Pe aceeași temă
Ediţiile precedente ale festivalului s-au desfăşurat sub câte un slogan - anul trecut, de exemplu, a fost Kino-Maidan. De ce aţi renunţat la ideea aceasta?
ALEXANDRU SOLOMON: Pentru că am vrut să ieșim din tiparul ăsta. Textul de deschidere scris de noi în catalogul festivalului are titlul Filme fără îndulcitori. Experiențe fără frontiere, în ideea că festivalul, pe de o parte, oferă documentare, dar, pe de altă parte, furnizează experiențe dincolo de frontierele genului clasic al documentarului, adică realitate virtuală, gaming, teatru, performance.
MĂDĂLINA ROȘCA: Noi nu selectăm doar cele mai importante documentare despre drepturile omului, ci organizăm filmele în secţiuni tematice, care să reflecte cele mai importante subiectele ale anului.
A.S.: De exemplu, e clar că Europa e într-o criză prelungită și accentuată, aşa că avem secţiunea intitulată Cabinetul de criză al Europei. Am încercat să căutăm nu filme cu o imagine catastrofică despre continent, ci, din contră, documentare care arată că Europa a mai trecut prin crize și a supraviețuit fiindcă a știut să se agațe de valorile ei consolidate. În secțiunea aceasta este, de exemplu, filmul Lampedusa in Winter, care poate să ducă cu gândul la următoarea secțiune, Valiza cu refugiați. Pentru că ai de a face cu o insulă italiană periferică din Mediterana, ale cărei probleme sunt legate de incapacitatea administrației de la Roma de a se ocupa de o comunitate pierdută undeva în mijlocul mării. Pe deasupra, mai sosesc acolo și refugiați, faţă de care localnicii reușesc să păstreze un soi de ospitalitate umană.
O altă secţiune, Focus: Orientul Apropiat, este legată de celelalte două tocmai prin prisma refugiaţilor.
A.S.: Am vrut să oferim un context asupra locurilor de unde vin oamenii aceştia, în majoritatea lor: nu e vorba numai despre războaie și ISIS, ci și despre experiențe omenești care se petrec acolo.
M.R.: Pe de altă parte, imaginile din Orientul Apropiat care vin la noi sunt de violență, de război, dar zona aceea înseamnă mult mai mult de atât. Ne-am străduit să găsim și filme care au povești de viață și iubire din țările acestea. De exemplu, I for Iran e un film despre frumusețea alfabetului persan. Sigur că, în fundal, contextul politic și violența ies la iveală, dar am căutat filme în care poveștile umane sunt în față: From the Middle East, with Love.
Mergând mai departe, ce cuprinde secţiunea Drepturi și strâmbe?
A.S.: Pentru că principalul nostru partener e Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer, secțiunea aceasta e dedicată problemelor din sistemele de justiție din lumea întreagă. Am căutat filme care ilustrează slăbiciunile şi malformațiile sistemelor de justiție din cât mai multe colțuri ale lumii. Avem un film despre cel mai tânăr prizonier de la Guantanamo, un cetățean canadian, al cărui avocat reușește într-un final, după ani de luptă prin tribunale, să-l scoată din pușcărie.
M.R.: Dar mergem şi în Brazilia, India, Portugalia, Danemarca şi Afganistan prin intermediul filmelor din această secţiune, ideea de bază fiind că toate sistemele judiciare sunt perfectibile, dar unele au nevoi mai urgent ca altele.
Ce ne puteţi spune despre secţiunile Trăim ca să muncim? şi Ochiul vânăt al dragostei noastre?
A.S.: În secţiunea Trăim ca să muncim? sunt filme despre relația oamenilor cu munca și sistemele de angajare. Avem un film despre cazul grecesc, unde oamenii încearcă să găsească formule de a lucra fără să fie angajați la un patron și, în același timp, de a-și vinde produsele fără să treacă prin tot lanțul comercial care scumpește lucrurile îngrozitor. Dar avem și Subteran, un film despre doi mineri în Serbia postcomunistă, tată și fiu, și despre felul în care ei încearcă să supravieţuiască. În plus, am vrut să introducem în context și un program de filme Sahia pe tema muncii. De altfel, Muncă e şi tema celui de-al doilea DVD de filme Sahia Vintage, pe care îl lansăm în timpul festivalului.
M.R.: În secțiunea Ochiul vânăt al dragostei noastre am adus filme care vorbesc despre violență domestică și femei învingătoare. Unul dintre ele, Private Violence, e o producție americană deja faimoasă care, după ce a fost difuzată pe HBO, a generat niște schimbări legislative importante în Carolina de Sud.
Dincolo de cămașa de forță e titlul unei secţiuni care tratează instituţiile de boli mintale. Ce film ne puteţi recomanda de aici?
M.R.: În această secțiune călătorim în Germania, Italia, Croația și Austria, iar două dintre filme sunt chiar în premieră mondială la One World Romania. Unul dintre ele este filmul croat Free, care urmărește drumul spre libertate al unor oameni dintr-o astfel de instituție și ce poate însemna libertatea asta: să-ți faci singur o cafea sau să ai voie să-ți arunci gunoiul - chiar și asta, învățăm odată cu personajele din film, e o expresie de libertate. Sistemul croat e un exemplu pozitiv în ceea ce privește reformarea unor astfel de instituții.
A.S.: Practic, statul croat se angajează să îi susțină pe oamenii aceştia nu în instituții de boli mentale, ci în societate, ajutându-i să se integreze. În film sunt oameni care își găsesc de lucru, sunt fericiți cu slujbe umile pentru alții, dar care pentru ei înseamnă foarte mult.
Unul dintre filmele-vedetă ale ediţiei din acest an e Cartel Land, care a fost nominalizat la Oscar şi care e prezentat în secţiunea Delicatessen. Ce mai găsim în această secţiune?
A.S.: Sunt filme foarte bune care n-au intrat în celelalte secțiuni pentru că nu s-au potrivit constrângerilor tematice. Sunt filme nu numai premiate, dar foarte îndrăzneţe şi care au aura lor specială, cum e Above and Below, despre marginalii din Las Vegas, oameni care trăiesc în canale sub hotelurile luxoase sau lucrează în deșert. Sau Grozny Blues, un film foarte frumos și multipremiat despre Cecenia și felul în care dictatura personală a preşedintelui Kadîrov se repercutează asupra vieților oamenilor de acolo.
Ați amintit despre filmele Sahia. Cum e prezența românească la ediția de anul acesta?
A.S.: Avem Roboțelul de aur, pe care l-am inclus în KineDok, program de distribuție alternativă al Asociaţiei One World Romania, care presupune că filmul acesta va circula în 25 de locuri din ţară. E un film despre o tânără campioană la box, care a crescut în orfelinat și are o poveste complicată de familie. Mai e un film românesc, aflat încă în fază de proiect, care se cheamă Născuți în aprilie, care a participat la atelierul nostru pentru documentariști de acum un an. Regizorul, Adrian Pîrvu, împlinește 30 de ani anul acesta. În aprilie ‘86, mama lui era în excursie în Ucraina, în timpul catastrofei de la Cernobîl. În urma acesteia, Adrian s-a născut cu niște probleme medicale, iar acum face un film despre generația lui, care trăiește cu urmările catastrofei de la Cernobîl.
Una dintre noutăţile acestei ediţii este un cort amplasat la Universitate. De unde a pornit ideea?
M.R.: Anul acesta ne-am lovit de infrastructura dezastruoasă, pentru că unele dintre sălile de cinema, și așa puține, s-au închis. Aşa că a trebuit să fim creativi. O să amplasăm un cort de 120 de metri pătrați în parcul Colțea. În sine, el este o instalație multimedia. Atunci când intri în el, de la stânga la dreapta, pășești de fapt pe urmele a trei fotografi români - Andrei Pungovschi, Mircea Reștea și Thomas Câmpean -, care sunt printre puţinii din lume care au fotografiat întreg traseul european al refugiaților în această toamnă. Cortul e chiar la ieşirea de metrou de la Universitate și poate că, în felul acesta, ajungem la un public nou, pentru că în cort și în alte locuri o să avem gaming corners, cu jocuri documentare. În plus, o să avem şi documentare filmate la 360 de grade, virtual reality, descrisă drept cea mai imersivă și empatică formă de documentar.
A.S.: E interesant că, anul acesta, suntem între cort și mall. Am fost forțați să ieșim din matca cinematografelor de artă din centru - Cinema Studio s-a închis, opțiunile nu sunt multe -, dar am simțit nevoia să ajungem și la un alt soi de public. Astfel încât, dincolo de locurile tradiţionale ale festivalului – Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie şi Union, Centrul Ceh -, pentru prima oară suntem într-un cort, dar tot pentru prima oară suntem și într-un mall, la Holywood Multiplex.
A consemnat RĂZVAN BRĂILEANU
