Pe aceeași temă
Lear
Un spectacol de Andrei Serban
Traducerea: Ioana Ieronim, Andrei Serban, Dana Dima
In distributie: Mariana Mihut, Valeria Seciu, Dana Dogaru, Ioana Pavelescu, Virginia Mirea, Andreea Bibiri, Dorina Chiriac, Daniela Nane, Ioana Macarie, Iuliana Ciugulea, Ada Navrot, Emilia Bebu, Irina Ungureanu, Rodica Lazar, Nicoleta Hancu, Maria Obretin, Mihaela Mihaescu, Ilinca Manolache, Liliana Pana, Cristina Casian, Gabriela Romanov, Profira Serafim, Anca Constantin, Geo Dinescu, Ana Covalciuc
Decor: Dragos Buhagiar
Costume: Lia Mantoc
Teatrul Bulandra,
Stagiunea 2008-2009
Dupa repetitiile cu public din vara anului trecut, regizorul Andrei Serban a oferit in cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa premiera absoluta Lear. Este, la capatul unei indelungate absente, revenirea in Capitala a primului director al TNB, chemat din State in 1990 sub ministeriatul lui Andrei Plesu; neadaptandu-se invechitelor structuri institutionale ale caror carente le-a denuntat in repetate randuri, fara sa ocoleasca vanitatea nemasurata a protagonistilor de toata mana. Provincia si tinerii interpreti inca neafectati de sindromul soclului au avut astfel, in ultimii ani, numai de castigat. Si totusi... Sunt/raman pentru cei care au infruntat canicula anotimpului repere ale unui traseu creator in vederea "intalnirii", cateva luni mai tarziu, prin reprezentatiile de la Bulandra, la patru decenii de la debutul pe aceasta scena, lucrare ce face deja parte din repertoriul permanent. Regizorul ne-a introdus atunci in atelierul (nesubsumabil "provincialelor" manifestari omonime, insusite de terti, precum Academia Experimentala, ce ar fi urmat sa-i poarte numele, astazi Itineranta la initiativa ICR din New York, impotriva "jocurilor" autohtone), semnificativ prin alchimia descifrarii nuantelor, mai atasat drumului/caii decat profitului dedus scopului, lesne de rastalmacit in lipsa bunei credinte, aventurii vii decat produsului finit, desi niciodata acelasi, proteic, refuzand inchistarea intr-o forma sau alta. Chiar si atunci cand aceasta, ca in paradigma stilistica tulburatoare din Unchiul Vania, montat la Teatrul Maghiar din Cluj, viza perfectiunea. Idee respinsa din start de unul dintre putinii "experimentalisti" care-si respecta cu orice risc conditia, aceea pe care insusi si-a asumat-o, in sensul proiectului a ceea ce singur si-a impus prin "stilul sau fara stil". Si un semn al irepetabilului. Fiecare spectacol/reprezentatie se sustrage expresiei prestabilite, cum se intampla de cele mai multe ori cu produsele catalogate, ambalate de-a gata prin nume, "semnatura" - de unde si precipitarile opiniei critice, cand e privata de empatie. Deconcertant, adesea, fiindca sub aparenta capriciilor, pastreaza justa masura a artistului dedicat propriului, netranzactionabil, ideal, Andrei Serban ramane in solitudinea-i asumata un vector al valorii. Si al comuniunii prin care, dincolo de rasfaturile slujitorilor scenelor noastre furtunoase, mari ori mai mici, oricum incontrolabile pe o "piata" monopolizata de prezumtii, teatrul isi reconfirma o data mai mult inconfundabila seductie. Cu Lear, adaptare a capodoperei shakespeareene Regele Lear, si prin contributia excelentei traducatoare, scriitoarea Ioana Ieronim, publicand mai nou in suplimentul revistei Teatrul Azi o remarcabila versiune a piesei Furtuna (recenta premiera a regizoarei Catalina Buzoianu a adus-o in prim plan), autorul spectacolului cauta de o maniera aparent provocatoare masura, spiritul, o explorare continua in substanta sensibilitatii contemporane. Nu se sfieste sa reconsidere, ironic, kitsch-ul colportat de publicitari si adepti, ajuns in timp norma, nu doar in mediile conventiilor curente, unde copia este oglinda originalului. Atras de integralitatea perceptiei traditionale teoretizata de un Marshall Mc Luhan, in contrast cu cea moderna, unidimensionala, reflectata vizionar de ganditorul canadian prin insusi gestul impartirii regatului din capodopera shakespeariana. Sfasierea ca pacat originar. Lear, in interpretarea actritei Mariana Mihut, isi incepe chiar astfel odiseea tragica - rupe in bucati o harta, nu intamplator cu contururile Romaniei, daruite doar celor doua fiice mincinoase, alungand-o pe ultima, care exprima fara vorbe mestesugite purul adevar. Este viziunea lui Serban asupra acestei arte a lui "acum si aici". Prefera astfel sa rastoarne planurile, introducand elemente insolite - s-a batut destula moneda pe distributia exclusiv feminina - cand, in jocul corespondentelor, firescul si nefirescul, tragicul si comicul bufon, humorescul absurd si reductia la regnul zoomorf al detinatorilor Puterii dobandite prin fatarnicie impuneau in ipostaze manifeste misterul ce traverseaza conditia umana. Catharsisul, pe de o parte, ipostazele vesnicei reintoarceri, pe de alta. Fara doar si poate, scenografia lui Dragos Buhagiar conduce spre imaginea elementarului mascat de aparente, iluminare dincolo de dezastru, peisajul selenar odata cu prabusirea zidului puterii si, iarasi pe aceeasi lungime de unda, o simbolistica universala.
Interprete din varii generatii, ca intr-un esantion/vitrina al artei scenice romanesti actuale, in conventia adoptata, cu surprinzatoare creatii (Valeria Seciu, desprinsa aici de artificiile consacrate de narcisismul public, ori mai tanara sa colega Dorina Chiriac sunt doar doua dintre numele de rezonanta ale ansamblului, parte plasate multiple distributii ce configureaza o titanica munca de echipa, cu exceptiile explicabile ale celor ce nu se pliaza intotdeauna exigentelor regizorale - productia a fost realizata intr-un timp record, o luna si jumatate, ceea ce le confera o sansa in plus de a-si afirma personalitatea sub bagheta lui Andrei Serban), structureaza o perspectiva relevabila despre conditia umana, atingand centrul nevralgic al spectatorului de azi. In amalgamul de embleme arhetipale si efemeride extrase din cultura populara citadina, sugestii din trecutul politic recent si repercusiunile sale resuscitate sub alte chipuri, aceeasi masca, traspare in plin delir al sfartecarii iluminarea. Civilizatia disimularii sfarseste in violenta si marasm. Lear este marturia despre toate acestea, dar si sau mai ales, chiar dincolo de holocaust, un imn al dainuirii.
Invitat special al Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, in cadrul celui de-a XVII-a editii organizate de Bulandra si Teatrul Maghiar din Cluj, Andrei Serban a prezentat patru dintre ultimele sale spectacole. Cu prilejul turneului la Paris cu Spovedanie la Tanacu, piesa dupa romanul jurnalistic omonim al scriitoarei Tatiana Niculescu Bran, productie a Academiei Itinerante, organizat de Teatrul Odeon cu sprijinul Institutului Cultural Roman si al Ambasadei tarii in capitala Frantei, Andrei Serban a fost distins cu Ordinul National "Steaua Romaniei" in Grad de Mare Cruce pentru intreaga cariera. Insusi Peter Brook, invitat la reprezentatiile date intre 19-20 decembrie 2008, si-a exprimat admiratia fata de acest eveniment, precedat de lansarea albumelor retrospective Andrei Serban. Calatoriile mele in Teatru si Opera, in sala de la Hotel de Behague, sediul Ambasadei, cea mai inalta recunoastere fiind inmanata in numele institutiei prezidentiale de E.S. Theodor Baconski.
