Pasiunea de a face cunoscută cea mai bună literatură română

Cu excepția perioadei în care am fost traducătoarea din umbră în spaniolă a poemului lui Eliot The Waste Land, traducerea nu a făcut parte din profesia sau vocația mea, dar a făcut parte cumva din destinul meu.

Am plecat din România după cutremurul din 1977 și mi-am terminat studiile de filologie engleză și spaniolă, începute la Universitatea din București, unde am avut-o ca profesoară pe doamna Cornelia Comorovski, și pe domnul Ștefan Stoenescu la Universitatea din Salamanca, unde, în prezent, sunt profesor plin la catedra de literatură engleză și americană.  Interesele mele de cercetare includ, în principal, poezia și poetica, precum și studii comparative în domeniul literaturii de testimoniu din țările est-europene. De-a lungul anilor, am fost bursieră la Universitatea din Boston (1984-1985), Visiting Professor la Universitatea din New Orleans (1991-1992) și Visiting Scholar la Harvard (1995-1996).  De asemenea, am efectuat cercetări în alte universități din SUA, precum Duke University, Smith College, Indiana University, University of Arizona, University of Texas at Austin, University of California at Berkeley. Lucrez acum la un proiect al ultimelor Cântări ale poetului Ezra Pound.

Am publicat o monografie despre opera poetei Sylvia Plath, care a fost teza mea de doctorat, apoi studii despre Walt Whitman, Nathaniel Hawthorne, Edgar Allan Poe, și T.S. Eliot Tara pustie (Cátedra 2022). Am editat diverse colecții de critică literară despre mitul noului Adam american, The Myth of the American Adam (Ediciones Universidad de Salamanca 2001), și, împreună cu Paul Scott Derrick, un volum despre poezia americană de avangardă, Modernism Revisted: Transgressing Boundaries and Strategies of Renewal in American Poetry (Rodopi 2007). Precum si o colecție de eseuri despre nuvelă, Short Story Theories: A Twenty-First-Century Perspective (Rodopi 2012) distinsă cu premiul Javier Coy de către Asociația de Studii Americane spaniole (SAAS), și, recent, împreună cu Didac Llorens un volum de eseuri The Waste Land: 100 Years After pentru Revista Canaria de Estudios Ingleses (2022). Fac parte dintr-un grup de cercetători a dramaturgiei lui T.S. Eliot care în curând va publica o ediție critică a teatrului său.

 Ana Blandiana recurge la fantastic pentru a denunța dimensiunea grotescă a vieții sub un regim totalitar

Am ajuns la traducere mai degrabă din disperare. Apoi a devenit o pasiune, dar nu era o pasiune pentru traducere în sine, ci pentru operele pe care am ajuns să le traduc cu o urgență interioară care devenise o obsesie. Era spre sfârșitul anilor ʾ80. Toată presa vorbea despre Solidarnosc, despre mișcările de protest din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și despre căderea Zidului Berlinului, în timp ce știrile despre România menționau doar absența unei mișcări de opoziție și persecutarea minorităților.

Am început să traduc din pasiunea de a face cunoscută cea mai bună literatură română, necunoscută pentru că este o limbă de circulație redusă, și din dorința de a o înscrie în harta spiritualității universale pentru a îmbogăți astfel literatura mondială. Pentru că o cultură nu există numai prin ea însăși, ci numai ca parte a unei „constelații de culturi”, pentru a folosi o frază a lui T.S. Eliot din Creștinism și cultură. Așa cum spunea poetul Ezra Pound în 1917, „o mare epocă literară este, poate, întotdeauna o mare epocă a traducerilor”[1]. Marile perioade de creație literară se nasc din confluența diferitelor tradiții poetice care își împletesc influențele prin traduceri și imitații. Iar literatura română aparține acestei bogății universale a spiritului. Afirmația lui Pound că literatura engleză „trăiește din traduceri, se hrănește din traduceri”[2] se aplică în realitate tuturor literaturilor. Pound credea că „nicio limbă nu este completă în sine” și că poezia epică nu poate fi scrisă „într-o singură limbă” (LE 36).

Pasiunea mea a fost opera lui Nicolae Steinhardt și cea a Anei Blandiana, două nume mari ale literaturii. Prima carte pe care am tradus-o a fost în 2007, Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt. Pentru mine a fost ca o chemare miraculoasă care a răspuns unei pasiuni mai profunde, o chemare pe care am interpretat-o ca pe un destin. Colegul meu și specialist în lingvistică romanică la Universitatea din Salamanca, Fernando Sánchez Miret, m-a invitat să traducem împreună acest volum pentru Editura Sígueme, o editură cu profil teologic, care era interesată să îl publice, deoarece cartea fusese lăudată de Papa Ioan Paul al II-lea. Primul meu contact cu acest jurnal a fost pe undele Europei Libere, în lectura Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca. Paginile acestei lucrări ne fac martori privilegiați ai unei morale exemplare, care reprezintă una dintre acele voci care lovesc cu o forță neîncetată conștiința prin mărturia lor despre istoria chinuită a secolului XX.

În 2008, cea de-a doua traducere a fost Proiecte din trecut, de Ana Blandiana, o colecție de unsprezece povestiri în proză fantastică, de fapt, o proză poetică, scrisă în 1982, care ilustrează istoria României de după instaurarea guvernului comunist în 1945 și până în 1989. Am tradus o primă versiune a acestei cărți cu ani în urmă, dar nu am reușit să găsesc un editor. Interesul pentru literatura română în lumea editorială străină a fost încurajat de Institutul Cultural Român, care, sub extraordinarul profesionalism al directorului său de atunci, Horia Roman Patapievici, și al unor colaboratori precum Tania Radu, a deschis calea largă circulației pentru literatura română.

Urmând sfatul unui coleg hispanist de la Universitatea din Salamanca, am scris la Editura Periférica, pe atunci o editură tânără, condusă de Julián Rodríguez și Paca Flores, astăzi o editură de mare prestigiu, prestigiu la care a contribuit enorm opera Anei Blandiana. După ani de zile în care am încercat în zadar să găsesc o editură, am primit un răspuns rapid în aceeași zi că sunt interesați de carte. Câțiva ani mai târziu, în 2011, am publicat o altă carte de proză fantastică a Blandianei, Cele patru anotimpuri /Las Cuatro estaciones (1977).

Ana Blandiana a fost un mit, o legendă în versurile căreia milioane de români ajunseseră să își identifice propriul destin, o icoană a integrității etice sau a idealurilor traduse și verificate în viață. A spiritului care nu poate fi înfrânt. Era conștiința timpului nostru, o scriitoare care ocupa în orizontul culturii române un loc comparabil cu cel al Anei Akmatova sau al lui Vaclav Havel în literatura rusă sau cehă.

Proza sa se înscrie în tradiția fantastică a lui Poe, E.T.A. Hoffman și Kafka și continuă tendințele mai moderne ale lui Mihail Bulgakov sau realismul magic al lui Borges și Cortázar. Memorialistice, poetice și fantastice, aceste narațiuni scrise la persoana întâi combină incursiunile imaginației vizionare cu adnotările confesive și evocarea realistă a unui document istoric. Mai mult decât ficțiune, ele seamănă cu paginile unui jurnal în care meditația și luciditatea ating intensitatea unui vis revelator. În aceste povestiri, Blandiana aduce, de asemenea, o contribuție importantă la teoria fantasticului, extinzând formulările lui Pierre-Georges Castex, Roger Caillois, Louis Vax, Tzvetan Todorov, Jorge Luis Borges și Julio Cortázar prin aporiile prin care definește fantasticul: „A imagina înseamnă a rememora” și „Fantasticul nu este opus realului, ci reprezintă doar o înfățișare mai plină de semnificații a acestuia”.

Proza Anei Blandiana ridică o oglindă în fața istoriei recente și recurge la fantastic pentru a participa la „acel grav concurs de reconstituiri pe care istoria îl declară în fiecare clipă”.

La fel ca Mihail Bulgakov în romanul Maestrul și Margareta sau ca scriitorii hispano-americani ai realismului magic, Blandiana recurge la fantastic pentru a denunța dimensiunea grotescă a vieții sub un regim totalitar. Fantasticul se dezvăluie ca insubordonare față de încercarea oricărui sistem ideologic de a reduce existența la o realitate sărăcită, mutilată și lipsită de sens spiritual. Fantasticul reflectă neconcordanța dintre lumea oficială și cea reală și exprimă ceea ce nu se spune și ceea ce nu se vede în cultura dominantă. Ea erodează certitudinile pozitivismului materialist și se revoltă față de o concepție despre lume care elimină subiectivitatea, supranaturalul, portul și intuiția din postulatele sale.

De poezia Anei Blandiana m-am apropiat din interiorul poeziei, fascinată fiind de poezia ei mistică, vizionară, meditativă și de o mare profunzime filozofică. O poezie care tinde către esență și către spiritualitate și care vorbește despre marile teme ale ființei: poziția eului în univers, zbaterea între puritate și maculare, timpul și aspirația către eternitate. O poezie care face parte din aceeași familie a poeziei esențiale, a poeziei pure în care Blandiana conversează cu Eminescu, pe de o parte, și cu Emily Dickinson, Rilke, Mallarmé și T.S. Eliot, pe de alta.

Traducerile mele au fost întotdeauna co-traduceri. Împreună cu Fernando Sánchez Miret am tradus proză. Pentru poezia Anei Blandiana am colaborat mai întâi cu Antonio Colinas, un excelent poet aparținând grupului Novísimos și laureat al prestigiosului Premiu Reina Sofía, iar mai târziu, cu Natalia Carbajosa, fostă studentă la Universitatea din Salamanca, unde și-a obținut doctoratul cu o teză despre teatrul lui Shakespeare, și în prezent profesor la Universitatea din Cartagena, și poetă, autoare a șase cărți de versuri și o prolifică traducătoare și cercetătoare de literatură anglo-americană și comparată. Toate traducerile noastre au fost revizuite de María Jesús Mancho, profesoară la catedra de istoria limbii spaniole, care a îmbunătățit mereu textul.

Dar, de fapt, pentru traducerea poeziei Blandianei am format un grup în care am lucrat în trei pentru a traduce versurile ei în spaniolă și engleză. A treia voce este cea a lui Paul Scott Derrick, un american care trăiește în Spania din 1980, profesor de literatură americană la Universitatea din Valencia. Specialist în poezie și romantism, dar și critic literar, autor al mai multor monografii despre diverși poeți și prozatori romantici și postmoderni, Paul Derrick este, ca și Natalia Carbajosa, un poet. Amândoi au fost atrași de afinitatea poeziei Anei Blandiana cu cea a lui Emily Dickinson, de utilizarea unui limbaj simplu, cotidian, pentru a exprima idei filozofice, de versatilitatea limbajului, de încărcătura emoțională și spirituală a versurilor sale și de varietatea formelor stilistice. Datorită pasiunii sale pentru poezia Anei Blandiana, Paul Derrick a învățat limba română pentru a percepe mai bine muzicalitatea versurilor.

Ca „filozofie” a traducerii, considerăm că un traducător de poezie este întotdeauna un bun cunoscător al textului, un critic studios, dar și un poet care trebuie să producă imitații, echivalențe și analogii. El lucrează din umilință, devine invizibil pentru a face „transparent” textul original. De multe ori, atunci când traducem versuri, căutăm echivalențe în poezia spaniolă sau engleză. 

Făcând bilanțul: în limba spaniolă am tradus împreună un total de 12 cărți din opera Anei Blandiana, dintre care două de proză și 10 cărți de poezie culese în 6 volume.

În limba engleză am tradus 8 cărți de poezie ale Anei Blandiana publicate în 3 volume.

În concluzie, mai lipsesc 3 volume de poezie ale Anei Blandiana în limba spaniolă și 4 cărți de poezie în limba engleză, pentru a completa opera poetică de până acum și a achita o datorie față de cea mai mare poetă a României. După aceea vom începe cu opera ei de eseu și memorialistică.

Mulțumesc celor ce m-au ajutat de-a lungul acestor ani: ICR, editurile spaniole și engleze care au publicat traducerile, co-traducătorilor care s-au îndrăgostit de poezia română, Rectorului Universității din Salamanca și decanului Facultății de Filologie care au făcut posibilă acordarea titlului doctor honoris causa poetei române și susținerea candidaturii ei la Premiul Prințesa de Asturias, lectorului de limba română Aura Bunoro  de la Universitatea din București –care a organizat multe evenimente in jurul operei Anei Blandiana în timpul lectoratului său la Universitatea din Salamanca–, și Observatorului Cultural și mai ales domnului Ovidiu Șimonca, care mereu a găsit un spațiu pentru a da ecou prezenței literaturii române peste hotare.

Îi sunt foarte recunoscătoare Muzeului Național al Literaturii Române pentru acest premiu care mi se acordă azi, distincție care mi-a mers direct la inimă și pe care o consider cea mai importantă din toată cariera mea profesională.

Viorica Patea

Universitatea din Salamanca, 20 noiembrie 2022

*Traducătoarea Viorica Patea a primit Premiul „Eugen Lovinescu” al Muzeului Național al Literaturii Române pentru promovarea limbii și literaturii române în străinătate. Acest text reprezintă o versiune ușor scurtată a discursului domniei sale de la festivitatea de decernare.

[1]Pound „The Elizabethan Classics” (1917) Literary Essays, New York: New Direction, 1968, 232. De acum înainte, LE.

[2] Ezra Pound, „How to Read” (1929), LE 34-35.