Mutu in delir

Delirul e o boala a persoanei. Delirul social e o boala fara persoane. Daca se poate intelege ceva din fraza corala a delirului intonat social, atunci acest ceva e o disparitie: izgonirea gandirii autonome. Delirul social e un desert armonios. Toti, intr-un glas, despre nimic. Chiar asa: de ce deliram despre Adrian Mutu? Poate pentru ca nu s-a dopat, ci s-a drogat. Poate pentru ca nu s-a drogat cu cocaina, ci (daca ii luam de bune declaratiile) cu un afrodiziac. Un tanar de 25 de ani se monteaza pentru partide de sex in lumea buna a Londrei, inainte de meciurile mari ale unui club care il plateste cu 100.000 de dolari pe saptamana, si noi deliram. Ziarele, televiziunile si celelalte medii care inlocuiesc mediocru "presa libera" scriu despre Mutu ca inainte de fondarea unei noi religii. Mutu? Faptele Sale sunt minunate! Priviti si ravniti: supermodelele cad la pat de la intaia privire si clubul de noapte tine deschis cat isi doreste eroul. Mutu? Ale Sale sunt lucrurile cu adevarat bune! Luati aminte si pretuiti: mobilul de 10.000 de dolari, masina de 300.000, sticla de sampanie de 1.000, in fiecare noapte, de cate ori e nevoie pe noapte. Atatea obiecte reale, cu preturi si performante reale, ne cer sa acceptam, daca n-am cedat deja, ca ele sunt realitatea. Ca Mutu e omul despre care trebuie sa discutam, ca faptele lui sunt faptele care ne intereseaza si ca oglindirea lor nesfarsita e presa libera dupa care au tanjit parintii nostri. Ce ratare! Realitatea e mult mai simpla. Atat de simpla, incat glorificarea iluziei care o inlocuieste e semnul unei boli grave: delirul. Acordul popular care da acestei iluzii greutatea unei religii adauga inca un cuvant: delir social. Ce nu vrem sa vedem? Ca Adrian Mutu a fost un fotbalist bun in Italia. La Parma, Adrian Mutu a facut un sezon solid in 2003 si a urcat astfel pana in pragul dupa care se intinde fotbalul mare. Dar Mutu n-a trecut pragul. In loc de confirmare, a urmat caderea. Nici asta nu vrem sa vedem. Ca, la numai cateva luni de la contactul cu bogatia si celebritatea, Mutu s-a dezintegrat. Datele speciale ale fotbalului englez au jucat partea lor. In Italia, unde marii fotbalisti misuna, scandalurile orgiastice sunt rarisime. Am vazut recent un lung interviu cu brazilianul Kaka, de la AC Milan. Cu trei ani mai tanar decat Mutu, Kaka lasa impresia unui om la maturitatea deplina. Sistemul italian integreaza si educa in spiritul unei confrerii profesioniste care pretuieste onoarea sociala a membrilor ei. Sistemul englez e cu totul altceva. El promoveaza un profesionism pragmatic, restrans la performanta din teren si neinteresat de viata sociala a jucatorilor. Dar asta comporta o discutie mai larga si ea nu il scoate din cauza pe Adrian Mutu, jucator profesionist de fotbal si administrator ultim al propriei cariere. Ceea ce ar fi trebuit sa fie personalitatea stabila a lui Adrian Mutu s-a dizolvat intr-o cacofonie de scandaluri si exhibitionism. Acest amestec e remarcabil tocmai prin debusolarea individului, prin lipsa oricarui control personal. Si tocmai acest amestec e sarbatorit acum, in "opinia publica" romaneasca, printr-un delir harnic si inventiv. E normal. Experienta haotica a lui Mutu la Chelsea e, structural, totuna cu experienta sociala a generatiei de tineri "emancipati" care produce spectacolul mediatic romanesc, il consuma sau il imita. Narcisismul lui Mutu la Londra e narcisismul de grup, transformat, la Bucuresti, in norma de viata a noii elite mondene si urmarit cu invidie de tinerimea cartierelor. Daca Mutu s-ar fi dopat, batraneste, cu Nandrolon sau EPO, stirea n-ar fi ajuns, probabil, pretext de fantasme, tema de delir. Fiindca a luat droguri, Mutu a devenit pe loc senzational si familiar. Fiindca a marturisit ca era sa se bata cu Mourinho, antrenorul sau de la Chelsea, Mutu a devenit eroul unei lumi care contesta orice logica ierarhica (si, in multe privinte, are de ce). Fiindca a retras declaratia initiala si a sugerat ca nu a luat droguri, ci un stimulent sexual, Mutu a devenit eroul unei lumi care a asezat sexul in centrul parasit de orice alte forme ale meritului personal. Asa a devenit Mutu subiect permanent al "actualitatii" si asa s-a ajuns la delir social. Mutu e un subiect trecator. Delirul, nu. Pentru a-si consolida pozitia, maestrii politicii fara subiecti ganditori au nevoie de o masa de manevra. Existenta ei depinde de confuzia intre modernitatea si mondenitatea sociala a Romaniei. Iar pentru asta, gandurile despre nimic ale generatiei formate in fata televizorului au nevoie in permanenta de subiecte noi.