Lumea clovnilor

Corina Șuteu | 21.01.2025

Întrebarea pe care ar trebui, cred, să ne-o punem insistent este cum oare am ajuns într-o lume condusă de clovni, care au acaparat puterea și, odată cu ea, mentalul colectiv și controlul absolut?

Pe aceeași temă

„Știi că trăiești în 2025 când, fix înaintea ceremoniei de preluare a mandatului, al 47-lea președinte al SUA își lansează un memecoin. Capitalizarea tokenului, lansat pe blockchainul Solana la ora la care scriu asta (sâmbătă 18 ianuarie, 9 a.m. în România), este de 13 miliarde de dolari”, scrie Dragoș Stanca pe FB, și adaugă informația că, peste doar 7 ore, valoarea tokenului s-a dublat. 

 

Pentru majoritatea intelectualilor din țară, dar și pentru majoritatea cetățenilor, termeni ca „memecoin”, blockchain, token, Solana, rămân cuvinte misterioase. Pe scurt, ele nu fac parte din realitatea mentală integrată a societății. Cu toate astea, valoarea unor asemenea fonduri speculative produce mulți, foarte mulți bani, or știm prea bine că banii sunt, de fapt, divinitatea absolută a lumii de azi. 

Proprietarul casei „Mița biciclista”, care își va extinde investiția în zonă și care „promite un colț cultural”, așa cum citim în presă, este patronul Dokia capital, „companie specializată în tehnologie blockchain dedicată pieței crypto”. Colțul cultural va include un magazin Hermes și multe alte spații pentru industria luxului, așa încât viitorul profil al zonei se poate ghici foarte ușor. În mod tragicomic, acolo citim că va fi amplasată și lucrarea lui Virgil Scripcaru, Triumful binelui.

Iar întreaga investiție este bazată pe derivatele pieței de monede virtuale. Și acesta nu este decât un exemplu.

 Trăim, astăzi, în mod evident, într-o realitate extrem de volatilă, dar și de toxic seducătoare, precum este și piața crypto. Una în care aparența, compulsivitatea, ficțiunea și nevroza speculativă au pus o îngrijorătoare stăpânire peste tot și toate. Asta determină, din ceea ce constat, variate reacții în lumea intelectuală și culturală.

 Prima este aceea a luărilor de poziție radicale, dar pur retorice, împotriva taifunului distrugător îndreptat către valorile democrației. O avalanșă care se pregătește sub ochii noștri, dar pe care nu o putem opri, fiindcă nu avem instrumente să o facem, fiindcă nu ne-am pregătit din timp să o facem. Asemenea luări de poziție radicale sunt admirabile, dar ineficiente social, fiindcă ele se adresează unui cerc închis de confrați și de complici de valori. Suntem de acord că nu este bine ceea ce se petrece, că principiile în care credem sunt amenințate, dar cercul în care discutăm despre asta este unul auto-referențial – societatea nici măcar nu mai tresare la spusele înțelepților cetății. Dacă mai adăugăm influența TikTok-ului, pe care, de asemenea, o mare parte a sistemului cultural nu îl cunoaște și nu îl folosește, dar unde variate categorii de influenceri s-au legitimat ca adevărați guru ai opiniei publice, fractura dintre societate și umaniștii gânditori e totală și fatală. Înțelegem, în fine, pe pielea noastră, că democrația este o cultură în sine, este integrarea unor principii non-negociabile și non-tranzacționabile. Este ceea ce piața liberă sălbatică, cea instalată după căderea comunismului, nu a adus cu sine în mod organic, dimpotrivă, atâta vreme cât dinamica postcomunistă nu a fost însoțită de o solidă și eficientă educație despre principiile democrației. 

 A doua reacție este cea prin care o anumită zonă culturală ignoră complet ceea ce se petrece, pentru a se proteja. Va fi ce va fi, românul se descurcă întotdeauna...

Sigur, e o atitudine aparent justificată, de vreme ce nu avem instrumente reale de răspuns. E mai bine să vedem cum se stabilizează valul care vine, cum va arăta peisajul de după și cum supraviețuim în noua ordine care se anunță. 

Este, cred, reacția tipică unui popor vegetal, atât de bine descris de Ana Blandiana cândva.

 În fine, o a treia reacție este cea a descurajării și a depresiei, a anxietăților lucide, dar irosite, pe care le trăiesc mulți dintre idealiștii comunității culturale. Fiindcă ei cred și au crezut până la capăt în promisiunile repetate și fictive ale birocraților sectorului public și ale politicienilor de diverse culori care s-au perindat la putere fără să își respecte, de cele mai multe ori, mandatul reprezentativ.

 

În aceste condiții, e inutil să ne întrebăm de ce are atâta succes Călin Georgescu.

Ceea ce poate că ar fi util și posibil este să facem în așa fel, în jurul nostru, în aria noastră de acțiune și de influență – oricât de limitată ar fi ea –, încât valorile în care credem și principiile pe care le respectăm să continue să existe. Să existe prin acțiunile și prin conduita noastră, nu doar prin vorbele noastre.

Să avem mai multă curiozitate și deschidere pentru ceea ce se petrece în cercurile din afara familiilor de gândire din care facem parte, să încercăm să înțelegem că lumea se schimbă odată cu noi, nu împotriva noastră, și să ne găsim locul în această transformare.  

 

Iar arta are un rol major în asta.

 

Într-un recent interviu, Mircea Cărtărescu spune: „Sunt două feluri de lucruri pe lume: unele lucruri care te fac să poți trăi, cum sunt industria, agricultura – îți dau mijloace de trai, iar alte lucruri îți dau motive de trai, motive pentru a trăi – de acest fel este arta”.

 

Iar din expoziția de anul trecut, REALPOLITIK, a lui Roman Tolici, înțelegi că, sub variatele sale forme, setea de putere – masca puterii, nu poate fi decât ceva hidos, înfricoșător și grotesc.  

 

În extraordinarul film din 1976, The Network, al lui Sidney Lumet, un personaj, care este un fel de Trump avant la lettre, are următorul monolog, adresat personajului principal – un jurnalist tv care devine celebru peste noapte, după o cădere nervoasă, făcând să explodeze audiența stației: „Ești un om bătrân care gândește în termeni de «oameni» și «națiuni», or nu există națiuni și nu există oameni, nu există arabi și nu există ruși, nu există lumea a treia și nu există vest... ceea ce există este doar un sistem holistic al sistemelor, (...) unul întrețesut, interactiv, internațional, un atotputernic dominion al dolarului; există doar sistemul internațional al valutei care circulă și care determină, azi, totalitatea vieții pe această planetă”. Filmul merită văzut integral, iar scena aceasta e mai actuală ca oricând. Adevărata artă e perenă.

Așadar, ea, arta, îți dă motive pentru a trăi și îți deschide și o perspectivă lucidă asupra stării de fapt, una din care înțelegi mai repede în ce fel memecoinul lansat de Trump e, în primul rând, un puternic instrument simbolic de propagandă, adică de putere. Or, arta și propaganda nu s-au înțeles niciodată.  

 

Întrebarea pe care ar trebui, cred, să ne-o punem insistent este cum oare am ajuns într-o lume condusă de clovni care au acaparat puterea și, odată cu ea, mentalul colectiv și controlul absolut?

 

Răspunsul îl vom găsi doar în și prin artă, sunt convinsă. Măcar în asta să mai credem! //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22