Pe aceeași temă
Pescarusul de A.P. Cehov
Un spectacol de Andrei Serban
Traducerea si adaptarea: Maria Dinescu si Andrei Serban
Distributia: Irina Nicolaeva Arkadina: Maia Morgenstern/Mariana Presecan; Konstantin Gavrilovici Treplev: Tudor Aaron Istodor/Adrian Neacsu; Piotr Nikolaevici Sorin: Marian Ralea; Nina Nicolaeva Zarecinaia: Andreea Bibiri/Cristina Flutur; Ilia Afanasievici Samraev: Ovidiu Mot/Dan Glasu; Polina Andreevna: Florentina Tilea; Masa: Diana Fufezan/Raluca Iani; Boris Sergheevici Trigorin: Adrian Matioc; Evgheni Sergheevici Dorn: Cornel Raileanu/Doru Presecan; Semion Semionovici Medvedenko: Pali Vecsei
Decorul: Andu Dumitrescu
Costumele: Maria Miu
Fundaluri pictate de Marielle Mancou
Consultant artistic: Daniela Dima
Teatrul National "Radu Stanca" , Sibiu
Stagiunea 2006-2007
Dupa "provocarea" de la Cluj ( Purificare, spectacol invitat la Festivalul National de Teatru, avea sa suscite reactii semnificative, aici si acum, pentru un moment dat), iata ca în premiera absoluta, cu toate distributiile pe scena, actori sibieni, clujeni, targu-mureseni si parte adoptati din Bucuresti, Pescarusul se înscrie aceluiasi proiect al regizorului care nu doreste sa i se recunoasca semnatura. Pregnanta unicitatii. Si, pe de alta parte, multiplului sau, ce se agrega si se dezagrega într-un personaj, partituri ale unui complex de sensibilitati rezonand polifonic, fara solutii date, cum nici bunul medic din Soci nu si le-ar fi imaginat macar. Precizia disectiei si accentul inefabil, surprinse în acest "carusel" al interpretarilor succesive, sunt corespondente în spectacolul profund cehovian si atat de contemporan noua, fara "adaptarile" reductioniste, ce au trasat intr-un fel traditia. In continuitatea experimentului mentionat, cu atat mai semnificativ in peisajul actual, cu cat a reusit sa zdruncine rutina asteptarilor...
E dificil sa abordezi o opera care te conduce spre esente fara temerea ca o poti trada prin excese de entuziasm sau tentatia verdictului. Tocmai pentru ca, în alchimia relatiei dintre teatru si viata, asa cum apare cu finalul-interogatie - "Spectacolul începe" anunta din inexorabil Trigorin; paradigma abia mascand unda de scepticism în ceea ce priveste destinul artei astazi, o arta care traieste cat timp mai exista spectatori receptivi, public nu întamplator asezat pe scena alaturi de actori -, se face trecerea din registrul realismului în liturgic. Transfigurare si tacere. În Pescarusul, prima din cele patru piese fundamentale, predomina înserarile, nocturnul. "Marmelada sentimentala" de care vorbeste Andrei Serban s-a întins de-a lungul timpului peste litera si substanta atator reprezentari. In spectacolul de la Sibiu, lumina cruda, nemiloasa dezvaluie acea analiza spectrala a cenusiului din noi la care ne supune geniul cehovian, în alternanta cu imaginea în clar-obscur, cand umbrele personajelor se întrupeaza, în departatul-apropiat al unui arhetip. Pasarea libera de peste lac devine obiect, trup împaiat, ca si destinul personajelor aflate într-un perpetuu conflict cu sine si lumea lor, deasupra carora planeaza cumva discret compasiunea.
Desi avem de-a face si în acest caz cu o adaptare, structurata în principal pe traducerea vie, semnata Maria Dinescu, pe masura a ceea ce numim creatie de autor. Autorul spectacolului prezent, pentru o seara, ca sa-si expuna credinta de om si artist - despre ceea ce ne înconjoara, singuratate, necesitatea sperantei -, nu s-a limitat la recompensa aplauzelor. Era avizat, dintr-o mai putin fericita experienta, de riscul derapajelor cu cele mai bune intentii, chiar si pentru actorii antrenati. Ar fi prea mult, asadar, sa-i atribuim vanitatea demiurgului. Prea putin, daca ne repliem în autoritatea certitudinilor. Andrei Serban se/si ne refuza comunelor acceptari, similar clasicului rus revendicat în perspectiva modernitatii, încat putin a lipsit sa fie transformat din parinte, cum observa Leonida Teodorescu în studiul consacrat dramaturgiei lui Cehov, "într-un întreg orfelinat".
De aici încolo, poate incepe gherila administratorilor adevarului peripatetic, chiar asezat sub sigla Capitala Culturala Europeana. Marca - Sibiu 2007, batran burg vopsit in culori de ultima ora - dupa un arhitect, nu vor capata nicicand patina vremii - si varii fundatii, cativa emisari de la centru. Pornind de la imaginea scenografica în care suntem prinsi, aproape atingand personajul si umbra lui, cea virtuala si aceea reala - prizonieri ai pescarusului. Paradoxala privire din interior, caci eroii, priviti de la Balconul salii rezervat oficialitatilor, nu mai sunt aceiasi... Discriminari impuse de spatiu sau protocol, dar in afara marilor întrebari submise relatiilor polivalente actori-personaje-spectatori prin vehiculul perceptiei scenice si tehnicilor autocunoasterii-comunicarii de un regizor inconfundabil totusi... (Re)confirma, în fond, o data mai mult autenticitatea propriului "drum" - al cautarii, nu al succesului, întalnit pe toate drumurile. Si de care, in contrast cu vocalii nostri specialisti in orice, n-a dus si nu duce lipsa.
Exista aici o alta cale de acces spre imponderabilele cehoviene, tratate aproape chirurgical, unde mai staruie înca iluzia livresca a purtatorilor de cuvant. Mai ales ca, în "oglinda" aceasta, sunt puse în joc viata si arta, si dragostea deopotriva, obsesiile unui scriitor universal prin comprehensiunea semenilor. Integrata în traditia criticii ca o piesa mai degraba de factura romantica, Pescarusul ne aduce spre ceea ce, la o alta rascruce existentiala - început de mileniu -, redescoperim gratie spectacolului de autor al lui Andrei Serban, punandu-si amprenta indelebila asupra întregii trupe, actori de notorietate si remarcabili, desi mai putin cunoscuti publicului, interpreti, la unison: anume, ca nu suntem singuri... E teatru în teatru, comuniune si tensiuni catharctice, comedie transpusa într-o atmosfera magica, amplificand ambivalenta gestului teatral, subiectul actiunii. Dintr-o data, celebra "plictiseala" cehoviana, calul de bataie din mai toate reprezentarile recunoscute, ambianta dinamica - si dinamitarda -, în contextul întalnirii dintre contrarii. Se pot face conjecturi nesfarsite urmand elementele/datele textului. Lacul, deasupra caruia zboara pescarusii, teatrul de vara ca loc secund si obsesia zborului imposibil spre un "nou" orizont (puternic sugestiv, în decorul lui Andu Dumitrescu, costume - Maria Miu, fundalul pictat de Mireille Mancou în culorile curcubeului concentrate în instabilul tricolor), siluetele personajelor profilandu-se prin laterale, mesageri ai deznodamantului amanat. Drama, luciditate de conjunctura, conflicte dezlantuite si iluziile prea omenesti, din egoism si neputinta întelegerii, in "marea comedie" la care suntem spectatori si participanti... Spectacol plin, ce tinde spre desavarsire, unde se întampla mereu ceva, altceva decat recitalurile unor vedete, interzis colectionarilor, amatori de timbre, admiratori de jurnale. Maia Morgenstern si Aaron Istodor, dedublati în rolul mama-fiu (Arkadina si Treplev, ultimul avand drept contracandidat un tanar actor notabil - Adrian Neacsu), vor tine, desigur, capul de afis. Dar ce creatie impresionanta face aici, dupa rolul din Purificare (Grace), Andreea Bibiri în Zarecinaia, în care regizorul pare sa fi investit mare parte din secretele Pescarusului sau. Ca si Marian Ralea, prin firescul ironic/cald-omenesc si, in echipa, cele doua sau trei distributii care au parcurs o experienta unica. Neconventionala, în sensul indrituit de inaugurarea evenimentului cultural din Romania. Oricum, la limita tranzitiei - o sarbatoare a teatrului.
