Pe aceeași temă
Sa vedem insa ce incearca sa fie Orient Express: un film despre un aristocrat roman ce-si petrece mare parte a vietii (si a averii) prin cazinourile pariziene, iar la batranete se retrage la palatul de la mosia lui din Romania, unde traieste izolat de multi ani. Din cand in cand, ofera serate modeste unor vecini cat se poate de modesti, pentru a savura (sic!) distanta dintre acvila si muste... Evident ca aceste usor pervers-nobile intentii nu le-am ghici daca ele n-ar fi psihanalizate cu viu grai (si astfel explicate pentru noi, neintelegatorii) de cate unul din fin-grobienii observatori si admiratori ai aristocratului (printul Morudzi, acesta din urma). Amintirile ii revin si revede episoade intregi din tineretea-i pariziana, printr-o serie de flash-back-uri. Dintre episoade nu pot lipsi, evident, cele cu iubirile din tinerete - intelegem ca multe, dar din care una singura e evocata. Iubirile continua si acum, cu cel putin trei femei de varste si conditii diferite, la palatul de la Moruzeni: o croitoreasa vulgara, fosta dansatoare (probabil si mai vulgara); o iubire de tinerete, dar care nu s-a stins; si inca o iubire - a unei copile fata de intangibilitatea printului, si care se va sfarsi tragic.
Si sa vedem acum ce este in realitate Orient Express: in primul rand, figura in prim-plan a lui Nicolaescu, printul batran, dublata de cea a lui Dan Bittman, printul tanar, ambii actori unul mai desavarsit decat celalalt. De la bolboroselile ininteligibile ale primului (replicile lui Nicolaescu ar trebui titrate pe ecran pentru a fi intelese), pana la stangaciile lui Bittman, in rol de barbat inca bine, facand figura de excentric cinic. Caii revin laitmotivic pe toata durata filmului, ca si trenul Orient Express ce trece prin mijlocul mosiei de la Moruzeni si care-i evoca printului amintiri de demult. Dar, ca orice simboluri intr-un context ridicol, capata si ele o mare incarcatura de ridicol. Sergiu Nicolaescu e departe de a fi in stare sa creeze o atmosfera viscontiana. E departe de a avea stiinta si talentul sa surprinda inefabilul sarm al aristocratiei apuse. E departe de a sti sa-ti ofere cadre altfel decat sablonarde. E departe chiar si de abilitati minime pentru un regizor, ca aceea de a manui si de a-si tine-n frau actorii: antologica prin ridicol e scena, spre final, in care junele interpretat de Vlad Zamfirescu incearca sa-l impuste pe print. Atinge acel punct al ridicolului in care, intr-un moment ce se vrea plin de tensiune si de tragism, izbucnesti in ras. Gheorghe Dinica e cel dintotdeauna (cazut intr-un manierism tot mai adanc, din pacate). Valentin Teodosiu asijderea, iar Maiei Morgenstern nu i se poate reprosa nimic personal, caci reprosurile de neintegrare i se cuvin regizorului. Singurul rol nestrident e al tinerei indragostite de print - Kézdi Imola. De altfel, actorii tineri ar trebui sa fie mai atenti cu regizorii pe mana carora se lasa, caci regizorii prosti au stiinta de a-i trage in jos. Vlad Zamfirescu nu e un actor prost. Rolul pe care-l face in Orient Express e insa de-a dreptul jenant...
Si ce mai este Orient Express? Un film rusinos, care a inghitit o groaza de bani din bugetul statului (si, deci, o suma din buzunarul fiecarui cetatean roman), unul din proiectele scandaloase ale CNC-ului, pe care domnul senator l-a realizat ma intreb cum: in vacante si-n week-end-uri ori chiulind de la Senat? Cat despre finantare, bineinteles ca nu-i nici o problema, de vreme ce Sergiu Nicolaescu e in juriul (iar atunci cand nu e, il controleaza din umbra) ce decide care sunt proiectele de filme finantate de la bugetul statului, propriile-i proiecte fiind in competitie. Si castigand, evident. Castigand pana acum si castigand si de-acum incolo - asteptati-va la o noua catastrofa, caci la concursul de scenarii de acum doua luni inca unul din proiectele lui a fost ales spre realizare. Un nou film cu care senatorul va continua ceea ce a inceput acum multi ani: asasinarea a ceea ce mai ramasese din cinematografia romana.
