Lumea nu intelege importanta economica a sapaturilor

Mi se pare ca te-ai inteles bine cu sicilienii.
Foarte bine, as putea spune; dar pe atunci, cel putin pentru mine, Sicilia era o alta lume. Imi spuneau don Bastiano, pentru ca le era greu sa pronunte Adamesteanu. Ca urmare, in ziua Sf. Sebastian, care e patronul asezarii, primarul din Lentini, fiind sigur ca numele meu era Bastiano, mi-a adus o multime de cadouri, spunandu-mi: “Don Bastiano, aseara nu v-am vazut prin sat”. “Scuzati-ma - i-am raspuns - dar numele meu e Adamesteanu...”. La care el: “Va numiti Adamesteanu in tara dumneavoastra, dar aici va numiti don Bastiano; azi e Sf. Sebastian si nu se cade sa stati singur in mijlocul campului, trebuie sa veniti in sat”. Astfel am ramas don Bastiano si, trebuie s-o spun, multa lume nu a aflat niciodata cum ma cheama, numindu-ma intotdeauna don Bastiano

Am lucrat mult sub cerul liber! Ne era cam greu cu apa, pe atunci, dar aceasta lipsa a apei a ramas si dupa aceea, am regasit-o de cate ori am mers sa-mi revad prietenii din Gela si din alte parti ale Siciliei.

Intr-un fel, ei te si ocroteau.
Desigur, dar trebuie sa spun ca tot ce am putut face, am facut datorita supraintendentilor Siciliei orientale, profesorul Bernabo Brea si dr. Pietro Griffo. Ei m-au ajutat sa duc la bun sfarsit aceasta cercetare, pe care o aveam in minte si pe care nu o putusem aborda in Romania, pentru ca intervenise razboiul si diverse probleme politice. Voiam sa inteleg raporturile dintre greci si indigenii din Sicilia. Cu siguranta regiunea era locuita la sosirea grecilor, ce s-a intamplat? Te rog sa-i intrebi pe prietenii tai, arheologi si istorici, daca inainte de 1953-1954 isi pusesera vreodata aceasta problema. Eu mi-o pusesem, as fi vrut sa o abordez cu profesorul meu, Lambrino, in Romania, dincolo de Histria, Tomis, adica dincolo de coloniile grecesti din Romania. Dar nu o putusem face, pentru ca Lambrino ajunsese in Portugalia, iar eu in Sicilia. Ne-am revazut la sapaturile de la Gela in ‘56 si am reluat subiectul. Dar in discutia noastra razbateau mai mult amintirile de la Histria!

Acesta este motivul dominant al cercetarilor tale. Dar, spune-mi, cand au sosit grecii, ce s-a intamplat cu indigenii?
Eu nu cred ca, asa cum spun unii, s-au retras toti spre asezari aflate la departare de litoral, de unde veneau grecii. Cred ca au fost asimilati, asa cum am vazut si in Dobrogea, in cazul cetatilor Histria, Callatis, Tomis etc. Este posibil ca unii sa fi plecat, cum si noi am parasit Romania pentru ca nu eram de acord cu noua situatie, insa alti indigeni au ramas, s-au amestecat si s-au transformat. Problema nu este aceasta, ci de a stabili gradul de cultura al populatiilor indigene. Ce relatii s-au stabilit intre indigeni si noii sositi? Cand anume? Si cum s-a sfarsit totul? Acestea sunt intrebarile. O alta problema este cea a teritoriului. O cetate greaca nu putea supravietui fara teritoriu.

Singurul lucru bun pe care l-am facut a fost sa deschid - sau sa redeschid - acest domeniu de cercetare, pentru care au fost organizate congrese. Astazi, dupa multi ani, aproape ca nu se mai vorbeste despre aceste cercetari. Cealalta problema pe care am urmarit-o este urmatoarea: care au fost fazele prezentei grecesti in Italia meridionala? Primii care au ajuns in Basilicata au fost micenienii (sec. XIV-XII a.C.), al doilea val a fost ceea ce in mod obisnuit numim colonizarea greaca (sec. VIII-VII a.C.). Ei au intrat in relatii de schimb cu populatiile locale, dar nu comertul era scopul lor, ci acela de a patrunde cat mai adanc in interiorul regiunii. Cunoastem mai bine acum aceste miscari, atat prin lectura atenta a textelor antice, cat si prin sapaturi. (...)

In Basilicata ai ajuns in 1964 si ai fost primul sau supraintendent.
Asa este, am ajuns aici la 1 iulie ‘64. Dar o cunosteam bine datorita zborurilor efectuate cu Aeronautica Militara si ca urmare a studierii fotografiilor aeriene existente.

Iti place sa spui ca tu ai ales sa fii supraintendent in Basilicata, o terra incognita deschisa studiului. Este adevarat ca tocmai bogatia patrimoniului sau arheologic te-a determinat sa ramai aici treizeci de ani, spre deosebire de altii, care renunta sau vin doar in trecere?
Da, din zborurile pe care le facusem pe cand eram la Aerofototeca apareau clar planul si detaliile retelei stradale ale cetatii Metaponto si urmele Heracleei. Pe latura vestica a Metapontului traseele strazilor erau atat de evidente incat mi se parea ciudat ca nu apareau si pe planul publicat de Castagnoli. Dar el folosise fotografii facute in timpul razboiului, in timp ce eu aveam la dispozitie unele facute in lunile aprilie–mai. Acelasi lucru se poate spune si despre planul Heracleei: strada lunga (plateia) era mai vizibila in fotografiile aeriene decat la nivelul solului.

Dincolo de aceste viziuni aeriene, intalneai altele, deloc placute: drumurile pe care eram obligat sa le parcurg, de mai multe ori, intre Potenza si Tolve, intre Potenza si Grumentum, si chiar intre Metaponto si Lagonegro: horribile dictu. In anii ‘60 asta era situatia, dar acum este o placere sa mergi pe ele.

Ai avut si probleme?
Probleme? Mai degraba frecusuri, dar nu ma pot plange ca a fost seceta de bucurii. Bineinteles, daca statul isi face rezervatie pe pamantul tau, deh, nu e prea placut, pentru ca proprietarul este conditionat. Nu mai esti stapan, mai exact, nu esti stapan absolut. Reactia e naturala atunci cand vorbesti de expropriere unuia a carui familie, generatii de-a randul, a muncit pamantul acela, care de aceea e al sau, numindu-se “pamantul lui don Giaccomino”. Inchipuie-ti ce se intampla cand la don Giaccomino ajunge un supraintendent care, in plus, nu e nici italian, si ii spune: “Acest teren trebuie expropriat, caci dedesubt este o cetate antica”. In Sicilia intelegeau, dar aici, in Basilicata, oamenii sunt mai atasati de pamant decat sicilienii. Sicilianul e fatalist, de aceea accepta, in numele nu stiu carei constiinte, sa faca ceea ce doreste “domnia voastra”, “ce stiti dumneavoastra mai bine”. In Basilicata am lucrat mai greu, am avut parte de multe amaraciuni si neintelegeri. (...)

E de inteles atasamentul proprietarului de pamant.
Sigur ca e de inteles, dar eu trebuie sa-l fac sa inteleaga atat pe proprietarul mic, cat si pe cel mijlociu si mare, ca interesul universal al stiintei este sa protejeze ceea ce se ascunde in bucata aceea de pamant. Totusi, dupa parerea mea, statul trebuie sa-l rasplateasca cu dreptate si nu cu legea lui Garibaldi, cum stii si tu! Si, daca ar fi posibil fara amanarile actuale, inclusiv pentru primele de descoperire...

Ceea ce e mai greu de inteles, din punctul meu de vedere, e dezinteresul sau slaba preocupare a categoriilor cultivate, a conducatorilor, care adesea nu inteleg importanta economica a sapaturilor.
Aceasta este o problema spinoasa. S-ar putea organiza o serie de congrese pentru a discuta aceasta tema. Pe baza experientelor mele, as putea afirma ca lumea nu sesizeaza aceasta importanta nici macar acum, cand se vorbeste despre stiinta si turism.

Exact.
Nu poti face turism construind un singur muzeu, ca cel de la Metaponto, spre exemplu. Acum exista acest muzeu in zona metapontina. E mare, e frumos, dar nu ajunge pentru a atrage atentia turistului. Ar mai fi nevoie si de o plaja curata si dotata, ca cea de la Riccione, unde nu exista un muzeu similar, dar au facut unul al traditiilor populare. Asta pentru ca lumea nu are nevoie numai de soare pentru a se bronza, ci si de ceva care sa se adreseze mintii, inimii, sentimentelor. Ei bine, te asigur ca lucrul acesta l-au inteles pe aici putini oameni... Si atunci nici nu ai nevoie de doua maini pentru a numara toti turistii straini. Eu cunosc cativa straini care vin de obicei aici. Sunt profesori de la Universitatile din Marburg, Heidelberg, Innsbruck. Sosesc dupa 8 septembrie. (...)

Unul din motivele pentru care te apreciez este caracterul stiintific si abordarea interdisciplinara pe care le-ai imprimat, inca din primele saptamani, activitatii tale in Basilicata. (...)
Stii, intr-un fel vezi teritoriul de la nivelul solului, si altfel il vezi din elicopter. De sus vezi campul intreg, nu o parcela. M-am gandit sa impun munca en équipe, nu se poate altfel. Uneori exista probleme de geologie, alteori de paleobotanica si de paleopatologie, stiinte pe care nu le poti infrunta de unul singur. Ti-l amintesti pe celebrul profesor Ascenzi si pe tinerii sai colaboratori, care ne-au ajutat sa studiem talassemia(1) la sapaturile de la Metaponto? Era prima data cand auzeam cuvantul asta. Intr-o discutie cu un grup de ofiteri medici militari am intrebat cum s-ar putea explica o mortalitate atat de ridicata in randul copiilor si tineretului? Ma intrigau mormintele acelor picciriddi, cum erau numiti in Sicilia, care aveau toti in jur de 10-15 ani, chiar si mai putin. Dupa aceasta discutie avuta la unul din congresele de la Taranto, ofiterii medici au venit la Metaponto si apoi au vorbit cu Ascenzi.(...) De ce nu am putea avea cate un specialist pentru fiecare domeniu, daca il gasim? Iata, Joseph Carter si-a adus tot tribul de cercetatori care au studiat talassemia prin intermediul materialui osos antic. Eu nu stiam nimic, nici despre ADN, nici despre grupe sanguine, el a publicat rezultatele cercetarilor sale in teritoriul metapontin si se asteapta cele ale colaboratorilor sai. (...)

Din fericire, stiinta este internationala.
Nu ma intereseaza daca omul de stiinta este evreu, german, ceh sau roman. Ce sa faci, daca ai de-a face cu probleme pe care nu le poti rezolva singur? ...Ma bucura foarte mult sa constat ca eu am deschis portile si ca succesorii mei le-au pastrat deschise.
(1993)

(Fragmente din volumul: Dinu Adamesteanu, Dal Mar Nero allo Jonio, Roma, 1994; selectie si traducere: M. Manucu)

1. Boala genetica de sange care afecteaza capacitatea unei persoane de a produce hemoglobina.