Lecții de supraviețuire

Salonul de proiecte a deschis un nou se­zon de expoziții pe 20 februarie, în urma celui de-al treilea open-call lansat ar­tiș­tilor interesați să își concretizeze pro­iectele și să le prezinte în cadrul plat­formei create de Magda Radu și Alexandra Croitoru. Această platformă, parte din MNAC Anexa, inițiată în 2011, urmărește formarea unui cadru instituțional stabil, în măsură să susțină pe termen lung pro­ducția de artă a tinerilor aflați la început de carieră sau insuficient sprijiniți de ins­tituțiile și galeriile locale. La fel ca anul tre­cut, selecția proiectelor a fost încre­din­țată unei persoane din exteriorul echipei curatoriale a Salonului, de această dată ar­tistei olandeze Nicoline van Harskamp.

Ziua dezvrăjirii este o expoziție atipică pentru scena artistică din București datorită raportului din­tre minimalismul prezentării es­tetice și conștiința teoretică foar­te vie a tuturor artiștilor expuși aici. Cu un accent pus pe ceea ce Lucy Lippard iden­tifica drept surse ale dematerializării artei, arta ca idee și arta ca acțiune, ex­poziția cuprinde două direcții distincte ca­re ajung în același punct, acela în care ma­terialitatea obiectului este fie anulată com­plet, fie subordonată conceptului. În cazul acestei expoziții, materialitatea lucrărilor nu e decât o etapă, cea vizibilă, a unor pro­iecte ce se continuă la nivel discursiv sau performativ într-un spațiu social-politic bine definit, care nu mai accen­tuează contrastele și contururile perfect de­limitate, ci relațiile vagi dintre oameni, slăbite în timp din cauza declinului „gân­dirii tari“ și înlocuite de sentimentul pro­priei vulnerabilități. Fiecare lucrare face tri­mitere la o narațiune mai largă, pentru în­țelegerea căreia sunt angrenate alte ins­trumente decât percepția și evaluarea es­tetică a ceea ce se află în fața noastră. Cele două abordări artistice, conceptual și per­formativ, se întâlnesc perfect în momentul în care lucrările se transformă într-o plu­ralitate de idei și energii, cuprinzând go­lurile din jurul lucrărilor și trans­for­mân­du-le într-un spațiu de reflecție care in­clude pesimismul, incertitudinea, eșecul și finitudinea, dar și seducția, misterul și magia lumii în care trăim.

Sistemul saturat al unei „lumi dezvrăjite“, despre care s-a scris foarte mult, pornind de la Max Weber, implică o relație nouă în­tre religie și societate caracterizată de o „se­cularizare amiabilă“ (René Rémond). După ce totul s-a sfârșit, ipotezele cele mai pesimiste despre lume s-au adeverit și realitatea s-a reconfigurat în absența ra­portării la o reprezentare transcendentă, ceea ce rămâne este o nouă „politică a spiritului“, „dincolo de melancolie şi din­coace de utopie“ (Wolf Lepenies). În­tâl­nirea dintre viața cotidiană și religie, mis­tică, fantasme își găsește multiple con­fi­gurări în expoziția Ziua dezvrăjirii. Titlul este o întoarcere la punctul zero în care semnificantul s-a despărțit de semnificat și funcționalitatea vieții a câștigat teren în fața dimensiunii spirituale. Acest punct de cotitură este privit ironic de artiști, ni­ci­decum ca pe o posibilă reînnodare cu tra­diția și principiile transcendente. Dar în­toarcerea la el poate însemna exact tipul de melancolie despre care vorbește Le­penies, care a fost alungată din ma­ni­fes­tările sociale curente bazate pe competiție și performanță. Încetinind ritmul și lăsând melancolia să deschidă o nișă exotică în teoriile care anticipează viitorul, expoziția Ziua dezvrăjirii poate fi privită și ca o colecție de lecții de supraviețuire, foarte personale, în funcție de prioritățile, va­lo­rile și strategiile fiecăruia dintre artiști.

Florin Flueraș și Alina Popa au lansat în cadrul vernisajului o platformă discursivă numită Un­sorcery, alături de o publicație care completează informațiile des­pre concepte și practici precum Second Body, Dead Thinking, Eternal Feeding Technique. Având mai multe întâlniri cu publicul și etape de desfășurare ale pro­iectului, Alina Popa și Florin Flueraș propun o analiză a gândirii patologice, ba­zată pe frică, întuneric și „dezmembrarea“ sinelui. Cei doi artiști scriu în prezentarea lor: „Să ne întoarcem la gândirea ma­gică, înainte de arderea vrăjitoarelor, îna­inte ca gândirea noastră malefică să prindă rădăcini. Poate că putem avea din nou o relație mai completă și mai pli­nă de sens cu mediul înconjurător. Poate că încă se mai poate reduce distanța față de natură, poate chiar într-atât încât să devenim din nou natură. Poate că ceva se poate face ca omul să fie re-animat, sensibil, empatic - și poate această îm­bunătățire a vieții va aduce înapoi spe­ranța și viitorul va exista din nou... Un­sorcery începe unde aceste speranțe se sfâr­șesc și ceea ce rămâne e mai de­grabă negativ, întunecat și mort“. Con­gresul Pesimismului, organizat de Biroul de Cercetări Melodramatice (Irina Gheo­r­ghe și Alina Popa), are loc simultan cu pe­rioada desfășurării platformei Unsorcery și îl are ca prim invitat pe Dylan Trigg (Uni­versity College Dublin, School of Phi­losophy) cu trei prezentări: O feno­me­no­logie inumană, Despre horror-ul cos­mo­sului și Despre horror-ul corpului.

Cunoscut pe scena muzicii electronice românești, Sillyconductor a construit pen­tru această expoziție un obiect, un context sonor și un dispozitiv interactiv, toate sub numele de Pianosaurus. Această lucrare multi-instrumentală se bazează pe un soft anteprogramat să devină un pian preparat care poate schimba prin intervenția pu­bli­cului volumul, lungimea timbrul, to­na­li­tatea, viteza și octava unui sunet. „Cu alte cuvinte, el a fost creat cu un singur scop: pentru a descoperi cum poate suna un pian sau mai multe atunci când nu există limitări de ordin fizic sau mecanic în reproducerea unei note“, spune ar­tistul în prezentarea lui.

Daniel Djamo expune un obiect apropriat bazat pe o istorie personală de familie, un ca­iet de cheltuieli expus într-o formă des­fășurată pe un perete. A doua soție a bu­ni­cu­lui său a ținut în ultimii ani de viață acest caiet de cheltuieli cu tot ceea ce se con­su­ma în casă. Daniel Djamo l-a des­co­perit du­­pă ce aceasta a murit și bunicul lui a continuat să noteze cheltuielile de în­mor­mântare. Rigoarea acestor notații evi­den­țiază schimbările din viața ei, sta­rea sănă­tății din ce în ce mai precară, pre­cum și o anumită mentalitate bazată pe auto­con­tro­lul excesiv. Grijile materiale de zi cu zi sunt aici transformate într-o po­veste emo­țio­nantă despre fragilitatea exis­tenței umane.

Duoul artistic Monotremu (Laura Borotea și Gabriel Boldiș), un cuplu de artiști care includ uneori în proiectele artistice și in­tuiția sau perspectiva co­pi­lului lor, pre­zintă o instalație alcătuită din oale și po­lonice transformate în clopote de biserică prin care vizitatorii pot da che­marea la slujbă. Precaritatea materialelor spune multe despre nivelul de trai foarte scăzut al României în raport cu re­li­gio­zi­tatea oamenilor, ultima salvare în care aceș­tia își mai pot pune speranțele. Lu­cra­rea face parte din seria Kit de su­pra­viețuire și cu­prinde decepția și speranța în egală mă­sură, într-o falsă rețetă de ieșire din criza social-politică.

Dragoș Bădița proiectează un film încărcat de simboluri și me­tafore despre esența exis­tenței (Tathagata) în măsură să deschidă o cale de cunoaștere prin meditație dincolo de fenomenele efe­m­ere ale vieții. Filmat lângă un lac numit Laguna Albastră, acest eseu vizual induce o stare în care sentimentele, percepțiile, proiecțiile mentale și gândurile care alcă­tuiesc identitatea personală sunt înlăturate precum niște greutăți prea dificil de dus mai departe.

Grupul [perplex] (Simina Neagu şi Silvia Va­­silescu, pentru acest proiect ală­tu­rân­du-se Ana Dabija) a gândit pentru această expoziție o instalație, Inferiority Complex Design, pornind de la relațiile personale și politice cu o structură de putere spe­ci­fică unei țări nonvestice, impusă și auto­impusă de oamenii care își doresc inte­grarea în diferite structuri politice occi­dentale. Complexul de inferioritate al unei culturi cum e cea românească este vizibil aici prin obiectele de design disfuncționale și pline de umor pe care un birou ficțional de arhitectură, ICD, le produce pentru a susține aceste complexe.

Ziua dezvrăjirii este mai mult decât o expoziție, reușind să depășească acest scop unic pe care adesea galeriile sau ins­ti­tuțiile de artă și-l propun, deschizând po­si­bilitatea unei platforme discursive mai ample, independente de acest spațiu fizic al clădirii de pe Calea Moșilor și de data de închidere a expoziției (13 aprilie a.c.). Lipsa estetizării excesive și includerea energiei pe care vidul o poate genera fac ca gestul curatorial să fie suficient de sub­til încât să nu dirijeze lectura lucrărilor, iar dialogul dintre plin şi gol (ca cel dintre transparenţă şi opacitate) atât de precis dozat, încât să creeze alianțe de idei și teritorii conceptuale comune între artiști altfel extrem de diferiți.

* Diana Marincu este critic de artă şi curator, galeria Plan B, Cluj-Napoca.

// Ziua dezvrăjirii

// Artiști: Dragoș Bădița, Daniel Djamo, Florin Flueraș și Alina Popa, Monotremu, [perplex], Sillyconductor

// Salonul de proiecte, MNAC Anexa, București, 20 februarie – 13 aprilie 2014