Pe aceeași temă
Michael Schumacher a fost informat din timp unde si pentru ce s-a nascut. Tatal sau, Rolf, unul din milioanele de germani adepti ai cultului muncii, l-a pus într-un kart, înca de la 5 ani. Intrucat a supravietuit primei curse, Michael se putea scuti de chestiunea destinului. Formularul referitor la motivele nasterii si ocupatia definitiva fusese completat de Rolf. In familia Schumacher, viata tinea de mecanica auto si Michael trebuia sa devina ceva - fie sergent, fie maresal - în domeniu. Mai curand, sergent. Ideea îndrazneata dupa care noii eroi globali pot fi si germani nu era înca admisibila. Ea avea sa fie impusa doar în 1994, odata cu primul titlu mondial cucerit de Michael. Suntem însa abia prin 1985. La capatul unei analize scurte, Rolf Schumacher decide ca fiul sau, Michael, are dreptul de a deveni înca unul din mecanicii auto fara cusur de care e plin landul Nordrhein Westfalen.
Asa cum o spune si numele, Hurth-Hermulheim e întruchiparea perfecta a datoriei acceptate. Nu am calcat niciodata în acest orasel, mai degraba suburbie lipita de Köln. Am avut însa sansa si ghinionul sa cunosc destul de bine lumea cuviincioasa si vesnic ocupata a oraselor industriale marunte care se tin salba între Dortmund, Düsseldorf si Köln. Sansa - pentru ca numai asa poate cineva întelege cum e posibila performanta egala si invincibila a lumii germane, pe ploaie, pe razboi, pe foamete, duminica, în zori si chiar dincolo de orele de program pe lumea de fata. Nimic nu poate fi mai compact si mai eficient decat etosul acestor oameni modesti, putin cultivati, dar decenti, marginiti si, în acelasi timp, priceputi fara egal. Ghinion - pentru ca pericolul de asfixie pandeste fara exceptie orice suflet sosit prin partea locului, strain de intentia de a se înrola în mistica muncii fara antracte. S-au schimbat multe de cand i-am vazut ultima oara. Acest proletariat distins si perfect împacat cu eternitatea muncii a obosit. In parte, dintr-o prosperitate greu de manuit în limitele cumpatarii traditionale. In parte, din pricina birocratiei si a repaosului introduse prin sindicalizare. Insa, în 1985, acest motor social producea înca si ducea la bun sfarsit asa-numitul miracol german. Rolf Schumacher era sigur ca îsi împinge fiul pe o pista îndelung încercata. Michael era la fel de sigur si, cu aceasta siguranta ferma, s-a prezentat la cursurile unei scoli de mecanici auto. In mai putin de 5 ani, asezarea familiei Schumacher si topografia istorica a muncitorimii germane aveau sa fie contrazise de descoperirea fulgeratoare a unei piste noi: Michael devenea pilot de Formula 3, apoi, în 1991, pilot de Formula 1 si campion mondial. De sapte ori. Schumacher era, pur si simplu, Director General si Proprietar al oricarei forme de deplasare pe patru roti. O vreme s-a crezut chiar ca Formula 1 trebuie urgent desfiintata si reînfiintata, spre a deveni acel sport în care Schumacher nu mai poate castiga. Nu era nevoie. De la sfarsitul anului trecut, Schumacher a încetat sa castige tot ce îi iese în cale. Cobea organizata sau oboseala l-au ajuns si, pentru prima oara, cazul poate fi judecat fara resentiment. Rezultatul e o mare surpriza. Schumacher n-a ajuns un erou invincibil pentru ca s-a dezlipit de traditia din care venea, ci tocmai pentru ca a continuat-o fara sa clipeasca.
Automobilismul de Formula 1 e un sport arhaic. Decorul tehno si aura comerciala nu pot ascunde mare lucru. In definitiv, Formula 1 se reduce la încercarea de a stabili stiinta totala a mecanismelor folosite eficient. Pilotii pot veni, asa cum au facut-o sud-americanii, de la Fangio la Senna, din culturi impulsive. Important e ca temperamentul lor sa devina una din comenzile pe care mecanismul auto le accepta. Aceasta adaptare a persoanei la parametrii mecanici e repetata minutios si viata unui pilot de Formula 1 e de fapt o suita de repetitii interminabile, care trebuie sa culmineze cu produsul perfect, în ziua cursei. Schumacher, campionul infailibil, atat de asemanator cu statul de drept, e de fapt fata festiva a unui muncitor neîmpacat. In zilele anonime care despart cursele de Mare Premiu, acest muncitor face cate 40-50 de curse-test, repetand “linii drepte”, la 350 km/h. Tehnicienii de la Ferrari cronometreaza si ajusteaza. Un progres de 2 miimi de secunda e o revolutie, urmata de chiote si de o modificare imediata de caroserie, pneuri sau amplasare a comenzilor. Nimic nu i se putea potrivi mai bine celui nascut în fabrica germana de oameni-masina decat arhaismul rabdator al acestei ocupatii ce presupune slefuirea eterna, în cautarea silex-ului perfect. Schumacher nu si-a tradat genetica sociala, ci a desavarsit-o. De altfel, el a lasat mereu sa se înteleaga cum stau lucrurile, dar publicul si mai ales presa aveau nevoie de alt adevar. Ei au creat exceptionalismul lui Schumacher, desi fiul lui Rolf a dat mereu sa se înteleaga ca nu e decat reeditarea unui ideal social german: masinismul uman. Interviurile au cautat mereu sa afle ce e romantic în triumful prelung al marelui pilot. Nimic. Marele Pilot a marturisit ca nu are pasiuni, ca a citit cel mult 10 carti, ca nu are timp de filme, ca îsi iubeste familia si ca vrea sa stea acasa cufundat în viata domestica. Michael Schumacher a vorbit astfel despre obarsiile sale stravechi, dar lumea din jur nu mai pretuieste aceste lucruri. Si greseste. Probabil de teama sa nu recunoasca schemele stabile din spatele miscarilor sale spre viitor. Masinismul din spatele performantei moderne. Basmul imemorial pe care se sprijina ultimul Science-Fiction. Varsta geologica a lui Spielberg.
