Plagiat cu binecuvantare academica

Gabriela Adamesteanu | 02.12.2002

Pe aceeași temă

In mai multe numere succesive din Observator cultural, Carmen Musat dezvaluie o situatie incredibila: editura Corint publica fara scuze manuale plagiate cu binecuvantarea presedintelui Academiei Romane, Eugen Simion.

Titlurile din Observator vorbesc de la sine. Ne rezumam la citate din articolele lui Carmen Musat:
"Cartea Mariei Cvasnii Catanescu, Limba romana. Origini si dezvoltare (Editura Humanitas, Bucuresti, 1996), nu este singura sursa de «inspiratie» utilizata de Florina Rogalski. In aceeasi situatie se afla si Dictionarul de termeni literari, aparut in 1976 la Editura Academiei RSR. Din acest dictionar, Florina Rogalski a preluat, tot fara ghilimele, pasaje intregi din articolul Umanism, semnat Zoe Dumitrescu Busulenga, pe care le-a «tricotat» intr-un mod... original (...)" ("Plagiatul continua" - Observator cultural nr. 140 - 29 oct., p. 9).

"La scoala, daca un elev este prins copiind, profesorul ii da nota 1 (unu). Cand un student copiaza, in facultate, la un examen, probabilitatea de a lua examenul respectiv este de 99%. Ce se intampla insa cand un profesor, care mai este si autor de manual, copiaza din diverse carti? Care este modelul pedagogic care i se propune unui tanar la varsta la care ar trebui sa invete nu doar din carti, ci si din relatia cu formatorul sau?

Descoperim, in fiecare saptamana, alte si alte carti din care Florina Rogalski a copiat fara nici o retinere pagini intregi. De ce? Chiar a crezut ca nimeni nu isi va da seama niciodata de inselatorie?

Sau a mizat pe «firma» academica a coordonatorului manualului si a considerat ca nimeni nu va indrazni sa spuna nimic, de teama ca l-ar putea supara pe Eugen Simion?

Ceea ce mi se pare inacceptabil, la aproape o luna de cand am semnalat plagiatul masiv din cartea Mariei Cvasnii Catanescu, este lipsa de reactie a celor direct implicati in aceasta inselatorie. Dl Eugen Simion tace academic si asurzitor, asteptand, probabil, ca apele tulburate sa se linisteasca si totul sa reintre in normal. Tace si Ministerul Educatiei si Cercetarii, preferand sa tolereze un manual de care elevii ar trebui feriti sau care ar putea fi, cel mult, prezentat in scoli ca exemplu de impostura. Tacere deplina si la Editura Corint, o editura a carei onorabilitate nu poate fi pusa la indoiala si care nu merita, cred, sa apara intr-o astfel de situatie din cauza unei «autoare» ca Florina Rogalski. Atitudinea aceasta - de strut care-si ascunde capul in nisip pana trece furtuna - este cu atat mai vinovata cu cat in discutie este un manual care ar trebui, nu-i asa, sa si formeze, nu doar sa in-formeze si, catusi de putin, sa de-formeze (...)" ("Plagiat in serie" - Observator cultural nr. 142, 12 noiembrie, p. 7).

Intre roman si autofictiune

Revista Apostrof, nr. 10 ne anunta ca: "Vineri, 4 octombrie a.c., orele 12, Fundatia Culturala Apostrof a decernat premiul sau statutar, ce poarta numele lui Negoitescu, lui Stefan Borbély (Gradina magistrului Thomas, 1995; Xenograme, 1997; Visul lupului de stepa, 1999; De la Herakles la Eulenspiegel. Eroicul, 2001; colaborari la numeroase volume colective; coordonari de volume).

Enumeram si urmatoarele premii:
Zaharia Boila, Amintiri si consideratii asupra miscarii legionare, Irina Petras, Teoria literaturii, George Banu, Uitarea, Ion Vartic, Cioran naiv si sentimental, editia a II-a.

In acelasi numar, Matei Calinescu semneaza un text de "re-lectura" despre Mateiu Caragiale, Recitind «Craii de Curtea-Veche». O re-lectura care s-a concentrat pe cronologia interna a Crailor:
"Pe baza indicatiilor temporale din text, se poate deci stabili ca actiunea propriu-zisa a Crailor se desfasoara intr-un an, adica din (poate 19) octombrie 1910 pana in - adoptand ipoteza unei simetrii intre inceput si sfarsit, pe care o sugereaza birtul din Covaci, valsul melancolic, Raselica, apoi Curtea-Veche si Pena - 19 octombrie 1911. Tot din text, daca tinem seama de ele, fie ca sunt subliniate, fie ca sunt mentionate in trecere, detaliile temporale ne ajuta sa determinam cronologic alte puncte importante - uneori puncte de rascruce - ale naratiunii (...) Pantazi are deci 53 de ani (in martie-aprilie 1911 va proiecta o casatorie cu duduia Ilinca Arnoteanu care avea 16!). Spovedania lui se prelungeste pana pe 10-11 decembrie 1910 (cand o intrerupe Pirgu care constata ca mai sunt trei saptamani pana la anul nou 1911 - p. 96) (...)

Socotind 6 luni din septembrie 1910, frecventarea Arnotenilor incepe din martie 1911 si dureaza 5 saptamani (...) Trecand acum la Pasadia, as sugera ca el are peste 65 de ani (...)

Care sa fie varsta lui Pirgu? El e fara indoiala mult mai tanar decat Pasadia si Pantazi si, tinand seama de cariera politica pe care urma s-o faca dupa razboi (...), banuim ca ar avea cam 30-33 de ani (...)".

Pornind de la cronologia naratiunii si a personajelor, metodic stabilite, Matei Calinescu ajunge la ipoteze surprinzatoare:
"Varsta naratorului, in 1910-1911, cand se petrece actiunea, ar coincide cu aceea a autorului atunci cand a inceput sa scrie romanul (25-26 de ani); dar naratorul isi pune povestea pe hartie peste ani si, in acest sens, el e si batran. E de altfel cazul oricarei scrieri memorialistice: distinctia intre varsta povestita si varsta povestirii. Ea e valabila si in cazul memorialisticii fictionale, simulate sau disimulate. Ipoteza mea de lectura a Crailor e ca avem de a face cu o autofictionalizare cu masti: in sensul ca naratorul vorbeste despre sine prin trei masti (cele trei personaje ale caror nume incep cu P).

Naratorul sugereaza ca sursa cartii sale ar fi insemnari contemporane cu faptele (...)

Sa fie 19 octombrie 1910 data la care i-a venit ideea Crailor de Curtea-Veche, ca un fel de iluminare interioara sau de revelatie? Ipoteza nu-i lipsita de o anume atractie - desi e neverificabila (...)".

Textul din Apostrof este doar un fragment dintr-un studiu mult mai amplu, pe care il asteptam.

Asteptam si Intoarcerea huliganului, al lui Norman Manea, din care Apostrof a publicat deja fragmente si probabil va continua sa publice. Volumul se afla in pregatire pentru o editura americana, una germana (Ed. Farrar, Straus, Giroux din New York si Hanser Verlag din München) si probabil una romaneasca.

Intamplarea a facut sa citesc intr-o versiune initiala, acum circa doi ani, Intoarcerea huliganului, cea mai puternica, cea mai intensa carte a acestui coleg romancier, pe care eu il pretuiesc in mod deosebit. Scrisa departe de Romania, Intoarcerea huliganului se refera insa la ea, la cele doua sisteme totalitare si la experientele unui personaj care preia multe din datele biografice ale autorului. Din nou o autofictiune. In intentia editurii si a autorului, este o carte de memorii, cu multe pasaje eseistice. Pentru mine, a fost un excelent roman. El se asaza in jurul singurei intoarceri, in 1997, a lui Norman Manea in Romania. Obsedante, admirabile sunt figurile parintilor.

Fragmentul din nr. 10 al Apostrofului are un ton colocvial-eseistic. Norman Manea discuta conditia evreitatii sale, a exilului, si felul in care a incercat sa repete (fara sa vrea, desigur) istoria lui Mihail Sebastian:
"Cand doctorul Freud te-a intrebat: ce ramane evreiesc intr-un evreu care nu este religios, nici nationalist si nu cunoaste limba Bibliei, ai balbait raspunsul formulat de el insusi: mult. N-ai explicat termenul, de vreme ce nici el nu avusese imprudenta sa explice.

Socul unea intrebarea cu raspunsul: evreu! Ne-religios, ne-nationalist, ne-cunoscator al limbii sacre! Despre el insusi, vorbea, de fapt, doctorul Freud? Fara a defini termenul? Se afla definitia in triada religie, nationalism, limba? Tocmai parintele psihiatriei, obsedat de sexualitate si complexul lui Oedip, sa ignore circumcizia? Legamantul gravat in carne! Circumcizia lui Isus, la o saptamana de la nastere, a devenit 1 ianuarie, inceput de nou calendar (...)

Gravat in carne, Noah ramasese, inevitabil, evreu, chiar daca purtatorul dobandise, intre timp, ghilimele, ca si doctorul Freud. Nu evreu, ci «evreu» il considera, astazi, monsieur Lyotard pe Herr Freud, ca si pe confratii sai Benjamin, Adorno, Arendt, Celan. Nu doar germani non-germani, ci si evrei ne-evrei, explica francezul. Suspecti care pun la indoiala traditia, mimesis-ul, imanenta, dar si «emigrarea, dispersia si imposibilitatea integrarii». Adica: «dubla neputinta a ne-schimbarii si schimbarii».

La cinci ani, in Transnistria, evreu era Noah, nu Norman. La 50 ani, in pragul noului exil, relatia se complicase, un nod de care domnul Freud nu poate sa nu fie interesat.

Psihanalistul ar trebui somat sa raspunda nu doar la la intrebarile pe care el insusi le-a pus, ci si la cele ale posteritatii. Nu ce ramane dupa ce ai pierdut ceea ce nu aveai, ci cum devii evreu prin Holocaust, comunism, exil.

Traume evreiesti, prin definitie? Initieri gravate in suflet, nu doar in trup, care te fac evreu, chiar daca n-ai fost? (...) Ce legatura are, dupa Holocaust si comunism, exilatul cu evreii, cand nu este sigur ce si cat ar avea in comun cu sine insusi?

Mult, sustine vienezul. Vrei, nu vrei, ai multe in comun cu ei si cu tine insuti, crede doctorul Freud. Conectat, la 5 ani, la un destin colectiv, ai fost incarcat cu o acreditare mai grava decat legamantul gravat in carne (...)

Domnul Freud intelege confuzia exilului, deposedarile si eliberarea pe care le prilejuieste, stie ce inseamna America, tara exilatilor, si ce inseamna domiciliul real, functional, impersonal al camerei de hotel. In sfarsit, limanul limanurilor: pustiul unei incaperi impersonale.

Exilul inceput prin smulgerea din placenta materna isi afla, in final, patria: hotelul. Patria accesibila, democrata, inchiriabila. Ospitaliera si indiferenta, cum se cuvine (...)".

Cititorul recunoaste sunetul inconfundabil, luciditatea eleganta si subtila a eseisticii lui Norman Manea: "Sa fie vorba, Herr Freud, de anamneza tragediei colective sau de incapacitatea solitarului de a suporta uniforma?

Uniforma tragediei, ieftin vanduta la coltul strazii.
Dar negarea ororilor, ridiculizarea lor plictisita? Trivializarea ar fi, pana la urma, o necesara operatie de digestie si eliminare? Doar astfel se mentine, s-ar parea, vitalitatea comediei umane.

Altminteri, cum sa se mai bucure bietii actori de roadele pamantului? (...) Umilinta de a fi definit printr-o negare colectiva si o catastrofa colectiva nu este neglijabila, doctore.

Nu suntem, insa, doar doua catastrofe colective, oricare ar fi ele. Suntem mai mult decat atat, mai mult si altceva. Mai mult si altceva, mai mult si altceva, mai mult, mai mult ar trebui sa repetam, la nesfarsit, in toate limbile pamantului, ca un disc uzat care se invarte fara sa poata fi oprit.

Suferinta nu ne face mai buni, nici eroi. Suferinta corupe, ca tot ce este omenesc, iar suferinta livrata public corupe iremediabil. Discursuri de comemorare si discursuri de contestare si sesiuni terapeutice cu tema «life is beautiful». Moartea nu transformna neaparat exisenta in destin, cum credea Malraux, ci o jefuieste de propria realitate. Executie de rutina, atat, lesul unui gandac aruncat la gunoi sau ars in cuptoare sau expiat, leguma batrana, in patul conjugal (...)" (Norman Manea - Divanul vienez, in Apostrof nr. 10, 2002, pp. 20-21).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22