Lovitura de stat din 5 mai 2003

In dimineata zilei de 5 mai plecasem de acasa pentru a achita prima rata la tractor. Eram hotarat sa ma dedau agriculturii si sa ma las de obiceiul nefericit al fotbalului. Afland de isprava din Casa Fotbalului, am hotarat sa schimb discuitoarea în pana si sa povestesc. Caci, luni 5 mai 2003, pe la ora 12, a avut loc o lovitura de stat.

Fotbalul românesc are o noua forma de guvernamant. Cativa barbati întelepti si curajosi sfaramara monarhia feudala ce împila de aproape 13 ani nenorocitul fotbal al românilor si proclamara democratia populara. Fostul suveran, Mircea Sandu cel Singur si Sigur, lasa tronul si se trezi pe data purtat pe bratele nervoase ale Zeitei Democratiei.

Fostul suveran nu fugi în pribegie spre conacul de la Snagov spre a înfrunta acolo, alaturi de sfetnici credinciosi, soarta vrajmasa, ci ramase mandru în Casa Fotbalului Romanesc, unde primi de la natiune titlul de Carmuitor Popular si renumele de Prim Nas Democrat.

Mai întai: cum de s-au strans înteleptii barbati în aceeasi casa si cum au ajuns ei sa faca istorie?

Manoliu pe mana lui Scatiu

Totul a început cu o gluma, ca de la clan la clan. Cozmin Gusa, secretar general PSD, si Georgiu Gingaras, ministru al Sporturilor, s-au trezit în plina analiza profesionala, ba chiar au cazut prada unui acces de indignare. Domniile lor au aflat în timp ce vorbeau ca sunt de parere ca Mircea Sandu si Dumitru Dragomir au condus fotbalul romanesc spre prapastie. Cei doi demnitari PSD au aflat adica de meciurile trucate, scandalurile de doping, vanzarile de locuri în campionat, barbutul cu contracte si alte ispravi care în genere fac parte din buna pregatire a candidatilor seriosi la ocna.

Problema d-lor Gusa si Gingaras e ca au aflat abia acum. Or, bordelul fotbalistic romanesc a fost inaugurat în august 1990. Atunci devenea presedinte al Federatiei Romane de Fotbal Mircea Sandu, un fost fotbalist notabil cu o reputatie nu tocmai intacta. In urmatorii 13 ani, sub conducerea lui Mircea Sandu, fotbalul romanesc si-a consumat rapid capitalul si a falimentat catastrofal.

In acest timp, Federatia a urmarit caderea cuminte, de pe margine, a încasat banii, a creat cadrul catorva averi personale egale cu veniturile cumulate ale fraierilor din tribune si s-a mutat în Casa Fotbalului Românesc. Cand a fost inaugurat, în vara anului trecut, acest palat de sticla care a înghitit peste 1 milion de dolari a fost locul unei întalniri emotionante.

Ministrul Gingaras a citit un mesaj cald si optimist din partea primului ministru, Mircea Sandu si-a framantat timid coronita de premiant si a multumit. Lumea din sala a lacrimat usor, o ceata de copii a primit mingi de fotbal. De afara razbatea, parca, sunetul a mii de porumbei în zbor. Tot afara, la o suta de metri sau mai putin, din Stadionul “Lia Manoliu” mai cadea o piatra, iar gazonul parjolit vestea vremuri de restriste. Asa a fost.

Gazonul de pe “Lia Manoliu” a încaput pe mana lui Tanase Scatiu, care si-a adus caprele la pascut dolari si a turnat, la sfarsit, nisip. In tara guvernul a otravit pensiile si a închis farmaciile. In zadar.

Sambata, 29 martie, navalitorul danez a aparut pe culmi si a zdrobit nationala romana în namolul nisipos, fost terenul “Manoliu”, acum tarlaua Scatiu, lucrata de una din companiile clanului Oprisan. Din pacate, toate aceste vesti au calatorit foarte încet si au ajuns la cunostinta domnilor Gingaras si Gusa abia acum cateva saptamani. Amandoi au vorbit atunci de problemele unui fotbal sarac, ai carui conducatori prospera.

Mircea Sandu a înteles ca se afla în fata primelor atacuri lansate de personaje politice grele si a decis sa reactioneze. Aparandu-si saracia (veti vedea cum) si nevoile (veti vedea care) si clanul.

185 de romani credinciosi

Adunarea Generala Extraordinara a Federatiei Romane de Fotbal a început cu o surpriza erotica. Presedintele Mircea Sandu a vrut deodata sa afle daca e iubit. El a anuntat ca îsi “depune mandatul” si a cerut votul celor prezenti în sala. Nici o problema. 185 de voturi pentru, 17 împotriva. Mai vreti ceva? Da.

Mai întai sa observam ca Mircea Sandu nu avea de ce sa se teama cu adevarat. Gusa si Gingaras au vorbit asa cum se pronunta probabil si despre vreme sau alpinism: fara sprijinul de facto al partidului. PSD nu a ajuns la un punct de vedere comun asupra ruinei fotbalistice romanesti dintr-un motiv foarte simplu: pentru ca nu îl poate avea.

Asa cum nu poate avea un punct de vedere asupra nici uneia dintre parcelele arondate în sistem de clan. Exista o sfera de influenta Hrebenciuc în fotbalul romanesc, tot asa cum exista o ambitie care l-a purtat pe Cozmin Gusa prin fotolii de conducere de club. PSD nu poate avea din acest motiv un punct de vedere, ci doar conflicte interne. Mircea Sandu a stiut ca poate trata foarte usor hartuielile interclan din PSD. A scos din garaj vehicolul de vot si i-a dat drumul în Casa Fotbalului. Vreti sa ne batem în legitimitate? Poftim! Scor final: 185-17.

Iar returul nu se mai joaca. Doar Dumitru Costin, liderul Blocului National Sindical, a protestat înainte de vot, dar pozitia sa e usor curioasa. Inainte de a aplauda aceasta interventie curajoasa, oricine va dori sa auda ce cauta un lider sindical în fruntea unui club de fotbal (International Pitesti). Problema Internationala a BNS-ului a fost rapid speculata de Dumitru Dragomir, vicepresedinte FRF. Aflat în prezidiu, Dragomir, care e presedintele Ligii, dar e si vicepresedinte FRF, a îndeplinit, în faimoasa întrunire de care vorbim, rolul de discuitoare. Orice schita de disidenta a fost zdrobita si cuplul Sandu-Dragomir s-a consolidat ca un final de sezon agricol peste fotbalul romanesc. Bilantul e mult mai grav.

In ce au avut de fapt încredere cei 185 de sprijinitori ai conducerii Federatiei? Iata lista sumara:

încredere într-o Federatie care a dus echipa nationala de pe locul 3 în clasamentul FIFA (septembrie 1997) pe locul 28 (aprilie 2003);

încredere într-o Federatie si într-o Liga care nu mai pot pune pe picioare un club în stare sa treaca de faza preliminara a Ligii Campionilor;

încredere într-un Campionat de care ar rade si curcile în doliu. Am vazut saptamana trecuta Otelul Galati-Universitatea Craiova (echipa pe care o iubesc si acum) si am ajuns la concluzia ca teoria evolutionista e, cu siguranta, o frauda.

Am vazut în 90 de minute cum poate involua o lume în 13 ani de viol al resurselor violate deja 40 de ani. Jucatori strambi, ciolane groase care bubuie mingea în panoul din tribune pe care scrie “Primaria Galati” ca si cum pe acolo ar trece Ecuatorul. Un fotbal rupestru, jucat ca sa ramana macar amintire generatiilor urmatoare, ce vor trebui, candva, sa se grupeze în triburi si ginti, apoi sa inventeze roata, pasa, societatea, scrisul si în cele din urma sa bata Danemarca pe iarba crescuta în ultima mie de ani printre ruinele Desertului Scatiu, fosta arena “Manoliu”.

In asta au avut încredere 185 de români cu drept de vot.
Nu a fost totusi suficient. Presedintele FRF a insistat sa îsi acorde cu aceeasi ocazie si titlul de om onest si cumpatat. Asa am ajuns sa facem cunostinta cu “Raportul privind resursele financiare si utilizarea acestora de catre FR Fotbal în perioada 1990-2002”. Cu alte cuvinte, am ajuns la acea parte a interventiei lui Mircea Sandu în care vorbitorul îsi apara...

“Saracia”

Raportul e gluma administrativa care ar trebui sa dea nopti nedormite d-lor Gusa si Gingaras. Daca PSD vrea sa se ocupe de FRF, nimic nu e mai simplu.

Ar fi de ajuns o echipa de contabili dotati cu creioane si cunoscatori atestati ai simbolurilor aritmetice cuprinse intre 0 si 9. Ce ar putea gasi domniile lor în scriptele Federatiei? Raportul prezentat de Mircea Sandu e deja foarte bogat în sugestii. Aflam, astfel, ca Federatia a avut între 1990 si 2002 venituri de peste 50 de milioane de dolari. Cum le-a cheltuit? Nimic nu e clar, vizibil, palpabil.

Lista de cheltuieli e o însiruire de generalitati si bune intentii: de la cheltuieli de calatorie, echipament si stimularea activitatii interne. Interesant lucru, capitolul investitii e partea cea mai slaba a Raportului. FRF pare sa fi suferit grav de fobia investitiilor în ultimii 12 ani.

Singurul mecanism de mentionat în Raport e cota de 6% din transferuri lasata la îndemana cluburilor care vor sa îsi consolideze baza de pregatire, adica o formula care derobeaza, de fapt, Federatia de raspunderea investitiei directe si lasa cluburile în fata unei loterii: cine are ce vinde poate investi, cine nu, nu. Singurele investitii directe ale Federatiei, în ultimii 12 ani, vizibile si în Raport, si în realitate, sunt de altfel foarte bine cunoscute. Ele sunt doua si atat. Centrul National de Pregatire de la Mogosoaia si Casa Fotbalului Romanesc.

Cu alte cuvinte, în 12 ani si 50 de milioane de dolari, FRF a dat fotbalului romanesc doua terenuri de fotbal si a facut cadou echipei Sandu un palat din care poate urmari panoramic disolutia aceluiasi onor fotbal romanesc. Era sa uit: autorii Raportului au mult umor barbatesc. Caci, tot din capitolul cheltuieli, aflam ca faimoasa echipa de fotbal feminin a României a primit de la federatie 1 milion de dolari.

La sfarsit, Raportul dezvaluie icoana Mucenicului Sandu. Presedintele Federatiei ne e prezentat în cifre si salarii. Omul a castigat “doar” 360.510 dolari si asta ne aduce la un venit mediu lunar de “doar” 2.310 dolari. Adica - adauga Raportul - “doar” 0,6% din veniturile Federatiei. Suntem îndemnati sa întelegem de aici ca Federatia nu e apasata de salarizarea unei capacitati de talia d-lui Sandu. Intelegem si ca procentul trebuia calculat altfel. Astfel: daca veniturile d-lui Sandu fac 0,6% din veniturile Federatiei, atunci cu ce procent din modestele venituri ale d-lui Sandu sunt egali cei 28.000 de dolari acordati de Federatie fotbalistilor saraci?

Raportul nu ne spune. Nu-i nimic, va spun eu: banii primiti de saraci sunt sub 8% din veniturile evlaviosului presedinte FRF. Raportul nu ne spune cati fotbalisti au onoarea de a împarti cele sub 8 procente din venitul Sandu.

“Nevoile”

Intrebarea e: de ce continua Sandu si Dragomir? Bani au, chiar asa saraci cum îi arata rapoartele. Case au, masini au. Vile au. Din economii. Economii au. Tot din economii. Vechime au. De ce atunci sceneta pusa la cale de Mircea Sandu si Dumitru Dragomir la Casa Fotbalului, în prezenta unui umil public si a sindicatelor? Raspunsul duce înapoi, pe maidanul din Galati, unde s-a desirat Otelul, locul acela pustiu, scuturat de racnetele aruncate din tribuna de trupeti dezbracati pana la brau, locul unde nu se mai întampla nimic, în afara de rotatia pamantului. Acesta este locul fotbalului în Romania si locul Romaniei în fotbal.

Raspuns: Sandu si Dragomir nu au altceva. Pentru ca e vid, iar cei ce troneaza peste vid nu au viata personala, nici persoana. Sandu si Dragomir isi apara nevoile, iar ele sunt vide. Au gasti, dar nu prieteni, colectioneaza bani, nu ganduri sau valori nepalpabile. Poate un viitor geologic va aduce si în Romania resemnarea marilor mafioti sicilieni, care se retrag între colectii de arta si ordona din departari asasinate pe care le executa figurantii împinsi in vitrina. Pana atunci ne vom scalda în democratia populara. Si unii, si altii. Si Neamul, si Clanul.