Milenial. Sfânt

Printre miile de comori pe care le posedă Palatul Ufizzi din Florența, construcție administrativă concepută de Giorgio Vasari pentru ducatul de Toscana, devenită încă de la finele secolului al XVIII-lea galerie publică de artă, se numără două tablouri semnate de Leonardo da Vinci și un al treilea - Botezul lui Hristos - atribuit lui Andrea del Verrocchio, maestrul său. La tabloul în chestiune, pictat pe lemn, comandă realizată pentru biserica San Salvi din Florența, specialiștii în pictura Renașterii au recunoscut mâna talentată a lui Leonardo da Vinci (care învăța meserie în atelierul lui Verrocchio), dar și contribuțiile altor pictori celebri care își făceau ucenicia în perioada 1470-1475, respectiv Sandro Botticelli și Francesco Botticini. Primul înger din stânga, cu genunchiul drept în pământ, privind din profil botezul în apa Iordanului, este opera lui Leonardo. Dincolo de finețea trăsăturilor și de analize comparate, cercetătorii au recurs la procedee ce țin de domeniul criminologiei. Se pare că Leonardo a întins culoarea și cu degetul, iar amprentele sale au rămas în culoare, pe tablou. De unde și certitudinea că îngerul este opera sa.

 La acest cap de înger m-am gândit în aceste zile, când Vaticanul a săvârșit două canonizări, dintre care una cu totul specială: Fericitul Carlo Acutis (mort la 15 ani, în 2006) a devenit oficial primul Sfânt al secolului al XXI-lea pentru Biserica Catolică. Asemănarea dintre cei doi este puternică, deși îi despart mai bine de 600 de ani. Unul e o figură bidimensională, imaginată de un mare om de artă și știință. Îngerul are părul buclat și lung. Carlo avea părul ondulat, scurt și negru, dar cam atât despre diferențe. În schimb, chipul tânăr al lui Carlo, așa cum poate fi văzut el în portretul oficial (poartă un tricou roșu cu guler albastru și un rucsac alb, ale cărui bretele vin peste tricou) și îngerul lui Leonardo partajează o asemănare copleșitoare la nivelul ochilor, al nasului, gurii și, mai ales, privirea.

 De fapt, această familiaritate m-a atras în urmă cu două veri când, într-o biserică din Sardinia, am descoperit un pliant cu portretul Fericitului Carlo Acutis. Pe verso era o rugăciune în italiană pentru ca lucrurile să se accelereze și Carlo să fie cât de repede numărat printre Sfinții Bisericii. Rugăciunea continua cu: „Întărește-mi credința, hrănește-mi speranța, revigorează-mi caritatea, după chipul tânărului Carlo care, crescând în aceste virtuți, trăiește acum alături de tine”.

 Prima ceremonie de canonizare realizată de noul papă american, Leon al XIV-lea, a avut loc duminică, 7 septembrie, în Piața Sfântul Petru din Vatican, în fața a zeci de mii de credincioși (sursele oficiale vorbesc de 70.000-80.000). În afară de Carlo Acutis, un alt italian a intrat în rândul sfinților catolici: Pier Giorgio Frassati. Sunt multe lucruri asemănătoare în viața celor doi. Amândoi italieni, amândoi morți de boală și la o vârstă mult prea tânără, dar mai ales amândoi provenind din familii cu o situație materială peste medie. În cazul lui Pier Giorgio Frassati, tatăl său (Alfredo Frassati) a fost directorul și proprietarul renumitului cotidian italian La Stampa.

 Carlo Acutis se naște la Londra în 1991, unde tatăl său – Andrea – lucra la Lazard Brothers, o companie cu peste 100 de ani de experiență în finanțe corporative. Provenind dintr-o familie cu tradiție în mediul de afaceri și asigurări, familia își permite să dețină și să trăiască în Londra și Milano, mai târziu și Assisi, unde erau proprietari de bunuri imobiliare. Compania la care a lucrat Andrea Acutis există și azi, deși numele diferă puțin după o serie de transformări și reorganizări, inerente unei organizații nevoite să se adapteze mereu la un mediu de afaceri concurențial. Azi firma este cunoscută sub numele de Lazard (Inc.), o companie globală de consultanță financiară și de gestionare a activelor, cu mari sedii la New York, Paris și Londra. Aceasta rămâne una dintre cele mai importante bănci de investiții independente din lume.

Carlo moare la 15 ani, patru zile după ce a fost diagnosticat cu leucemie acută promielocitară (LAP), o formă foarte agresivă a bolii. A fost îngropat în Assisi, un orășel cu mai puțin de 30.000 de locuitori. Pentru procesul de beatificare care a avut loc în 2020, corpul tânărului Carlo a fost exhumat și așezat, pentru venerare, în Biserica Santa Maria Maggiore din Assisi. Deși după moarte i-au fost recunoscute două miracole (vindecarea unui copil brazilian în 2013 și a unei tinere din Costa Rica, diagnosticată cu cancer la sân, în 2022), ambele cazuri bine documentate de Biserica Catolică, corpul său a cunoscut procesul natural de descompunere. Prin urmare, ceea ce pelerinii văd expus încă din 2019, într-o raclă de sticlă, este scheletul său acoperit de o mască din silicon care redă toate detaliile carnației, așa cum a fost ea în timpul vieții. Sfântul Carlo poate fi văzut live pe webcam (https://www.mariavision.it/santuario-spogliazione-assisi). În raclă, corpul sfântului este îmbrăcat cu o pereche de blugi bleumarin, o bluză sport din bumbac, iar în picioare poartă bascheți Nike albaștri (modelul seamănă cu Nike Air Max 1 Navy Gum din 2015).

 Mamei sale, Carlo i s-a arătat în vis, spunându-i că va fi mamă din nou. Antonia Salzano Acutis avea 40 de ani când și-a pierdut fiul, pe 12 octombrie 2006. Patru ani mai târziu, exact în aceeași zi de 12 octombrie, dar în 2010, devine mama gemenilor Francesca și Michele. Ce sentimente să fie în inima unei mame care într-o zi de octombrie trebuie să serbeze două zile de naștere și să comemoreze decesul primului născut!

 După prima comuniune, etapă importantă în viața unui tânăr catolic, Carlo Acutis ține să participe la toate serviciile religioase, în fiecare zi. Cunoștințele sale religioase și, precum toți milenialii, pasiunea pentru internet și jocuri video  le combină pentru a face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu. De aici poreclele de cyber apostol sau tocilarul lui Dumnezeu (God’s geek). Într-un început de mileniu trei, când nu existau prea mulți creatori digitali de conținut, acest adolescent lucra la un site care să documenteze miracolele și să aducă spre credință alți tineri. Se filma, explica religia așa cum o înțelegea și propovăduia calea spre adevăr.

 Faptul că de la moartea sa și până la canonizare a trecut un timp extrem de scurt – 19 ani în viața bimilenară a Bisericii Catolice seamănă mai degrabă cu timpul unei respirații – a dat naștere unor critici care merită ascultate. Problema principală și ținta acestor nemulțumiri este originea socială a tânărului sfânt, care provine dintr-o familie influentă și bogată. Criticii insinuează cumva că azi totul poate fi cumpărat și aranjat, chiar și un scaun la masa sfinților.

 Că noua generație are nevoie de noi modele într-o lume în care TikTok, SnapChat, Instagram, Telegram le poluează ireparabil viața și cotidianul, nu este niciun secret. Și atunci de ce nu acest tânăr care, imediat ce i s-a spus că moartea e iminentă, ar fi declarat că nu i-e teamă și nu regretă nimic, tocmai pentru că nu și-a irosit nicio zi, nici măcar o oră din viața sa scurtă. Câți dintre noi putem afirma cu tărie același lucru?

 Că sfinții, vii sau morți, continuă să umble prin lume, n-ar trebui să ne uimească. Unul dintre cele mai frumoase citate pe care le-am citit pe pereții unei clădiri se află în inima Parisului, la doi pași de Catedrala Notre-Dame. Acolo există de zeci de ani librăria Shakespeare&Co., o instituție semi-anticariat de prime ediții, librărie, spațiu de creație și hostel pentru scriitori aspiranți. Pe pereții acestei instituții stă scris: Nu fi neprimitor cu străinii, pentru că ar putea fi îngeri deghizați. Poate timpul îngerilor a apus, dar nu și timpul sfinților. Prin urmare, atenție: Nu fi neprimitor cu străinii, pentru că ar putea fi sfinți... în timp.

 Într-o lume care suferă din ce în ce mai mult de narcisism, de autosuficiență, avidă de bani, glorie și putere, faptul că există încă oameni care fac bine și își doresc să facă bine poate e semnul că nu totul e pierdut. Un sfânt din generația milenialilor? Neașteptat! Câți dintre ei se vor trezi de mâine și vor spune: Iată ceva ce mi-ar plăcea să fac... să devin... să fiu...?