Natura, refugiul culturii

Mă bucur azi să constat că sunt din ce în ce mai multe inițiative locale similare, în toată țara, la orașe, împrejurul lor și în sate.

Poate că „situația pandemică” a mobilizat și legat anumite comunități mai departe de carantina din 2020 și o parte din acțiuni s-au transformat în microorganizații cu obiective și planuri pe termen mediu-lung. Multe dintre ele au la bază o viziune non-antropocentrică și susțin viața fără suferință pentru toate speciile, un stil de viață vegan și fără risipă, pe când altele sunt în primul rând axate pe programe comunitare (rezidențe, ateliere de educație prin artă). În schimb, toate par a se confrunta cu dificultatea muncilor necesare „îmblânzirii” spațiului, pentru a-l locui, pentru a putea organiza evenimente sau pur și simplu pentru a cultiva.

O să încep prin a povesti despre Buruiană. O grădină pe malul Ciorogârlei începută în a doua parte a lui 2020, ca spațiu de întâlnire și învățare care centrează agricultura regenerativă și practicile sustenabile. A fost o plăcere, o meditație activă să lucrez în prima parte a anului trecut într-o grădină bazată pe permacultură, adică fără niciun fel de fertilizant sau agent chimic de înlăturare a dăunătorilor, o stare de beatitudine, atharaxia. Am smuls buruieni, am plantat semințe, am udat, am acoperit pământul cu frunze, am scos buruieni, apoi, când am fost copleșiți de buruieni (spre amuzamentul celor care practică o agricultură chimică), am început de la capăt. Și ca persoană care a copilărit la București, m-am delectat să simt textura pământului, să descopăr zeci de spirale Fibonacci de diferite dimensiuni și culori.

Până când impedimentul logistic și-a spus cuvântul (ați observat cât de greu e să te deplasezi în spațiul periurban bucureștean fără un autoturism? De exemplu, până în Domnești faci minimum o oră jumătate cu autobuzul), și dificultatea de a ajunge la grădină s-a transformat într-o barieră. Între timp, echipa a continuat să amenajeze spațiul de aproape 1 hectar, instalând un mic foișor, o toaletă uscată și pregătind drumul către malul râului.

Alături de comunitatea Buruiană, am organizat și câteva evenimente, printre care și un atelier de permacultură, susținut de Sphera pentru Terra, adică Tiberiu Marcu (designer în permacultură, certificat în 2019) și Camelia Ispas (studentă la Horticultură). Sphera pentru Terra este o grădină bazată pe practici de permacultură aflată în Prahova și puteți să rămâneți cu ochii pe ei pentru evenimentele din primăvară, pentru că sunt printre puținii care își asumă misiunea în profunzime și pe termen lung.

Cami și Tibi au accentuat importanța ființelor din sol (de exemplu, doar o linguriță de pământ are aproximativ 1 miliard de bacterii), care contribuie la pedogeneză, pe când îngrășămintele, pesticidele și alte chimicale folosite în agricultură, grădinărit și pomicultură doar conduc la eroziunea solului, adică la moartea acestuia. În acest sens, puteți urmări activitatea celor de la „Reciclare organică cu râme”, de la care puteți cumpăra și obține sfaturi și referitor la un compostor cu râme pentru acasă. Compostul este, de altfel, cel mai bogat îngrășământ pentru pământ prin natura sa și împreună cu aceste inițiative se dezvoltă și o rețea loială de persoane care strâng compost și îl duc într-unul din locurile care îl strâng sau îl pot folosi direct.

Lobby-ul companiilor-gigant precum Monsanto și ale sale subbranduri a dus la modificări de paradigmă în ceea ce înseamnă practicile agricole tradiționale, prin comunicare, prin sponsorizarea de studii și cercetări și chiar prin tentative de interzicere a unor practici naturale de protecție, precum s-a încercat în privința urzicii, care e atât de eficientă în combaterea dăunătorilor, încât făcea „concurență” produselor de laborator. De aceea, trebuie să ne construim un soi de scepticism rațional în ceea ce privește „practicile, metodele și procesele împământenite”, întrucât ele pot fi doar rezultatul unei îndelungi campanii de marketing din agribusiness (în cazul de față).

Esențiale în dezvoltarea unor perma-grădini sunt și eforturile celor care conservă semințe tradiționale țărănești, diferite ca eficiență (roade) și rezistență împotriva dăunătorilor (pot adăuga din propria experiență cât de chimizate sunt semințele cumpărate la plic, din supermarket, lăsându-și amprenta colorată chimic pe piele). Și mai ales Asociația Ecoruralis, care centralizează aceste semințe și apoi le trimite gratuit în țară celor care le solicită și care pot, la rândul lor, să contribuie în următorul an la rețea.

Totodată, încurajator este și faptul că aceste inițiative nu au rămas marginale și doar în exteriorul orașelor (deși municipalitatea nu contribuie în vreun mod notabil la aceste proiecte, lucru care „eroizează” într-o anumită măsură eforturile echipelor). Ar fi de aplaudat mica grădină de zarzavaturi din cadrul Grădinii Botanice sau recent deschisa grădină din cadrul Casei Memoriale „Tudor Arghezi” de pe Mărțișor (organizată de Acțiunea Comunitară Tineretului) ori eforturile Grupului de Inițiativă Civică Cișmigiu, care caută să protejeze cea mai veche grădină publică bucureșteană de inițiative de amenajare urbană îndoielnice.

În direcția unei vieți mai conștiente și mai asumate din punct de vedere al consumului se „luptă” și Ana Maria Răducanu, cea care a înființat Magazinul Zero Waste București, sau grupul ONO Despachetărie, un alt magazin fără risipă, din Oradea. De la magazinul Anei, de pe Buzești 20, poți cumpăra la vrac, în propriul ambalaj (sau într-un borcan pe care poate-l găsești la fața locului, lăsat anume de altcineva), făinoase, condimente, detergenți, produse sanitare, dulciuri sau cărți. În plus, poți duce compostul la punctul de colectare din curte, care va fi apoi preluat de către o grădină de lângă București. În schimb, dacă la ONO poți cumpăra și legume crescute în sistem de permacultură (iar Andreea mi-a mărturisit și că se aprovizionează de la grădini din Ungaria, pentru că la noi nu găsesc furnizori), la magazinul bucureștean, nu încă, din exact aceeași problemă: dificultatea de a găsi crescători care nu folosesc produse chimice. Pentru cei pentru care astfel de magazine „fără risipă” erau norma precapitalism, am sperat la susținere și împărtășire de practici și ajutor pragmatic și nu doar un surâs zeflemitor asupra „naivității noastre” (ms).

În același timp, o altă serie de inițiative împletește practicile artistice cu muncile ecologice. Programele de rezidențe artistice conectate cu mediul rural și natura se înmulțesc (a se urmări Rezidența Hundorf, Centrul MarinArt) și nu e decât plăcut să observăm modurile în care natura a redevenit refugiu pentru mulți oameni.

O grupare de artiști established (Anca Benera, Andrei Gavril, Arnold Estefan, Dana Andrei, Eduard Constantin, Florian Niculae, Iuliana Dumitru, Livia Pancu, Maria Eichhorn, Marius Babias, Olivia Mihălțianu, Ovidiu Țichindeleanu, Raluca Popa, Raluca Voinea, Stoyan Dechev, Thomas Poeser, Vlad Basalici) a lansat anul trecut proiectul Stația de Cercetare pentru Artă și Viață, program prezentat într-un eveniment public online, la care am aflat despre viitoare rezidențe, despre proiectul lui Jon Dean și Irina Botea Bucan, care și-au împletit cunoștințele formale și trăite (nature conservationist, el și „trăit cu bunica”, ea), dificultățile menținerii operaționale a spațiului (trăite direct la Buruiană). Daniela Pălimariu, artistă și membră co-fondatoare a colectivului Sandwich, a povestit despre o nouă rezidență, Rezidența Lubenița, în orașul Bechet, județul Dolj, port la Dunăre și apropiat de Dăbuleni, iar V. Leac, poet, despre „spațiul de rezistență” creat în Bodrog, undeva între Arad și Timișoara. Acesta a lansat și un film eco-horror în 2014, disponibil gratuit online. La fel, dar fără a fi artist/ă, dacă aveți chef să petreceți câteva zile departe de agitație, pe dealuri în Bihor, le puteți scrie celor de la Valea Iadului Basecamp, care te vor găzdui în schimbul ajutorului în curte și gospodărie.

Desigur, e doar o spilcuire a câtorva inițiative, însă ceea ce rămâne de aplaudat sunt rezistența și determinarea tuturor facilitatorilor, tuturor lucrătorilor pământului și lucrătorilor culturali care caută să păstreze sau să învie practici vindecătoare de lucru cu pământul și plantele.

Call me a centrist, dar cred că doar printr-o sinergie între acțiuni comunitare, în care punem toți mână de la mână să cultivăm, să creștem, să curățăm și acțiuni individuale, în care conștientizăm și amprenta personală asupra întregului mediu (apropiat, cât și global), putem evolua ca societate și putem asista la o schimbare de paradigmă. Sunt suficiente exemple și suficiente motive să ieșim din defetism. //

Solstițiu de vară - eveniment la grădina Buruiană. Foto: Raluca Țurcanașu

Compostare la grădina Buruiană. Foto: Raluca Țurcanașu