Orașe împânzite de artă. Art Encounters, Timișoara-Arad 2017

Este o inițiativă privată a omului de afaceri şi colecționarului de artă Ovidiu Șandor, căreia i s-au asociat municipalitatea, galerii, sponsori, voluntari. Fascinant este că bienala creează un zigzag prin oraș, purtând publicul pentru a descoperi diverse „întrebuințări“ artistice ale vieții în locuri neconvenționale, în galerii, în muzee, în spațiul public. Peste 150 de artiști români și străini, peste 300 de lucrări expuse în 13 locuri din două orașe, Timișoara și Arad, creează întâlnirile imaginate de curatorii Diana Marincu și Ami Barak.

Fostul depou de tramvaie, clădire interbelică redesenată pentru a deveni Muzeul tramvaiului

Față de prima ediție, prezența artiștilor ti­neri și focusul pe spațiul ex-iugoslav este o diferență intenționată de conceptul cu­ratorial, explică Diana Marincu, cu scopul de a crea o relație regională vizibilă. O bienală nu pro­du­ce ierarhii, nu spune ci­ne e mare și cine nu în ar­tă, ci selectează acei artiști de valoare care răspund te­mei propuse și pot da o ima­gine a preocupărilor și a trendului artistic, în co­relare cu neliniștile actuale. Așa își motivează curatorii demersul, ca pe un iti­ne­ra­riu care urmărește „modurile în care ar­tiștii contemporani se confruntă cu rea­litatea zilnică, devenită din ce în ce mai instabilă. Este vorba de a înțelege și de a descrie prin operele și acțiunile artiștilor invitați nu ideea de totalitate, ci detaliile semnificative care pot răsturna o situa­ție. Confruntați cu inextricabila incoe­ren­ță a vieții, artiștii caută soluții și propun căi de a înțelege ce se întâmplă prin in­termediul întrebărilor, metaforelor, sim­bolurilor“. Înfășurat în bannerele gi­gan­ti­ce care anunță evenimente în cele mai ne­așteptate locuri – o cantină școlară, spații industriale niciodată folosite până acum pentru întâmplări artistice, ca Fabrica de țigări, ELBA sau Uzina de Apă de la Ur­seni, unde publicul a fost invitat la un „mic dejun pe iarbă“, ca un ecou în timp al Dejunului pe iarbă al lui Manet, orașul pare înviorat de provocarea la re­des­co­pe­rire. Cea mai prodigioasă metamorfoză a suferit-o fostul depou de tramvaie, clădire interbelică redesenată pentru a deveni Mu­zeul tramvaiului. Expoziția de aici co­lec­tează în cea mai mare măsură diversitatea de unghiuri din care poate fi privită viața cotidiană, de la coloanele efemere de spu­mă ale francezului Michel Blazy, la um­bre­le spațiului intim în fotografia lui Mircea Suciu, la uriașul tanc gonflabil orange al Leei Rasovszky, la coloanele secuiești de­ve­nite semne ale marginalului imaginate de Anca Benera și Arnold Estefan, la obi­ec­tele versatile din plexiglas ale lui Lau­ren­țiu-Ruță Fulger și până la scuturile po­li­țienești ale artistului turc Ahmet Ögüt. Pur­tat de subtitluri tematice inspirate, care structurează și catalogul bienalei, publicul este ghidat printr-o mare varie­ta­te de abordări: Intuiții urbane, Cui îi e fri­că de politică, Muncesc, deci nu exist, De veghe în oglindă, Îngerul gravității, Acest obscur obiect al dorinței sunt cât­e­va sugestii.

Diana Marincu și Ami Barak, curatorii bienalei Art Encounters

Cui îi e frică de arta contemporană?

Ami Barak spune că nu mai e cazul să vor­bim despre nevoia unui public inițiat. Este suficientă curiozitatea, interesul, dorința de a ști. „Arta nu mai e astăzi doar o pic­tură înrămată pusă pe perete... și lumea nu se mai miră că obiect de artă poate fi și ceva ready-made reinterpretat. Nu sunt teze de doctorat ceea ce expunem și în­cercăm să dăm publicului și ins­tru­mente de înțelegere: pu­nem o eti­c­hetă, trei rân­duri, o pre­zentare, există un ca­ta­log“, lămurește cri­ticul de artă. Halele TIMCO, alt spa­țiu industrial recalificat, fa­ce loc unor instalații și screeninguri care pun pe masă și, cel mai adesea, pe perete alte subiecte de re­flecție cum este limita, ba­riera socială, frontiera po­li­tică, spirituală sau chiar fizică. Dan Per­jovschi s-a dus în comunitatea de romi de la Pata Rât, la periferia Clujului, și le-a ce­rut copiilor să deseneze casa lor de vis. Proiectul Cu gunoi și Cartea de colorat adu­să și vândută la bienală colectează aces­te vise, adesea stranii, dar întotdeauna emo­ționante și va restitui copiilor sumele rezultate din vânzare. Tot copiii sunt su­biectul instalației video a Anei Adamović din Belgrad, care evocă mistificările po­litice din vremea comunismului, în timp ce instalațiile multicolore ale lui Yona Fried­man sugerează eliberarea de con­strân­geri în arhitectura urbană.

Uriașul tanc gonflabil orange al Leei Rasovszky

Timișoara avangardelor

În traversarea orașului, împărțit între un Artist Walk, tur ghidat al galeriilor, între un Artist Talk, dezbatere despre ce e ac­tual și ce e peren în arta contemporană, sau despre hibridizarea avangardei, în fi­ne, între unul dintre numeroasele pro­gra­me educative destinate familiilor sau iniț­i­erii în artă, timișoreanul dă peste ob­sta­cole pe care e silit să le privească, să își pu­nă întrebări. Pe o latură a Bastionului, aproape de Galeria Calpe, se găsește un mic cimitir al eșecului în artă plantat de Sergiu Sas, într-o piațetă se află un obelisc cu cameră video în vârf prin care József Bartha critică exagerata supraveghere a zi­lelor noastre, vagoane de tren sau tramvai cu inscripții neliniștitoare sau structura metalică a lui Branislav Nicolić, toate au da­rul de a pune pe gânduri. Ajuns la Mu­zeul de Artă, publicul înțelege de ce Art Encounters își are locul la Timișoara. „Am do­rit un spațiu distinct pentru contra­punctul istoric, cu reconstituirea ex­po­zi­ției de avangardă a Grupului 111 din 1968 de la Sala Kalinderu“, spune Diana Ma­rincu. Experimentele constructiviste și ci­netice ale artiștilor timișoreni Constantin Flondor, Ștefan Bertalan, Roman Co­toș­man, Diet Sayler și Molnár Zoltán re­pre­zintă distanțarea de conformism, de com­promisul estetic și un semnal pentru vii­tor. Rememorarea îi include și pe Decebal Scriba și Serge Spitzer cu lucrările lor con­ceptuale în dialog, precum și pe sârbul Di­mitrie Baśičević, alias Mangelos, aflat în avangarda spațiului balcanic al anilor ’70. Un demers de istorie a artei găzduiește și cantina Colegiului Tehnic „Ion Mincu“, o agregare a unor expoziții, documente, re­la­­ții între artiști consacrați ca Horia Ber­nea, Paul Neagu, Ion Grigorescu, Pavel Ilie, Eu­ge­nia Pop. Curator invitat: Magda Radu.

Dan Perjovschi - Cu gunoi și Cartea de colorat

Curatorii și-au dorit și un spațiu cald, o ca­să, un loc unde să se poată vorbi despre obiectele uzuale, dar și despre intimitate. Adică o „dulce casă“. Locul se numește Ca­sa ISHO și îndeplinește inaugural con­di­țiile. Ce se vede aici, de la instalația Au­ro­rei Kiraly la lucrările Ioanei Bătrânu și ale lui Victor Man, la jucăriile lui Sándor Bar­tha și mobilierul Europei de Est comuniste adus de Teodor Graur, evocă diverse feluri de a interpreta ideea de „acasă“, la care se adaugă încăperile erotice, cu Alexandru Antik, A.K.Burns & A.L.Steiner și Cornel Brudașcu.

Polul de dezvoltare artistică Arad

După ce au semnat protocol de asociere economică, Timișoara și Arad, cândva în aprigă competiție, continuă să colaboreze cultural, alăturând proiecte comune si­mi­lar primei ediții a bienalei. Spre deosebire de spațiul muzeal timișorean, aici expu­ne­rile sunt flagrant contemporane, cu nu­me­roase materialități și tehnici de ultimă oră. Pe o masă sunt așezate într-o ordine aleatorie săpunurile-jurnal ale Anei Adam. Inscripționate cu amintiri, fulgurări poe­tice și evocări, cele 90 de săpunuri care com­pun lucrarea măsoară într-o mate­rialitate efemeră adâncimea memoriei. Art Encounters întâlnește la Arad Festivalul Media Art și performance-ul lui Matei Bă­jenaru Printre noi.

Itinerariile Art Encounters și întâlnirile cu filmul, muzica, cartea continuă timp de cinci săptămâni la Timișoara în locuri cu magie proprie: Galeriile Jecza, Pyg­ma­lion, Calina, Mansarda, în spații inde­pen­dente ca Balamuc, Ambasada, B5 Studio, Lateral ArtSpace, Magma, RAFT, Centrul de introspecție vizuală, Librăria „La do­uă Bufnițe“. Similară prin structură și stan­dard cu bienalele din Sidney, Mos­co­va, Istanbul, Sao Paolo, Art Encounters își face loc în lume cu grație. „Da, Ti­mișoara și, prin asociere, Aradul se află pe harta artei contemporane, cu tot ce are ea mai creativ“, este concluzia lui Ami Barak. Încurajată de amploarea bie­na­lei, Timișoara își amintește că trebuie să in­tre în ritmul unei viitoare Capitale cul­tu­ra­le europene. Anul 2021 nu e departe.