Oamenii trec. Cărțile rămân

Tania Radu | 07.05.2019

La început a fost sfârșitul nu este doar cea dintâi mărturie adusă Occidentului din Europa lăsată pe mâna sovieticilor, ci și o scriere „la cald“, rarisimă, căreia nu i s-a lăsat timpul reflexiei.

Pe aceeași temă

Mărturia Adrianei Georgescu despre capturarea societății românești de către comuniști a fost foarte des evocată în ultimii 25 de ani, dar foarte puțin citită. Pe de o parte, din motive obiective: prima ediție în limba română a fost cea de la Humanitas, în 1992, a urmat o a doua în 1999 la Fundația Culturală Memoria, cu o circulație fatalmente restrânsă, încât abia acum, la noua ediție de la Humanitas, cartea are șansa să întâlnească un public larg, un alt public decât în anii nouăzeci, și o mult mai bună sedimentare a atitudinii față de memorialistica de închisoare. Pe de altă parte, în timp a devenit clar că La început a fost sfârșitul e altfel decât toate celelalte mărturii care s-au adunat în treizeci de ani de la căderea regimului Ceaușescu.

De observat mai întâi că, în percepția asupra memorialisticii concentraționare, s-a petrecut o interesantă depolitizare: nu mai e resimțită doar ca o baricadă a anticomunismului „visceral“, cum i s-a zis, semn că parte din adevărul cuprins în această bibliotecă a suferinței a trecut în oameni. Publicul s-a cernut. Cei deschiși să afle și să știe au rămas aproape, au reușit să transmită și altora și au trecut aceste experiențe teribile în contul societății, al istoriei. Pentru că a le judeca exclusiv în termeni politici a ajuns astăzi ceva extrem de complicat: poți să mai așezi, ca în anii nouăzeci, comunismul de-o parte și toate celelalte partide de cealaltă? Atunci cum rămâne cu politica în care nu ne implicăm cum trebuie, ce facem acum, azi, mâine?? Sunt dileme de principiu, irezolvabile.

Mulți dintre cei care știau deja și-au văzut în oglindă, în aceste cărți, propriile experiențe, directe sau indirecte, iar unii s-au simțit chiar îmboldiți să scrie, să povestească la rândul lor. Între timp, istoricii și destui literați cu apetit de cercetare au făcut pasul către analiza fenomenului și au început să apară sinteze (Ruxandra Cesereanu, Maria Hulber sunt doar două nume).

Sigur, se mai ivesc situații greu de plasat între rizibil și grotesc, cum a fost recentul episod cu deținuții politici deplânși amarnic tocmai de televiziunile foștilor securiști, doar ca să-l pună în situație ingrată pe președinte. Dar una peste alta, slavă Domnului, azi cărțile nu mai sunt linii de front în războaie nedemne. Vechii „furioși“, care semnau energice execuții în efigie ale intelectualilor cu porniri de dreapta, sunt probabil și ei măcinați de dezamăgirile tuturor. Iar noii vigilenți, care ar fi înclinați să le provoace, nu au suficient comerț nici cu cărțile, nici cu ideile și mai ales nu cu instrumentarul argumentației, de care e totuși nevoie în orice polemică.

Așadar, patrimoniul de mărturii scrise despre experiența comunistă a putut fi asimilat, în linii mari. N. Steinhardt, Anița Nandriș-Cudla, Ion Ioanid, Lena Constante, Annie Bentoiu, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu etc. sunt biografii în genere cunoscute și respectate. Trebuie să facem abstracție de câteva promoții pierdute: oameni încă tineri sau în floarea vârstei, complet lipsiți de valori care să intersecteze problema comunismului. Nu e nimic de făcut cu ei. În schimb, cei mici rămân apți să afle totul în termeni de istorie. Am avut prilejul să văd cât de ușor e să-i explici unui copil de 6 ani cum era pe vremea lui Ceaușescu, cum poate să priceapă de îndată, cu compasiune și fără hiperemoții, semnificația imaginilor dure dintr-un film cum e cel al lui Nicolae Mărgineanu, Binecuvântată fii, închisoare. Un alt test simplu și lămuritor e să priviți în sală la lansarea vreunui titlu din categoria de care vorbim. Veți vedea cu precădere adolescenți și oameni trecuți de 55-60 de ani. Dacă oamenii trec, cărțile rămân.

***

Adriana Georgescu și-a scris cartea relativ la scurt timp după evadarea din România. Dacă n-ar fi scris-o, ceea ce trăise ar fi ars-o rapid și complet pe dinăuntru. Chiar și așa, vindecată nu a fost niciodată. Dar n-a fost numai asta. La unison cu cei apropiați din exilul românesc, credea că Occidentul trebuie să afle urgent ce uriașă mistificare îl orbește, că se complace într-o unică versiune convenabilă asupra înțelegerilor de la Ialta și, mai ales, că încă se mai poate face ceva. Acest exil de primă oră purta încă rănile sub veșminte, iar Adriana Georgescu a fost cea dintâi dispusă să le exhibe nu ca pe o dovadă, ci ca pe o pledoarie a acuzării. Pentru că La început a fost sfârșitul este o teribilă pledoarie la bară, în speranța unui tribunal.

Ceea ce frapează azi la lectură este scriitura extrem de vie, de tinerească, de ritmată. Adriana Georgescu avea 25 de ani când a fost arestată și doar 31 de ani când apărea ediția din Franța. Nu este numai cea dintâi mărturie adusă Occidentului din Europa de Est, cea lăsată pe mâna sovieticilor, ci și o scriere „la cald“, rarisimă, căreia nu i s-a lăsat timpul reflexiei, al inerentelor transformări stilistice pe care le aduc anii.

Pentru cea care suportase vreme de doi ani bătăi, umilințe, schingiuiri, promiscuitate, frică și supliciul mizeriei fizice, acțiunea continuă. La început a fost sfârșitul e mai degrabă un reportaj răvășitor, cu atât mai impresionant, cu cât a vorbit în gol, nu a clintit mai nimic din apatia mediilor occidentale încă narcotizate de încheierea, cum-necum, a războiului. Între energia virilă, meticuloasă a amintirilor lui Ion Ioanid din Închisoarea noastră cea de toate zilele și rafinamentul spiritual al lui N. Steinhardt din Jurnalul fericirii, cartea Adrianei Georgescu cheamă puternic, chiar și după atâția ani, reacția cititorului și o face cu talentul avocatului pledant. Înainte de a adăuga mărturii, mobilizează.

În cele trei părți care o compun, glisăm în viteză prin medii foarte diferite și astfel e surprinsă enorma răsturnare a ordinii lumii, care tocmai avea loc. O redacție culturală (Universul literar), o zi de vineri în 1943, oboseala de după examenul de licență, o noapte de gardă la spital, unde tânăra absolventă de Drept lucra și ca infirmieră, și dintr-o dată firul se înnoadă: trebuie să dispară, e căutată de Gestapo pentru cronicile cinematografice neconforme despre filmele de propagandă nemțești.Urmează viața în clandestinitate, la 23 de ani.

Scurta euforie a momentului 23 August 1944. Redacție, din nou (Viitorul), apoi cabinetul primului ministru Nicolae Rădescu, unde Adriana este numită șef. Defilarea încă nesigură a unor mari figuri politice ale viitorului regim: Petru Groza, Teohari Georgescu, Emil Bodnăraș, Ana Pauker (crochiurile tăioase, realizate în unghiuri expresioniste, sunt antologice). Recepții cu șampanie și film cu skepsis la Ambasada sovietică.

Tenacitatea cu care Adriana respinge ispitirile Anei Toma (viitoarea soție a lui Emil Bodnăraș) întru convertire ideologică. Experiența unei anchete a Partidului Comunist în Moldova – întruniri jalnice, cu săteni zăpăciți și agitatori plătiți, la care jurnalista de la Viitorul participă clandestin, sub acoperirea că ar fi secretara unui ministru liberal membru în comisie. Bucureștiul manifestațiilor prosovietice, tânăra avocată târâtă la poliție de un grup de fanatici staliniști, pe motiv că e de altă părere. Blocada din jurul generalului Rădescu (al cărui portret e impresionant, îmbibat de admirație și respect, realizat fără epitete și aproape fără cuvinte, doar din scurte scene de cabinet). Arestarea. Arestările. Între ele, experiența schimbării aproape zi de zi a adresei, într-o rețea de clandestinitate încă fragilă. În fine, anchetele de la Securitate. Dezbrăcarea arestatei în fața anchetatorilor. Rochia blocată pe cap, furoul care alunecă. Salopeta slinoasă și duhnitoare. De aici încolo, mizeria atent întreținută, nopțile de interogatoriu, bătăile la tălpi sau cu „mâneca“ umplută cu nisip. Văcărești, priciurile, duhoarea în compania zecilor de prostituate și hoațe. Molimă. Moarte. Nebunie. Mâncare cu droguri. Înfometare voluntară. Boală. Operații pe viu. Delirul, limita. Bonus: rețelele „curate“ din închisori: deținuții de drept comun și organizarea lor riguroasă în bande, cu scheme bine rodate de întrajutorare. Procesul la Curtea Marțială și extraordinara pledoarie a avocatului apărării, Istrate Micescu.

Dincolo de toate acestea există și un anume nivel al stabilității, cu care Adriana Georgescu păstrează constant legătura: prietenii democrați din jurul lui Mihail Fărcășanu, rețeaua lor proteică și activă, grație căreia e scoasă din închisoare după doi ani și, mai târziu, după un alt cumplit interval al ascunderii seară de seară la altă adresă, e scoasă din țară: august 1948.

„O carte ca un pumn în plex“, scrie deja un blogger. Câțiva elevi clujeni își notează în revista lor on-line, botezată Țaitung, impresiile, mai bine zis șocul produs de spectacolul de teatru făcut după cartea Adrianei Georgescu. Mircea Carp, unul dintre seniorii presei independente, își amintește într-o mărturisire pentru Radio Europa Liberă vocea binevoitoare, energică și fermă a tinerei șefe de cabinet a generalului Rădescu. O regăsește mulți ani mai târziu, tot la telefon, neschimbată. Destul pentru a povesti, în așeptarea noii ediții, Cum am cunoscut-o pe Adriana Georgescu.

În 1951, când apărea în Franța cartea Adrianei Georgescu, bătălia dusă de Monica Lovinescu pentru a impune atenției un destin emblematic avea energia speranței. Patruzeci de ani mai târziu, când scrie Cuvânt înainte la prima ediție românească, se aude intens bemolul scepticismului. Ce s-a pierdut atunci devenise enorm de greu de recâștigat, iar astăzi, după aproape treizeci de ani, sună greu, mustrător: „În 1945, totul depindea de străini. Acum totul depinde de noi. În principiu, la început nu mai are de ce să fie sfârșitul“. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22