Munții din mintea noastră

Codrut Constantinescu | 29.11.2022

Ne place muntele pentru că ne oferă iluzia victoriei. Asupra noastră, în primul rând.

Pe aceeași temă

Robert Macfarlane, scriitor britanic cu origini scoțiene (de altfel, referirile la expedițiile montane din Highlands împânzesc materia cărții, e drept că altundeva prin Anglia nici nu ar fi avut unde să se cațere, poate doar în turla Catedralei Sfântul Paul din Londra, care are 111 metri înălțime), oferă în volumul Munții din minte. Istoria unei fascinații o adevărată meditație asupra muntelui, combinată meșteșugit cu istoria descoperirii și percepției lui de către europeni. În fapt, este o adevărată decorticare a pasiunii pentru munte. Cum este acest univers? „În lumea alpestră, lucrurile decurg în mod ciudat și pe neașteptate. Timpul se curbează și se modifică și el. Confruntată cu timpul geologic, mintea se eliberează de presiunea temporală. Interesul și conștientizarea lumii de dincolo de munți scad și sunt înlocuite cu o ierarhie mult mai imediată de nevoi: căldură, hrană, orientare, adăpost și supraviețuire. Și dacă ceva nu merge bine în munți, timpul se suspendă și se concentrează doar asupra acelui moment. Totul conduce într-acolo sau erupe de acolo în vârtejuri”. Cărțile lui Macfarlane au cunoscut un mare succes la public în imensul spațiu anglofon (care, fiind deosebit de prosper și educat, și cumpără carte), nu numai pentru că a trăit experiențe pe care puțină lume le-a avut, dar și pentru că are talent literar și de sinteză. Un exemplu: „Cunoștințele chiar și superficiale de geologie îți oferă niște ochelari speciali prin care poți să privești un peisaj. Îți permit să te întorci în timp și să vezi lumi în care rocile se lichefiază și mările se pietrifică, în care granitul gâlgâie ca terciul, bazaltul clocotește ca o tocăniță, iar straturile de calcar se pliază la fel de ușor ca niște pături”.

 

Analiza documentată (cartea are o bibliografie bogată) a percepției muntelui este însoțită de propriile experiențe vaste în materie de alpinism. Scriitorul-alpinist ne plimbă din Alpii elvețieni în Apalașii canadieni, din Munții Caledoniei (cu denumiri imposibil de pronunțat, provenind din gaelica scoțiană, limbă acum aproape moartă*) în Munții Tian-San, de la granița dintre Kârgâzstan, Kazahstan și R.P. Chineză. Acest filon este decorat cu termeni de specialitate care trebuie căutați în dicționar de către nespecialiști (ravenă, versanți, crevasă, nișe, pinten stâncos, circ glaciar sau chiar... piolet).

Plină de substanță este încercarea scriitorului-alpin(ist) de a înțelege (pentru el însuși, dar implicit și pentru cititorii pasionați de munte, mult mai micii și modeștii lui colegi de pasiune) de ce suntem atrași de această nebunie exotică și imposibil de înțeles de către marea majoritate a umanității. „Se constată frecvent pe munte că viața este trăită cu atât mai intens cu cât omul e mai aproape de pieire: nu ne simțim niciodată mai vii decât atunci când am fost la un pas de moarte”. Altundeva dăm de o mărturisire cinstită: „Pentru mine, acum, ca și pentru majoritatea montaniarzilor, atracția munților ține mult mai mult de frumusețe decât de risc, mai mult de bucurie decât de frică, ține de uimire, nu de durere, de viață, nu de moarte”. Oricine a fost în mod serios pe munte a constatat numărul însemnat al crucilor care se învecinează cu cărarea, dar, pe de altă parte, mai ține cineva cont de numărul accidentelor mortale de pe șoselele noastre medievale, cel mai mare din Uniunea Europeană? Prin banalizarea lor, nici nu le mai percepem la adevărata lor oroare. Pe de altă parte, e mult mai frumos să mori pe un munte, într-o ravenă, decât în carcasa vreunei mașini. Poate că iubim natura și pentru că nu o controlăm. „Ne așteptăm ca natura să ne stea la dispoziție, să fie în pas cu noi. Sau o înlocuim cu tehnologia și îi considerăm ritmurile superflue. Nevoia noastră de viteză ne-a determinat să prețuim aerodinamica și dinamismul lucrurilor, dar această înclinație a condus la o accelerație care ne-a scos din sincronizarea cu lumea naturală”. Ne place muntele pentru că ne oferă iluzia victoriei. Asupra noastră, în primul rând. „Piscul reprezintă țelul vizibil, iar pantele ce duc într-acolo, încercarea. Când mergem sau ne cățărăm pe munte, străbatem nu doar distanța fizică a urcușului, ci și teritoriile metafizice ale luptei și izbânzii. Atingerea unui pisc este dovada palpabilă că ai învins adversitățile, că ai cucerit ceva, chiar dacă această cucerire este, în esență, inutilă”. Alte filoane fermecătoare sunt despre... întoarcerea de pe munte. „Te aștepți ca primii oameni pe care îi întâlnești să te ia de braț și să te întrebe dacă ești bine, să-ți spună că ai fost plecat de ani buni. Dar, de obicei, nimeni nu observă că ai fost plecat. Iar experiențele pe care le-ai trăit sunt, în mare măsură, imposibil de împărtășit celor care nu au fost acolo.”

... harta „În familia mea, hărțile au fost întotdeauna cumpărate cu mult înainte de următoarea călătorie în munți. Hărțile noi fac zgomot și sunt îndărătnice. Când le deschizi, opun rezistență și încearcă să se plieze la loc. Plesnesc și se rup când le îndoi invers, iar dreptunghiurile rigide de hârtie se deformează și se îndreaptă cum vor.  (...) Hărțile nu țin cont de timp, ci doar de spațiu. Ele nu consemnează că un peisaj este în continuă mișcare, că se transformă necontenit (...) Obiectele și pietrele sunt deplasate continuu. Apar și alte schimbări. O aversă neașteptată poate transforma cursul unui afluent mic într-un torent cu neputință de trecut. Scurgerea gheții topite din botul unui ghețar va sculpta nămolul în modele de o frumusețe abstractă, care se va modifica neîncetat. Sunt dimensiuni ale unui peisaj care nu sunt niciodată indicate pe o hartă.”

... lumină „Și mai există lumina difuză de la sfârșitul unei zile petrecute pe munte, care unifică peisajul, dându-i o textură uniformă. Această lumină are o limpezime blândă și aduce cu ea senzația de liniște, integritate și emanență” (resimțită de autorul recenziei într-o după-masă de octombrie, în timp ce cobora de pe creasta Pietrei Craiului). Captivant este portretul-tribut (cum se zice) pe care autorul îl face lui George Mallory și tragicului său destin. Căsătorit cu Ruth în 1914, a luat parte timp de un an și jumătate la luptele de pe Frontul de Vest, activând ca ofițer de artilerie. După 1918 spera să-și reia viața fericită alături de familia sa, care număra acum și trei copii, dar o atracție bolnăvicioasă față de Everest avea să-i curme destinul. După două expediții în Nepal (1921 și 1922, care au pus bazele escaladării ulterioare) a ales să mai întreprindă și o a treia. Mallory s-a îndrăgostit de Everest și, în cele din urmă, iubirea asta i-a adus moartea. „Ce este greu de înțeles și ceea ce această carte a încercat să explice parțial este modul cum s-a putut îndrăgosti de un bloc de piatră și gheață, când propria lui soție, în carne și oase, l-a iubit într-atât.” Everestul fusese observat încă din secolul al XIX-lea de topografii britanici ajunși în India pentru a o cartografia. John Nicholson l-a studiat prima oară când era în Câmpia Biharului, la 283 de kilometri depărtare de el. Exista însă o problemă ﹘ era situat între regatele interzise ale Nepalului și Tibetului. Până în 1921, niciun occidental nu s-a apropiat la mai puțin de 65 de kilometri de el. Mallory și Irvine, un tânăr student strălucitor la Oxford, au încercat la 8 iunie 1924, cu disperare, folosind și butelii de oxigen, pentru a putea respira, având în vedere atmosfera rarefiată, să îl cucerească, dar au fost dați dispăruți, fiind considerați pe bună dreptate morți. În 1999, după șaptezeci și cinci de ani, corpul lui Mallory, bine mumificat de gheața eternă, a fost reperat pe un versant din apropierea vârfului care i-a adus moartea, cel mai înalt din lume, cu o altitudine de 8.848 de metri deasupra nivelului mării. Acesta primise numele lui sir George Everest (1790-1866), șeful Serviciului Geodezic al Indiei britanice din 1823. În 1933 fusese descoperit pioletul lui Irvine, al cărui corp nu avea să fie găsit nici până în zilele noastre. Lui Mallory i-a fost oficiată o scurtă slujbă religioasă, iar corpul a fost acoperit cu pietre în locul unde a fost găsit, în fapt, mormântul său alpin.

 

Nu în ultimul rând, cartea este o invitație de a descoperi sau redescoperi peisajul montan de care, har Domnului, nu ducem deloc lipsă în România, chiar dacă vârfurile noastre nu sunt la fel de înalte precum cele ale Alpilor elvețieni, Apalașilor sau Anzilor. Pentru Macfarlane sau pentru montaniarzii adevărați, nu acesta este aspectul primordial, ci etica și bucuria de a fi pe munte. „În vastitatea și complexitatea lor, munții extind mintea umană și o comprimă simultan: o fac conștientă de propria amploare și bogăție incomensurabile și, în același timp, de propria-i micime. (...) La munte ni se redeșteaptă uimirea noastră față de cele mai simple realități ale lumii fizice (...) Munții ne redau capacitatea neprețuită de a ne mira pe care existența modernă ne-o poate răpi, fără ca noi să o simțim, și ne îndeamnă să o retrăim în propriile noastre vieți de zi cu zi”. Este foarte posibil ca o persoană care nu a cunoscut în mod direct experiența alpină să nu înțeleagă deloc acest volum. //

* Munții Monadhliath, Meall Buidhe, Ladhar Bheinn, Luinne Bheinn etc.

Robert Macfarlane

Munţii din minte. Istoria unei fascinații

Traducere: Cătălina Staicu

Editura Polirom, 360 de pagini, Iași, 2022

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22