Mica Gherghescu: „Nu-mi place cuvântul recuperare. Prefer verbul a reactiva”

Gavril Pop | 07.12.2021

Interviu cu Mica Gherghescu, curator al expoziției Infra-Noir. Anatomii ale dorinței, metamorfoze ale imaginii, Fundația Art Encounters, Timișoara – 12 noiembrie 2021-3 ianuarie 2022.

Pe aceeași temă

Pe 12 noiembrie a avut loc vernisajul expoziției Infra-Noir. Anatomii ale dorinței, metamorfoze ale imaginii, la sediul Fundației Art Encounters din Timișoara. Expoziția, curatoriată de Mica Gherghescu, aduce în față un episod poate mai puțin cunoscut în istoria suprarealismului autohton, mai precis gruparea formată din Gherasim Luca, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Paul Păun și Dolfi Trost, grupare ce a acționat sub numele Infra-Noir și a avut o durată de viață extrem de scurtă, reușind totuși să configureze noi forme de expresie poetică și vizuală, de un impact puternic, ce vor influența practicile viitoarelor generații de creatori.

Realizată în colaborare cu Centrul Pompidou din Paris, expoziția propune, de asemenea, conturarea peisajului mai amplu al suprarealismului românesc, prin lucrări semnate de Victor Brauner, Théodore Brauner, Jacques Hérold, Benjamin Fondane, Jean David sau Hedda Sterne. Pus față în față cu o multitudine de așa-zise jocuri de sorginte suprarealistă, vizitatorul poate astfel să pătrundă într-o anumită măsură imaginarul definit de grupare, un plan subteran poate al subconștientului și al interiorului, metode prin care se încearcă depășirea obstacolului ce bruiază recepția Obiectului Oferit în mod Obiectiv, așa cum a fost definit de Gherasim Luca. Se încearcă o reconfigurare a realului, o revizuire a obiectului așa cum e perceput în sensul său propriu. Aceleași procedee sunt aplicate în tandem asupra limbajului, raportându-se la el din punct de vedere a materialității sale, generatoare și autogeneratoare de sens, implementând varii limbaje inventate, experimente sonore și vizuale.

Gruparea Infra-Noir, în relațiile pe care le are cu obiectul sau realizarea de obiecte, se folosește de un procedeu de negare a negației, un soi de somnambulism bazat pe procedee magice, oculte și tehnici psihiatrice. Membrii grupării au fost extrem de activi pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, în ciuda greutăților generate de conflict, punând bazele momentului Infra-Noir, ce se cristalizează în mod concret în 1945. Cu o durată scurtă de viață, colectivul artistic se dizolvă după doi ani, lăsând în urmă un număr important de publicații și experimente vizuale, fiind un important punct de reper în parcursurile personale ulterioare, de asemenea, influențând generațiile viitoare de creatori autohtoni. Mai mult despre expoziție am discutat pe larg cu Mica Gherghescu.

 

Pentru început, aș aminti de expoziția retrospectivă care a precedat expoziția Infra‑Noir. Anatomii ale dorinței, metamorfoze ale imaginii, deschisă de curând la Timișoara, la Fundația Art Encounters, mai precis acea expoziție dedicată lui Gherasim Luca, care a avut loc la Muzeul Național al Literaturii în București, în 2020. Există vreo legătură între cele două și cum s-a derulat cercetarea pentru expoziția prezentă pentru a ajunge la rezultatul pe care îl vedem aici?

Monografia lui Gherasim Luca – Heros-limite/Erou-limită – a fost gândită cu ocazia programului cultural condus de către Institutul Francez în contextul Sezonului Franța- România. Prezentată inițial la Centrul Pompidou din Paris la sfârșitul lui 2018, expoziția dezvăluia ansamblul important de cubomanii pe care doamna Micheline Catti l-a donat Muzeului Național de Artă Modernă și reactiva figura importantă a lui Gherasim Luca pentru scena poeziei experimentale (poezie vizuală, poezie sonoră) din Franța și de pretutindeni. În rezonanță cu această expoziție inedită, Muzeul Național al Literaturii Române a captat momentul propice și a organizat itinerarea de la București, deschizând astfel o breșă pentru a reactiva istoria suprarealismului tardiv din România, văzut dinspre zona lui plastică. La Timișoara, Infra-Noir. Anatomii ale dorinței, metamorfoze ale imaginii vine din dorința de a sonda, contextual, comparativ, legăturile oculte dintre figurile importante ale acestei scene, figuri care au deplasat în mod radical frontierele textului și imaginii și au înscris experiența literară și vizuală din România într-o dinamică internațională. Soclul construit de expoziția lui Gherasim Luca chema, în mod necesar, o relectură extinsă a rețelelor de creație dinainte și de după cel de-al Doilea Război Mondial. Văzută ca prin difracția unui caleidoscop, ea revelează bogăția de practici plastice, inventivitatea procedeelor vizuale, diversitatea viziunilor poetice și explorează căi mai puțin bătute față de cele cu care ne-a obișnuit istoria deja clasică a suprarealismului.

 

Care au fost obstacolele de care te-ai lovit pentru a ajunge mai aproape de istoria grupului Infra-Noir, un grup cu o istorie scurtă și intensă, cum spui chiar tu, și ce reprezintă acesta în peisajul mai larg al avangardelor autohtone?

Ți-aș da un contrarăspuns la întrebarea ta. Dacă expoziția Infra-noir se poate cristaliza astăzi este datorită studiilor și cercetărilor numeroase care au defrișat în ultimii ani istoria suprarealismului din România, urmărind traiectoriile celor care au construit-o. Exegeza contemporană, venită cu precădere din zona studiilor literare, a urmărit aproape cu minuție de arheolog biografiile principalilor actori. De la studiile istorice ale lui Ion Pop sau de la cele conduse de Monique Yaari care retrasează istoria acestei „non-grupări” pe care o constituie colectivul informal Infra-Noir, până la studiile de autoritate ale lui Petre Răileanu sau Iulian Toma pornind de la opera lui Gherasim Luca, de la cercetările filologice ale Mădălinei Lascu compulsând sistematic fondurile de arhive sau mai recentele lucrări critice ale lui Emanuel Modoc care readuc la suprafață textele lui Paul Păun, de la analizele lui Michael Finkenthal care îl redescoperă pe Trost, până la acțiunea erudită a Simonei Popescu citindu-l pe Gellu Naum, ca să nu amintesc de toată literatura critică pe marginea operei lui Victor Brauner, o întreagă scenă istoriografică se află în culisele acestei expoziții. Grupare efemeră, cu curbe înalte de temperatură și disensiuni fratricide, personaje care trec prin război sau care sfârșesc dramatic, care trăiesc deriva exilurilor succesive înainte de a ajunge la un punct de fixație, lucrări fragile confruntate cu forțele dramatice ale istoriei, microlucrări care cultivă poezia secretului și a precarității, dormitând uneori în arhive sau în rezerve de muzeu, sunt factori care intră în ecuația oricărei expoziții care face exercițiu de „redescoperire”.

 

Încercările de recuperare a unei așa-zise istorii pierdute a diverselor manifestări culturale de pe teritoriul țării sunt din ce în ce mai întâlnite. Te‑aș întreba atunci, cum vezi momentul Infra-Noir în acest context mai larg? De ce merită aceste acțiuni experimentale să fie făcute cunoscute unui public mai larg, fără să pară doar o notă de subsol?

Nu-mi place cuvântul de recuperare. Îi prefer verbul „a reactiva”. Mai toți actorii acestei povești au fost extrem de ambivalenți față de riscul unei anumite „spectacularizări” pe care un preaplin de vizibilitate îl atrăgea după sine. Mai toți vor refuza tentația unei calificări impuse, fosilizante. Ambivalență, dacă nu chiar violență. Într-o scrisoare adresată lui Victor Brauner în iunie 1946, Gherasim Luca putea să scrie despre oribila limbă română, limbaj al sufocării, al disperării, al vidului. Va cultiva până târziu statutul de apatrid, în afara legii, formă de libertate supremă. Interesul unor acțiuni de redescoperire a scenelor literare și vizuale de avangardă stă în capacitatea lor de a se acorda vibrant cu mize contemporane ale textului și ale imaginii. Cubomaniile lui Luca, desenele lui Păun, fotografiile lui Teddy Brauner, acuarelele lui Trost deschid culoare inedite pentru a gândi imaginea, realitatea, realitatea subconștientului, luciditatea visului, în forme teribil de actuale. Este o ocazie, în același timp, de a arunca un ochi atent asupra patrimonializării avangardelor din România și de a face operă critică, de cercetare necesară. Expoziția este un instrument important în acest demers.

 

Cred că expunerea acestor lucrări devine dificilă, mai ales când ai de-a face cu un grup de oameni atât de pragmatici atunci când vine vorba de munca lor. Chiar dacă grupul s-a dizolvat oficial în 1947, găsim proiecte semnate Infra-Noir realizate în 1951, cum ar fi expoziția Un Objet, un signe, realizată în Tel-Aviv și unde au expus doar Gherasim Luca, Paul Păun și încă cineva care nu a făcut parte inițial din grup, Mirabelle Dors. Cum crezi că s-au raportat fiecare dintre membrii fondatori în parte la esența grupării și cum crezi că s-au tradus aceste atitudini în timp?

Posteritatea Infra-Noir este complicată, iar traiectoriile membrilor grupului se desprind rapid de nucleul colectiv intens pe care l-au cunoscut între 1945 și 1947 (pentru unii chiar înainte de război, urcând până la episodul revistei Alge). Luca putea să-i amintească laconic lui Dick Higgins cu ocazia Festivalului Fluxus de la Paris din 1962 despre aventura lui de la București. Gellu Naum scria despre momentul Infra-Noir târziu, în 1970, „i-am iubit... închipuie-ți, îi iubesc și acum, dar n-aș mai face grup cu ei.” Complicități structurale rămân totuși și se reflectează în colaborările creatoare dintre Luca și Herold, Brauner sau Naum, între Teodorescu și Trost. Ecouri fertile ale grupului se vor manifesta, în schimb, intergenerațional, în noua generație de poeți traversați de spiritul Infra-Noir și în inițiativele lor importante în zona traducerilor.

 

Expoziția aduce aminte de mai multe trasee personale interesante, cum ar fi cel al Hedei Sterne, sau destine tragice, cum e Benjamin Fondane. Gherasim Luca s-a definit ca un etranjuif. Identitatea artiștilor e un subiect care se relevă a fi important în definirea parcursurilor artistice prezente, dezvoltate în mare parte chiar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nu demult, s-a anunțat că studiul Holocaustului va deveni materie obligatorie în învățământul românesc. Ce crezi că ne poate releva expoziția în legătură cu problema identității și apartenenței la nație, la un grup?

Cred că am evocat mai devreme acest aspect; aș aminti doar un aspect esențial – perioada 1940-1944 a fost, în pofida vicisitudinilor dramatice, în ciuda hărțuirilor și pericolului iminent, în ciuda clandestinității, unul dintre cele mai fertile și creative momente. Timpul războiului este timpul de incubație a unora dintre cele mai remarcabile lucrări ale suprarealismului târziu: Vampirul pasiv  de Luca, grafiile onirice ale lui Păun, cristalografiile lui Jacques Herold, carnetele demoniace ale lui Victor Brauner, Vasco da Gama sau Culoarul somnului de Naum.

 

Gellu Naum spunea, într-un dialog cu Sanda Roșescu, în legătură cu apartenența la grupul suprarealiștilor, faptul că ,,[…] atâția oameni, poeți sau pictori, gata să jure pe suprarealismul lor cu atâta convingere, încât mă simt adesea obligat să spun: dacă dumneata ai fost (sau ești) suprarealist, eu n-am fost și nu sunt, pentru că vorbim despre lucruri diferite”. Într-adevăr, după un timp, suprarealismul nu mai funcționează ca o mișcare unitară. Cum vezi că s-au ramificat și dezvoltat parcursurile artiștilor Infra-Noir după momentul 1947 și, mai mult, cum a informat Infra-Noir expresiile artistice ulterioare?

Dacă e vorba de incubator, Infra-Noir este un teren de testare al tuturor operațiilor experimentale aplicate asupra limbajului și imaginii. Subtitlul expoziției de la Timișoara conține cheia de citire a mecanismului de formare a imaginii (imaginea magică, mediumnitatea fertilă, automatismul, limbajul în perpetuă transformare activat de resorturile dorinței, resorturi eminamente revoluționare). Gherasim Luca își ascute armele radicale ale experiențelor fonetice de mai târziu și capturează geneza – intraductibilă – a limbajului însuși. O „bâlbâială”/„bégayement” pentru Luca, o „bâiguială” vizionară pentru Naum, care sondează mecanismele interne în care limbajul și gândirea se fac „dans la bouche”/ „în gură” și care prinde toată diversitatea, pasiunea și violența lumii.

 

Expoziția de acum de la Fundația Art Encounters a fost precedată de apariția la începutul anului a primului caiet Infra-Noir. Ce ți-ai propus prin această serie de publicații (căci vor fi 3) și cum ai abordat și structurat munca pentru ele, în paralel cu expoziția propriu-zisă?

Este vorba de trei fascicule pe care le gândim în binom perfect cu Diana Marincu. Cele trei numere sunt gândite ca instrumente de lucru, caiete care însoțesc expoziția, o prelungesc și păstrează, undeva în subtext și în negativ, amintirea publicațiilor minimaliste din colecția Infra-Noir tipărite în 1947 de Socec. Și mie, și Dianei ni s-a părut important să legăm aceste fascicule de practici artistice contemporane, un fel de pod temporal între momentul Infra-Noir și interferențe actuale. Inutil să-ți spun că hazardul obiectiv face bine lucrurile. //

 

Text și interviu realizate de Gavril Pop

 

Perioada 1940-1944 a fost, în pofida vicisitudinilor dramatice, în ciuda hărțuirilor și pericolului iminent, în ciuda clandestinității, una dintre cele mai fertile și creative momente.

 

0

1. Imagine din expoziție. Prim-plan: Victor Brauner, Signe, 1942-1945, bronz aurit, soclu în marmură neagră, Centre Pompidou, Musée national d’art moderne, Centre de Création Industrielle. Plan îndepărtat: Man Ray, Benjamin Fondane, cca. 1928, tiraj contemporan de expoziție. Foto: Mihai Toth

2. Imagine din expoziție, Benjamin Fondane, Album de fotografii, 1930-1938, (fragment), Cabinet de la photographie, Centre Pompidou, Musée national d’art moderne, Centre de Création Industrielle. Foto: Mihai Toth

3. Imagine din expoziție, Paul Păun, Fără titlu, 1942, creion pe hârtie, Colecția Ovidiu Șandor, Timișoara, provenind din Arhiva Petre Solomon. Foto: Mihai Toth

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22