Povesti pentru copii si oameni mari

Ioana Ieronim | 24.10.2007

Pe aceeași temă

"De la Epopeea lui Ghilgames, prima poveste a omenirii - intreaga noastra istorie... e o poveste", remarca Ioana Vieru, directoarea festivalului si directoarea teatrului de copii din Alba Iulia, explicand viziunea care a stat la baza festivalului de teatru initiat anul trecut in orasul transilvanean. La cea de-a doua editie, acum, in octombrie, festivalul doreste si reuseste sa fie relevant pentru intreaga comunitate din oras si din zona, de la mic la mare - si prin aceasta are, la noi, un format unic. Festivalul implica forte artistice de prima mana din tara, ca si oaspeti straini si desfasoara o diversitate de paliere de actiune si interactiune artistica. Este exploatat la maximum potentialul locului, considerabil - fortul monumental, pietele publice, cladirile ample vechi, somptuoase, dar si noi. Festivalul reuneste spectacole pe scena, dar si in spatii neconventionale, activitati si ateliere artistice - la spitale, case de copii (centre de plasament), camine de batrani din Alba Iulia si din zona, la scoala si universitate. Pornit de la intuitia ca oamenii locului au nevoie de teatru, Ioana Vieru si Alina Moldovan, director artistic al festivalului, au gandit festivalul ca pe un intreg cu multe fatete, au obtinut sprijinul entuziast al autoritatilor locale (o mentiune speciala pentru Ion Dumitrel, presedintele Consiliului Judetean Alba, ca si pentru primaria orasului) si au avut satisfactia sa vada ca reactia publicului a intrecut, intr-adevar, toate asteptarile. Sute si sute de copii, de oameni veniti de aproape si departe au fost prezenti, facand chiar si spatiile cele mai mari de spectacol uneori neincapatoare. Fiindca teatre profesioniste nu exista intr-o serie de orase din apropiere - Blaj, Sebes, Aiud, Medias, Orastie, Deva, Hunedoara, Campia Turzii...

 Spectatorii transilvaneni au avut parte de o serie de spectacole de cea mai inalta tinuta aduse de Teatrul Odeon: Sefele, Un tango mas (Razvan Mazilu), Ionesco - 5 piese scurte, recenta premiera a lui Radu Afrim E doar sfarsitul lumii. Dorina Lazar, actrita unica pe care o stim, in afara prezentei pe scena in piesele Ionesco si in Sefele, a prezentat ca lectura piesa Alinei Nelega Amalia respira adanc, cu care a facut in acest an o impresie deosebita si la teatrul LARK din New York.

 O sarbatoare rara au fost pentru un public spectator rafinat serile cu Teatrul Act si Marcel Iures - Capra lui E. Albee si Oleanna lui Mamet. Revizorul, de la Teatrul de Comedie din Bucuresti, cu George Mihaita si Stefan Banica Jr., s-a numarat printre succesele cu numere mari ale audientei.

Teatrul National de Opereta din Bucuresti, in noua sa infatisare datorata noii conduceri (director Razvan Dinca), a dat o deosebita culoare evenimentului, in mai multe feluri: concertele de muzica vieneza in aer liber au redat orasului ecouri ale naturii sale de traditie central-europeana - orchestra teatrului, cea mai calificata din tara pentru acest gen de muzica, a incantat auditoriul mai multe seri in sir, iar orchestra de camera a Operetei a oferit un concert simfonic admirabil in Catedrala Catolica a orasului - un alt moment de buna aducere aminte a traditiilor practicii muzicale printre vechii transilvaneni. Spectacolele de succes Broadway-Bucuresti si Bal au pus in joc alte doua stiluri, musical si teatru-dans.

Cine nu a mai fost (de mult) intr-un teatru de copii, ar trebui din cand in cand sa incerce experienta aceasta. E greu de exprimat energia, bucuria, suspansul, participarea maselor de copii la un spectacol - si arta celor de pe scena sa foloseasca nu numai proaspata capacitate copilareasca a mirarii, dar si entuziasmul galagios al celor mici. Au fost prezente la Alba Iulia, alaturi de teatrul-gazda, teatrele de papusi din Constanta, Cluj, Craiova, Bacau, Sibiu, Arad (cu un spectacol prezentat in acest an si la Avignon), Galati, Targu Mures.

 Dintre spectacolele aduse de oaspeti, s-a remarcat Macbeth, jucat cu actori si papusi de trupa Grodno din Belarus, in viziunea regizorala a lui Oleg Zhiugzhda, o lectie de subtila modernitate, dezinvoltura si capacitate de a vizualiza scenic, simbolic, fibrele de profunzime ale tragediei. Trupa, care se bucura pe buna dreptate de recunoastere internationala, mai are in repertoriu si alte piese ale lui Shakespeare.

Flamenco vivo, al Asociatiei Andalusia-Alhambra, a reprezentat cu impecabil profesionalism traditia iberica, in spiritul vitalitatii antrenante a genului.

 Neobosit, talentat, generos, Doru Rancea, in Fii si tu clovn, a cooptat copii si oameni mari in bucuria jocului - interactiv - atat in aer liber, cat si in spitale.

 Reusitele ateliere de lucru pentru copii (activitati teatrale, cu papusi etc.) au fost coordonate de Oana Leahu, directoarea Teatrului Ariel din Targu Mures, care a prezentat, printre altele, un spectacol de papusi pentru toate varstele - Ninigra si Aligru, dupa Nina Cassian. Un atelier de dramaturgie a fost condus de  Mihaela Michailov.

 La categoria atelier au fost remarcabile doua contributii straine - teatrul de umbre, condus si explicat de poloneza Magdalena Kiskzo, o expresie cu un potential de exceptie (teatrul Okno fondat de artista a avut succes international, printre altele, cu un spectacol Garcia Lorca), si un atelier interactiv pe teme vitale ale adolescentei si comunicarii, cu Théatre de l’Oprime, Paris (condus de Rui Fati).

 Au dat sens cuvantului poveste si expozitiile, printre care: expozitia de fotografii Rodeo, contributia Centrului Cultural American, ca mostra de traditie si mitologie americana, a fost deschisa de Judy Moon, sefa serviciului de presa si cultura a Ambasadei Americane la Bucuresti ; Ilustratii de carte pentru copii, organizata de Casa Ilustratorilor Bucuresti.

 Au avut loc lansari, printre care: revista de teatru clujeana ManInFest, Miruna Runcanu si C.C. Buricea-Mlinarcic; Fotoliul scepticului spectator, de M. Runcanu (Unitext); George Mihaita, Dramele adolescentilor; Ion Moldovan, 11 Artisti de nota 11; Athénée Palace, de R.Waldeck (Humanitas), urmat de spectacolul lectura cu tineri actori din Targu Mures.

Ca un prim pas catre intentia de a forma si un teatru dramatic (sau o sectie) la Alba Iulia, Teatrul de Papusi Prichindel  a produs Visul unei nopti de vara, de W. Shakespeare, un spectacol de Beatrice Rancea. Premiera spectacolului a avut loc in ultima seara a festivalului si este o reusita de calibru a regizoarei. Exuberant, ingenios, indraznet, de admirabila forta plastica, mergand la esenta sensurilor shakespeariene din aceasta capodopera, piesa este o meditatie asupra calitatii universale, de interregn, in care evolueaza fiinta umana. A avut un succes rasunator de public, fiind bine servita de interpreti. Voi numi, in treacat, doar pe Ioana Vieru, George Calin - un Puck de unica expresivitate - si trupa actorilor amatori din piesa: un grup autentic de businessmeni chinezi din Romania, care au fost dirijati de regizoare cu atata arta, incat au avut o contributie majora la succesul piesei. Ar fi intr-adevar de dorit ca spectacolul sa fie jucat si in alte orase.

Festivalul de teatru de la Alba Iulia este exemplar prin forta solidaritatii constructive care il caracterizeaza, prin spiritul de noutate si indrazneala, prin calitate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22