Pe aceeași temă
În 2017, primărița Parisului, Danièle Pourtaud, declara pentru Le Figaro: „Această hotărâre nu este antireclamă, dar răspunde dorințelor oamenilor ca publicitatea să fie mai puțin intruzivă”, vorbind despre inițiativa orașului de a limita dimensiunile și numărul panourilor publicitare din centrul Parisului. Panourile de 12 mp sunt înlocuite cu cele de maximum 8 mp, cu o distanță de cel puțin 25 de metri între ele, și sunt interzise în apropierea școlilor până la 50 de metri. Panourile temporare până în 16 m pe clădirile în renovare sunt permise doar dacă un artist amenajează restul schelei.
Dacă te plimbi pe străzile Parisului, vei întâlni adesea lucrări de artă și numele artiștilor imprimat mare în stațiile de metrou sau pe străzi, care fie fac reclamă la expoziții de artă, fie sunt cazuri de artiști care își închiriază panourile pentru a se promova. Afișele pentru muzee și galerii sunt atât de evidente și numeroase, că acoperă restul reclamelor de modă sau magazine. Astfel mergi pe stradă și ești informat fără să vrei despre programul artistic al acestor spații, care sunt arhipline, vizitatorii stând la coadă în frig și ploaie să viziteze nu numai Pompidou și Luvru, ci și spații de tip fundații private.
La intersecția dintre artă și reclamă, poate panoul publicitar să fie mai mult decât o unealtă comercială și să devină un suport pentru expresia artistică?
Într-o țară ce a devenit în capitalism îngropată în reclame nereglementate (decât desigur de primării, ce controlează doar caracterul obscen, nu și veridicitatea produselor promovate), unde panourile publicitare sunt închiriate în campaniile electorale de politicieni pentru propagandă sau chiar și în interes personal (vezi cele 2 milioane de euro bani publici cheltuiți în promovarea cărții lui Nicolae Ciucă, atunci nepublicată, „Un ostaș în slujba țării”), singura campanie publicitară de anvergură pentru promovarea culturii în outdoor rămâne cea derulată de Art Safari în București și cea desfășurată de Timișoara, timp de un an, cu ocazia capitalei culturale. Ambele demonstrează că aceste campanii duc la creșterea numărului de consumatori.
Pentru artiștii individuali, sumele foarte mari sunt însă un impediment important în închirierea respectivelor panouri. Instituțiile locale ar putea să ofere în mod gratuit locuri de afișaj răspândite în orașe, pentru promovarea evenimentelor culturale, dacă ne dorim cu adevărat ca publicul mare să fie informat despre ceea ce se întâmplă în localitatea lor.
Între 1 și 30 octombrie 2024, cei care s-au plimbat în zona Piața Romană și Unirii din București au putut întâlni 21 de panouri publicitare inedite și 10 minute de video pe Cocor Mall în cadrul proiectului Public Spam, co-finanțat de AFCN. Echipa spam-index a invitat 12 artiști digitali români (Nicoleta Mureș, Ema Motea, Anastasia Manole, Dragoș Dogioiu, taietzel ticalos, Marta Mattioli, George Crîngașu, reVoltaire, Cezar Mocan, Thea Lazăr, Irina Bako, Vitaly Yankovy) în plină campanie electorală să „perturbe liniștea publică” prin prezențe creative.
Numele artiștilor apărea simplu pe fiecare panou, alături de contul de Instagram, pentru a-i urmări mai ușor.
Începând cu anii 1980, am observat o prezență tot mai mare a panourilor publicitare ca mediu artistic în arta contemporană. Arta publică poate lua diverse forme – cum ar fi picturi murale, afișaje digitale folosind smartphone-uri prin tehnologia AR, panourile publicitare, graffitti –, servește drept platformă de exprimare artistică ce interacționează cu împrejurimile și prezintă câteodată mesaje provocatoare (vezi în cazul graffitti care este produs în mod ilegal, fără acordul autorităților). Dar aceste mesaje sunt adesea cenzurate din cauza controlului public, așa că artiștii nu sunt la fel de liberi ca într-o galerie privată sau chiar în muzee, unde o explicație a lucrării o poate contextualiza și îi poate face pe oameni mai înțelegători. Dar când modul de a privi arta revine strict privirii publicului, fără mediere, ea nu mai aparține artistului; opinia publică este cea care îi dă sens, câteodată în totală contradicție față de intenția originală a artistului (vezi scandalul cu sculptura artistului Costin Ioniță, Hidra, în cadrul evenimentului „Luna sculptorilor români” de la Iași).
Artiști precum Jenny Holzer, Krzysztof Wodiczko sau John Fekner au adus pietonilor involuntari arta pe pereții clădirilor publice, iar acum Banksy face publicul și casele de licitație să vâneze arta sa pe străzi. Firme celebre, de asemenea, colaborează cu artiști (care la rândul lor au devenit un brand, precum viralele Yayoi Kusama, Takashi Murakami & Louis Vuitton) ce apar apoi pe panouri uriașe și arta lor e folosită nu numai în designul hainelor, ci și al clădirilor unde sunt vândute produsele, ducând la o estompare a graniței dintre artă și comerț, ridicând adesea întrebări cu privire la comercializarea artei.
Arta pe panourile publicitare chestionează noțiunile tradiționale de spațiu public prin transformarea structurilor comerciale în locuri de exprimare culturală, într-un mediu urban tot mai lipsit de decorațiunile construcțiilor și de un plan urbanistic coerent.
Spam-index a decis să închirieze (foarte puține) panouri foto și video pentru o lună în centrul Bucureștiului, în timpul campaniei prezidențiale din 2024, pentru a-și prezenta artiștii. Folosirea unui moment atât de important și încărcat politic amplifică impactul lucrărilor, contrastând cu mesajele comerciale și politice obișnuite ce domină spațiile publice în timpul campaniilor.
Fără posibilitatea de a fi scandaloși, am vrut să creăm o formă de perturbare vizuală, oferind un comentariu asupra naturii spațiului public, a discursului politic sau chiar a comercializării campaniilor politice.
În zona Unirii, Hanul lui Manuc, pe fiecare stâlp de luminat au fost atașate 12 steaguri, pentru ca, pe partea opusă, în stația de autobuz Piața Unirii 1, sub un copac ascunse, cei ce așteaptă autobuzele descoperă lucrările Emei Motea și Irinei Bako. Iar în serile de 26 și 27 octombrie, timp de 5 minute pe seară, cele 7 ecrane (cel mai mare fiind de 25 m înălțime), în fața cărora pietonii s-au oprit pentru a vedea lucrările celor 12 artiști.
Un moment prea nesemnificativ ca amploare, în marea de panouri electorale și în orele de video ce sunt închiriate cu 30.000 de euro pe lună, pe ecran, dar proiectul Public Spam a dorit ca pentru o scurtă perioadă în timp să spameze ecranele publice, nu doar pe cele private ale computerelor și smart-phone-urilor. //
Gabriela Mateescu
Artist, editor Revista Arta
