M. Blecher şi reinventarea biografiei

Paul Cernat | 14.02.2012

Doris Mironescu debutează editorial cu o carte al cărei titlu poate deruta. Având „la bază“ o teză de doctorat susţinută acum câţiva ani, reconfigurată substanţial între timp, Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei nu e doar un studiu în linia noului biografism şi a noului istorism

Pe aceeași temă

Doris Mironescu debutează editorial cu o carte al cărei titlu poate deruta. Având „la bază“ o teză de doctorat susţinută acum câţiva ani, reconfigurată substanţial între timp, Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei nu e doar un studiu în linia noului biografism şi a noului istorism, ci o densă, complexă reexaminare critică, pornind de la reinterpretarea contextelor existenţiale înspre analiza operei şi viceversa. Din păcate, de la redescoperirea lui Blecher din anii ’70 (datorate lui Saşa Pană şi Dinu Pillat), nici criticii care l-au revalorizat la vârf (N. Manolescu, M. Zamfir, Radu G.Ţeposu), nici monografii tot mai numeroşi după 2000, când cota scriitorului creşte exponenţial, nu au acordat suficientă atenţie documentului biografic şi incidenţelor sale în planul creaţiei. Nu-i mai puţin adevărat că datele despre viaţa tragicului bolnav atins de morbul lui Pott - corespondenţa personală (v. restiturile din M. Blecher mai puţin cunoscut, 2000, şi cele adiacente ale lui Ion Pop), mărturiile unor vizitatori privilegiaţi ai suferindului întors, după terapii eşuate la Berck, Leysin şi Techirghiol, să moară acasă, memorialistica romanţată a iubitei sale Maria Ghiolu din Serenadă zadarnică (1970) sau cea a pictoriţei şi tovarăşei de sanatoriu Lucia Demetriade-Bălăcescu (1977), completate cu interviul din 1997 acordat lui Radu G. Ţeposu de către Dora Wechsler-Blecher, sora mai mică a lui Max - rămân insuficiente pentru cei care nu ştiu să citească în şi dincolo de ele. Atât autobiograficul din prozele propriu-zise, cât şi cel din mărturiile nonficţionale sunt puternic deformate subiectiv, iar „irealitatea“ experienţei interioare primează asupra „realului“, solicitând din plin discernământul interpretului.

Ieşean prin adopţie, dar romaşcan prin obârşie, ca şi părinţii scriitorului născut întâmplător la... Botoşani, Doris Mironescu nu se mulţumeşte să investigheze - cu o acribie comparabilă cercetărilor lui Constantin Călin despre Bacovia - mica istorie a Romanului, genealogia familiei Blecher, arhivele liceului de băieţi „Roman-Vodă“, presa locală, structura etno-socială şi ambianţa urbei, ecourile prieteniilor şi lecturilor, ci le testează permanent impactul asupra literaturii blecheriene şi asupra obsesiilor sale de profunzime (inconsistenţa realului, indeterminarea identităţii, insuficienţa raţiunii, instinctualitatea obscură şi deviată). Tot dinspre biografie porneşte tânărul critic şi atunci când analizează „embriologic“ şi cu o exigenţă nedezminţită textele lui Blecher, inclusiv pe cele neliterare, determinându-le ponderea valorică şi relieful fizionomic: de la naivele lucrări speculative ale elevului de liceu la publicistica anilor ’30 din braşoveana Frize, Bilete de papagal sau Vremea, de la prozele scurte argheziene sau suprarealiste la poemele şi romanele edite (Corp transparent, Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate, postuma Vizuină luminată) şi de la aforismele interesate de „perversităţi etice“ la autenticismul corespondenţei menite să exorcizeze o suferinţă inumană. Nu lipsesc revelaţiile, cea mai importantă fiind, de departe, analiza aplicată manuscrisului inedit Berck. Primă variantă a romanului Inimi cicatrizate, Berck se diferenţiază de el prin densitatea epică şi psihologică superioară, printr-o atitudine mai pronunţată de umanitarism social şi prin câteva scene de mare efect (cum ar fi relatarea unei copulaţii teratologice între doi păianjeni, urmărite avid de câţiva bătrâni din sanatoriu; episodul, cu valoare de punere în abis, va fi din nefericire eliminat în varianta finală). În schimb, Inimi... are drept atu eficienţa stilistică, principalul neajuns fiind dat de virajul prea abrupt spre naraţiunea erotico-sentimentală.

Realizând că „dacă ne păstrăm în marginile criticii implicite făcute de Blecher ideii de naraţiune biografică, a scrie biografie e aproape o imposibilitate“, Doris Mironescu nu merge totuşi până la a vedea în Blecher un „om fără biografie“. El evită deopotrivă „edificarea unei statui tendenţiose“ şi „ispita demistificatoare“. În definitiv, „... biografia lui Blecher trebuie scrisă, fie şi numai pentru că ea a constituit o problemă constantă pentru cel care a trăit-o. O problemă atât de complexă încât autorul ei a trebuit să se inventeze ca scriitor şi să producă o operă întreagă pentru a o putea dezlega“. Excelente sunt, cu deosebire, consideraţiile despre kitsch-ul mic-burghez antebelic şi mediul provincial (văzut ca „periferie conservatoare a Centrului“) din capitolul Roman. Fotograme din La Belle-Époque, pornind de la sugestiile lui Hans-Ulrich Gumbrecht. La fel – capitolele despre „demonii copilăriei“ şi experienţele adolescenţei, consideraţiile despre stagiul francez, cu complexele aferente, sau cele despre relaţiile cu suprarealiştii parizieni (de la colaborarea cu revista lui A. Breton la afinităţile cu „Le Grand Jeu“), fără a mai vorbi de insight-urile referitoare la colegi de suferinţă de la Berck-sur-Mer ca Pierre Minet sau despre „mitomana“ Sorana Gurian, trecută şi ea prin sanatoriul de pe malul Atlanticului. Insolite sunt paralelele dintre literatura lui Blecher şi „pictura naivă“ a Luciei Demetriade-Bălăcescu sau conexiunile cu relativismul perceptiv din Sărmanul Dionis, iar analizele aplicate publicisticii/eseisticii blecheriene şi înrudirilor cu existenţialismul „tinerei generaţii“ interbelice aduc elemente în plus faţă de cele deja cunoscute. Monograful practică dezinvolt o „critică totală“ în care analiza existenţei şi a scrisului se împletesc intim. Urâtul provincial devine, în proza blecheriană, „universal“, delocalizat şi mereu transgresat către zona crepusculară a unui „rău metafizic“, iar literatura - armă de apărare împotriva mizeriei fiziologice. Cum? Prin imersiuni discontinue într-un trecut fantasmatic (Întâmplări...), prin obiectivare într-un personaj exotic (în Inimi cicatrizate) sau prin asumarea demitizantă a suferinţei (în metanaraţiunea vizionară din Vizuina luminată). Exterioritatea factuală lasă, astfel, locul adevărului interior, singurul care contează de fapt.

Neglijenţele istorico-literare sunt practic nesemnificative (Geo Bogza e numit, undeva, „scriitorul de la Câmpina“, iar fosta capitală a Moldovei - relegată nejustificat în rândul târgurilor de provincie). Există şi câteva afirmaţii pripite, fără consecinţe majore. Nu Bogza i-a indus lui Blecher „ideile socialiste“; ele existau, latent, dinainte de a se cunoaşte cei doi, încă din perioada Berck. Precauţiile pe care Doris Mironescu şi le ia comentând puţin creditabila Serenadă zadarnică a Mariei Ghiolu sunt legitime, dar insuficiente. Unele fragmente publicate anterior în Suplimentul de cultură erau grevate suplimentar de inexactităţi în acest sens. Din fericire, cartea de faţă, oportun rescrisă şi adusă bibliografic la zi, arată un critic rafinat şi sagace, stăpân pe instrumentele sale. Stilul e limpede, precis şi nuanţat, fără digresiuni inutile, vădind maturitate şi fineţe a disocierilor. Achiziţiile teoretice sunt asimilate cu naturaleţe, fără balast terminologic, iar dicţiunea ideilor - pusă în valoare de o hermeneutică detectivistică pe măsură, aptă să restituie verosimil profilul unei opere neobişnuite şi coerenţa interioară a unei personalităţi angajate în experimentarea pe viu a limitelor şi abisurilor fiinţei. O fiinţă destrămată ontologic de boală, care-şi găseşte un suport fragil în literatură şi în prietenie...

Reinventare a speciei monografice, Împotriva biografiei este cea mai bună carte despre autorul Întâmplărilor în irealitatea imediată, cu un singur precedent notabil: volumul lui Radu G. Ţeposu. Însă splendidul eseu al celui din urmă neglija contextualizările biografice, iar cele câteva micromonografii mai recente, de la „introducerea“ lui Sergiu Ailenei la studiul de receptare critică al Adei Brăvescu, nu depăşesc, faute de mieux, zona minoratului animat de bune intenţii. Făcând diferenţa, Doris Mironescu intră, inclusiv editorial, în deja bine reprezentata elită a tinerei noastre critici şi istorii literare. Deocamdată, ca principal exeget al lui Blecher. //

 

// DORIS MIRONESCU
// Viaţa lui M. Blecher.         Împotriva biografiei
// Editura Timpul, Iaşi,              2011, 202 p.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22