Pentru cine votează românii din diaspora

Elena Stancu | 07.01.2020

În timpul alegerilor prezidențiale, am strâns câteva povești ale românilor care trăiesc în Germania, dar votează pentru România.

Pe aceeași temă

Daniel Sviștea, 18 ani, a fost membru al comisiei de votare din Mainz, Germania, în timpul alegerilor prezidențiale. În noiembrie 2019, a votat prima oară pentru România. Dacă îl întrebi pe Daniel de unde e, o să-ți răspundă că e din România, deși s-a născut în Germania și are dublă cetățenie, germană-română. La alegerile europarlamentare a trebuit să aleagă dacă votează pentru România sau pentru Germania – a ales România.

Pe 26 mai, a plecat de acasă la secția de votare din Offenbach împreună cu părinții lui. Luaseră cu ei drapelul României cusut de bunica Varvara din Beiuș, județul Bihor. Deși au stat patru ore la coadă, niciunul nu a reușit să voteze, la fel ca alte mii de români.

Atunci au decis să se implice în organizarea alegerilor prezidențiale. Părinții lui, Anca și Dan Sviștea, au găsit un spațiu pentru secția de votare din Mainz, au trimis zeci de e-mailuri, au ținut legătura cu reprezentanții Consulatului României de la Bonn și cu autoritățile germane. În noiembrie, toți trei au făcut parte din comisia secției de votare din Mainz. Steagul cusut de bunica Varvara a stat lângă urna de vot.

În ianuarie 2019, am început să lucrăm la proiectul nostru, „Plecat“, un portret al comunităților de români din diaspora. Am fost în Spania și în Germania și am cunoscut muncitori în construcții, artiști, corporatiști, barmani, patroni de restaurant, cerșetori, consilieri la primărie, menajere, profesori, asistente medicale, preoți, vânzători, IT-iști, doctori, culegători de fructe și elevi. Am vorbit de­spre problemele românilor plecați, de­spre realizări, tristeți, bucurii și despre dorurile lor.

În Frankfurt am Main, am cunoscut o comunitate de români care s-a mobilizat după europarlamentare, când mii de români nu au reușit să voteze, deschizând șase secții de votare în zonă.

Dorothea Krampol, 65 de ani, a fost motorul grupului de inițiativă: ea a ținut legătura cu autoritățile germane, a trimis zeci de e-mailuri, a transportat urnele și cabinele de vot cu mașina personală. A făcut acest efort, cu toate că ea nu a putut vota la alegerile prezidențiale: Dorothea, părinții și fratele ei au plecat din România în 1982 cu pașapoarte fără cetățenie.

Tatăl Dorotheei era austriac, iar mama, originară din Ialomița. Bunicii ei au lucrat pentru familia Știrbei, iar tatăl a copilărit la castelul din Dărmănești. La sfârșitul războiului, rușii l-au trimis la Bug, existând pericolul de a fi împușcat la un moment dat. Tatăl ei nu a putut studia Medicina pentru că nu avea origine sănătoasă.

Locuiau în București în anii ‘80 și vremurile erau din ce în ce mai grele. După ce fratele Dorotheei, care voia să studieze Teatrul, nu a reușit de două ori la facultate, s-au hotărât să plece din țară. Austriecii le-au spus că nu-i pot ajuta, dar să încerce în Republica Federală a Germaniei. Au depus actele, primind răspuns abia după doi ani. După ce au făcut o săptămână greva foamei și s-a vorbit despre ei la Radio Europa Liberă, autoritățile române le-au dat voie să plece.

S-au stabilit la Hanau, unde Dorothea locuiește și azi. A studiat Filologia, dar, în primii ani petrecuți în Germania, a lucrat în domeniul marketingului. Astăzi, predă limba germană la un liceu și traduce din franceză și din engleză. Mulți ani, a fost interpret de limba română pentru poliția germană, dar spune că acum, din fericire, e căutată din ce în ce mai rar.

A devenit voluntar la Asociația Româno-Germană la începutul anilor 2000, când a început să facă lecții de germană cu imigranții români. „A fost o perioadă foarte neplăcută, când presa germană era negativă la adresa românilor“, povestește ea. Dorothea Krampol ține și astăzi cursuri de limba germană la sediul asociației: cel mai tânăr student are 16 ani, iar cel mai în vârstă, 60.

Nu și-a cerut niciodată cetățenia română și spune că nu se definește printr-un pașaport, prin mâncarea românească sau printr-un partid politic. „Mă definesc prin limba și cultura române“, spune ea. „E țara mea, indiferent dacă sunt cetățean sau nu. Dorința mea e să se întâmple ceva acolo, să se termine cu guvernele astea cu oameni de ultimă categorie, nu cred că mai există așa ceva în altă parte.”

„Românii au învățat democrația“

Preotul Ștefan Anghel spune că mobilizarea românilor din Frankfurt și din împrejurimi a fost un răspuns la lipsa de implicare a autorităților române. Pe măsură ce numărul românilor din zonă a crescut (în 2018, trăiau în landul Hessen, care cuprinde și orașul Frankfurt am Main, 67.450 de români, față de 39.320 în 2014, conform Institutului german de statistică), au crescut și nevoile comunității.

De ani la rând, românii din zonă cer deschiderea unui Consulat al României la Frankfurt, dar până acum solicitările au fost ignorate.

Preotul Ștefan Anghel, 63 de ani, a venit la Offenbach am Main în 1995, împreună cu familia. Avea patru copii, iar cel mai mic terminase clasa I și cel mai mare, a IX-a. Deși fusese trimis de Biserica Ortodoxă, preotul nu primea salariu și a muncit la negru primii cinci ani, în timp ce slujea duminica la biserică. „Mergeam la o bătrânică, o spovedeam, o împărtășeam și zicea: «Părinte, mi s-a înfundat chiuveta. Nu știți un instalator?». «Ba da, cum să nu». Mă duceam la mașină – aveam portbagajul plin de scule –, curățam sifonul și curgea apa.“

Părintele a făcut de toate: a pus tapet, a lucrat în construcții, a fost contabil la o firmă după ce a învățat germana, a lucrat pentru o companie de asigurări. Familia lui locuia într-un spațiu oferit de Biserica Evanghelică – șase persoane în 64 de metri pătrați –, iar copiii lui împărțeau ziare pentru 25 de mărci pe săptămână. Soția, care fusese medic în România, îngrijea o femeie în vârstă.

După ce a primit drept de muncă, preotul a lucrat mai mulți ani la o firmă de închiriat mașini unde avea program flexibil, fiind posibil să plece când avea o înmormântare. În prezent, se ocupă doar de comunitatea de români și de biserica românească: organizează cursuri de limba română, tabere pentru copii și oferă spații temporare de cazare românilor aflați în dificultate. (Când a văzut cum circulăm cu o autorulotă, ne-a invitat și pe noi să folosim baia și mașina de spălat.)

Din 2001, de când biserica românească funcționează într-o fostă hală, preotul a oferit Consulatului de la Bonn un spațiu în care să organizeze secția de votare din Offenbach, deși, la alegerile din 26 mai, Consulatul nu și-a asumat niciun cost pentru electricitate, apă sau stricăciunile făcute de miile de oameni care s-au înghesuit să voteze.

Ștefan Anghel spune că se simte obligat să se implice civic, pentru că oamenii vin „cu jalba“ la biserică, nu la Bonn. „Românii au învățat democrația, s-au maturizat. Sunt mândru de comunitatea de aici, s-a urnit căruța din loc.“

„Trebuie să schimbăm multe chestii din rădăcini“

Paula are 30 de ani și a venit în august la Universitatea din Giessen cu o bursă de cercetare pentru doctorat. A început doctoratul la Cluj, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, și studiază ADN-ul din miere.

Se bucură să ne cunoască, pentru că n-a mai vorbit de mult românește și îi era dor. Câteodată, aude români vorbind pe stradă, dar îi e rușine să îi oprească ca să discute cu ei. Paula își dorește ca, după ce termină doctoratul, să se întoarcă în România și să intre în cercetare; mai ales că acasă o așteaptă soțul, cu care s-a căsătorit acum un an și jumătate.

„Sper să pot face cercetare în România, e destul de greu, pentru asta trebuie să schimbăm multe chestii din rădăcini“, spune ea.

Deși avea bursă doctorală, Paula a lucrat la Cluj pentru diverse festivaluri (TIFF, Untold, Comedy Cluj), ca să poată câștiga niște bani în plus. „În România, nu avem ce ne trebuie la laboratoare, nu avem destule substanțe, nu avem resurse financiare“, spune ea. Bursa de cercetare este de 500-600 de euro pe an, iar un pachet de lame chirurgicale costă 200 de euro, așa că Paula trebuie să se gândească serios la ce poate să cumpere cu banii aceștia.

În Germania, are la îndemână toate materialele de care are nevoie. „Eu nu ar trebui să vin în Germania ca să fac un lucru care, în mod normal, ar trebui să ți se ofere acolo. Eu nu ar trebui să mă rup de familie ca să vin și să reușesc să fac o chestie experimentală.“ Paula își dorește ca votul ei să schimbe România, „să ne scape de sistemul ăsta de pile, de nepotism, care e peste tot, mai ales în facultăți“. „Eu toate studiile mi le-am făcut în străinătate: la licență m-am dus în Italia, la master, în Suedia și cumva tot ce nu reușește să îmi ofere sistemul de învățământ în România eu mă duc și fac în străinătate.“ //

Foto Cosmin Bumbut

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22