Rio Grande inferior

Rio Ferdinand a jucat toate cele 5 meciuri ale Angliei la Cupa Mondiala. Baiat simplu, de mahala din estul Londrei, Ferdinand a sosit la Cupa Mondiala ca flacaul la uzina. Maistrii harsaiti l-au luat in primire imediat si au inceput sa ii care palme grele peste ceafa. Bietul baiat a trebuit sa invete, de fata cu o lume intreaga, ca deposedarea nu trebuie sa omoare omul, ci mingea, ca iesirea din aparare nu se bubuie, ci se gandeste cu capul sus si cu ochii in teren. Flacaul s-a pus pe treaba, dar meseria, bratara de aur, nu intra pe orice picior. Pana a invatat Rio ca nici la cap nu ai voie sa joci doar cu stangul, primul meci se terminase si matahalele suedeze isi facusera placul. In meciul cu Argentina a fost un pic mai bine, dar Rio a trebuit totusi sa afle ca la un-doi-uri un stoper bun nu pleaca dupa minge, ci sta cu omul. Meciul al treilea nu s-a jucat pentru ca Nigeria era deja eliminata si s-a plimbat fara rost pe teren. Insa cu danezii a fost jale. Anglia a castigat clar (3-0), dar Rio a pierdut si mai clar. Sand si Thomasson n-au dat gol, dar au facut terci de 4 ori (0-4) ultima linie engleza. In ultimul meci a venit rusinea. Brazilia a descris Anglia cu cea mai mare exactitate (o echipa subdezvoltata), iar Ronaldinho l-a aruncat pe Rio intre rebuturi dintr-o singura schimbare de picior. Rio a terminat cursul de calificare cu un 5 chinuit. Cand s-a intors in satul lui, Rio Ferdinand a aflat insa ceva uluitor: in Anglia fusese proclamat "cel mai bun stoper al lumii"; sugarii primeau in loc de lapte povata dupa care Rio e modelul de urmat in viata; Manchester United era gata sa plateasca 45 de milioane de dolari pentru a-l transfera de la Leeds United, iar primul sau salariu la Manchester era deja fixat la 100.000 de dolari. Pe saptamana! Cineva (lasand la o parte vacile engleze) e nebun! (De legat!).

Anglia–Bunul Simt: 2-9

In Anglia nimeni n-a pus un diagnostic atat de sever. Gloata din marele sat Manchester si celelalte mahalale inconjuratoare s-a urcat in copac, pe o craca mai sus, ca sa vada mai bine aducerea Moastelor Sfantului Rio Martir La Prima Fenta. Nici presa nu poate sa fie cu mult mai educata, din moment ce The Times a tinut sa comunice, luni 22 iulie, cititorilor sai, ca Ferdinand "este unul din cei mai buni fundasi ai Europei". Exista 2 greseli uriase in acest enunt de numai 9 cuvinte (2-9). Prima greseala e usor de vazut. Rio Ferdinand nu e un fundas adevarat. The Times (la fel, celelalte ziare si posturi radio si TV britanice) lucreaza cu o definitie gresita. Conform acestei definitii indaratnice fundasul continua sa fie fotbalistul care are voie sa nu stie, disperatul din spate, handicapatul care trebuie doar sa se sacrifice aruncandu-se cu capul in bocancul adversarului. Aici apare deosebirea intre The Times, cititorii sai, jucatorii englezi si copiii nenascuti ai fundasilor din Serie A. Primii cred ca fundasul e un om pedepsit de soarta, ultimii primesc odata cu laptele mamei stiinta de joc a tatalui. Englezii cred in aparatori, adica in orice masa corporala asezata ca stavilar in fata atacantilor adversi. Rio Ferdinand nu e altceva decat un corp masiv amplasat in careu pe post de bariera. Fundasul (italian sau Chivu) e un pic altceva: un fotbalist la fel de fotbalist ca orice varf de atac, un jucator care gandeste in teren si loveste mingea in postura de participant la joc, nu de fortificatie imobila. Dar abia a doua greseala in cele 9 cuvinte din Times ne ajuta sa intelegem mai bine cine si de ce e nebun de legat fara a fi vaca, dar suta la suta englez.

Lex Britanica

Observatia cheie e comparatia senina care il aseaza pe Rio Ferdinand intre fotbalistii europeni. Aici, in acest plasament ce mimeaza competenta certa, gasim aroganta calma, suficienta transformata in narcotic pe care se bizuie si restul vietii sociale engleze. Rio Ferdinand e prezentat publicului britanic drept mare valoare. Aceasta estimare grosolana ignora total orice referinta. Nici nivelul superior de joc de pe continent, nici neputinta lui Ferdinand la Cupa Mondiala nu conteaza, mai precis nu exista. Singurul criteriu valabil e standardul local: Ferdinand e bun acasa si asta e de ajuns. Acest rationament ingust nu e insa regula de baza doar in fotbalul britanic. Intreaga lume britanica traieste dupa aceeasi regula incompatibila cu lumea din afara.

Maretia Mica (dimineata, fiarta in ulei)

Primul lucru pe care il noteaza un strain in Anglia e persistenta in inadecvare. Daca ceva e in mod vadit gresit sau nepotrivit prin comparatie cu lumea din afara, atunci acel ceva va fi mai abitir pastrat si cultivat. Cel mai simplu exemplu e bucataria. Ororile culinare engleze sunt celebre in toata lumea cu simturile intregi, dar englezii persista (ciuperci si rosii fierte in ulei la micul dejun). Mai mult. Nimic nu va convinge un englez ca exista lucruri mai bune pe lume. El se va inarma cu o provizie de carnati necomestibili de Cumberland inainte de a calatori in Italia sau va avea grija sa mearga doar in acele orase de coasta spaniole in care localnicii au invatat sa gateasca temutul mic dejun englezesc. Asa cum a invatat sa se delecteze cu cartofi prajiti stropiti cu otet la cornet de hartie, englezul a invatat sa se desfete cu orice subprodus declarat valoare. Intreaga Anglie, nu numai Ferdinand, traieste intr-un lux autoproclamat, fictiune pura a normalitatii, autism crancen la civilizatia vietii bune. Totul e scump si prost in Marea Britanie din cauza Micii Britanii. Izolarea si pragmatismul fanatic au impiedicat pana si aerul de dincolo de Calais sa intre in Insula. Orice e prost e de fapt bun pentru ca poate fi. Taie foamea ciupercile fierte in ulei? Atunci inseamna ca sunt bune, ba nu, delicioase! Se poate spala omul si fara dus? Atunci cada e buna! Poate face rau o aspirina? Atunci asta va primi de la medic bolnavul care n-a ajuns la spital in coma! Secretul e sa tragi si sa te chinui, desi s-ar putea zice ca marele chin englezesc se intemeiaza pe darul de a fi cu desavarsire nesimtit (lipsit de gust, sentimente si sensibilitate). Eroismul mentalitatii britanice e adesea vointa pura de a indura propria prostie si vocatia de a trai la fel pana la sfarsitul bateriilor lumii. In ziua in care arhipelagul britanic insusi se va scufunda in apele marii, englezii vor fi primii care nu vor baga de seama. Bineinteles asta va trece drept sange rece englezesc.

Prestigiul mizeriei

Faptul miraculos ca societatea engleza supravietuieste (ca vai de capul ei fara ochi, urechi si limba) se datoreaza unui mecanism simbolic rasturnat care ne aduce inapoi la cazul Ferdinand si incheie povestea trista a vietii mentale britanice. Pentru a putea trai in claustrofobia totala a propriei societati, pentru a reusi sa existe in mijlocul celei mai mari privatiuni de placere si mai ales pentru a fi siguri ca nu au cum sa o vada, englezii au inventat o iluzie sistematizata: prestigiul sau, mai corect spus, supraevaluarea. Acest mecanism pervers da valoare exagerata pana la nebunie tocmai trasaturilor inferioare ale vietii englezesti si permite astfel individului sa creada cu tarie ca traieste bine si chiar mai bine decat altii. Supraevaluarea e generala. Pretul caselor e grotesc si asta trece drept dovada de calitate. Cutare idiot titrat semneaza un raport de ancheta inept si asta e suficient. Nedreptatea sau defectiunea raman neatinse, dar asta nu conteaza. Important e ca a aparut un raport gros si ca idiotul e titrat. Ferestrele caselor nu se deschid suficient si nu sunt bine izolate, asa ca vara e prea cald si iarna e prea frig. Nu conteaza, pentru ca locuintele-oroare au "prestigiu", adica au fost supraevaluate de agentul imobiliar si cumparatorul accepta fara cracnire. Rio Ferdinand e un fotbalist banal, Manchester a platit 45 de milioane si, prin urmare, Rio Ferdinand "e unul din cei mai buni fundasi ai Europei".