Pe aceeași temă
Multe dintre cartile tiparite in ultimii ani ar trebui sa incite la dezbateri. Una dintre acestea se intituleaza Furtul unei natiuni. Romania de la comunism incoace si apartine istoricului si politologului britanic Tom Gallagher. Ea cuprinde o critica riguros-exacta a vietii politice, o examinare a mecanismelor care guverneaza societatea romaneasca si o diagnosticare foarte bine argumentata a crizelor Romaniei postcomuniste. Daca mai adaug si faptul ca autorul isi intemeiaza observatiile pe experienta unui istoric al ideilor politice si al fenomenelor sociale, atunci se va intelege si mai exact de ce monografia semnata de Tom Gallagher este o lectura obligatorie. Ea cuprinde principalele momente politice romanesti petrecute in ultimul deceniu si jumatate, prezinta clasa politica ce a preluat puterea dupa dictatura comunista a lui Nicolae Ceausescu, descrie guvernele si discuta deciziile interne si internationale ale acestora din 1990 si pana astazi. Reconstructia procesului de democratizare a statului, geneza societatii civile in anii ‘90, precum si derapajele nationaliste completeaza stralucit suita de teme propuse spre analiza si interpretare.
Primele doua capitole ale cartii, Inapoierea - un obstacol in calea democratiei si Intoarcerea la subdezvoltare si consecintele stapanirii comuniste, subliniaza neglijentele politicienilor romani de ieri si de astazi fata de societate, arata absenta istorica a clasei de mijloc si descriu coruptia ca pe o ruptura mai veche dintre privilegiati si masa populatiei. Observatia potrivit careia Romania ultimului secol si jumatate “nu si-a format niciodata o elita care sa combine apararea propriei pozitii cu un efort autentic si sustinut de a imbunatati situatia si perspectivele populatiei” este socanta. Romanii nu au fost vazuti in epoca moderna ca cetateni egali in propria lor tara, ca indivizi avand aspiratia unor impliniri intelectuale si materiale, ci ca niste “supusi ai regimurilor politice contrastante care s-au perindat” (p. 17). Politicienii au fost si au ramas straini de conceptul de bine public. In schimb, au fost capabili sa-si asigure continuitatea guvernarilor “promovand fragmentarea sociala si relatiile de dependenta” (p. 18). Cat priveste ideea de natiune romana, ea a fost inteleasa de elite mai ales prin raportarea la reala sau imaginara dusmanie venita din exterior, prin raportarea la straini, la vecini, la minoritati(1). In nici un caz prin identificarea problemelor ce afectau propria constructie statala.
Schimbarile politice si neajunsurile interne
In Furtul unei natiuni sunt ample capitole dedicate procesului schimbarii Romaniei inceput in anul 1989 prin caderea lui Ceausescu si a sistemului sau totalitar. Titlurile lor sugereaza tocmai aspectele ce confrunta societatea si tara in tranzitia spre democratie: Tovarasii se leapada de ideologie, dar pastreaza puterea. 1990-1992 (pp. 92-132); Romania in deriva. 1992-1996 (pp. 133-166); In functie, dar nu la putere. Luna de miere a lui Constantinescu, 1996-1998 (pp. 167-205); O coalitie cu spinarea franta (pp. 206-244); Constantinescu in criza de timp (pp. 245-275); Masuri radicale. Alegerile din 2000 si rezultatele lor (pp. 276-304); Un mesia pentru Romania. Corneliu Vadim Tudor si Partidul Romania Mare (pp. 305- 349); Pradatorii statului cu voie de la Bruxelles. Revenirea social-democratilor, 2001-2003 (pp. 350-373); Concluzie. Rolul crucial al UE (pp. 374-396).
Autorul insista asupra evenimentelor care au produs schimbarile politice, dar mai cu seama asupra acelora care au blocat reformele structurale. In acest din urma caz, prezinta evenimentele patronate de presedintele Iliescu si de guvernul Vacaroiu. Sunt insa amplu descrise si faptele guvernelor CDR, dublate de explicarea esecului lor. Alaturi de sinteza datelor si de o profunda comprehensiune a faptelor, autorul ofera un sir de portrete credibile ale personajelor principale. Exceleaza acelea ale presedintilor Iliescu si Constantinescu. Asa cum corect sesizase Ovidiu Pecican intr-o ampla cronica dedicata cartii(2), autorul nu menajeaza pe nici unul dintre actorii scenei publice romanesti.
Spre deosebire de istoricii care au vazut adeseori neajunsurile Romaniei ca fiind rezultatul influentelor ori dominatiilor straine, Tom Gallagher inclina sa descopere neajunsurile ei in interior. Discuta lipsa de performanta a statului, saracia unui segment intins al populatiei si dependenta ei de stat, precum si afirmarea periodica a nationalismului populist. Diferenta dintre mediul rural si cel urban, dezinteresul pentru investitia in educatie, colectivismul autoritarist vizibil in larga simpatie de care se bucura Armata si Biserica sunt elemente care indica faptul ca liderii politici au alte prioritati comparativ cu masa romanilor.
Politica UE fata de Romania
Furtul unei natiuni pune accentul pe handicapul Romaniei in raport cu statele dezvoltate ale continentului, dar si in comparatie cu statele central-europene recent incluse in UE. Tom Gallagher se refera critic si la politica UE fata de Romania. El arata ca foarte putini dintre reprezentantii institutiei de la Bruxelles s-au straduit sa inteleaga fenomenele reale ale tarii noastre, lasandu-se sedusi de promisiunile guvernelor romanesti ori ale politicienilor romani. Or, cum s-a vazut in cazul integrarii in NATO, integrarea in UE este posibila si fara respectarea tuturor normelor. Ce vrea sa spuna aceasta? Nimic mai mult decat ca neglijenta UE poate adanci criza economica, prelungi inegalitatea sociala, degrada neinsemnata (numeric) clasa de mijloc situata intre marea masa de saraci si noii imbogatiti. “Foaia de parcurs pentru Romania include putine clauze referitoare la protectia batranilor si va inrautati situatia unor grupuri cum ar fi taranii si muncitorii necalificati de la oras. Acestea maresc riscul unei agitatii nationaliste dupa ce Romania va intra in UE, o perioada in care se presupune ca ea va deveni o tara normala din punct de vedere politic” (p. 395).
Tom Gallagher gaseste ca invatamantul este domeniul asupra caruia trebuia sa-si concentreze atentia atat societatea civila, cat si UE. Formarea unei tinere generatii instruita la nivelul standardelor europene era de dorit sa fi figurat intre prioritati. Motivul? “Invatamantul reprezinta, cel mai probabil, institutia-cheie care ar putea permite unui numar considerabil de romani sa valorifice potentialul intern, cel care a dat posibilitatea unor tari precum Finlanda (cu mult mai putine resurse naturale) sa promoveze o dezvoltare economica durabila” (p. 384). Cu alte cuvinte, sprijinul extern ramane important in consolidarea democratiei, iar proiectele UE trebuie sa intervina la timp.
Nationalismul - o mostenire apasatoare
In secolele al XIX-lea si al XX-lea, in locul unui proces de maturizare identitar-politica, Romania a favorizat ascensiunea nationalismului. Acest nationalism, scrie Gallagher, “a fost in mod constant folosit ca o strategie a supravietuirii prin care elitele, adeseori vinovate de lungi perioade de proasta conducere, au deturnat indignarea populara catre o tinta straina” (p. 18). Nu numai regimurile autoritare interbelice sau dictaturile regala si antonesciana s-au folosit de acest ingredient. Alaturi de influentele sau imprumuturile din sistemul stalinist, totalitarismul comunist patronat de Dej si Ceausescu a preferat adesea aceeasi arma a nationalismului. Tom Gallagher este de parere ca exista o suma de tipare ale comportamentului negativ in politica romaneasca ce provin din istoria ultimelor doua secole si care se regasesc si se intensifica in anii comunismului. De unde si constanta referire la importanta emanciparii de sub servitutile comuniste.
Sub masca nationalismului, mostenirea comunista s-a insinuat in noua formula politica de dupa 1989. Fenomenul Vadim Tudor - intrat in galeria extremismului european, asa cum observa si Gallagher - a fost posibil cu sprijinul sponsorilor sai, Ion Iliescu si Petre Roman. Istoricul britanic este parere ca relatiile dintre Vadim si Iliescu “ilustreaza perfect modalitatea in care primul a fost capabil sa manipuleze conducerea postcomunista a Romaniei” (p. 327). Tom Gallagher citeaza concluzia lui Silviu Brucan, potrivit careia: “Vadim Tudor este... creatia presedintelui Iliescu, care l-a adus sub lumina reflectoarelor, l-a incurajat sa publice Romania Mare, l-a primit la Cotroceni, l-a lansat la televiziune si i-a permis sa scape de condamnare in procesul Robu” (p. 327).
Dincolo de personaje - multe aveau sentimente si orientari marcate de instructia in scolile si mediile de propaganda ale dictaturii lui Ceausescu -, intereseaza relatia dintre trecut si prezentul politic. “Vadim nu a avut nevoie sa deschida calea unui discurs nou si radical nationalist, deoarece regimul de dinainte de 1989, pe care l-a servit, facuse exact acest lucru. Comunismul romanesc s-a prezentat pe sine ca o miscare de eliberare nationala, ale carei eforturi indraznete de creare a unui stat industrializat autodeterminat ar fi incununat luptele seculare pentru libertate. Presa, sistemul educational, prezenta partidului la locurile de munca si in unitatile militare au fost folosite pentru a-i socializa (mai bine zis, pentru a-i resocializa) pe romani in sensul nationalist. PRM nu a incetat niciodata sa recunoasca ce-i datora lui Nicolae Ceausescu” (p. 310). Orientarea ideologica anterioara lui 1989 oferise terenul prielnic genezei si afirmarii Partidului Romania Mare. Acest partid reprezenta rezerva de cadre a FSN-PDSR. Mai tarziu, ramasese locul de refugiu al marginalizatilor Partidului Social-Democrat ori posibilul aliat in caz de criza. Ceea ce a apropiat social-democratii de peremisti a fost bagajul lor ideologic, mai precis, mostenirile national-comuniste. Coruptia - bine asimilata la scoala partidului comunist - este rezultatul aceleiasi extinderi a privilegiilor fostei ierarhii. Cu siguranta ca si astfel se explica inexistenta unei reale doctrine de stanga, precum si intarzierea formarii unui partid social-democrat de tip european.
In loc de concluzie
Multumita analizei lui Tom Gallagher, descoperim in ce masura personajele politice si-au facut ori nu si-au facut datoria fata de natiune. Cartea sa demonstreaza o foarte buna cunoastere a aspiratiilor populare, a fenomenelor politico-economice si a prioritatilor gandirii si actiunii politice romanesti. Din scrisul savantului britanic se degaja o remarcabila sensibilitate. Totusi, cred ca autorul nu este unul angajat. Critica sa - insasi prelucrarea materiei i-a cerut-o - trebuie inteleasa ca fiind a unui istoric-politolog caruia nu ii sunt indiferente nedreptatile sociale, retardarea economica si standardele politico-administrative ale Romaniei de astazi. Furtul unei natiuni este un demers stiintific innoitor. Tocmai originalitatea descrierilor si a reflectiilor pe marginea unei vaste informatii ma face sa consider ca aceasta carte este de pe acum o referinta de prima mana, ea meritand toata atentia elitelor romanesti si europene.
Note:
1. Victor Neumann, Neam, Popor sau Natiune? Despre identitatile politice europene, editia a II-a, Curtea Veche, Bucuresti, 2005 (in curs de aparitie).
2. Cf. Ovidiu Pecican, (“Acuz!”: Versiunea Tom Gallagher), in revista Altera, nr. 26-27, 2005, pp. 115-122.
Tom Gallagher, Furtul unei natiuni. Romania de la comunism incoace, Humanitas, 2004, 430 p.
