Negocieri europene

Liliana Popescu | 29.09.2006

Pe aceeași temă

Recent publicata lucrare a negociatorului sef al Romaniei cu Uniunea Europeana, Vasile Puscas, Negocieri europene(1) este un document de importanta istorica. Pentru oricine doreste sa inteleaga procesul prin care a trecut Romania pentru a adera la Uniunea Europeana aceasta carte este esentiala. Ea reflecta deopotriva aspectele problematice ale parcursului aderarii si viziunea negociatorului sef, care a coordonat complexul proces al negocierilor (2000-2004). O viziune marcata de credinta intr-un viitor federal al UE.

Cartea se constituie dintr-o parte introductiva privind negocierea ca metoda de constructie europeana si din conferinte, articole, interviuri din perioada 2001-2004. Ea este organizata unitar, sub semnul catorva capitole relevante: Pregatirea mediului intern al negocierilor, Mediul european, Romania - viitoare frontiera externa a Uniunii Europene, Principii si institutii ale negocierii, Substanta negocierilor.

Autorul este o personalitate aflata in dubla ipostaza de profesor si de diplomat. Profesorul Puscas scrie nu doar in calitate de universitar, ci si de diplomat cu doua reusite majore in CV: negocierea reacordarii clauzei natiunii celei mai favorizate pentru Romania (1990-1996) si negocierea conditiilor de aderare a Romaniei la UE (2000-2004).

Alaturi de partea introductiva referitoare la metoda negocierii ca metoda de constructie europeana, conferintele prezentate in carte abordeaza o varietate de teme: politicile pentru tineret in perspectiva aderarii, contributia societatii civile la negocierile de aderare a Romaniei la UE, construirea suportului pentru UE in tarile candidate, revizuirea Constitutiei Romaniei si ideea europeana, integrarea europeana ca proiect de consolidare nationala, procesul de extindere a UE in viziune romaneasca, relatiile dintre Romania si Republica Moldova, redefinirea identitatii nationale in context european, cooperarea transfrontaliera in contextul extinderii UE.

Cartea contine o viziune, un punct de vedere coerent si argumentat, in ce priveste viitorul Uniunii Europene. Se pronunta categoric, de pilda, in favoarea unei politici externe a UE unice. "Europa trebuie sa vorbeasca cu o singura voce pe scena internationala. Sa dam Uniunii o identitate politica pe masura fortei sale economice si sa nu ne inselam pe noi insine crezand ca Uniunea va putea sa prospere continuu fara sa faca fata provocarilor globalizarii."(2)

O preocupare recurenta, ce transpare din diferitele articole si conferinte, este procesul de extindere a Uniunii. "Procesul extinderii UE a devenit principala metoda de construire a unei noi Europe si de largire a zonei libertatii, dreptatii, solidaritatii si securitatii."(3) O atentie aparte este acordata relatiilor dintre Romania si Republica Moldova, pe care le considera relatii speciale. Sunt identificate oportunitati cheie ale cooperarii transfrontaliere dintre cele doua tari vecine: imbunatatirea infrastructurii (drumuri, cai ferate, poduri peste Prut), cooperare economica (mai ales in productia si distributia vinului) si managementul resurselor umane - in particular, training in zona afacerilor europene si programelor comunitare, cooperare si asistenta mutuala in gestionarea frontierelor.

Lucrarea domnului Puscas nu contine dezvaluiri senzationale sau noutati in ce priveste continutul negocierilor, nici analize academice privind consecintele sau efectele rezultatelor negocierii pentru Romania. In schimb, conferintele sale contin luari de pozitie argumentate, idei si valori pe care le imbratiseaza autorul si care au sustinut demersurile negocierilor. Domnul Puscas a discutat de la egal la egal cu omologii sai europeni, cu politicieni si diplomati, ca european si ca un adevarat ambasador al Romaniei in Europa. A sustinut constant o pozitie proprie, argumentata si informata de interesul romanesc. Din carte transpare imaginea unui negociator sef care stie ca aderarea Romaniei la UE este nu doar in avantajul Romaniei, dar si al Uniunii Europene.

Dintre interviurile prezente in carte, care surprind placut prin caracterul degajat al tonului, informal, dar si informativ, se detaseaza cel acordat revistei Indigo, in 2001, la inceputul misiunii sale ca negociator sef. IE = W + 2 M: Integrare Europeana inseamna Munca (Work) plus 2 M (Minte si Management). Constiinta conditiilor necesare procesului complex al aderarii si cunoasterea in detaliu a problemelor presupuse de efortul romanesc sunt reflectate in toate interviurile date de domnul Puscas in perioada negocierii.

Un loc aparte in aceasta carte-document il detin aspectele tehnice ale procesului de negociere a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Ultimele doua capitole ale cartii contin informatii privind institutiile infiintate pentru a conduce acest proces, modul lor de functionare, drumul parcurs de Romania de la candidatura la semnarea Tratatului de Aderare. in mod constant, Romania este prezentata a fi o tara central-europeana care va adera la UE in 2007. Toate demersurile si munca pentru a intruni termenele de incheiere a negocierilor pentru capitolele Tratatului au fost animate de trei obiective: incheierea negocierilor in 2004, semnarea Tratatului de Aderare in 2005 si aderarea propriu-zisa in ianuarie 2007.

Un excelent sumar al legaturii dintre aderarea la NATO si aderarea la UE este oferit in sectiunea intitulata Negocierile de aderare cu Uniunea Europeana si procesul de integrare euroatlantica. Acest articol al negociatorului sef subliniaza complementaritatea dintre cele doua procese, suprapunerea partiala a criteriilor si importanta rolului pe care l-a avut pregatirea aderarii la Tratatul Nord-Atlantic in procesul aderarii la Uniunea Europeana.

Lucrarea Negocieri europene poate fi citita ca o radiografie a modului in care negociatorul sef al Romaniei cu Uniunea Europeana intelege Uniunea, problemele ei, extinderea si metodele de constructie prezente si viitoare, rolul Romaniei in acest proces. Publicata in engleza, ea este o carte de vizita a Romaniei in Europa.

 

1. European Negotiations. A Case Study: Romanian Accession to the European Union. Cartea este publicata in limba engleza, sub egida International University Institute for European Studies, Institute of International Sociology, Gorizia, Italia, 2006.

2. Conferinta Viitorul procesului de extindere - cat de flexibil?, prezentata la Conferinta Anuala a Institutului European, Sofia, noiembrie 2002, p. 88.

3. Conferinta Negocierile de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Complexitatea abordarilor si rezultatelor, sustinuta la Universitatea Maastricht, noiembrie 2002, p. 131.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22