Rapid si Kissinger

Duminica 29 iunie 1986, Los Angeles Times, un ziar cu o usoara aplecare spre risc si exotic, plonja în ocultism. Cititorii americani aveau în fata o compunere incalificabila: în jur de 1.500 de cuvinte despre un joc necunoscut. Misterul aluneca insolent si devenea sfidare pura, în josul paginii, unde se putea citi, negru pe alb, numele autorului: Henry Kissinger, prim-bariton al marii scolii diplomatice realiste de dupa razboi, om de stat masiv si profesoral, ca o tona cu ochelari. Sobrietatea fostului secretar de stat scancea umilita, printre randurile unui eseu scurt si patrunzator: “Cupa Mondiala - în functie de caracter”. Mr. Kissinger îsi dezvaluia public slabiciunile si recunostea ca e, din prima copilarie, membrul unui cult fanatic. Kissinger, americanul international si aseptic, intelectualul antisentimental, se dovedea microbist. Asta doar pentru ca, în interiorul statuii, se afla, foarte viu, celalalt Kissinger: un evreu istet si pasional, nascut în 1923, într-un vechi oras german: Furth.

Ein Volk - doua semintii

Nu e usor de vorbit despre Furth. Orasul e mic, asa cum sunt atatea orase ghemuite în provincialismul bavarez. Si extraordinar de complicat, asa cum au obligatia sa fie toate orasele istorice germane. Furth a fost distrus în timpul razboiului de 30 de ani (1618-1648). Dilema fatala, între disciplina calvina si splendoarea catolica, nu s-a stins, însa, atunci. Dupa 1900, frica de incluziune în grupuri straine a gasit alt sediu: lupta, la început dialectala si comerciala, cu Nürenbergul vecin. Furth si Nürenberg au continuat contrazicerea. Pe orice tema. Pe la 1910, contrazicerea a gasit o tema si un pretext moderne, sprintene si populare: fotbalul. FC Nürenberg si Spvgg Furth au dominat fotbalul german, primul fotbal german, dar au facut-o, de fapt, pentru a se separa mai bine. Spvgg (una din cele mai reusite încurcaturi de consoane-cuart ale faimoaselor prescurtari germane) a castigat primul titlu, dupa un meci de pomina. Era 2-2, în minutul 90, împotriva lui Vfb (decenta prescurtare!) Lepzig. Regulamentul era, pe atunci, infinit mai curajos. Daca nimeni nu înscrie, în 30 de minute de prelungiri, se joaca pana cand una din echipe moare sau înscrie. Cand Furth a înscris, în sfarsit, era minutul 153. O echipa care devine campioana în acest fel nu se mai teme de nimeni si, în orice caz, nu de Nürenberg. În 1920, un component al echipei face greseala sa se însoare cu o Fraulein din Nürenberg. Delincventul e silit sa se transfere la FC Nürenberg. În 1929, Spvgg Furth întalneste acasa pe FC Nürenberg si, fireste, fundasul central al oaspetilor încheie meciul în coma. In 1924, nationala pleaca la Amsterdam pentru un meci cu Olanda. Cu trenul. Lotul e aproape în întregime alcatuit din jucatorii celor doua supraputeri germane: FC Nürenberg si Spvgg Furth. Cele doua semintii calatoresc în vagoane separate si nu îsi vorbesc. Germania castiga cu 1-0, dupa un gol marcat de Karl Auer, membru al tribului Nürenberg. Nici un membru al tribului advers nu îl felicita si nu se bucura.

Monomania Spvgg

Asa aratau vremurile copilariei lui Henry Kissinger. Nascut în 1923, la Furth, Kissinger a devenit, repede, un mic fanatic local. Pana în 1938, cand Kissingerii parasesc stadioanele si istoria germana, manati de la spate de nazism. Furth castigase trei titluri. Apoi dispare. La Furth, fotbalul decade. Spvgg aluneca în ligile si subligile din care revine, abia la sfarsitul anilor ’70, dar nu mai sus de divizia secunda. Nürenberg face însa cariera. Mai întai în fotbal. În 1936, Nürenberg castiga campionatul si pune, astfel, capat conversatiei cu Spvgg Furth. Apoi, fara a schimba stadionul, în istorie. Marele stadion neoclasic din Nürenberg se goleste de multimile vii ale fotbalului si se încarca de otel si faclii. Incep colosalele parade si mitinguri naziste. In sfarsit, dupa înca 9 ani, în noiembrie 1945, cariera publica a orasului se prabuseste, în umilinta si pedeapsa. Procesul de la Nürenberg dureaza un an. Kissinger poarta uniforma americana. Sub vestmant: viitorul om de stat si vechiul suporter. Kissinger are astazi 83 de ani si e cel mai celebru suporter de rezistenta - categoria în care se aduna si cultiva o monomanie crunta fidelii cluburilor obscure. Marele diplomat nu a pierdut, de altfel, nimic din puritatea accentului german cu care pronunta impecabil: Spielvereinigung - cuvantul nascut pentru a anunta un examen de filologie si închiriat de germani pentru a descrie placerea jocului în echipa. Pe scurt: Spvgg.

Teoria culturilor nerasaritene

In 1986, aproape de senectute, Kissinger a decis ca e, din nou, potrivit sa se gandeasca la fotbal. Eseul din Los Angeles Times nu e o piesa usoara. Gandirea lui Kissinger (hranita masiv de morfologia civilizatiilor) e la post. Fotbalul e continuarea teoriei culturii, cu alte mijloace. Kissinger are dreptate. Dupa 20 de ani, observatiile sale stau în picioare. Kissinger a ghicit de ce joaca Germania ca Germania si Italia ca Italia, si de ce Brazilia e exceptia de la regula care trimite în fotbal umbra depresiva a istoriei. A ghicit din mai multe motive. Primul tine de copilarie. Atunci a fost Kissinger initiat în misterele acestui joc mereu lipsit de suflarea sau de lipsa de suflare a multimilor, societatilor si culturilor. Cand a fost izgonit din superba Germanie a copilariei, era prea tarziu. Kissinger stia totul. Misterul profund al apartenentei la un loc, un oras, un cartier, un trotuar, un club minuscul se nascuse si luneca prin vinele neariene ale micului Heinrich. Viitorul Henry n-a facut decat sa adauge stiinta de carte: Spengler, Huizinga, Elias, Veblen se aplecasera deja asupra sportului si a fotbalului în special, explicand functia si radacinile culturale ale acestui joc magnetic si universal. Kisisnger a supravietuit, astfel, nenumaratelor sale duminici americane fara fotbal european. Fotbalul nu mai avea mistere si, pentru Kissinger, nimic nu putea scoate din matca linia de observatie folosita în faimosul eseu din 1986. Dar Kissinger s-a înselat, asa cum li se întampla, mereu, teoreticienilor infirmati de un truc al istoriei. Interventia istoriei a fortat o corectura.
Ceva lipsea - adica - din eseul publicat în 1986. Nu atat comunismul si fotbalul lui prea putin studiat, cat optimismul fata de ceea ce poate electriza, iar, istoria Europei de Est. In 1986, Kissinger întelegea bine miscarea fotbalului si dependenta lui de cultura libera a Occidentului. Despre Est, Kissinger avea de spus doar atat: “Nu e deloc surprinzator ca nici o echipa est-europeana nu a ajuns în semifinalele sau în finala Cupei Mondiale. Prea multa planificare distruge creativitatea pe care se bazeaza jocul de fotbal”. Kissinger presupune tacit ca Estul e o zona de cultura moarta, un tesut cancerizat, exclus de la regenerare.

Giulesti strategic

Contraponderea acestei idei generale s-a prezentat, la lucru, de cateva ori: Craiova si Dinamo - 1983, Steaua - 1986, Nationala anilor 1993-’95. Însa niciodata n-au fost contrazise mai dur regulile realismului fatalist al lui Kissinger decat joia trecuta. Surpriza a venit din coltul cel mai umbros al mizeriei. Dintr-un ungher condamnat la dispret si inferioritate: Giulesti. Nu am nici o explicatie pentru victoria Rapidului în meciul cu SV Hamburg si mai ales pentru fotbalul de perfectiune cvasiitaliana jucat de o echipa practic necunoscuta. In aparenta, Hamburg a cazut secerata de ghilotina a doua goluri perfecte: Niculaie, cu o incizie de un hectar, si Buga, cu o crestatura scurta si vicleana. Dar Hamburg a fost anihilata de organizarea de joc a Rapidului, iar acest lucru e cel mai surprinzator eveniment al fotbalului românesc al ultimilor 10 ani. Capacitatea cerebrala si disciplina tactica pareau de mult reflexe moarte în fotbalul românesc. Dimpotriva, driblingul, întamplarea si dezagregarile de temperament pareau date fixe. Renasterea tactica si autoritatea strategica erau complet neverosimile. Nu e clar de unde si cum a reusit sfera în genere dezordonata si folclorica a Giulestiului o asemenea înaltare. Razvan Lucescu? Posibil, desi tineretea acestui om vadit inteligent nu poate explica prefacerea. E mai degraba vorba de o revenire la profesionismul abandonat, odinioara, în favoarea întamplarii si a boemei. Rapid e primul semn ca spatiul refractar si aproape iresponsabil al fotbalului romanesc începe sa descopere virtutile plictisitoare ale seriozitatii. Procesul nu e încheiat. Saltul înapoi ramane posibil, dar, odata cunoscut, gustul performantei mature va aduce, pana la urma, stabilizarea. Aici e deficient pesimismul lui Kissinger. Victoria Rapidului e un episod marunt, dar semnalul e inconfundabil. Chiar cea mai denaturata forma de cultura poate regasi, într-o zi, sensul creatiei. Nu exista culturi si popoare pierdute. Exista doar cicluri lungi, foarte lungi, care interzic, sever, creatia, spre a-i face loc, pe neasteptate.
 

Sorpasso-Renastere-Kaputt

E de ajuns cel mai mic semn de vointa si un popor reuseste sa prinda, din urma, firul istoriei. Tot asa cum gloria prelunga a unei culturi oboseste, la un moment dat. Cazul fotbalului german îl infirma, din nou, pe Kissinger. Prosperitatea si victoria nu fac întotdeauna casa buna. Hamburg a încheiat, în Giulesti, o curba de declin mult mai larga. In ultimele doua saptamani, fotbalul german a fost calcat în picioare, de trei ori, de maestrii italieni. Nationala a încasat un 4-1 îndesat, la Florenta. Bremen a fost pur si simplu pedepsita de soarta, pentru ca a îndraznit sa provoace marele Juventus. Milan a facut ceva lichid si neînsemnat din Bayern. Cu exceptia organizarii, nimic german nu mai arata bine înainte de Mondiale. Italienii vorbeau, pe la începutul anilor ’80, de sorpasso - depasirea, saltul care a prins din urma si a lasat în urma standardul de dezvoltare anglo-saxon. Problema nordului fotbalistic european e ca sorpasso nu s-a încheiat. Acestea sunt datele cu care a sosit pe Giulesti declinul german. Unde a devenit Kaputt, pentru ca a avut nenorocul sa întalneasca renasterea neasteptata a Estului.