Petele dragonului

Codrut Constantinescu | 17.09.2019

Unul dintre efectele boomului chinez este răspândirea corupției și a individualismului, exact două dintre tarele pe care ideologia comunistă le respingea, aruncându-le în cârca capitalismului vicios.

Pe aceeași temă

Scriitorul Yu Hua este unul dintre cei mai cunoscuţi critici ai regimului comunist din Republica Populară Chineză de azi şi, trebuie să recunoaştem, ne-am mirat atunci când am aflat că el continuă să trăiască (aparent) liber în China, chiar în capitala Beijing. Ne-am fi aşteptat mai degrabă să ispăşească o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin zece ani în Laogai. Probabil că statura lui internaţională previne dispariţia lui subită în vreun lagăr de concentrare sau probabilitatea unui accident de maşină. Yu Hua, născut în sudul Chinei în 1960, este unul dintre cei mai mari scriitori de limbă chineză de astăzi. A scris poezie, proză scurtă, dar a devenit cunoscut prin romanele Strigăte în ploaie (1991), În viață (1993), Cronica unui negustor de sânge (1995)1 care are drept cadru uluitoarea revoluție culturală maoistă2, care i-a marcat copilăria. „Am crescut în timpul Revoluției Culturale. Părinții mei erau medici și o duceam ceva mai bine. Noi mâncam carne o dată sau de două ori pe lună, pe când majoritatea familiilor mâncau o dată pe an.“

Volumul China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor* reuneşte o serie de articole publicate de Hua în ziare occidentale de top (de la Los Angeles Times, International Herald Tribune și The New York Times, până la Corriere della Sera, pentru a ne face o imagine asupra respectului de care se bucură scriitorul chinez), în care îşi defăimează fără ruşine ţara, criticând cu umor regimul comunist pe mai multe paliere (politica lui, cenzura lui, dezvoltarea economică galopantă cu preţul unei poluări uriaşe, dezechilibrele sociale, din ce în ce mai accentuate etc.) pigmentând articolele cu frânturi din experiența lui de viață în China, totuși, o țară care rămâne un mister pentru noi, în ciuda faptului că suntem înecați de produsele fabricate acolo. Despre cenzură Hua scrie pe larg și ne permite să înțelegem cam care sunt limitele libertății de expresie de care se bucură chinezii, care, în ciuda unei dezvoltări economice spectaculoase, se confruntă și cu un sistem de cenzură atroce, care face tot posibilul să țină pasul cu dezvoltarea tehnologiilor de informare și comunicații, ceea ce nu e facil, când ai sute de milioane de posesori de telefoane mobile inteligente. Dar asta nu înseamnă că regimul comunist nu face tot posibilul să cenzureze internetul, cenzura fiind, alături de represiunea dură, unul dintre pilonii regimurilor comuniste. E drept, era mai ușor pe vremea lui Stalin sau Mao. „Ca să se poată exprima liber și să evite cenzura, internauții folosesc din plin mijloacele retorice și au devenit maeștri în utilizarea metaforei, a comparației, ironiei, umorului, exagerării, sugestiei etc., creând fraze splendide de o ironie usturătoare, pline de aluzii și de exprimări eufemistice.“ Dar oare bancurile din România lui Ceaușescu nu foloseau exact aceeași rețetă? Despre poluarea care afectează dramatic China și care este minimalizată cu toată puterea propagandistică de cătare Partidul Comunist, Hua scrie că „Pe vremea lui Mao Zedong, puterea politică era menținută prin îndoctrinare forțată; astăzi, principala metodă este creșterea economică. Sunt localități în care poluarea atmosferică este combătută prin limitarea circulației: mașinile au dreptul de a circula pe rând - mai întâi cele cu număr par, apoi cele cu număr impar“. O metodă de decongestionare a traficului care ne sună destul de cunoscut nouă, românilor trecuți de 40 de ani. Principalul factor poluant nu este nici fumatul (unii membri de Partid ar fi promis că se vor lăsa, pentru a diminua poluarea atmosferică!), nici circulația intensă, e drept, ci sutele de combinate chimice, petrochimice, rafinării și turnătorii, care elimină în atmosfer[ o poluare atât de teribilă încât în ianuarie 2013, de exemplu, în capitala RPC au fost 24 de zile cu smog. Paradoxal, poluarea nu ține cont nici măcar de directivele PCC. Ajuns în Hong-Kong, cazat într-un hotel pe malul marii, autorului a început să i se facă rău: organismul lui era obișnuit cu poluarea din Beijing, aerul proaspăt marin provocându-i atroce dureri de cap. Un cititor i-a recomandat, candid, să-și pună capul în dreptul unei țevi de eșapament pentru a-și reveni. În alt articol denunță „gradul de poluare din ultimele două decenii [din China] este la fel de mare cât toată poluarea din cele unul sau două secole de revoluție industrială la un loc“.

Criticile sale la adresa puterii comuniste sunt explicite: „Mă sună un reporter străin care vrea să știe ce semnificație are pentru mine cea de a șaizecea aniversare [a RP Chineză, proclamată la 1 octombrie 1949, când comuniștii și-au marcat victoria din războiul civil chinez, împotriva forțelor naționaliste ale Kuomindang-ului condus de Chiang-Kai-Șek, care s-au refugiat pe insula Formosa, fostă colonie japoneză, actualui Taiwan- n.m.]. I-am răspuns că din punctul meu de vedere este doar cu un an mai mult decât cea de-a cincizeci și noua“. De altfel, în articolul Amintiri despre ziua națională, Yu Hua rememorează pentru ziarul italian Corriere della Sera amintirile sale din copilărie legate tocmai de această dată mitică, fondatoare a Chinei comuniste, în care era proslăvit Mao Zedung, atât în filmele de la cinematograful provincial local, din sudul Chinei, cât și de ziarele oficiale, pe care tatăl său le folosea pentru a forma un fel de tavan în camera copilului. Care seara, înainte de a adormi, îl privea pe Mao în compania unor colaboratori care tot se schimbau, pentru că, de regulă, erau executați, unul după altul, dând dovadă de nesupunere ideologică. Nici Mao nu suporta prea bine critica adusă genialelor sale politici, cam ca Stalin, amândoi fiind la fel de ranchiunoși, având o memorie fabuloasă. Pentru un străin, combinația între regimul comunist represiv și economia capitalistă este greu de înțeles, unul dintre efectele boomului economic fiind răspândirea corupției și a individualismului, exact două dintre tarele pe care ideologia comunistă le respingea (teoretic) cu vehemență, aruncându-le în cârca capitalismului vicios. „Dintr-o societate în care politicul prima, am devenit o societate în care domnește banul, cu probleme tot mai mari de corupție, degradarea mediului și inegalitate economică.“ O altă racilă care ar afecta societatea chineză actuală este și nostalgia față de un trecut idealizat. Două astfel de manifestări ar fi tipice, una apărând printre săraci (în trecut toată lumea era săracă), iar cealaltă printre îmbogățiții prin metode dubioase, care atunci când sunt prinși și ajung în pușcărie (sau sunt în pragul sinuciderii) încep dintr-o dată să-i plângă de milă pe cei săraci, dar care măcar nu riscă nimic decât să sufere de foame și să doarmă într-un pat prost dintr-o garsonieră mizerabilă. În RP Chineză de azi, în ciuda faptului că ar fi devenit cea de a doua economie a lumii, aruncând asupra lumii un uragan de produse de export de calitate jalnică, există în continuare 100 de milioane de chinezi care trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi și care consumă „orez otrăvit, lapte praf și chifle din orez toxice, legume contaminate, șuncă fără pic de carne, jucării periculoase, ouă false sau tăiței de ghips“.

Articolele lui debordează și de un umor hâtru, Yu Hua folosindu-se de o gamă largă de povețe, întâmplări din trecutul bogat al chinezilor, pline de înțelepciune, pentru a-și întări eșafodajul argumentației sale. Un singur exemplu concludent. „În cartea Însemnări din pădurea de zâmbete din dinastia Quing, este o anecdotă care sună astfel: un om avea o prăjină de bambus foarte lungă și voia să intre cu ea pe poarta cetății. A încercat să o țină pe verticală, dar n-a putut intra; a încercat pe orizontală, însă tot în zadar. Atunci, un bătrân l-a sfătuit să o rupă în două și să intre“. În 2011 Yu Hua era mult prea optimist: „Cred că de acum încolo China nu are decât două opțiuni: fie merge pe calea democrației, fie pe cea a revoluției. Ambele sunt la fel de anevoioase“. Din păcate, până în momentul de față, partidul comunist nu a abandonat politica sa represivă, iar evenimentele recente din Hong-Kong demonstrează mai degrabă contrariul - comuniștii, structural, nu au cum să abandoneze puterea. Din lectura acestui volum de publicistică ne dăm seama că şi RP Chineză are probleme interne mult mai grave decât lasă să se întrevadă regimul comunist, obsedat de a reflecta în lume o imagine aurită, agresivă, care combină forţa militară brută cu mierea miliardelor (pe această Fată Morgana și oficialii români, de la Victor Ponta până la actualul premier, au impresia că o întrezăresc și că ea, sărmana, ne rezolvă toate problemele de dezvoltare a infrastructurii din România. Fiind o iluzie, așa și rămâne). //

1. Despre care am scris și în revista 22 https://revista22.ro/cultura/snge-contra-hran-n-china-lui-mao
2. Un adevărat război civil provocat de ideile aberante ale lui Mao Zedung.

YU HUA

China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor

Traducere din chineză și note de Mugur Zlotea

Editura Humanitas, București, 2019, 164 pp.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22