Monument si document

Mircea Iorgulescu | 10.02.2003

Pe aceeași temă

Intre epopee si calvar

Cu aparitia celui de al patrulea si ultimul volum al Dictionarului scriitorilor romani* se incheie o dramatica odisee culturala, intinsa pe durata a doua decenii. Rezultatul este implinirea unei opere fundamentale, de mari proportii si unica in spatiul romanesc. Traditia nefericita a santierelor abandonate este, pentru o data, infranta.

Momentul e solemn, dar nu si sarbatoresc. Este mai degraba unul de reculegere, daca nu si de amaraciune.

Cultura romana s-a imbogatit cu o lucrare monumentala si fara precedent, dar la capatul unei aproape neverosimile serii de salvari de la naufragii ce parusera de fiecare data ineluctabile.

Incheierea publicarii Dictionarului scriitorilor romani echivaleaza de aceea cu o supravietuire miraculoasa, dupa trecerea prin succesive mari incercari.

Fatala i-ar fi putut fi oricare dintre ele, iar pentru pierderi, enorme, unitate de masura nu exista. Mircea Zaciu si Marian Papahagi, doi dintre cei trei autori-coordonatori ai Dictionarului, nu mai sunt in viata. Nu se stie si nu se va sti niciodata cum si cat le-a fost grabit sfarsitul de uzura fizica si nervoasa a muncii si a bataliei pentru Dictionar, insa e mai presus de orice indoiala ca viata le-a fost scurtata de avatarurile acestuia. Marian Papahagi a murit in 1999, la 50 de ani, Mircea Zaciu in 2000, la 71. Din Dictionar aparusera pana atunci doar primele doua volume, unul in 1995, altul in 1998, iar publicarea urmatoarelor doua era, din nou, blocata.

Ramas singur, Aurel Sasu, al treilea autor-coordonator, a gasit puterea de a continua si de a duce la capat marea opera, cu o admirabila abnegatie. Adanc tulburat de disparitia celor doi, dovada prefetele celor doua ultime volume, una neintelegator, nedrept si nepotrivit polemica, alta nepotrivit patetica, ambele insa omeneste explicabile si demne de respectul cuvenit suferintei, indiferent de forma in care se exprima, Aurel Sasu nu s-a lasat, totusi, coplesit si nu a cedat ispitei zadarniciei. Scoaterea la liman a Dictionarului este o mare fapta culturala si i se datoreaza. Fara Aurel Sasu, fara exemplara lui mobilizare, ducerea la bun sfarsit a acestei opere-tezaur ar fi esuat.

Soarta a vrut ca el sa prefaca un calvar intr-o epopee.
Initiat in 1975, incheiat in 1982, predat spre tiparire in 1983, tergiversandu-i-se publicarea pana in 1986, data cand i se interzice explicit aparitia si se decide distrugerea in zat tipografic a unei prime jumatati, ajunse intr-o faza avansata de tiparire (corectura a doua), Dictionarul scriitorilor romani devenise una dintre marile victime culturale ale regimului comunist. Nu mai exista vreo speranta pentru tiparire. Cand, in decembrie 1989, dictatura s-a prabusit, istorica schimbare de regim a insemnat si pentru Dictionar o sansa de recuperare. Publicarea imediata, in forma existenta, "ca o carte-document" ce ar fi putut, credea Mircea Zaciu, "sa reflecte un stadiu simptomatic" al "elaborarii unei asemenea lucrari sub dictatura", sa aduca "o marturie asupra onestitatii textelor" si sa aiba sensul unei "revanse morale asupra institutiilor si persoanelor" implicate in interzicerea Dictionarului, nu a fost insa posibila. Noua intarziere, acum determinata de alte cauze, a impus o revizuire considerabila.

Dictionarul a fost redimensionat in 1991 pentru o editare in patru volume (initial se prevazuse sa apara in doua mari tomuri), cu informatia reactualizata pana la nivelul anului 1989 si, noutate ce reflecta modificarea de regim politic petrecuta, cu includerea scriitorilor "din diaspora", in termenii lui Mircea Zaciu, a caror absenta se datora cenzurii comuniste. Operatiuni dificile - unii dintre colaboratorii versiunii existente murisera, altii se exilasera, multi devenisera indisponibili in noile conditii de viata. Si trebuie spus neted ca Dictionarul este o opera integral realizata prin benevolat: nici unul dintre colaboratori, indiferent de intinderea contributiei, nu a fost vreodata platit pentru munca lui.

Dictionarul scriitorilor romani a inceput sa fie publicat abia in 1995, la Editura Fundatiei Culturale Romane. Dupa ce trei ani mai tarziu, in 1998, a aparut volumul al doilea, relatiile dintre aceasta editura si coordonatorii lucrarii au intrat in impas. Mortile lui Marian Papahagi, la 18 ianuarie 1999, si a lui Mircea Zaciu, la 21 martie 2000, au parut sa anunte si sfarsitul tiparirii in continuare a Dictionarului. Sub socul disparitiei lui Mircea Zaciu, eu insumi am crezut ca si peste Dictionar va fi pusa o lespede funerara. M-am inselat, funesta previziune a fost contrazisa de aparitia volumelor III (in 2001) si, acum, IV. Dar ce bine ca nu am avut dreptate!

Greaua sarcina a publicarii acestor doua volume a fost preluata de Editura Albatros, a carei directoare, Georgeta Dimisianu, a asumat-o "cu generozitate, bunavointa si curaj", cum scrie Aurel Sasu intr-o nota pusa in fruntea ultimului tom. Acum, cand marele Dictionar exista, cuvenita este insa mentionarea ambelor edituri carora li se datoreaza aparitia lui integrala, Editura Fundatiei Culturale Romane si Editura Albatros, indiferent si mai presus de accidentele de parcurs. Marile cauze implica si o anume seninatate, o inaltare peste mizeriile concretului.

Continuitatea necesara

Fiindca Dictionarul scriitorilor romani ramane o mare cauza, nu doar a fost. Este un monument, dar este si un document. Mircea Zaciu a explicat, convingator, in prefata primului volum de ce ar fi fost Dictionarul un document de-ar fi fost publicat de indata dupa 1989, in forma initiala, din 1982. Dar si astazi e tot un document, in ciuda revizuirilor si adaugirilor. Bibliografiile se opresc la anul 1989. Lipsesc toti autorii aparuti de atunci incoace si lipsesc si unii, deloc putini, care si-au inceput cariera literara publica intre 1982 si 1989. Tineri sau foarte tineri pe atunci, unii dintre ei au acum in urma un apreciabil numar de carti si se bucura de o buna reputatie literara, chiar in conditiile nefericite ale diminuarii "magistraturii critice" profesioniste. Un document este Dictionarul si pentru ca reflecta, contrazicand flagrant prejudecatile ignorantilor agresivi si - sau - oportunisti, un foarte inalt nivel al gandirii critice si istorico-literare din perioada in care a fost, de fapt, realizat. Cele mai multe inadecvari, unele comice, se afla chiar in acest ultim volum - si se datoreaza catorva colaboratori ce nu facusera parte din grupul constituit initial. Chestiune strict de persoane, fiindca sunt si colaboratori noi perfect intrati in "echipa" (remarcabile ca tinuta sunt, de pilda, toate articolele semnate de Daniel Cristea-Enache, critic afirmat dupa 1990). De fapt, chestiune de alegere si de posibilitati.

Incheierea publicarii Dictionarului inseamna, de fapt, si in regim de urgenta inca, stabilirea formelor si a modalitatilor de a-l duce mai departe. "Misiunea" lui Aurel Sasu, chiar daca a ramas singur, nu se sfarseste aici. Nici a Editurii Albatros. Dar este nevoie si de o implicare masiva, activa si consecventa a fortelor vii si constiente ale literaturii actuale din Romania, persoane si institutii. "Am fost mereu singuri" - scrie Aurel Sasu intr-o scurta nota preliminara a recentului volum. Sa incercam, fiecare in limita posibilitatilor noastre, sa facem sa fie altfel! Ar fi, poate, cel mai meritat omagiu adus celor care au facut posibila existenta acestui mare monument cultural.

Si imi ingadui sa propun colegilor de la toate revistele culturale si literare, ca si asociatiilor si gruparilor de scriitori, organizarea unei dezbateri nationale, poate si a unui colocviu ori simpozion despre solutiile de continuare a Dictionarului scriitorilor romani.

P.S. Intr-un articol publicat in saptamanalul Observator cultural (nr. 151, 14-20 ian. 2003), sub titlul Mircea Iorgulescu si arta omisiunii, mi se reproseaza cu subinteles ca in comentariul din revista 22 (nr. 666, 10-16 dec. 2002) despre volumul de convorbiri intre Serge Moscovici si Adrian Neculau as fi escamotat atat originea evreiasca a celui dintai, cat si suferintele indurate de el in Romania interbelica, in perioada adolescentei si tineretii, din cauza persecutiilor antisemite.

Doua sunt argumentele pe care se bazeaza aceasta fina demascare. Cel dintai este ca nu am "pomenit" decat o singura data cuvantul evreu, dar si atunci doar "spre final" si, alt detaliu semnificativ, "laolalta cu termenul «antisemitism», pentru a denumi unele dintre «temele» de cercetare care-l preocupa pe teoreticianul Serge Moscovici". Al doilea este ca in cronica din 22 nu am comentat Chronique des années égarées, cartea de amintiri a savantului francez despre anii traiti in Romania, aparuta la Paris in 1997 si in traducere romaneasca in 1999.

Nu stiam, recunosc, de existenta vreunui barem contabil in materie de indicare a originii etnice a carui indeplinire te scoate in afara suspiciunilor. Este insa cu totul regretabil, nu se precizeaza totusi care va fi fiind minimul necesar pentru a fi OK si cine a stabilit originala norma de corectitudine. In schimb, autoarea articolului masluieste cu multa dezinvoltura, dar si cu tot atata rea credinta. Nu am scris ca antisemitismul ar fi una "dintre «temele» de cercetare care-l preocupa pe teoreticianul Serge Moscovici", fraza mea, trucata prin rezumare, arata asa: "Unele teme din acel volum de amintiri, si in primul rand tema antisemitismului, sunt reluate si in cartea de acum...". Fiind vorba de o carte "de amintiri" si de una de confesiuni biografice, e nevoie de un apreciabil deficit de onestitate intelectuala pentru a afirma ca nu m-as fi referit la teme existentiale, ci la... "temele de cercetare care-l preocupa pe teoreticianul Serge Moscovici". Autoarea isi probeaza convingator existenta acestui deficit.

Recunosc, de asemenea, ca nu am comentat cartea de amintiri a lui Serge Moscovici in cronica din 22, multumindu-ma sa o mentionez in termeni foarte elogiosi. Explicatia e, totusi, relativ simpla: cronica mea era despre alta carte, nu despre aceea.

Iar autoarea articolului din Observator cultural pare sa ignore ca, de fapt, am scris totusi despre amintirile lui Serge Moscovici. Am scris la scurta vreme dupa aparitia cartii in Franta - si am scris 5 (cinci) foiletoane succesive, in revista Dilema (nr. 249-253, octombrie-decembrie 1997), eu fiind unul dintre primii ei comentatori in Romania. Cum autoarea articolului din Observator cultural este traducatoarea in romaneste a amintirilor lui Serge Moscovici (traducerea sa a aparut doi ani mai tarziu, in 1999), s-ar fi cuvenit, poate, sa aiba cunostinta de acest serial. Imi ingadui chiar sa cred ca era o chestiune de banala rigoare profesionala sa se fi interesat de eventualele anterioare ecouri romanesti ale cartii traduse. Nu a stiut, intr-adevar, autoarea articolului din Observator cultural de comentariul meu din Dilema?! L-a omis ea deliberat, pentru a ma putea acuza de "ipocrizie" si de "omisiuni" practicate cu "arta"?! O priveste. Daca ar fi fost intr-adevar atenta, nu... "atenta", ar fi putut remarca, de altfel, ca in cronica din 22 ma refer la conceptul de razboi civil larvar, inexistent ca atare in volumul de convorbiri prezentat, dar care fusese lansat de Serge Moscovici in cartea de amintiri din 1997 - concept asupra caruia insistasem in lungul comentariu din revista Dilema.

Fapt e ca procese de intentie perfecte nu exista, asa cum nici crime perfecte nu exista. Ceea ce nu inseamna ca nu se poate persevera, cu alti combatanti si pe alte fronturi.

* Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu (coordonatori) - Dictionarul scriitorilor romani, vol. IV, R-Z, Editura Albatros, 2002.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22