Muzeul Taranului Roman : distrugerea prin refacere

Ce impresie ar face unui cititor aceste foste versuri: "Desi norii se duc si luna iese pe luciul suprafetei lacului/e ca aminte sa-mi aduc de tine mereu"? Nu-i asa ca nu mai suna a poet nepereche, ci mai degraba a Vanghelie? Asta s-a intamplat la Muzeul Taranului Roman. Expunerea Bernea e supusa unui proces de "vanghelizare". Doua sali, Ferestre si Timp, realizate de Irina Nicolau si confirmate de Horia Bernea, au fost desfiintate de actuala conducere a MTR in august 2004. Poate in urma protestului, pe care nu au avut curajul si onoarea sa il infrunte public, d-l director general Dinu Giurescu si d-na directoare Geta Rosu au decis "refacerea" uneia dintre sali. Dar nu asa cum arata ea in 2004, ci intr-o varianta anterioara. Fiindca ei se simt indreptatiti sa decida ca ceea ce au facut Bernea si colaboratorii lui, dupa ce fusesera distinsi cu un premiu european, nu merita pastrat. Nici nu le-a trecut prin minte sa ii invite pe autori, pe tinerii colaboratori ai Irinei Nicolau, sa refaca ceea ce onor directiunea MTR a distrus acum opt luni. Nu! Dupa ce, in august, doamna Rosu golise locul de expunerea Irinei Nicolau, tot ea a refacut "exact" cum tinea ea minte sala in varianta mai veche, din 1996.
Si a iesit ceva mai grav decat distrugerea: o schimonoseala care aduna dezarticulat subansamble din prima varianta a salii in cauza. Nu insist asupra pierderii corelatiei intre texte si compozitiile muzeale. Corelatia aceasta, foarte atent si subtil pusa in scena, era una dintre caracteristicile expunerii Bernea-Nicolau. In aceasta privinta, unele gafe Rosu sunt aproape candide. E limpede ca gratiosul pasaj despre ingeri nu trebuie sa stea pe postamentul unde a esuat, e limpede ca el se datoreaza unui mare teolog elvetian, si nu unui oarecare Karl Bärth. Grav este ca sintaxa si "geometria semantica" ale salii au ajuns de izbeliste, au fost batjocorite.
Cand vizitatorul inainta spre sala Ferestre, el avea in fata o axa foarte bogat determinata. O perdea rigida marca un mare pasaj in forma de cruce, expunand crucea ca trecere, ca vehicul intre lumi, ca "fereastra" (o idee Bernea pusa in spatiu de Irina Nicolau. Ea constituia pivotul semantic al salii). In "vadul" deschis de aceasta "cruce-trecere", de aceasta cruce de aer, vizitatorul zarea in perspectiva, aproape suprapuse, o monumentala cruce de piatra (ax suprem stabil, ferm, instaurator) si imaginea omului care se roaga strangand la piept axul crucii: imaginea parintelui Paisie de la Sihla, sub care murmura - inainte vreme - textul rugaciunii lui Iisus, scris cu acele litere abia scrijelite pe care le evoca des domnul Bernea in legatura cu atitudinea primilor crestini fata de arta sacra. Mie imi trebuie multe vorbe ca sa spun toate astea, dar vizitatorul percepea deodata, potentate prin suprapunere, cele trei variante, cele trei functiuni simbolice ale crucii. Acum crucea-trecere, axul de piatra si omul-cruce stau si ei cum i-a pus Geta Rosu sa stea, fiecare in patratica lui, fara nici o tensiune care sa ii lege. Parintelui Paisie i-a fost luata rugaciunea inimii, iar langa el pazeste, punct suprem si final al expunerii, scaunul din PFL al supraveghetoarei, sprijinit ca o interdictie de usa dincolo de care nu mai exista sala Timp. Cat despre acel element esential al expunerii care era lumina - penumbra si stralucirea focalizata, umbrele care amplificau obiectele, intarindu-le pana la simbol -, toata aceasta rafinata regie, care il facuse pe Andrei Plesu sa spuna ca Horia Bernea expune nu doar obiecte, ci "nimburi" de obiecte, ea nu mai exista. Lumina e acum plata, incerta, nedumeritoare.
Dar nu e vorba, la Muzeul Taranului, doar de dubla distrugere - prin desfiintare, iar apoi printr-o schimonositoare si partiala refacere - a doua sali. Una dintre calitatile de capetenie ale expunerii era coerenta ansamblului, articularea lui, de care Horia Bernea avea grija cu pasiune. Or, acum, dupa ce parcurge un traseu ce isi reveleaza treptat articularea, asemeni unei fraze muzicale, vizitatorul da brusc peste o refacere-cacofonie. Ea pune logica intregului in pericol. Antropologul Gérard Althabe spunea ca, dupa ce salile parterului desfasoara functiile simbolice ale crucii si ale sanctuarului, sala Ferestre e ca un poem in care toate aceste functii sunt propuse in libertate si intrepatrundere, printr-o expunere asemanatoare cuvintelor unui poem. Ei bine, de acest poem s-a ales praful. A ramas o bolboroseala care degradeaza sensul si stilul intregului parcurs. In sfarsit, o ultima tehnica de distrugere. D-l Dinu Giurescu insistase ca expunerea-eseu Bernea sa primeasca etichete. Opozitia din muzeu si din afara lui l-a determinat probabil sa renunte. Slava Domnului! Dar nici el, nici Geta Rosu nu s-au putut abtine sa nu puna etichete macar salilor: un soi de caramizi melaminate, asemanatoare firmelor de birou notarial, care te informeaza brutal in ce sala esti, ce numar poarta ea, ce loc are in planul muzeului. Aceste caramizi-afise indurereaza estetic si semantic. Irina Nicolau si tinerii din preajma ei concepusera niste mici panouri, perfect integrate stilistic expunerii, pe care vizitatorul le putea lua cu el in preumblarea prin muzeu. Acolo fiecare sala era prezenta printr-o fraza care ii sugera ideea esentiala, alaturi de care se puteau citi sfaturi de atitudine muzeala: priveste liber, priveste concentrat, construieste-ti singur traseul, intreaba-te! spuneau acele texte, acum pitite intr-un colt al spatiului de intrare. Vizitatorul era pus prin ele in prezenta unui stil de muzeografie, de abordare antropologica: era situat fata de acest tip de muzeu. Azi i se impune un traseu secvential, tot atat de contrar expunerii Bernea pe cat ar fi fost etichetatul obiectelor. Vizitatorul nu se mai plimba acum intr-o gradina a traseelor si a sensurilor ce se inmultesc si se intaresc prin parcurgere. Se misca dupa un plan cam ca de evacuare in caz de incendiu: dupa un plan impus, unde, in fiece moment, stie pe unde sa iasa cat mai repede din muzeu. Cu fiecare zi care trece, expunerea Bernea in ansamblul ei este, asadar, degradata de actuala Directiune.
Domnule Giurescu, sunteti un om de cultura, foarte stimabil in domeniul dumneavoastra de specialitate. Am sperat, de aceea, in 2001, ca veti respecta expunerea Bernea, indiferent de conceptia dvs. despre muzeu si indiferent de tipul de muzeografie pe care o veti pune in opera alaturi de expunerea Bernea. Nu a fost asa. Cu deplina colaborare a Getei Rosu, ati "vanghelizat" expunerea Bernea, distrugand bucati din ea si infiltrand in ansamblul ei un cu totul alt tip de "ton" muzeal, care ii batjocoreste foarte rafinata si profunda logica. Va rog cu respect, cu umilinta, cu disperare: abandonati Muzeul Taranului Roman sau ceea ce a mai ramas din el! Incepand de maine! Doamna ministru al Culturii, societatea civila (personalitati intelectuale, specialisti, presa) si-a facut datoria. A argumentat din plin, in zeci de interventii publice, faptul ca Muzeul Taranului e in pericol. Daca aceasta valoare de nivel european a culturii romanesti va fi in continuare degradata, responsabilitatea o purtati dumneavoastra. Nu costa bani ca ea sa fie restituita in datele ei autentice. Doar fermitate din partea dumneavoastra si a responsabililor de resort din minister. Poate si putina transparenta, din cea despre care vorbiti atat de convingator in media. Vagile declaratii de bunavointa, promisiunile de rezolvare, neinsotite de nici o masura practica, nu sunt de ajuns. Cu fiecare zi care trece, expunerea Bernea de la MTR, o valoare culturala de nivel european, se degradeaza, se macina, se schimonoseste. In curand nu va mai fi prea mult de salvat.

* Cercetator la MTR pana in 2002, fost redactor-responsabil al revistei de antropologie culturala Martor a MTR