MOLIÈRE 400. Genialul subversiv pe scenele din România (I)

Doina Papp | 06.09.2022

Tartuffe a devenit pentru teatrul românesc arma de luptă împotriva unei pecingini ce s-a întins fără opreliști în societate după revoluția din 1989: impostura.

Pe aceeași temă

După anii cunoscuți în istorie sub numele de dezgheț ideologic, succesiv evenimentelor de la Praga și ruperii de Moscova, vremelnica liberalizare din societatea și cultura române permite și teatrului să-și scrie noua sa pagină. Direct influențată de acest context, reprezentarea lui Molière pe scenele din România înregistrează un real reviriment prin manifestarea unui interes vizibil pentru repertoriul major al comediografului la a cărui interpretare/valorificare și-au adus contribuția importante nume de regizori și actori din teatrul contemporan.

Primul pas: selecția repertorială. În consecință, au trecere din ce în ce mai mult comediile cu evident substrat moral-politic, precum: Mizantropul, Tartuffe, Don/ Dom Juan ale căror finaluri triste îndreptățesc între altele, ideea acelui alt fel de comic la Molière. Adăugăm imediat pe lista preferințelor Școala nevestelor, Burghezul gentilom, care înregistrează evaluări scenice noi din perspectiva analizei consecințelor parvenitismului social și moral, și, mai rar, Georges Dandin sau Bolnavul închipuit, simbolice pentru acel comic grotesc semnalat de Balzac. Apar din timp în timp pe scenă și piesele cu valoare de artă poetică: Improvizație la Versailles sau Critica Școlii nevestelor, în care Molière își teoretizează ceea ce unii comentatori au numit ereziile literare, inovațiile care culminează cu soluțiile suprarealiste din finalul la Dom Juan.

 

Exista, pe de altă parte, în noul interes față de comediile lui Molière, și motivul politic al unei dorințe de implicare a teatrului în viața societății, care devenea tot mai urgentă în România acelui timp. Multe din viciile criticate în piesele comediografului: impostura, ipocrizia, corupția, parvenitismul, versatilitatea, frivolitatea erau tot mai vizibile, manifestându-se la cel mai înalt nivel, așa încât Molière putea răspunde indirect misiunii sociale, reformatoare a teatrului.    

O mare influență în privința destinului pe scenele din România a unui Molière, contemporan al nostru a avut-o și traducerea operelor dramaturgului rus disident Mihail Bulgakov dedicate omului de teatru Molière. Între acestea, piesa Cabala bigoților, care a făcut obiectul unor cercetări scenice încă din anii ‘70, la Tg. Mureș (regizor Dan Micu), înregistrează în 1982, pe scena Teatrului Bulandra, un succes răsunător într-un diptic compus din Tartuffe și Cabala bigoților.

Regizorul, Alexandru Tocilescu (1946- 2011), un nonconformist notoriu, cunoscut pentru atitudinea antisistem din spectacolele sale care creau mari probleme cenzurii, a realizat acest proiect nu cu mult timp înainte de a părăsi România, legând reprezentarea celor două piese, care se jucau în seri succesive cu aceeași distribuție, de situația culturii din țara noastră, în anii dictaturii ceaușiste.

Tocilescu alesese textele pentru a lovi indirect în regimul care voia să controleze cultura și arta și să o aservească. Cazul Tartuffe folosea perfect demonstrației, mai ales că piesa lui Bulgakov dădea pe față cabala instrumentată în epocă de clerul ofensat de modul în care Molière înfățișa în piesa sa Tartuffe sau Impostorul ipocrizia oamenilor bisericii.

Inițial, oficialitățile de la București aprobaseră reprezentarea piesei. Fiind vorba de un text clasic, nu-și bătuseră capul să-i caute sensuri contemporane. Ce-i drept, așa cum remarca regizorul în mărturiile sale publice ulterioare, relatând despre istoria acestui spectacol, politrucii, kulturnicii nu știau să citească o metaforă dincolo de litera textului, iar stilul aluziv, esopic, practicat de teatrul românesc la vremea aceea se exprima mai ales prin spectacol care ducea mai departe sensul piesei, spre prezentul continuu.

Așa s-a petrecut și cu Tartuffe îmbogățit de regizor cu așa-numite momente regizorale create în afara textului, precum acela în care Molière, personaj în Cabala bigoților, stă de vorbă cu bufonul regelui pe care -l chema Cizmarul cel drept. Tronul era amplasat undeva în afara decorului, deasupra unor scări, iar cizmarul ajungea deloc întâmplător pe tron asumându-și cu aroganță rolul regelui. Molière încerca să vorbească deci cu cizmarul ajuns rege și orice român din sală înțelegea că în scena aceea era vorba de fapt despre Ceaușescu, proverbialul cizmar ajuns președinte.

Dincolo de aceste mici șopârle care făceau deliciul publicului, cele două spectacole tratau în adâncime tema relației artistului cu puterea, pe care cazul Tartuffe o ilustrează atât de bine. Faptul că același actor- Octavian Cotescu, o mare vedetă a teatrului și filmului românesc- interpreta în același timp (dar în seri succesive) rolul lui Tartuffe și pe cel al lui Jean Baptiste Poquilin dădea și mai mare greutate mesajului, știut fiind că Molière însuși a jucat rolul, acceptând pentru a putea salva spectacolul de mânia cenzurii clericilor, un compromis istoric, schimbarea finalului în care un trimis al regelui venea să-l pedepsească pe impostor (...)

Tartuffe a devenit de altfel pentru teatrul românesc, multă vreme de aici încolo, arma de luptă împotriva unei pecingini ce s-a întins fără opreliști în societate după revoluția din 1989: impostura. Pierderea valorilor, debusolarea lumii care-și căuta noi repere de adevăr și moralitate, sub presiunea unor pături de profitori, deveniseră terenul unor grave abateri de la legea cinstei și a moralei, așa încât lecția lui Molière se potrivea de minune. Cu atât mai mult cu cât societatea românească înclinată spre bigotism se refugia, în marea ei parte, în brațele bisericii. Au existat multe montări cu această comedie, unele dintre ele cu adevărat memorabile și novatoare din punct de vedere teatral.

După decenii de exerciții tartuffiene, în anul de grație 2011, un alt regizor cu excelente referințe în teatrul românesc contemporan, Victor Ioan Frunză (n. 1958), realizează pe scena de la Teatrul Metropolis o montare în multe privințe semnificativă. Apelând la varianta inițială a textului, fără tăieturile survenite prin schimbările impuse autorului la final, și la o nouă traducere adaptată limbii vorbite de contemporani pe care o semnează însuși regizorul, operând o reducție binevenită a scenelor, V.I. Frunză, în tandem cu scenografa sa preferată, Adriana Grand, realizează un spectacol de doar o oră și ceva , dinamic și plin de haz, cu un mesaj lipsit de echivoc care-l incriminează nu doar pe impostorul cu sutană Tartuffe, care instituie obiceiul insidios al bătutului la toacă (George Costin ), ci și pe victima sa, acel servil și naiv Orgon (Sorin Miron), care-i cade în plasă, parodiat excelent.

Demascarea tertipurilor lui Tartuffe prin care se insinuează în viața familiei Orgon ajungând în final să o disloce din propria -i casă și avere îi revine Elmirei, rol pentru care frumoasa și talentata interpretă (Nicoleta Hâncu) a primit un premiu național, și în parte impetuosului ei fiu Damis (Adrian Nicolae) care-l înfruntă cu sarcasm și virulență pe popă.

Această nouă distribuire de accente face și mai vizibilă una din tezele spectacolului enunțată de regizor, anume greutatea de a face diferența dintre bine și rău care era la vremea reprezentației și încă e principala cauză a eșecului politicii românești de democratizare a țării.(....) Ecourile spectacolului sunt pe măsura virulenței mesajului, cu atât mai mult cu cât acesta e transmis prin intermediul unui râs sănătos, inteligent, urmărind provocarea unei atitudini intransigente din partea publicului. 

Cariera lui Tartuffe a continuat și continuă pe scenele românești, înregistrând realizări notabile ale unor regizori prestigioși.

Printre aceștia se numără și Bocsárdi Lászlo (n. 1958), regizorul de expresie maghiară care manifestă o preocupare constantă, declarată, pentru Molière, montând cele mai multe din titlurile semnificative ale repertoriului molieresc.

 

Realizat la Teatrul de Comedie în anul 2014 în viziunea sobră, riguroasă a lui Bocsárdi, cunoscut pentru caracterul intelectual, rece al montărilor sale, Tartuffe e abordat de regizor din perspectiva fanatismului religios. Spectacolul său abundă de lumânări, iar Tartuffe ia înfățișarea unui călugăr ascet care răspândește frică de Dumnezeu și apare în fața unei uși masive de mânăstire pecetluită cu lăcate. În contact cu acest Tartuffe, Orgon e aproape în transă, ca și Elmira, de altfel. Tehnica de manipulare a prelatului e subtilă, iar ambiguitatea personajului, perfidă, spectacolul legând impostura acestuia de manipulare. În plus, Tartuffe, cel care înșală cu abilitate buna-credință a pioaselor lui gazde, îmbracă aici haina unui pretins fanatic adoptând tonuri patetice și poze sacrificiale, parodiate subtil .Cum interpretul ales pentru Tartuffe (Tudor Chirilă) era un actor cu un backround de activist social , spectacolul a glisat aproape fără să vrea și spre alte zone de interpretare, dând satisfacție unora, nemulțumindu-i pe alții și implicându-se astfel într-o dezbatere publică de actualitate pe tema dată. Un spectacol mai puțin comic, care cerea publicului o analiză rațională, lucidă, pe care acesta nu e întotdeauna dispus să o facă, mai ales când știe că a venit la o comedie. Așa încât nici viața spectacolului n-a fost prea lungă.

În viziunea tânărului regizor Alexandru Mâzgăreanu (n. 1987), care montează cu bune ecouri piesa pe scena unui teatru din provincie (Brăila) în anul 2018, Tartuffe își plasează acum acțiunea printre rafturile cu sticle ale unei crame viticole unde, amețit de aburii alcoolului, îi atrage și pe naivii săi adepți. Cu elemente din arsenalul cotidian de obiecte și obiceiuri, spectacolul coboară din empireul teoriilor morale clasice în stradă și în lumea underground a viciilor contemporane. Mijloacele alese și aspectul contemporan fără echivoc al spectacolului, de la costum la decor, s-au dovedit un bun vehicul pentru ideile grave ale comediei care și-a văzut astfel reconfirmată actualitatea. //

Va urma

Fragmente din studiul despre reprezentarea lui Molière în România în epoca modernă și contemporană, inclus în volumul Molière, hors de l'hexagon în curs de apariție în Franța cu ocazia celor 400 de ani de la nașterea marelui comediograf

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22