Mitul e național!

Cristina Bogdan | 25.09.2012

Pe aceeași temă

Între 14 septembrie 2012 şi 13 februarie 2013, la Muzeul Naţional de Artă al României poate fi vizitată expoziţia Mitul Naţional.Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930).  Expoziţia cuprinde aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, create în perioada 1830 – 1930 de importanţi artişti români moderni: Barbu Iscovescu, Constantin Daniel Rosenthal, Carol Popp de Szathmári, Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Oscar Han, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea etc. Curatori: Monica Enache şi Valentina Iancu, în colaborare cu istoricul Lucian Boia.

 

Muzeul Național de Artă al României prezintă Mitul Național. Ar putea fi ironic, dar nu e.

Privesc de la distanță și propun o discuție. Nu despre expoziția în sine, despre valoarea ei artistică. Selecția de lucrări e bună, inteligentă, ilustrează bine subtitlul expoziției.

Dar întrebarea nu e ce e în expoziție, ci despre ce e expoziția? Ce semnificație are un proiect cu titlul neambiguu Mitul Național în România contemporană? Cine vorbește din spatele acestui proiect?

Mă opresc și precizez: n-am discutat cu niciunul dintre organizatori. Am fost la vernisaj și am ascultat ce au avut de spus curatoarele și d-l Boia (despre d-l Marga mai târziu). Consider că o expoziție de genul acesta ar trebui să vorbească de la sine. E un statement și trebuie luat ca atare. Am avut o reacție vehementă după vernisaj și am căutat să mi-o corectez: m-am întors la locul faptei și am privit expoziția. Vehemența a devenit un fel de tristețe (poate și pentru că toate expozițiile de la MNAR sunt triste de felul lor – discursul muzeal la ei e la nivel de salon parizian de secol XVIII). Am rescris și am încercat să pun degetul pe ce mă deranja.

Kracauer, în magistralul lui studiu De la Caligari la Hitler, arată că, dacă găsești ceva undeva, e pentru că cineva l-a pus acolo. Așadar, textul acesta e mai puțin despre intențiile organizatorilor, cât despre eterna posibilitate ca un proiect intelectual să fie confiscat de politică (rezultă propagandă). Sau despre neatenția oamenilor de cultură, care cred că mai există artă nepolitică (rezultă ideologie).

Trecând agale prin sălile muzeului, am urmat o narațiune - mai mult, un discurs - cu explicații de rigoare, dar absolut nicio urmă de critică. Am priceput eu că toți pictorii făceau portrete de revoluționari când ne luam la bătaie cu turcii sau scene pastorale când era mai liniște și se făceau reforme agrare. Dar de ce?

Pentru că așa e logic, vor spune zecile de oameni care vor trece prin aceleași săli ca și mine și vor citi textele scurte și banal istorice de pe pereți. Ba nu! Nu e deloc logic! În mare parte, românii din perioada respectivă îi imitau pe francezi - dacă Delacroix făcea portrete romantice la ‘48, făcea și Rosenthal. Dar nu e urmă de tablou francez în expoziție și aici e primul indiciu că ceva e putred la mijloc. Lipsa totală de contextualizare, în cadrul unei expoziții cu pretenții istorice, conduce la o viziune esențialistă și - poate contrar a ceea ce au vrut curatoarele - la crearea unui mit sau la perpetuarea mitului „poporul român ca o insulă“. Evident că țăranii lui Grigorescu par „naționali“, dacă nu se arată nicăieri că sunt copiați după pictorii de la Barbizon.

Iar obiecția că această informație e scrisă pe pereți nu e valabilă: la o expoziție „crezi“ ce vezi, n-ai timp să citești. Și asta se știe.

Dar de ce să ne temem că propria noastră identitate a fost creată prin copiere, prin imitare? De ce să ne temem de faptul că însăși ideea de identitate națională a fost copiată? Doar o știau și cei de atunci (vă mai aduceți aminte de „formele fără fond“?) și o știm și noi, cei care fugim mereu spre Vest. Aha! Păi, poate aici e problema. Întoarcerea la ordine. Să luăm aminte: Programul ICR sub Andrei Marga – disponibil pe site-ul ICR.

Valori consacrate și limbă de lemn. Se adaugă cadrul grandios al sălilor MNAR, care au fost manipulate subtil să sugereze ordinea istorică și să descurajeze reacțiile critice (muzeografie tip manual școlar). În mod ciudat - și aici e dilema mea - se invită ca organizator un istoric ale cărui cercetări au beneficiat de pe urma structuralismului, marele „deconstructor“ de mituri, iar acesta vorbește în discursul inaugural de miturile identitare românești ca și cum ele ar fi ceva fără nicio repercusiune în contemporan. Și astfel avem o expoziție care nu spune ceea ce este, căci dacă ar fi să citim corect discursul domnului Marga la vernisaj, e o încercare subreptice de a reinstaura un discurs naționalist, de a arunca momeala în bârlogul oamenilor de cultură, acum că spațiul simbolic ocupat de ICR a fost distrus.

Așa cum a spus d-l Marga, miturile nu sunt ceva rău. Sigur că nu, ele induc o stare de confort, mai ales în contextul nostru tulbure. Și-așa teoria postmodernă n-a prea produs agitație pe la noi (martoră e și expoziția de față). N-a murit niciun mit, din contră, harababura din ultimii 20 de ani a dus la tot felul de construcții ideologice ciudate. În artă, am avut bizantinism cu varianta lui neo-, iar în ziua de azi sunt grupuri de artiști psihedelici care cred că româna e proto limba și că dacii sunt poporul originar. În curând, o artă neolegionară.

Nu știu dacă am înțeles eu bine, dar m-am speriat. Poate s-a vrut ceva, cert e c-a ieșit altceva (sau același ceva?).

Un titlu aruncat în România de azi ca și când nimic n-ar fi, o invitație la recuperări de tot felul. Doi termeni puternici, mit și națiune, prezentați fără definiție, fără context, sub pretext de artă. Decuparea unei epoci la care se știe că românii sunt sensibili, o epocă ea însăși mit contemporan. În acompaniament texte cuminți, „obiective“, zero trimiteri la contextul actual.

Un mit național se construiește mereu prin imtație a ceva și împotriva a ceva. N-a fost vorba de nimic din toate astea în expoziție. Nu s-a decojit nimic, totul era prezentat în ambalaj. Cui îi era destinată bomboana?

* * *

 

Mea Culpa!

 
In articolul "Mitul e Național din 25/09/2012, am făcut penibila eroare de a-l confunda pe ministrul culturii Puiu Hașotti cu președintele ICR Andrei Marga. Este o eroare clară, pentru care îmi cer scuze public, atît față de ICR, cît și față de Ministerul Culturii și de MNAR. Dl Marga nu a avut nicio legătură cu expoziția Mitul Național, el nefiind în țară în momentul vernisajului.
 
Cristina Bogdan
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22