Pe aceeași temă
Expoziția Lecții de grădinărit: 10 precepte pentru o grădină organică, curatoriată de Ami Barak, prezintă zece artiști din noua generație, într-un amalgam de discursuri și practici artistice diverse, încercând să evidențieze diferitele abordări și moduri de a crea și sublinia subiecte, fără a le politiza excesiv. Fie că este vorba de experiențe personale, comentarii sociale sau experimente formale, lucrările reflectă individualitatea și creativitatea artiștilor, într-un context contemporan caracterizat de globalizare și de tendința de uniformizare. În ecuația expoziției, artiștii Alexandra Boaru, Adrian Câtu, Lorena Cocioni, Pavel Grosu, Gwen (Emma Bădulescu), Catinca Mălaimare, Lucian Popăilă, Victoria Sadovnic, Ioana Stanca și Ovidiu Toader sunt conectați într-un spațiu și timp comun, dar fluid, ce îi pune în discuție și îi potențează în mod individual.
Demersul curatorial prezintă artiștii ca pe niște grădinari, subliniind ideea că procesul de creație artistică nu este finit, ci este continuu, asemănător procesului de îngrijire a unui organism viu, evidențiind, prin urmare, responsabilitatea artiștilor față de sustenabilitatea și forța propriilor lucrări. Expoziția de la Fundația Art Encounters se desfășoară ca o grădină a ideilor – un spațiu al experimentului în care artiștii testează noi perspective și practici și adoptă noi abordări.
Prin reunirea unor artiști cu voci singulare, care lucrează într-o gamă variată de medii, de la pictură și sculptură la instalații și multimedia, expoziția Lecții de grădinărit: 10 precepte pentru o grădină organică subminează autoritatea unei singure narațiuni sau paradigme estetice și înfățișează multiplele straturi ale realității și existența intrinsecă a subiectivității umane. Ami Barak se angajează astfel într-un act de respingere a oricărui canon artistic, de dislocare a structurilor de putere și de potențare a individualității și a pluralității discursurilor artistice. Expoziția poate fi văzută astfel ca un loc al producerii de noi discursuri, creând spațiu pentru narațiuni alternative și criticând structurarea lumii artei și a cursurilor sale de instruire, care tind să uniformizeze practicile artistice. Acest lucru reflectă noțiunea de contra-discurs teoretizată de filozoful francez Michel Foucault în cartea The Archaeology of Knowledge (1969), prin care vocile marginalizate contestă structurile de putere stabilite prin exprimare creativă. Prin evidențierea diversității vocilor artistice și prin contestarea structurilor hegemonice din lumea artei, expoziția consistă din spații personale, în care vizitatorii sunt provocați să se conecteze cu lucrările de artă într-un mod mai deschis și mai incluziv.
Alexandra Boaru este o artistă multidisciplinară, lucrările sale incluzând fotografie, performance și video. În cadrul expoziției, artista prezintă o serie de fotografii analogice, obiecte și instalații in situ, prin care explorează relația dintre uman și non-uman, inițiind un proces al transcenderii între diferite specii. Văzut ca unul dintre cele mai intime elemente ale corpului uman, care continuă să există și după dispariția acestuia, părul este un motiv central în experimentele artistei. Inspirată de filosofia speculativă și de realismul magic, Alexandra Boaru investighează hibridizarea dintre plante și părul feminin, anulând poziția superioară a omului în contextul natural și prezentând noua paradigmă de a exista în lume, bazată pe o relație simbiotică intimă dintre om și elementele non-umane.
Artiștii Pavel Grosu și Victoria Sadovnic explorează tangibilitatea mediului picturii, explorând teme legate de memorie, imaginație și experiența subiectivă a realității. În picturile sale, Victoria Sadovnic estompează, adesea, granița dintre realitate și memorie, invitând vizitatorii să reflecteze asupra procesului de materializare a imaginii și de lărgire a cadrelor peisajului. În mod similar, colajele digitale transpuse în picturi ale lui Pavel Grosu explorează noțiunile de vis, iluzii și amintiri, creând scene suprarealiste și sfidând percepțiile convenționale ale spațiului și timpului. Deși aproape mimetice, peisajele naturale distorsionate cromatic ale Victoriei Sadovnic reprezintă momente lacunare ale realității, insuflând o stare de așteptare a extinderii imaginii în plan fizic și dezvăluirii acesteia în fața vizitatorilor. Astfel, lucrările artistei invită la introspecție și contemplare asupra propriilor peisaje mentale. Pe de altă parte, lui Pavel Grosu îi place să se joace cu cadrele realității și să manipuleze imaginile prin tăiere, juxtapunere și remodelare. Picturile artistului prezintă un efect vizual de digital glitch, înfățișând scene și personaje înghețate în timp, momente întrerupte și incertitudini spațiale, creând vaga senzație de locuire într-o realitate virtuală.
Andrei Câtu este un artist vizual ale cărui practici artistice se extind asupra fotografiei și antropologiei. Prin intermediul tehnicilor fotografice experimentale, Câtu dezvăluie dimensiuni ascunse ale lumii, chestionând granițele dintre tangibil și intangibil, material și imaterial și surprinzând natura evazivă a realității. În seria Absence of Subject (2023), artistul a lăsat iInteligența aArtificială să decidă care e subiectul din fotografii, eliminându-l apoi și lăsând vizitatorii să se confrunte cu golurile și lucrurile invizibile. Astfel, Andrei Câtu contestă noțiunile de obiectivitate și reprezentare, dezvăluind complexitatea percepției și interpretării umane.
În picturile sale, Lucian Popăilă explorează, într-un mod înălțător, dimensiunea mundană și ordinară a lumii, oferindu-le obiectelor de zi cu zi o forță simbolică și o încărcătură ontologică. Prezentând aceste obiecte familiare ca pe niște artefacte cu o intensitate aproape spirituală și o ambiguitate poetică, artistul intră în dialog cu lumea materială, explorând intersecțiile dintre memorie, percepție și semnificație. Prin ridicarea banalului la rang de sublim, Lucian Popăilă îi invită pe vizitatori să își reconsidere relația cu lumea din jur, încurajând o atenție mai sensibilă a frumuseții lucrurilor aparent insignifiante.
Dispunerea în spațiu a lucrărilor artiștilor permite parcurgerea expoziției în multiple trasee, conturându-se, de fiecare dată, noi viziuni și sensibilități. Acest lucru amintește de povestirea scurtă Grădina potecilor ce se bifurcă a lui Jorge Luis Borges, în care grădina este prezentată ca un spațiu labirintic cu multiple ramificații narative, sugerând un număr infinit de rezultate și interpretări posibile.
Lorena Cocioni este o artistă contemporană a cărei practică este profund înrădăcinată în explorarea corpului uman, a feminității și a ritualurilor vieții de zi cu zi. În lucrările sale, artista integrează diverse materiale și tehnici, precum ceramică, pene, sticlă și oțel, creând lucrări care sunt în același timp fragile și rezistente, efemere și durabile, având o organicitate fluidă și sensibilă. Inspirată de filmele SF și horror, Lorena Cocioni chestionează rolul femeii ca aceea care dă naștere monștrilor, devenind prin acest act ea însăși un monstru, fiind în același timp singura capabilă de compasiune și empatie pentru aceste creaturi. Astfel, explorarea ritualurilor de îngrijire a corpului feminin reflectă încercarea artistei de a submina rolurile tradiționale de gen și de a revendica spațiu pentru femei în lumea patriarhală. Într-un mod similar cu Lorena Cocioni, Ovidiu Toader folosește materialitatea oțelului pentru crearea instalațiilor imersive, cu toate acestea reușind să redea un alt fel de organicitate lucrărilor sale – o organicitate gonflabilă și fină. Prin fuziunea oțelului, material industrial, cu forme ușor umflate și reflectorizante care amintesc de creșterea organică, artistul construiește medii/organisme care oscilează între artificial și natural.
Practica artistică a Catincăi Mălaimare îmbină, într-un mod complex, elemente de sculptură și performance, folosind adesea obiecte neașteptate pentru a le explora și a le învălui în mitologii noi. În percepția artistei, șaua ca obiect artistic capătă o dimensiune ludică, evocând un sentiment de nostalgie prin estetica retro-futuristă, care amintește de imaginile science-fiction și de peisajele din alte lumi. Prin amestecul de elemente din trecut și viitor, artista creează un sentiment de dislocare temporală, invitând vizitatorii să contemple intersecția dintre mit și realitate, imaginație și memorie.
Ioana Stanca explorează în lucrările sale diversele texturi, tactilitatea materialelor și interacțiunea dintre corp și lumea din jur. Prin explorarea textilelor și a broderiei, artista creează peisaje tactile care interoghează limitele dintre planul fizic concret și cel efemer. Sculpturile și instalațiile sale moi evocă un sentiment de intimitate și introspecție, provocându-i pe vizitatori să exploreze ceea ce îi înconjoară la un nivel senzorial.
Gwen (Emma Bădulescu) este o artistă contemporană ale cărei practici se desfășoară în jurul explorării limbajului, dinamicilor de putere și complexitatea existenței umane. Artista este preocupată de forța implacabilă a cuvintelor de a contura percepțiile noastre despre realitate. Inspirându-se din concepte cum ar fi brutalitatea, puterea și magia, Gwen creează picturi cu personaje și obiecte deconstruite și recontextualizate, evidențiind tensiunile inerente naturii umane, precum și nevoia umană de izolare, confruntare a sinelui și transformare.
Expoziția Lecții de grădinărit: 10 precepte pentru o grădină organică dezvoltă mai multe fire narative, prezentând o pluralitate de discursuri și practici artistice. Prin reunirea a zece artiști care lucrează în diferite medii și explorează teme variate, Ami Barak creează spațiu pentru dialog interdisciplinar și transfer de cunoaștere.
