Prin salile de cinema (I)

Scena cinematografica romaneasca e in continuare dominata de productiile hollywoodiene, cele mai multe mediocre. Exista, din fericire, si alternative - europene sau americane, dar ele sunt cel mai adesea marginalizate - difuzate o perioada scurta in sali sau chiar programate in cinematografe cu circuit restrans.

Una dintre aceste alternative trece neobservata si e o mare nedreptate. E vorba de un film unguresc, o capodopera, asa cum apar doar 4-5 pe an in intreaga lume: Taxidermia (2006), de Pálfi György. Filmul a fost inclus anul trecut, la Cannes, in sectiunea Un Certain Regard si a fost proiectat la TIFF tot anul trecut. In cronica pe care am scris-o dupa festivalul de la Cluj povesteam filmul, crezand ca nu va fi distribuit nicidecum in Romania. Am gresit doar pe jumatate, caci distributia de care a avut parte e foarte redusa. In Bucuresti, filmul nu ruleaza decat la Cinema Union (care apartine Cinematecii Romane), unde are mult succes. Acum n-o sa-l mai povestesc, caci merita din plin sa-l descoperiti singuri! Grotesc la limita suportabilului, cu imagini socante, Taxidermia e un film de exceptie, cu o fantezie debordanta (ecranizare dupa niste povestiri) si o imagine de nota 20. Imbinarea grotescului povestii cu sublimul imaginii e ceea ce da forta peliculei, dar totul e dublat de un scenariu foarte cursiv, fara impotmoliri si fara lungimi. Neaparat de vazut, atat cat il mai prindeti in cinematografe, caci filmul e unul ce trebuie vazut pe ecran mare, nu la TV!

O alternativa e si un film care fusese proiectat la TIFF 2006 si e o coproductie franco-georgiana: 13-Tzameti, de Gela Babluani. Filmat in alb-negru, cu o imagine foarte buna, pentru care a si obtinut un premiu la festivalul de la Cluj - Tarrel Meliava, cu un rol principal (George Babluani, fratele regizorului) surprinzator de bun pentru un incepator si cu o poveste stranie care se incheaga foarte bine mai ales in a doua jumatate a filmului, Tzameti a obtinut si Premiul Criticii Internationale - FIPRESCI, tot la TIFF 2006. Din pacate, si acesta a avut parte de o exploatare restransa - cinematografele comerciale nu se inghesuie sa includa in program filme de acest tip. Inexistenta unei sali de cinema "de arta si eseu" in Bucuresti devine tot mai problematica.

 Lemming (2005) e filmul unuia dintre cei mai incitanti regizori francezi contemporani - Dominik Moll. Un film straniu ca si precedentul (Harry, un ami qui vous veut du bien, din 2000), o poveste plina de simboluri, cu un ritm lent, care avanseaza incetul cu incetul, reusind in acelasi timp perfomanta sa nu treneze si sa nu plictiseasca. Asta pentru ca regizorul stie foarte bine sa gradeze misterul si suspansul, tensiunea prezenta in permanenta. Filmul vorbeste despre singuratate, despre inadaptare, despre disperare si despre cum aceasta se poate transforma in nebunie si duce la dezastru. Totul sub semnul lemingului - rozator mic, de origine scandinava, care in mod inexplicabil ajunge pe o teava de chiuveta undeva in centrul Frantei. Un animal care esueaza intr-o lume straina, asa cum esueaza personajele din filmul lui Dominik Moll. Cu Charlotte Rampling, Laurent Lucas, Charlotte Gainsbourg si André Dussolier.

 Perfume: The Story of a Murderer/Parfumul  (2006) e unul dintre cele mai asteptate filme din ultima vreme. Productie Germania-Franta-Spania, filmul e realizat de unul dintre copiii teribili ai cinematografului german al anilor 1990 - Tom Tykwer (Alearga Lola, alearga!). Filmul de fata e ecranizare a romanului lui Patrick Süskind si exploateaza briliant straniul povestii. Nu atat de grotesc ca Taxidermia, accentele macabre nu lipsesc insa nici de-aici - ele compun, de fapt, miezul dur al filmului, impreuna cu ciudateniile lumii in care se desfasoara actiunea. Filmul e un fals policier, regizorul nu pune in centrul filmului incercarea cetatenilor din oraselul Grasse (capitala parfumurilor, din Provence) de a-l gasi pe ucigasul in serie care-i ingrozeste, ci marseaza pe motivele criminalului, ceea ce transforma filmul intr-o opera suprarealista. Lui Tom Tykwer ii reuseste demersul - filmul te tine in ciuda lungimii (2h 30). Unul dintre filmele importante din ultimul timp, care nu trebuie in nici un caz ratat!

 Selon Charlie/Lumea lui Charlie (2005) e un film marca Nicole Garcia, cu Jean-Pierre Bacri, Vincent Lindon, Benoit Magimel... "Marca Nicole Garcia" insemnand constantele actritei devenite regizoare (Le Fils préféré, 1994; Place Vendôme, 1998; L’Adversaire, 2002) de ceva vreme: personaje care se cauta si se resping unele pe altele, dar care au o nevoie acuta unele de altele; singuratate si nostalgie; deziluzie si speranta. Selon Charlie e acel gen de film "tipic francez", intimist, psihologic, cu personaje cu probleme (dar fara sa fie deprimant), care-i sperie pe amatorii facilitatilor hollywoodiene. Un film care merita descoperit, mai ales de catre cei familiarizati cu Nicole Garcia.

 People/Petrecaretii (2004), regia Fabien Onteniente, e o comedie franco-spaniola a carei actiune se petrece in Ibiza, in lumea starurilor. Nu rau, cu un José Garcia excelent, intr-un rol plin de verva, cu dialoguri amuzante fara sa fie geniale, merge pentru relaxare si e peste nivelul unei comedioare stupide.

 Mon colonel/Colonelul (2006), regia Laurent Herbiet, e un film fara mare impact, coproductie franco-belgiana cu un rol OK al lui Olivier Gourmet - unul dintre cei ai buni actori in momentul de fata. E o pelicula cu miza politica, readucand in actualitate discutia pe marginea razboiului din Algeria si a (i)legitimitatii comportamentului francezilor in fosta colonie.

Nici L’Entente cordiale/Intelegere cordiala (2006), de Vincent de Brus, nu se evidentiaza prin ceva anume. E o comedioara nu prea inspirata, cu Daniel Auteuil si Christian Clavier in roluri principale, plasata in lumea spionajului mondial. De evitat.

Asa cum e de evitat primul film romanesc al acestui an - Ticalosii, de Serban Marinescu. Nu e un film catastrofal, ca ultimele productii ale lui Dan Pita (Second Hand, Femeia visurilor) ori Sergiu Nicolaescu (Orient Express, 15), dar e la fel de insipid ca talk-show-urile lui Radu Moraru sau Dan Diaconescu (pe care filmul ii foloseste de cateva ori in propriile roluri). Ii lipsesc sarea si piperul, nu are nici un gust. Singurul lucru de mentionat sunt actorii (Horatiu Malaele, Stefan Iordache, Dorel Visan, Razvan Vasilescu, Mircea Diaconu...), dar ei nu reusesc nicidecum sa ridice valoarea filmului. Ticalosii e un film fara forta, inutil politic si inutil ca cinema.

Din pacate, a trecut complet neobservat Piccolo, Saxo et Compagnie/Aventurile lui Piccolo si Saxo - coproductie franco-romana (din partea romana - Studiourile Dacodac), lung-metraj de animatie, o premiera pentru Romania postcomunista. Regia e semnata Eric Guttierez si André Clavel si e un filmulet pentru copii, cu o animatie placuta. Nu e o capodopera, animatia nu exceleaza prin fantezie, dialogurile sunt putin cam erudite pentru copii, dar ar fi meritat totusi o atentie mai mare, caci un film romanesc de animatie (fie el chiar si coproductie) nu vezi decat o data la 20 de ani!!! Din fericire, se anunta un alt film romanesc de animatie in curand, realizat de Radu Igazság.

 Requiem/Recviem (2006) e un film german oarecum de actualitate pentru Romania, caci spune povestea (reala) a unei tinere din Germania anilor 1970, cu o mama extrem de bigota. Bolnava, tanara e obligata de mama sa se supuna unui ritual de exorcizare, caci mama e convinsa ca fata e posedata. Dupa cateva zile tanara moare de epuizare. Filmul, spuneam, este oarecum de actualitate in Romania, in contextul cazului de rastignire de la Manastirea Tanacu. In rest, regizorul Hans-Christian Schmid opteaza pentru un cinema "cuminte", undeva intre ciné-vérité si reconstituire romantata.

In sfarsit, un (alt) film francez de care se vorbeste destul de mult in spatiul francofon e La Môme/La Vie en rose (2006), de Olivier Dahan. Filmul e biografia unei artiste cu un destin tragic, de personaj romantic - Edith Piaf -, si ramane prin rolul absolut remarcabil al actritei Marion Cotillard, care o joaca pe cantareata. E un film excesiv de lung (140 de minute), cu multe perioade moarte, care ar fi putut foarte bine sa lipseasca, dar din care afli multe despre viata artistei. Daca va rezista, va fi doar gratie rolului lui Marion Cotillard, iar daca nu, atunci rolul din acest film va fi in mod sigur unul din varfurile filmografiei actritei.