Pe aceeași temă
Producţia cinematografică autohtonă s-a integrat în ceea ce criticii de film numesc „noul val“ al filmului central şi est-european. Depăşind momentul critic al reaşezării de după 1989, filmul românesc a cucerit repede cele mai mari premii şi manifestări de gen din Europa şi, imediat, de peste ocean. Cu toate acestea, efortul de a se regăsi pe ecranele cinematografelor autohtone a însemnat şi o luptă pentru crearea unei alternative pentru cinefilii românii. Astfel nu au întârziat să apară producţii care au reuşit să readucă publicul în sală.
Regizorii şi criticii, deopotrivă, au semnalat necesitatea „reinventării“ cinematografului românesc, aşa cum în Europa Centrală şi de Est se făceau eforturi în acelaşi sens. Pentru succes nu a fost suficient doar producerea de filme de calitate, ci a fost necesară o muncă de promovare.
În tot acest demers s-a angajat Institutul Cultural Român prin festivalurile pe care le-a organizat şi prin propunerea ca filmele româneşti să participe la diferitele concursuri internaţionale şi locale.
Festivalul de Film Românesc de la Moscova a fost organizat de ICR în parteneriat cu Ambasada Federaţiei Ruse. Festivalul reprezintă „o mică istorie“, conform spuselor ambasadorului României la Moscova, Excelenţa sa Constantin Mihail Grigorie. El a precizat că spaţiul oriental al Europei este încă un spaţiu virgin, cel puţin până în acest moment, pe care cultura românească, în particular filmul, trebuie să-l descopere.
Primul Festival de Film Românesc la Moscova s-a desfăşurat în perioada 18 noiembrie – 1 decembrie 2010, ca un început în care filmele celor două arii de cultură au reuşit să realizeze „pod diplomatic“, a spus ambasadorul, în cadrul întrevederii de la sediul ambasadei, întrevedere la care am fost invitaţi reporterii din România prezenţi la Moscova cu ocazia evenimentului, înainte de deschiderea oficială a festivalului. Ambasadorul a prezentat festivalul ca unul dintre cele mai importante instrumente de diplomaţie „întrucât cultura este aceea care creează cel mai repede şi cele mai trainice punţi între civilizaţii, iar în relaţiile dintre România şi Federaţia Rusă sunt necesare cât mai multe astfel de punţi“.
În cadrul conferinţei de presă, Ştefana Mărmureanu, director de arte vizuale la ICR, a amintit că acest eveniment cinematografic nu se reduce la ceea ce s-a întâmplat la Moscova, ci constă în două etape: luna octombrie cu Festivalul de Film Rusesc în România, când au fost prezentate peste 20 de pelicule ruseşti, vechi şi din „noul val“ rusesc, perioadă în care s-au definitivat tratativele pentru Festivalul de Film Românesc de la Moscova. Tot atunci, ambasadorul, prezent la conferinţă, şi-a exprimat speranţa că evenimentul va putea deveni anual prin colaborarea celor două părţi.
Ca şi în cazul festivalurilor din UE, şi cel de la Moscova a fost organizat de ICR în parteneriat cu diplomaţii Federaţiei Ruse.
Din partea rusă, au fost prezenţi reprezentanţi ai Moskfilm. Naum Kleiman, directorul Muzeului Central de Stat al Filmului Rus, originar din Chişinău, a subliniat problema cu care încă se confruntă cinematografia nu doar cea rusă, dar şi cea românească: difuzarea. Producătorii trebuie să lupte pentru a-i convinge pe cei care difuzează film să propună publicului şi producţiile „noului val“, dar şi cele din arhivă, care nu au avut scopul de a „obţine premii doar, ci şi de a oferi un nou act de cultură“.
„Filmul nu e o simplă distracţie. Filmul este o fereastră către o altă cultură, către o altă istorie şi noi înţelegem că fără o susţinere din partea statului român nu ar fi existat minunea românească, nu ar fi fost posibilă această retrospectivă“, a adăugat directorul muzeului rus, subliniind rolul statului român, în particular al ICR, în organizarea acestui eveniment.
Cinematograful care a găzduit festivalul a părut să fie neîncăpător. Cinema Hudojestvennîi (Cinemaul de artă) a fost astfel scena pe care, timp de 12 zile, au rulat, la ora cea mai potrivită, filme româneşti.
În seara deschiderii, a fost prezentă în sală şi Ana Pendrakovskaia, directorul general al reţelei cinematografice GUP – Moskovskoe Kino, reţea din care face parte şi Cinema Hudojestvennîi.
Ana Pendrakovskaia a invitat presa rusă să prezinte acest eveniment pentru public, întrucât, a subliniat ea, este „la fel de important ca multe alte manifestaţii străine“ care au avut loc în acelaşi cinematograf.
Unul dintre reprezentanţii presei ruse, reporterul celei mai importante publicaţii de cultură moscovite, Literaturnaia Gazeta, a intervenit, cerând organizatorilor mai multe detalii despre finanţarea festivalului, subliniind că în Federaţia Rusă cultura are încă de înfruntat o mentalitate legată de utilitatea şi necesitatea actului de cultură în spaţiul public, adăugând că filmul face parte din acest act de cultură şi de aceea trebuie promovată şi creaţia locală sau regională (Europa Centrală şi de Est din care Rusia face parte), într-un peisaj de cinema în care producţiile de peste ocean sau din alte regiuni ale lumii, nu neapărat cele mai bune, încă monopolizează.
Festivalul a debutat cu pelicula Cea mai fericită fată din lume, semnată Radu Jude. Cerându-se din partea presei o motivaţie a acestei alegeri, răspunsul din partea organizatorilor a fost că, deşi filmul, la prima vedere, pare că se reduce la o simplă scenă, totuşi descrie foarte bine un parcurs al unei societăţi spre o reaşezare în noul vad economic şi social pe care urma să-l ocupe, realitate comună atât României, cât şi Federaţiei Ruse.
În următoarele seri din cadrul festivalului au rulat filmele, în ordinea programului: E pericoloso sporgersi semnat de Nae Caranfil, Train de vie al lui Radu Mihăileanu, Trafic al lui Cătălin Mitulescu, Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea al lui Cristi Puiu, Moartea domnului Lăzărescu semnat tot de Cristi Puiu, Hârtia va fi albastră al lui Radu Muntean, A fost sau n-a fost al lui Corneliu Porumboiu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile al lui Cristian Mungiu, California dreamin al lui Cristian Nemescu, Megatron semnat de Marian Crişan, Călătoria lui Gruber al lui Radu Gabrea, Concurs de Dan Piţa, Croziera de Mircea Daneliuc, Reconstituirea, Balanţa şi Terminus Paradis, toate trei semnate Lucian Pintilie.
Printre titluri se regăsesc şi pelicule mai vechi, de dinainte de 1990, cu scopul de a crea o legătură între filmul de după 1989 şi cel de dinainte, prezentând cinefililor ruşi o imagine mai completă a istoriei filmului contemporan românesc, aşa cum au motivat organizatorii.
Filmele prezentate au fost premiate la mai multe festivaluri şi concursuri internaţionale, reprezentând un adevărat fenomen cultural cu care România se poate mândri, deşi s-a depăşit etapa „acestui complex de a lua premii, căci am luat foarte multe, totuşi asta este o garanţie a calităţii filmelor“, a precizat cineastul român Marian Ţuţui, critic de film, unul dintre organizatori. Cineastul a mai adăugat că „dacă este ceva cu care să ne lăudăm acum, ca români, acel ceva este filmul“. //
