Paul Cornea şi vocaţia libertăţii

Ce a fost – Cum a fost este oglinda unui destin exemplar şi cartea care dă măsura unui timp istoric. Ea este, în vibraţiile ei intelectuale, biografia unui savant care a opus rătăcirilor vremii crezul său personal, alcătuit din moderaţie, erudiţie şi curaj neostentativ. Timbrul lui Paul Cornea este cel al umanismului ce rezistă şi învinge, impotriva curentului şi ispitelor.

Identitatea intelectuală în veacul XX este legată, în mod direct şi dramatic, de cău­ta­rea sensului libertăţii. Dincolo de an­ga­ja­mente trecătoare şi dincolo de utopii, din­colo de negocierea cu o rea­litate modelată de fanatism şi de violenţă, intelectualul caută, cu pasiune şi cu dis­perare, acea cale care să îl scoată din labirintul orbirii şi al masificării. Atunci când nu se alătură corului de voci totalitare, spiritul critic va fi farul ce străpunge în­tu­ne­ricul barbariei, pro­pu­nând celor din jurul său al­ter­na­tiva la orbire şi dezumanizare.

Destinul Europei Centrale şi Răsăritene es­te de plasat în acest context al ca­pa­cităţii de asumare şi de apărare a autonomiei şi dem­­nităţii gândirii. La stânga, ca şi la dreap­ta ex­tremă, un repertoriu de fan­tas­me are ori­când potenţialul de a coloniza spaţiul pu­blic. Teroarea are un fundament ideatic, iar ideocraţiile sunt forme de do­mi­naţie ce am­biţionează să repete gestul prometeic. Dez­vrăjirea, eliberarea de sub im­periul re­ligiilor politice sunt vămile unui proces ce duce, inevitabil, la regăsirea cărării pier­du­te a umanismului.

Figură canonică a ultimelor de­ce­nii în istoria şi teoria literară, căr­turar ce a luminat, prin verbul său, Facultatea de Litere, erudit şi ele­gant în precizia analizelor sale, Pa­ul Cornea este exemplar pentru această forţă tăcută şi stenică a libertăţii afirmate demn şi fără emfază. Ceea ce l-a distins a fost curajul de a străbate un veac al fur­tu­nilor, descoperind, la finalul acestui par­curs, elementele unei filosofii ce mizează pe liberalism ecumenic, toleranţă şi în­cre­dere în potenţialul omului de a fi bariera ce se ridică în calea fanatismului.

Din acest trunchi al libertăţii se desprinde şi una dintre cele mai ambiţioase şi te­me­ra­re tentative de a revizita secolul co­mu­nist: cartea de dialoguri cu Daniel Cristea-Ena­che, Ce a fost – Cum a fost, este nu doar o suită de analize dense şi de formulări me­morabile, ci şi un autentic manifest ca­re închide între paginile sale mesajul adre­sat generaţiilor viitoare, asemeni unui în­dreptar. În vremurile în care radicalismele sunt din nou la modă, iar orbirea este nu­mele înşelător al generozităţii umane, Pa­ul Cornea expune eşafodajul unei reflecţii afine cu cea pe care s-au întemeiat, în Eu­ropa Centrală, gesturile lui Adam Michnik sau Leszek Kołakowski.

Ce a fost – Cum a fost imaginează o ma­ni­e­ră dialogală şi profundă de a călători că­tre miezul unui veac al pasiunilor revo­lu­ţionare. De la aderarea la partidul co­mu­nist în anii de după 1944 până la detaşarea de dogmă, deceniile de existenţă ale Ro­mâ­niei Populare şi mai apoi Socialiste sunt re­constituite cu ochiul şi mâna unui pro­za­tor tacitian, atent la dinamica delicată a re­laţiilor care se stabilesc în cadrul acestei lumi modelate de viziunea şi de brutalitatea partidului unic.

Întâlnirea cu comunismul, su­gerează Paul Cornea re­cur­gând la o manieră de in­terpretare nuanţată şi epis­temic validă, se cere redată acestui context generativ al începuturilor. Ma­tu­ri­za­rea tânărului care îşi des­coperă crezul politic şi iden­titatea sub presiunea unei persecuţii abo­minabile şi ubicue este fundalul pe care se situează seducţia antifascismului. A rezista nedreptăţii şi crimei este, în România lui Ion Antonescu, ca şi în restul de Europă cap­tivă, opţiunea naturală pentru cei ce nu aderă la proiectul exterminaţionist şi totalitar. Oricât de modeste, gesturile ado­lescentului care alege lupta în ilegalitate in­dică temeritatea unei opţiuni. Anti­fas­cis­mul este, în cazul lui Paul Cornea, un prim pas către adeziunea comunistă. Motivaţia este previzibilă şi ţine de o dialectică sub­tilă a manipulării comuniste a sen­ti­men­te­lor antifasciste însele. Dintre cei care re­zis­tă, comuniştii sunt cei ce oferă cea mai so­li­dă şi puternică sursă de emulaţie etică. Şi aceasta de vreme ce efortul lor este spri­jinit de ţara ce se dedică înfrângerii na­ţio­nal-socialismului, Uniunea Sovietică.

În acest mod, în anii care urmează lui 1945, Paul Cornea devine unul dintre acei cre­din­cioşi care se alătură bisericii co­mu­nis­te. Lecturile din Marx şi Lenin nu sunt doar simple accidente de etapă, ci repere ale formării revoluţionare. Lucidă şi an­ga­jantă, introspecţia lui Paul Cornea permite accesul în universul mental al in­te­lec­tua­lului devotat cauzei. Prestigiul sovietic es­te axioma pe care se ridică monumentul co­munist. Modernizarea şi justiţia socială, eliminarea inegalităţilor şi zidirea unei lumi noi sunt temele ce revin în ima­gi­na­rul începutului de drum. Rusia lui Stalin este patria muncitorilor şi ţăranilor, iar Ro­mânia este chemată să calce pe urmele acestui exemplu ilustru.

Încrederea în justeţea unei cauze pe care partidul comunist o întruchipează este ra­ţiunea care îl animă pe tânărul re­vo­lu­ţio­nar. Împărţit între vocaţia de critic literar şi cea de militant, Paul Cornea îi întâl­neş­te, din chiar aceste momente ale tranziţiei către totalitarism, pe cei care vor fi fău­ri­torii de canon ai realismului socialist. Lec­ţia de educaţie comunistă în stil stalinist pe care i-o oferă Nicolae Moraru este par­te din acest scenariu de domesticire a ela­nurilor critice. În democraţia populară ca­re stă să se nască, disidenţa unui marxist eretic nu are sorți de izbândă.

Până la 1965, Paul Cornea va trăi în miezul acestui teritoriu al bi­rocraţiei partinice. Iar această lun­gă carieră publică este şi ca­talizatorul despărţirii de iluziile tinereţii. Ascensiunea în cadrul UTM este şi episodul care ocazionează vizita în ţara lui Stalin - memorabilă, povestea acestei că­lătorii iniţiatice este cu atât mai im­por­tantă, cu cât seminţele îndoielii critice în­cep să fie puse de acum. Din coconul or­donat propagandistic în care se află, Paul Cornea are privilegiul de a descoperi o pa­trie sovietică în care arestările sunt fapt co­tidian, iar duplicitatea este parte din gra­matica antropologică. Dialogul cu colegii din delegaţia italiană anticipează in­cer­ti­tudinile, care devin dominante, treptate - până la ce punct este justificabilă sus­pen­darea democraţiei, motivată de saltul sta­linist către viitor? În Rusia anului 1949, în­soţitoarea sovietică a lui Paul Cornea îşi evo­că tragedia personală ca tragedie a unei naţiuni întregi.

1956, Ungaria şi raportul secret al lui Hruş­ciov sunt bornele în raport de care se de­fineşte această accelerare a procesului de emancipare intelectuală. Destalinizarea im­plică, în lectura marxistului revizionist ce devine Paul Cornea, eliminarea terorii şi descătuşarea unui potenţial de crea­ti­vi­tate pe care umanismul socialist pretindea a-l fi respectat. Critica lui Stalin, oricât de dramatică în consecinţe, nu poate fi decât primul pas în acest itinerar de regăsire a nobleţei utopice. Promisiunile dezgheţului hruşciovist sunt, pentru Paul Cornea, ca şi pentru colegii săi de promoţie maghiari ori polonezi, ocazia de a reafirma primatul demnităţii în faţa tiraniei de partid. Ra­ta­rea acestui moment de transformare este un punct de cotitură în biografia inte­lec­tuală a lui Paul Cornea. Închistarea cultu­ra­lă şi teroarea lui Dej sunt semnele că re­generarea poststalinistă rămâne doar o hi­meră.

Simbolic, dezvrăjirea ideologică pe care o do­cumentează Paul Cornea este legată de prezenţa unei cărţi ce marchează o epocă. The God that Failed, culegerea de eseuri editată de Richard Crossman, este legatul pe care îl lasă viitorului, sub semnul luci­di­tăţii care învinge utopia, o generaţie ilus­tră. Profetică, întâlnirea cu acest volum pre­cipită metamorfoza care se va încheia prin ieşirea din aparatul de stat, în 1965. Interogaţiile lui Koestler sau Silone sunt şi interogaţiile lui Paul Cornea. Eşecul sta­li­nismului decurge organic din ipoteza co­munistă însăşi. Sacrificiile în numele pro­gresului sunt ofrandele tragice închinate unei zeităţi monstruoase. Liberalismul uma­nist al lui Paul Cornea este zămislit din acest aluat al lucidităţii vizionare.

Primăvara pragheză este epitaful pe care istoria îl aşază peste cre­dinţele tinereţii. Brejnevismului îi corespunde primitivismul sta­linismului naţional al lui Nicolae Ceauşescu. Despărţirea de utopie este în­tâlnirea cu energiile profesorului. Ceea ce munca de partid şi de stat a zăgăzuit iese la suprafaţă acum. Căci umanismul lui Pa­ul Cornea este, simbolic, un umanism ener­getic, luminos şi creator de şcoală. Efigia profesorului şi a cărturarului se iveşte în acest spaţiu eliberat de seducţiile co­mu­ni­zante. A scrie, a citi şi a gândi sunt for­mele de rezistenţă la barbarie.

Ce a fost – Cum a fost este oglinda unui des­tin exemplar şi cartea care dă măsura unui timp istoric. Ea este, în vibraţiile ei intelectuale, biografia unui savant care a opus rătăcirilor vremii crezul său per­so­nal, alcătuit din moderaţie, erudiţie şi cu­raj neostentativ. Timbrul lui Paul Cornea este cel al umanismului ce rezistă şi în­vin­ge, impotriva curentului şi ispitelor. //

// Ce a fost – Cum a fost

// Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache

// Editura Polirom / Cartea Românească, 2013