Pe aceeași temă
Ca intotdeauna cand proza intervine in bibliografia unui poet consacrat, ea explica tendintele poeziei si clarifica lectura potrivita. Ca prozator, Constantin Abaluta transcrie elegant postura creatorului singuratic, abstras dar nu insensibil la lumea in care traieste, precum si rezultatul efortului sau de a citi realitatea folosind perspective construite artificial, livresc, cat mai departe de priza de tip realist. Adica exact ce gasim si in volumele sale de versuri. In prozele lui, personajele sunt foarte elaborate, dar nu intra cu adevarat in relatie unele cu altele, ci doar se misca prin cadru, procurand scriitorului placerea de a intui sau de a ignora ce se intampla dincolo de limitele acestei perspective. Dramele sunt inregistrate cu detasare, sugerand tacit neimplicarea, si se alatura intr-un tablou constatativ al realitatii, in care judecata istorica si politica se ascunde pe jumatate sub tratamentul estetic insistent.
Nuvela Groapa, care a aparut intr-o forma periata de cenzura in 1986, fiind retinuta de critica drept piesa antologica (Gelu Ionescu), e reluata acum sub forma unui roman intitulat Groapa rosie* - in fapt un grupaj de patru nuvele inlantuite de cateva personaje-veriga si gravitand in jurul unei drame cu valoare de simbol pentru sfarsitul epocii comuniste: demolarile. Detaliile de ambianta, care ar trebui sa faca apel la realitati inteligibile oricui s-a nascut inainte de 1975, sunt bine scuturate de praful conjunctural, pana la a transcrie metaforic, nu direct, demolarile ceausiste, ci insasi catastrofa comunista.
Nu sunt sigura totusi ca drama individului strivit de sistem este ceea ce se retine la sfarsitul romanului lui Abaluta, pentru ca punctul forte al cartii mi se pare a fi galeria de personaje intr-un fel sau altul legate de demolarea pe jumatate a strazii. Ele raman pe retina, pline de bizarerii, pastrand zone de ininteligibil chiar si pentru autor, care le contempla indulgent si le cauta locul cel mai potrivit in propriul tablou al realitatii. Tabloul, la randul lui, e lucrat cu rabdare, meticulos, pe portiuni, pentru ca nu intregul il seduce pe scriitor, ci densitatea scriiturii. In consecinta, portretele se coaguleaza incet, in biografii ilustrand conflictul cu istoria, excentricitatea, limitele normalitatii (un taximetrist de cartier prefera sa moara in batranul lui Dodge scos la pensie de seismele sistematizarii orasului), granita alunecoasa dintre real si fabulos, banalitatea etc. Odata configurate, personajele se retrag din scena discret, iar romanul le trece in revista cu o anumita uimire, lipsita de eforturi de convingere. Pana la urma, Groapa rosie e o colectie de oameni singuri cu viata lor, pe care nu-i unesc decat automatismele convietuirii si doar tulburarea acestora din urma ii arunca in criza.
Elementul perturbator e groapa sapata peste noapte in locul caselor demolate pe jumatate din strada. In locul excavatiei urate, nelinistitoare, oamenii aud ca se va construi un bloc. Timpul trece insa si santierul intarzie sa porneasca lucrarile, groapa se umple de gunoaie, tiganii o viziteaza tot mai des, trecatorii straini de cartier gresesc drumul si cad peste rapa oribila. Evident, groapa e metafora comunismului, a distrugerii unei lumi fara a construi alta in loc. Constantin Abaluta n-a mai avut, pesemne, incredere in perspicacitatea si referintele cititorului de azi, astfel incat a pus cheia la vedere, adaugand titlului initial al nuvelei publicate in 1896 epitetul "rosie". "Groapa rosie" devine astfel ea insasi un personaj puternic, poate cel mai puternic din carte si care justifica pretentia de roman a acestor proze in raport de vase comunicante.
Cele patru capitole-nuvele construiesc destine, reconstituie povesti mai vechi sau urmaresc ca dintr-un post de observatie (undeva apar doua gherete, una rosie si alta verde, pomenite cu insistenta) comportamentul unei colectivitati fracturate de interventia arbitrariului in viata lor. Oamenii sunt captivi conjuncturilor exterioare, nu-si tin destinul in maini, se adapteaza sau mor. Un mesager e practic arestat de destinatara scrisorii pe care i-o inmaneaza; un nebun pasnic e condamnat sub acuzatia ca ar fi omorat un om pe care tocmai incercase sa-l salveze din masina prabusita in groapa rosie; un batran e terorizat de chiriasul lui, dar nu se gandeste sa scape de el; sotia taximetristului Leonte accepta luni de zile jocul dementei sotului ei, ducandu-i pranzul pe bancheta din spate a taximetrului care nu mai umbla, ci sta proptit in curte, sub ploaia de gainaturi a orataniilor; un scriitor renunta sa mai scrie pentru ca o ghereta a santierului i-a obturat perspectiva familiara de la geamul camerei de lucru s.a.m.d. Oamenii din preajma "gropii rosii" traiesc sub umbra ei din ce in ce mai intinsa, care vine din trecut, le umbreste prezentul si tinde sa le inghita viitorul.
Concret vorbind, capitolele-nuvele se rotunjesc de sine statatoare. Fotiade & Co. urmareste ultimul episod al vietii lui Istudor Fotiade, fost avocat, actualmente lucrator necalificat la linia de imbuteliere a berii Grivita. Numele familiei sale fusese prezent in toate casele romanilor, pe ambalajul cutiilor si pliculetelor de sare extrase din Salinele Fotiade, proprietatea familiei din generatie in generatie. Ultimul Fotiade, aflat in libertate controlata, primeste din puscarie o jumatate de carte postala prin care batranul sau tata ii cere... sare. Pe cealalta jumatate a cartolinei se afla scrisoarea altui detinut, plus instructiunile domnului Fotiade, prin care-i cere fiului sa duca scrisoarea la destinatie. Unde? Pe strada pe care, ani mai tarziu, va aparea groapa rosie. La adresa respectiva se gaseste un fel de securista/codoasa, voluntara si acaparatoare, langa care barbatul cu alura de scapatat pitoresc va sucomba in curand. Ultima bucla a vietii avocatului imprumuta in proza lui Constantin Abaluta interesantul aer abulic al personajului, pe care istoria l-a anesteziat deja in mare masura, in vederea eliminarii totale.
Povestea personajului din Colectionarul Simion Deal ipostaziaza tragic si buf deopotriva extremele autismului creat de sistemul comunist. Absurdul cotidian se refugiaza in colectiile ciudatului mecanic auto: colectie de afise ale filmelelor rulate in oras, alta de avize de mica publicitate lipite pe garduri, pe stalpi si pe ce se mai nimereste, de particulari manati de diverse interese (de la "cumpar...", "vand...", "dau meditatii la…", pana la "Cine vrea sa zboare puii duminica la Adjud/ Sa se prezinte cu porumbeii sambata la sediul Asociatiei"), iar ultima, cea mai tare: colectie de unghii taiate. Dupa moartea lui Simion Deal, sotia va inaugura in pivnita casei un "Muzeu orasenesc", in care, undeva pe raftul de sus, sta scris "Colectie de unghii din perioada stalinista". Unchiul Benitez pleaca in Kamciatka e o poveste de dragoste de un romantism negru, placata pe o secventa de "obsedant deceniu": Zesi (porecla iscata de pronuntia moldoveneasca a numeralului "zece") e o vanzatoare de paine mai degraba trecuta, care isi castiga existenta de pe urma magazinul incropit in jumatatea din fata a unicei ei odai. Femeia dispare intr-o buna zi, iar imaginarul cartierului o expediaza direct in legenda: Zesi ar fi plecat in... Kamciatka, in birja unchiului Benitez, un "fost", manierat si erudit, decazut la functia de carator de paine.
In fine, Groapa rosie, nuvela care da si titlul cartii, e textul care uneste celelalte povestiri prin mici intermezzo-uri la persoana intai auctoriala, prin care tema "gropii" e reamintita constant pana la dezvoltarea ei explicita. Aceasta ultima nuvela, care atrasese atentia criticii inca de la varianta publicata inainte de 1990, e o despletire lenesa de detalii din existenta unei mici comunitati agresate de demolarile intempestive. Si aici perspectiva e cea a personajelor, care nu pricep si se refugiaza infricosate in labilitatea deductiilor pe cont propriu. Nimeni nu vorbeste despre drama comunismului malformant, nici autorul, nici eroii sai, nimeni nu taxeaza arbitrariul, aproape nimeni nu se opune: singura exceptie, Sole, nebunul cartierului, care incearca sa umple singur groapa la loc, cu lopata. Absurdul tiranizeaza discret, ceea ce procura un efect neobisnuit de tensiune neexplicita. Romanul lui Constantin Abaluta satisface lectura prin calofilia odihnitoare. O oaza de stil intr-o maree de autenticisme nedecantate prinde bine in prezentul nostru literar atat de confuz. Dar, dincolo de acest gen de beneficiu, cartea e pagubita de debilitatea epica pe care un sumar de proze scurte ar fi neutralizat-o poate. Avand atuurile unui univers romanesc, Groapa rosie nu are insa si dinamica lui. Pentru cei obisnuiti insa cu lectura rabdatoare, lectura micului volum nu va fi nicicand o pierdere de vreme.
* Constantin Abaluta, Groapa rosie, ed. Fundatiei Culturale Ideea Europeana, 2004
