoperire ca, de, m-a citat. Toate notele ei în legatura cu mine sunt pe acest calapod. In realitate, la adapostul acestui paravan, ea preia din cartea mea informatii, prelucrarea informatiilor, conexiuni interpretative, tipologii, adica munca mea de ani de zile.

Dupa ce reconstitui relatia lui Cioran cu filosofia culturii si a istoriei, eu observ:
M.P.: "De la reflectii asupra culturii si istoriei în general, Cioran trece, treptat, la reflectia asupra realitatilor culturale si istorice autohtone. Realitatile românesti sunt judecate - cu o asprime ce anunta tonul vitriolat din Schimbarea la fata a României - tot prin prisma conceptiei spengleriene . Odata declansat, interesul pentru cultura româna devine obsesie, deci revine sistematic în articolele sale: Cioran diagnosticheaza lipsa de monumentalitate a culturii noastre, absenta unui «stil original». Reprosul pe care-l aduce culturii române este ca n-are «un ritm mai trepidant», ca e lipsita de sensibilitate tragica; de unde concluzia - ce prefigureaza pagini din Schimbarea la fata... - «Nu astept nimic de la inteligenta româneasca»" (pp. 10-11).

Iar autoarea franceza ma urmeaza:
Al. L.-L.: "... entre-temps le thème de la Roumanie commence lui aussi à s’imposer au point de tourner à l’obsession. Il en ressort deux tendances annonciatrices des thèses de La Transfiguration de la Roumanie (1936) . Cioran rend ces prétendus «hommes intelligents» responsables de l’absence de «sens tragique» et de «monumentalité» de sa culture d’origine" (p. 78).
Apoi, eu continuu despre anii 1931-1933:
M.P.: "Situandu-se de partea culturii, tanarul filosof o gîndeste în termenii vitalismului german în general, ai celui spenglerian în special" (p. 13).
Iar Al. L.-L. reformuleaza:
Al. L.-L. "Le vitalisme constitue l’autre grande passion de Cioran"; "la Lebensphilosophie allemande, alors très en vogue" (p. 78).
Urmatoarea reconstituire din cartea mea, despre Cioran în anul 1933, în care, între altele, trimit la articolul Între spiritual si politic:
M.P.: "Deocamdata, politicul este refuzat, ca inconsistent si impur; de pilda, într-un articol din ianuarie 1933, Cioran îsi critica generatia pentru ca aceasta a abandonat «sensul orientarii initiale» filosofice si religioase, îndreptandu-se spre politica, spre Garda de Fier sau spre extrema stanga; ba, mai mult, observa Cioran iritat, «generatia» pretinde fiecaruia sa opteze între cele doua extreme politice. Scandalizat de somatia de a se înregimenta politic, Cioran declara ca nu poate crede «într-un fleac de organizatie», caci el nu crede «în nici o doctrina sociala si în nici o orientare politica»; ceea ce tine de politica îi pare exterioritate pura, deci «la periferia valorilor spirituale», un simptom neechivoc al saraciei si platitudinii sufletesti" (p. 12), trece, ca rezumat cu surprize, în cartea d-nei L.-L.:
Al. L.-L.: "Cioran, par exemple, qui n’hésite pas à taxer les hommes politiques de «nuls» et d’«irresponsables», la tient sla lutte politiquet pour inconsistante et impure. Exaspéré par la sommation selon laquelle il faudrait à tout prix s’y engager, le jeune philosophe déclare encore, en janvier 1933, voir dans cette conviction un signe de pauvreté et de platitude" (pp. 37-38).
Pasajul d–nei L.-L. trimite, desigur, la acelasi articol al lui Cioran, Între spiritual si politic. Au lucrat amandoua pe acelasi articol, poate spune un cititor, deci le-a iesit acelasi lucru, desi, curios, le-a iesit un rezumat identic. Da. Atata doar ca eu am fost prima si ca am scris, în pasajul de mai sus, numai despre Cioran si, ca sa nu-l tot citez, l-am parafrazat. Un citat din Cioran, care suna asa:
1. Cioran: "Politicul apartine domeniului exterioritatii. Din acest motiv, valorile politice sunt la periferia valorilor spirituale, iar a vorbi de primatul politicului echivaleaza cu un elogiu al platitudinii, nulitatii si exterioritatii", a devenit la mine, prin parafraza,
2. M.P.: "ceea ce tine de politica îi pare si lui Cioran exterioritate pura, deci «la periferia valorilor spirituale», un simptom neechivoc al saraciei si platitudinii sufletesti" (p. 12).
Parafraza mea devine, finalmente, la documentata cercetatoare franceza, o descriere, o reconstituire a atitudinii lui Eliade!!!:
3. Al. L.-L.: "Même ton chez Eliade, qui situe résolument la politique à la périphérie des «valeurs spirituelles», dans la sphère de l’extériorité pure, et se désole, comme son ami, de voir un certain nombre de leurs congénères s’y enrégimenter" (p. 38).
Ca sa vezi ce iese dintr-o documentare frantuzeasca!
Parafraza mea dupa Cioran are anume inflexiuni: ("exterioritate pura", cum nu a scris Cioran) si are anumite inversari ale determinativelor: 1) Cioran are ordinea: platitudine, nulitate, exterioritate; 2) eu am parafrazat cu saracie si platitudine sufleteasca; 3) L.-L. are "signe de pauvreté et de platitude". S-atunci? Pe ce text a lucrat L.-L.? Pe Cioran sau pe paginile cartii mele? Apoi, culme a dexteritatii, parafraza mea dupa Cioran devine, în versiunea L.-L., o caracterizare a atitudinii lui Eliade. Bine lucrat.

Documentata, în acest pasaj, la patru maini. Unde mai pui ca L.-L. l-a "rezolvat", în felul asta, si pe Eliade. Si unde mai pui ce economicos lucreaza!: caci dintr-o singura fraza de-a mea, prima jumatate - cu expresia mea: "exterioritate pura" - i-o distribuie lui Eliade, a doua jumatate ("un simptom neechivoc al saraciei si platitudinii sufletesti") i-o lasa, totusi ("un signe de pauvreté et de platitude", p. 38, vezi citatul dat mai sus) lui Cioran. Ce mai, metoda... "franceza"!

Apoi, eu scriu, la p. 14, si reiau, dupa prostul meu obicei didactic, înca de cateva ori afirmatia, la paginile 24, 109, 261, poate si-n alte locuri:
M.P.: "Conversiunea la politica a lui Cioran poate fi datata cu exactitate: sfarsitul lui octombrie-începutul lui noiembrie 1933, adica momentul cand Cioran ajunge la Berlin, cu o bursa. Dupa numai doua saptamani de sedere în Germania, el îi scrie lui Eliade ca «sunt chiar entuziasmat de ordinea politica de aici» (Cioran, scrisoarea catre Eliade din 15 nov. 1933, în Scrisori catre cei de-acasa, p. 269)" (p. 14); "Cioran a fost, din generatia ’27, primul reprezentant important care s-a lasat sedus de extrema dreapta" (p. 24); "Unul dintre primii intelectuali tineri ce trece la legionarism a fost un criterionist, Mihail Polihroniade (în 1932). I-au urmat Cioran (în noiembrie 1933), Eliade (în 1936), Noica (în 1938)" (p. 109).
Iar autoarea franceza reformuleaza la randul ei:
Al. L.-L.: "Parmi les proches de Ionesco, Cioran est un des premiers à parachever sa mutation. Ses articles comme sa correspondance en font foi: son adhésion aux promesses de «renouveau» portées par le national-socialisme remonte à la fin octobre - début novembre 1933, soit quelques semaines après son arrivée à Berlin en qualité de boursier de la Fondation Humboldt" (p. 86).

In legatura cu aceasta preluare, trebuie sa comentez: eu ma bazam, în aceasta datare, pe scrisorile lui Cioran. Doamna L.-L. adauga, de la ea, "articolele", si anume cele de la sfarsitul lui octombrie-început de noiembrie 1933. Asa cum l-a pus pe Cioran sa evolueze în spatiul politicii înca înainte ca el sa debuteze, si acum îi atribuie articole de adeziune la nazism înca înainte ca Cioran sa fi ajuns în Germania. Care articole de la sfarsitul lui octombrie 1933? Care articole pronaziste de la începutul lunii noiembrie 1933? Transcriind în pripa un material pe care nu si l-a adunat singura si nu si l-a gandit, doamna L.-L. pluseaza si, evident, greseste. Sa-i cer scuze ca nu i-am dat data exacta a plecarii lui Cioran în Germania, data pe care eu o cunosc? Sa i-o dau acum? Sa-i cer scuze ca nu i-am atras special atentia ca nu exista articole pronaziste la sfarsitul lunii octombrie si începutul lunii noiembrie?
Apoi: eu explic admiratia lui Cioran pentru hitlerism prin premisele sale metafizice:
M.P.: "... acest articol Germania si Franta sau iluzia pacii surprinde întîlnirea dintre premisele sale metafizice - irationaliste, vitaliste, asumate de tânarul filosof în filosofia culturii si a istoriei - si o realitate politica fundata pe aceste premise, adica miscarea hitlerista. Recunoscand în hitlerism o realitate politica conforma fundamentelor sale filosofice, Cioran se lasa cucerit de ceea ce vede" (p. 18).
L-.L. rezuma: "Emil Cioran qui, pour sa part, se réjouira de découvrir dans le national-socialisme la traduction politique de son vitalisme" (p. 86).

In privinta lui Cioran, Al. L.-L. procedeaza cu finete: ea preia citatele pe care le dau eu cu conexiunile lor interpretative cu tot, dar uneori schimba ordinea în care apar argumentele din textul meu, apoi, alteori (ca mai sus) rezuma o argumentatie, sau, la aceeasi afirmatie, da acelasi citat ca mine, dar mai amplu decat l-am dat eu. Eu scriu despre Cioran:
M.P.: "«tine-ma la curent cu politica", îi cere el din Berlin fratelui sau Relu; iar într-o alta scrisoare, dupa ce-l sfatuieste sa se lase «de viata interioara», îi împartaseste convingerea ca «Politica, în stil mare, este superioara stiintei»" (p. 24) si trimit la doua scrisori, din 1 nov. 1934 si 31 mart. 1935. Iar L.-L. ma urmeaza, limitandu-se la o singura scrisoare, dar dand citatul integral (vezi L.-L., p. 137).
Apoi, pagina 25 din cartea mea, în care încep analiza articolului cioranian Despre o alta Românie, trece, cu exact acelasi citat si cu aceeasi observatie, a organizarii militare a tineretului român dupa model german, la p. 135 a cartii doamnei L.-L. Coincidenta, desigur. Imediat dupa citat, eu observ ca Cioran stia de cusururile hitlerismului.
M.P.: "Recunoscand cusururi ale hitlerismului - este o ideologie «îngusta», bazata pe o «literatura... ilizibila» -, Cioran îl admira pentru ca a umplut Germania de frenezie" (p. 25).
Al. L.-L. observa, la randul ei:
L.-L.: "il reconnaît que la littérature nazie est illisible, que le niveau intellectuel de l’Allemagne est assez bas..." (p. 136).
Eu continuu aratand ca lui Cioran îi era indiferent daca extrema dreapta sau extrema stanga comunista ar transfigura România si dau un citat din Cioran, despre "tinerimea comunista" (p. 25 a cartii mele), citat ce îl duce pe Cioran la concluzia ca "Ideile n-au mare valoare în sine" (p. 26 a cartii mele). Al. L.-L., la rîndul ei, ajunge la acest citat, dar lasa pe dinafara partea cu comunismul si da doar concluzia cioraniana, "«En définitive, la doctrine importe peu»" (p. 136), pe care o pune în legatura cu Spengler. Mersul argumentatiei e, la amandoua, la fel, am lucrat amandoua pe acelasi articol (atata doar ca eu am fost prima si ca inflexiuni de fraza din textul meu: "Recunoscand cusururi ale hitlerismului..." "il reconnaît que la littérature nazie...", trec, greu perceptibile pentru un strain, recognoscibile pentru mine, în textul ei).
Mersul argumentatiei e, deci, acelasi, atata doar ca ea sare, din ratiuni ideologice, peste partea cioraniana despre comunism; nu e greu de vazut de ce: Al. L.-L. evita mereu sa mentioneze, în cartea ei, componenta de extrema stanga comunista a lui Cioran; pentru teza ideologica a volumului ei e important, foarte important, ca Cioran sa apara contaminat numai de directia extremei drepte fasciste.

Bun. Sa continuam. Eu rezum si analizez în continuare articolul lui Cioran:
M.P.: "Propunand un «lagar de concentrare» pentru oamenii politici români si o complementara educatie spartana «într-o tara de smecheri, de sceptici si de resemnati», Cioran crede ca România ar mai putea fi salvata" (p. 26).
Ei, asta era o observatie buna pentru Uitarea fascismului, asa ca L.-L. n-o mai sare, ca pe cea despre comunism, ci o introduce în cartea ei:
Al. L.-L.: "... il n’hésitera plus, en 1935, à proposer de mettre l’ensemble des responsables politiques roumains de l’après-guerre en «camp de concentration» pour que cessent de sévir ceux qui ont ruiné l’enthousiasme de la jeunesse" (p. 134).
"Imprumutul", vizibil pentru mine, probabil greu de vazut de fiecare data de alta persoana, e facut cu... maiestrie: fraze extrase cu penseta din cartea mea sunt intercalate între citate ample din articole cioraniene la care eu trimit filologic, deci pe care oricine le poate regasi cu usurinta; ordinea prezentarii e usor schimbata; si, cum vom vedea, Al. L.-L. deturneaza sensul demonstratiilor mele, agravand sistematic concluziile despre caracterul fascist al autorilor în discutie.
Adica, a folosit cartea mea despre Cioran ca si cum ar fi propria ei documentatie, si i-a schimbat concluziile.
Eu arat ca în 1935 Cioran ajunge la ideea "dictaturii" si expun în felul urmator perioada ce a urmat întoarcerii lui Cioran de la bursa germana:
M.P.: "Articolele sale politice continua, precise si violent antidemocratice. In septembrie 1935 ataca, de pilda, regimul democratic, pledand pentru înlocuirea lui cu unul «arzator», care sa impuna tarii un ritm rapid de transformare" (p. 27); "Pasiunea lui pentru România si pentru politica atinge, de altfel, în acest an 1936 punctul culminant, el laudand apoi «studentimea noastra», care, desi «nu stie ea prea multa carte», are, în schimb, pasiunea politica de a schimba destinul tarii: «O studentime agresiva, cu vointa de putere organizata, este mai importanta decat una studioasa si indiferenta la chemarea istorica a acestui neam». Si, dupa ce îsi petrecuse toata studentia printre carti, decreteaza ca «Nici un tanar în momentul actual nu se mai poate salva prin biblioteca» (Cioran, Constiinta politica a studentimii, în Vremea, anul IX, nr. 463, 15 noiembrie 1936. Un alt reprezentant al generatiei, Dan Botta, propunea, de altfel, ca «tara analfabeta sa ne fie un ideal»; tara analfabeta, în Buna Vestire, anul I, nr. 7, 28 februarie 1937). Recunoscand ca studentimea româna nu prea stie carte, o considera însa merituoasa pentru ca este «agresiva» si hotarata «sa nu mai accepte România actuala»; drept urmare, propune tineretului, dupa modelul german, «abandonarea irationala în natiune», «solidaritatea mistica de grup», pentru a «putea sa sfarme anchilozele acestui stat si sa-si impuna vointa»" (pp. 28-29).

Ce scrie Al. L.-L. despre aceasta perioada: ca "etica" lui Cioran consta:
"... en quatre principes: en finir avec la démocratie, instaurer en Roumanie un régime totalitaire, éveiller la conscience politique de la jeunesse et la convaincre enfin qu’il n’est de salut que dans le sacrifice, l’«abandon irrationnel à la nation» et la «solidarité mystique du groupe» (E. Cioran, «La consci ence politique de la jeunesse estudiantine», Vremea, 15 novembre 1936; et «Le sacrifice des masses», Vremea, 5 avril 1936). À la rentrée 1936, le Pr Cioran célèbre ainsi le culte de l’inculture. Les bibliothèques, proclame-t-il, ne sont plus en mesure de sauver la nouvelle génération. Et de saluer avec enthousiasme «l’âme révolutionnaire de la jeunesse estudiantine», allusion aux nombreux étudiants que la Garde de fer rallie à sa cause. «Nos étudiants n’ont pas lu énormément», admet-il, mais, peu importe, «une jeunesse étudiante agressive mue par une volonté organisée d’accéder au pouvoir vaut mieux qu’une jeunesse studieuse et sourde à l’appel de l’histoire»" (pp. 146-147).
Ce pot spune? Nota 10 pentru rezumat.

(va urma)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22