Locurile istoriei Franței

Pentru a descoperi universul fascinant al Parisului, ai avea nevoie de măcar o lună, dar te poți mulțumi și cu câteva zile intense pentru o incursiune în epicentrul istoriei unei țări și civilizații fascinante, de care ne leagă atât de multe lucruri, chiar dacă francofonia și francofilia românilor au murit, lăsând loc doar bancurilor despre cum și cât de repede au fugit francezii de pe câmpul de luptă în 1940, 1939 sau 1944 și asta, în condițiile în care la începutul celui de Al Doilea Război nu prea a existat vreo armată europeană care să nu fie învinsă de Wehrmacht, iar cea Roșie a doborât absolut toate recordurile de morți prizonieri, și sute de kilometri de retrageri strategice.

În dimineața celei de a doua zile pe care am petrecut-o la mijlocul lui februarie la Paris, ne-am dat jos la stația Maubert Mutualité, după ce am schimbat magistrala la Sevrès Babylone. Magistralul metrou parizian! Doream să vizităm și Cartierul Latin. Din celebrul Bulevard Saint Germain am observat uriașa cupolă de piatră a unui edificiu impozant. Nu îmi mai aduceam aminte cum se numea, ultima oară fusesem la Paris prin 2002, dar harta mi-a indicat că în acel loc se afla Panteonul. Am urcat strada care dădea spre piața dominată de impunătorul edificiu și ne-am așezat la rând, pentru a cumpăra bilete. Coada a mers repede, iar la casă am fost întrebat în limba franceză, de un tânăr pe la 25-30 de ani, de unde venim. Nu îmi place să mint și niciodată în străinătate nu am răspuns la această întrebare decât cu adevărul simplu și clar. „On viens de la Roumanie, monsieur”. Credeam că face un sondaj, pentru a se constata/verifica de către administrația muzeului de unde vin cei mai mulți turiști străini. Mi s-a mai întâmplat. Dar nu, probabil că avea o curiozitate sau ne auzise vorbind între noi. „Buna ziua”, ne-a zis în română, zâmbindu- ne, continuând însă în franceză „ma mère est roumaine”. Răspunsul lui m-a lăsat oarecum fără replică, nu știam în ce limbă ar trebui să continui și dacă ar mai fi trebuit să adaug altceva. Am luat bilete și i-am mulțumit atât în franceză, cât și în română. Mă îndoiesc să fi știut mai mult de câteva zeci de cuvinte în limba lui maternă (luată ad litteram). Românii de acum sunt unul dintre popoarele care se deznaționalizează cel mai repede din Europa, cel puțin. Deja a doua generație crescută în alt mediu nu mai rupe douăzeci de cuvinte în română, iar a treia generație este deja complet pierdută.

 Panteonul

Vizitând Panteonul, fostă catedrală ridicată de regele Ludovic al XV-lea, nu poți să nu fii impresionat de respectul pe care-l arată în continuare societatea franceză față de scriitori și scris ca modalitate de prezervare a spiritualității naționale, dar nu numai față de somități, cu opere magnifice, ci și față de scriitori mai mici și puțin cunoscuți (chiar de către societatea franceză de acum, nu numai de noi). În Panteon sunt înhumați Voltaire, Rousseau, Victor Hugo, Louis Braille, Emile Zola, Andreè Malraux, dar sunt amintite și numele a sute de alți mânuitori de condei, de la baza culturii franceze (cu câteva excepții) care au luptat și au murit sub drapelul Franței în timpul războaielor. Câteva exemple aleatorii - Jean Prevost (1901-1944), mort în timpul confruntărilor cu naziștii, Bertrand-Mistral (1890-1917), Paul Collomp (1885-1942) - împușcat de Gestapo, André Jullien du Breuil (1903-1 august 1944) activ în Rezistență, împușcat de germani în timpul unei ambuscade la Pont Chervet etc. Alte zece și zeci de nume, unele inexistente la o simplă căutare pe internet, atestă faptul că mulți scriitori francezi au fost foarte angajați și au iubit Franța până la sacrificiul suprem. Printre cei mai cunoscuți i-am regăsit pe Saint-Exupéry și pe un anumit B. Fondane.(1)

Panteonul ateizat de Revoluție, construit în stilul neoclasic, se află situat în cel de al cincilea arondisment al Parisului (primăria acestuia se află chiar aici), amplasat pe colina Sainte Geneviève, căreia Ludovic al XV-lea îi închinase lăcașul. În apropiere se mai află Facultatea de Drept, prestigiosul Liceu Henri IV și una dintre cele mai vechi biserici din Paris, Saint-Étienne-du-Mont, construită pe locul unei biserici din secolul al XIII-lea. După ce am căscat gura și am fotografiat, ne-am oprit în mica librărie a muzeului, unde se puteau cumpăra cărți scrise chiar de către cei care își dorm somnul de veci în acest templu rece și republican. Aș fi cumpărat zeci de cărți, dar nu prea aș fi avut cum să le repatriez. În plus, uitându-mă la toate acele tomuri de sute de pagini, mă întrebam în a câta viață aș putea să le parcurg? Totuși, una mi-a atras atenția și am plătit o sumă modestă pentru a o achiziționa (11 euro). Tema grosului volum este aparent simplă - prezentarea a 34 de locuri esențiale din istoria Franței(2) începând cu Antichitatea, când nici nu se poate vorbi despre Franța (de aceea capitolul se numește chiar așa, La France avant la France(3)) până după cel de Al Doilea Război Mondial. Lectura cărții este cu atât mai interesantă pentru orice iubitor și vizitator al Franței, pentru că se oferă informații mai puțin sau deloc cunoscute (mai ales de noi) despre niște locuri care, prin virtutea cristalizării istoriei, s-au transformaîn obiective turistice de top, cunoscute la nivel mondial, pe care nu ai voie să le ratezi odată ajuns în Franța. Multe milioane de români au mers în Hexagon, lăsându-i la o parte pe cei care s-au stabilit și își duc traiul aici. Am considerat potrivit să împart această materie fascinantă în două – locurile- istorie ale Franței pe care le-am văzut eu însumi și locurile pe care aș vrea să le vizitez la un moment dat. Orice s-ar spune despre francezi, au un mare respect față de istoria și sacrificiile făcute pentru Franța.

Turnul Eiffel

Chiar și în acea zi de vineri după-masă, pe o vreme destul de închisă, la mijlocul lunii februarie, Turnul Eiffel era luat cu asalt de turiști. Am avut norocul să nu stăm mai mult de o jumătate de oră la coadă, pentru a cumpăra bilete. Accesul către cel de al treilea etaj era oprit. Istoria lui este fascinantă. Înălțimea lui de 312 metri nu se poate compara cu cea a Tokyo Sky Tree (634 de metri) sau Burj Khalifa din Dubai (828 de metri), totuși Turnul Eiffel le domină pe ambele la nivel de recunoaștere internațională sau atractivitate turistică. 50 de ingineri ai uzinelor Eiffel și 250 de muncitori au contribuit la ridicarea acestui monument avangardist pentru perioada sa. La 14 iulie 1888 s-a ajuns cu construcția la cel de al doilea etaj, iar cel de al treilea și ultimul a fost finalizat la 31 martie 1889, fără să se producă nici măcar un singur accident mortal. Lucrările au costat cu 1,5 milioane de franci mai mult decât se estimase și au durat doi ani, în loc de unul, însă Turnul a fost gata pentru marea ceremonie de deschidere a Expoziției Universale din 1889, găzduită de Paris (expozițiile universale erau un fel de Jocuri Olimpice sau Campionate Mondiale de fotbal, adică posibilități de expunere a puterii și inventivității unei națiuni). Curiozitatea parizienilor a fost atât de mare, încât chiar dacă încă nu se montaseră ascensoarele, 28.922 de persoane deja urcaseră în el pe scări. În timpul Expoziției a fost vizitat de demnitari, regi și împărați ai anului 1889, precum țarul Alexandru al III-lea al Rusiei (penultimul țar al Rusiei, domnind între 1881 și 1894), prințul Țării Galilor, fiul reginei Victoria, viitorul rege Eduard al VII-lea (între 1901 și 1910), George I al Greciei (între 1863 și 1913a fost rege al grecilor), Carol I al Portugaliei (1889-1908)(4), șahul Persiei(5) sau familia imperială niponă. Apoi interesul a scăzut, spre disperarea lui Gustav Eiffel, existând chiar voci care au cerut demolarea lui. I s-au găsit alte scopuri utile, precum instalarea unei mici stații meteo în vârf. Turnul a căpătat o mare importanță, fiind element de suport pentru transmisii radio, folosit intens în timpul Primului Război Mondial. Fiind punctul cel mai înalt din regiunea pariziană, importanța sa avea să se manifeste plenar în timpul ofensivei germane din vara anului 1914, când Parisul a fost amenințat serios. Mai mult, de aici au fost interceptate mesaje germane, printre care și o celebră radiogramă a victoriei, care avea să permită dejucarea ofensivei germane de pe Marna. După război a fost folosit în scopuri civile, pentru a difuza pe calea undelor emisiuni muzicale la radio. Ofițerul german Kurt Hinzmann, care era responsabil cu emițătorul din vârf, a refuzat să se supună ordinului lui Adolf Hitler de a-l arunca în aer. Prezentarea lui în opere literare sau tablouri este extrem de numeroasă, iar Turnul se află și pe stema unui club precum Paris Saint-Germain, pentru care evoluează unii dintre cei mai mari și lacomi fotbaliști din lume. Louis Lumière l-a filmat prima oară în 1897! Jean Garrigus, autorul ministudiului, menționează și replicile Turnului din orașe chinezești, din capitala kitschului Las Vegas până în România (dar nu precizează cu exactitate unde - și anume în plină Câmpie a Bărăganului, lângă Slobozia, opera unui milionar de carton postdecembrist, cu o înălțime de 50 de metri), Polonia, Mexic, Dubai. //

Va urma.

1. Născut la 14 noiembrie 1898 la Iași, ucis de naziști în lagărul de exterminare de la Auschwitz, la 2 octombrie 1944.

2. Les lieux de l’histoire de France sous la direction de Olivier Wieviorka et Michale Winock, Perrin 2019.

3. Franța înaintea Franței, sintagmă care se poate aplica destul de exact și României, căci nici dacii și nici romanii nu erau... români.

4. Atât George I al Greciei, cât și Carol I al Portugaliei au avut parte de morți violente.

5. Naser al-Din (șah al Persiei între 1848 și 1896, și el fiind asasinat)