Romanta pentru vechiul Bucuresti

O stilizata romanta literara este Intoarcere in Bucurestiul interbelic* de Ioana Parvulescu. Evanescenta, cu premeditare suava, stapanita vadit de vointa gratiosului si de aceea avand o delicatete de fragila horbotica, estompand voluntar contrastele si preferand intimitatea dulce, calda si retractila a clar-obscurului, cartea e scrisa, nu poate fi indoiala, dupa gustul si in spiritul unei orientari mai generale spre reinvierea melancolica a imaginilor din trecutul romanesc pre-comunist.

Ar fi totusi o eroare punerea cartii Ioanei Parvulescu exclusiv in seama tinerii pasului cu moda retro. Aceasta nu se limiteaza, de altfel, la spatiul romanesc, desi aici, ca si in alte tari din Est foste comuniste, are si alte ratiuni decat cea pur comerciala, oricum pretutindeni dominanta cand totul e (sau nu mai e decat) o afacere. Una din aceste ratiuni specifice e redescoperirea (sau restituirea, uneori chiar reconstruirea, ca la Moscova ori in partea rasariteana a Berlinului) a unor "capitole de istorie", de la evenimente si personalitati pana la vestigii arhitectonice, ocultate sau distruse la propriu de regimurile comuniste. Alta, aceasta insa foarte pronuntata in demersul intelectual romanesc, provine dintr-un impas, rareori totusi deschis marturisit, cel al lipsei de repere in prezent. Intoarcerea in timp capata astfel si sensul sugerarii unor posibile modele, de nu chiar al configurarii si propunerii lor in cel mai explicit chip. Evocarile, reconstituirile, restituirile de acest gen au de aceea in mod obisnuit si o dubla dimensiune polemica in raport cu trecutul apropiat, cel comunist, care este vazut in sine ca ilustrare a Raului absolut si deopotriva desemnat ca responsabil de intreruperea, de asasinarea chiar, si nu doar in plan simbolic, a Binelui din vremea de dinainte.

Aceasta e, in esenta, si perspectiva Ioanei Parvulescu, fireste ca intr-un chip mai irizat, fara taioase vehemente de editorialist politic. Politica e, de altfel, pentru autoare un pseudonim ori mai curand un izvor al Raului ("Dupa 1935 viata cotidiana a inceput sa fie, mai intai abia simtit, apoi tot mai clar, amenintata din toate partile de politica"), iar situarile politice sau in politica sunt de aceea rarisime, probabil dinadins evitate, dintr-un reflex avand poate si motivatii exorciste. Ca intr-un basm, dar un basm trist, Raul nici nu are in cartea ei o determinare istorica ori politica anume, este pur si simplu rau, "dupa cel de-al doilea razboi mondial, raul, ramas stapan pe scena, a asigurat numai continuitatea raului si a destramat incetul cu incetul, dupa un mecanism care functiona implacabil, tot ce fusese bun in lumea dinainte". "Lumea dinainte" vrea sa zica perioada dintre cele doua razboaie mondiale, tot mai frecvent numita cu un curios termen recent, creat prin substantivarea unui adjectiv, interbelicul. Un termen adoptat si folosit cu tot firescul si de Ioana Parvulescu, proba ca autoarea nu si-a impins amorul livresc pentru epoca interbelica pana la purism lingvistic si a ramas om al timpului sau. Chiar daca il cam detesta.

In cautarea Binelui pierdut

Fiindca Intoarcere in Bucurestiul interbelic este mai mult cartea unei evadari decat a unei reveniri. Pentru autoare, "Bucurestiul interbelic e o strainatate plina de culori, de arome, de zgomote si ritmuri, de oameni si firme". Ioana Parvulescu, o spune ea insasi, nu se intoarce in vechiul Bucuresti, se intoarce din el, asa cum revii dintr-o lunga calatorie - "am trait, in ultimii ani, destul de putin in realitate. Am fost, pe jumatate, in Bucurestiul de azi si pe jumatate in cel dintre razboaie. E ca si cum l-as fi vizitat, iar acum, cand scriu, m-am intors din «strainatate»". Iar intoarcerea, intoarcerea reala, in Bucurestiul de azi, e resimtita ca o (re)cadere intr-o realitate dezagreabila. "Cand ai sentimentul ca te afli zi de zi in Bucurestiul interbelic si faci eforturi sa te adaptezi acolo, la intoarcerea «acasa» nu se poate sa nu te simti putin stingher si instrainat", noteaza autoarea consemnand aparent neutru o dispozitie in definitiv comuna oricarui turist la revenirea in cotidian dintr-o mirifica vacanta. Nu e totusi doar o banala refamiliarizare, ci constatarea suferinda a unei diferente calitative. Facuta, asa cum este toata cartea, in registrul semitonului, al sugestiei elocvente, al subintelesului discret. Artista a miniaturalului ingenios, Ioana Parvulescu gaseste o solutie gingasa pentru figurarea opozitiei totusi nete dintre cele doua lumi.

Isi imagineaza cum ar privi "interbelicii" Bucurestiul de azi, "daca ar nimeri in orasul lor, dar in timpul nostru". Un timp "intunecat", "cel mai mult i-ar uimi marile bulevarde carora cine stie ce rau adanc, de ani de zile, le-a schimbat albul in negru. Totul e intunecat, ca si cum n-ar fi destula lumina pe strada, nici in miezul unei zile insorite". "Raul adanc", "schimbarea albului in negru", "totul e intunecat" - imaginara privire a "interbelicilor" reprezinta de fapt o masca pudica pentru comunicarea in travesti a impresiilor autoarei insesi. Masca nu e insa trasa pe de-a-ntregul peste chip si rostul ei pare a fi mai curand stabilirea unui anumit cod, a unei conventii, a unei complicitati din care nu lipseste o certa nuanta de cochetarie. Cand se exprima direct, in nume propriu, fara sa mai recurga la figuri ce tin de retorica intermedierii si aluziei, Ioana Parvulescu nu se deosebeste stilistic de acei inchipuiti "interbelici" parasutati narativ in Bucurestiul de azi spre a se uimi cu mahnire vazand cum s-a "schimbat albul in negru". Punerea in ecuatie a Binelui si Raului, a albului si a negrului provine dintr-o situare in perspectiva moral-istorica, de nu si moral-ideologica, iar aceasta perspectiva e a altui timp decat cel evocat.

Este a prezentului si apartine exclusiv autoarei. Arheolog, cum se defineste ea insasi, al epocii dintre cele doua razboaie mondiale, Ioana Parvulescu descopera in expeditiile ei ca "Interbelicul iesea la iveala in tot firescul lui, nici negru, cum il prezentau unii, si nici orbitor de alb, cum il vedeau altii". Termenii pusi in opozitie pentru a se anula reciproc fiind negru si orbitor de alb, rezultatul este, desigur, alb pur si simplu, autoarea continuand asa: "Un lucru mi-a devenit insa limpede: in anii dintre razboaie, infruntarea dintre bine si rau se petrecea in genere in limitele normalitatii si, de cele mai multe ori, binele castiga".

Sau, si mai raspicat: "In cei douazeci de ani dintre razboaie binele a corectat constant raul. Dupa aceea lucrurile s-au rasturnat: raul a corectat cu consecventa binele si s-a impus, a condus si a coordonat lumea". Ca un nou Dinicu Golescu, cel care calatorind in Occident descrie "cele bune ce am vazut" si le compara in permanenta cu "cele ce rau sa urma in patria noastra", Ioana Parvulescu voiajeaza in interbelic opunand Binele de atunci Raului care i-a urmat. Nu o face cu vlaga expresiva a aceluia si nici denuntand la tot pasul ticalosul prezent si ticalosirea "lacuitorilor" din Tara Romaneasca, procedeele retorice s-au mai rafinat de acum aproape o suta optzeci de ani, iar pe vremea aceea nu exista grija postmoderna de a evita ori disimula eventualul maniheism militant. Dar impulsul si axele de raportare sunt aceleasi. Ioana Parvulescu isi incheie cartea in termeni fara echivoc: "Indrazneala, increderea in sine, in celalalt si capacitatea de admiratie, simpatia, empatia, politetea innascuta si cea educata, rabdarea, bucuria de a trai par sa se fi degradat pana la disparitie in Romania, in anii de dupa al doilea razboi si va fi nevoie de un timp egal ca intindere si infinit mai bun decat anii din urma, ca sa le redobandim, intr-un posibil viitor" (s.a.). Organizarea nostalgiei

Pentru a face din interbelic un posibil model de viitor, Ioana Parvulescu prefera detaliul evenimentului si agreabilul confruntarii. Cititorii care vor cauta un tablou istoric al vietii din Bucurestiul interbelic nu-l vor gasi. Evenimente despre care in principiu e imposibil sa nu se spuna ca au ritmat intr-un mod caracteristic existenta bucurestenilor in perioada dintre cele doua razboaie nu sunt nici macar in treacat mentionate. Asa sunt, de exemplu, semilovitura de stat prin care Carol Caraiman a devenit in 1930 Regele Carol al II-lea, asasinarea a doi premieri (I.G. Duca in 1933, Armand Calinescu in 1939), asasinarea conducatorilor legionari din 1938 si represiunea politica de masa care i-a urmat, cu infiintarea primelor lagare de concentrare din istoria Romaniei, ceremonialul lugubru si enorm al inmormantarii legionarilor Mota si Marin, suspendarea regimului parlamentar, infiintarea partidului unic Frontul Renasterii Nationale, introducerea ingradirilor rasiale etc. etc. "Obiectele mari", cu expresia autoarei, sunt evacuate de pe traseul intoarcerii in Bucurestiul interbelic, fiindu-le preferate colectiile de "amanunte", toate simpatice, nostime, amuzante, dragalase, amabile, sarmante. Pana la un punct, cartea Ioanei Parvulescu pare a tine de reconstituirile gen "viata cotidiana in timpul...", cu specificarea, insa, ca este vorba de un cotidian al "placutului" si al "placerilor". Al modernitatii ca mondenitate.

Din colectii de gazete, din jurnale intime, din anuare, din reclame de epoca sunt extrase acele date, situatii, fapte care contureaza o viata agreabila. Ceea ce tulbura sau poate tulbura imaginea este ori estompat, ori pur si simplu lasat pe dinafara. Coerenta selectiei si a decupajului, in aceasta logica, functioneaza ireprosabil. Muchiile prea taioase sunt polisate, colturile sunt rotunjite. Autoarea evoca, de pilda, trioul amoros Anton Holban-Octav Sulutiu-Lidia Manolovici, cu suferintele si chinurile si lesinurile lui foarte artistice. In realitate fusese insa vorba de un... cvartet, caci frumoasa, jucausa, "l'allumeuse" Dania, dupa numele literar pe care i-l daduse Holban, ii atata erotic pe ce doi si, se pare, il prefera pentru lucrurile mai serioase pe un al treilea, mai teluricul Zaharia Stancu (in romanul cu cheie al acestuia, Oameni cu joben, ea se lasa sarutata de personajul care-l travesteste pe Holban doar pentru a vedea "cum saruta un nuvelist sentimental").

Multe din capitolele cartii fiind despre vietile literatilor si viata literara, polemicile violente ale epocii nu-si gasesc totusi loc, indiferent de amploarea, gravitatea si mizele lor, iar in cadru nu intra nici chiar campania oficiala din anii '30 impotriva "literaturii pornografice", cu puneri la index, procese si intemnitari, cu darea afara de la Universitate a lui Mircea Eliade s.a.m.d. Iata de altfel cum arata, in muzeul de obiecte frumoase si mici care e aceasta carte, o zi standard din viata unei bucurestence standard in perioada interbelica: "O zi din viata unei femei, fie ea sau nu independenta, are cateva minusuri si cateva plusuri, in comparatie cu ziua domnilor. Ea nu sta la cafenea, nu citeste si nu discuta gazeta, nu viziteaza reprezentantele de automobile, in schimb merge mai des la cumparaturi, de la La Fayette pana la magazinul de delicatese Dragomir Niculescu, unde gaseste tot ce e nevoie pentru un jour, de la bomboane, la ceaiuri sau sampanie St. Marceaux, incearca palarii la modista si petrece ore bune in compania croitoresei, confidenta si sfatuitoare de incredere. Coaforul cere timp, vizite bisaptamanale (coafat in cea dintai, pieptanat dupa cateva zile), la fel prietenele cu care se discuta tot ce tine de Bucurestiul monden". Citind aceasta descriere, o bucuresteanca tot standard, insa una din Bucurestiul intunecat de azi, va exclama, transportata, "Ah, ce viata fu in interbelic!". Pacat ca volumul nu a fost tiparit pe papier glacé.

* Ioana Parvulescu - Intoarcere in Bucurestiul interbelic, Editura Humanitas, Bucuresti, 2003